Grija era cuvântul cheie în tentativa lui Adam de a ieși din Eva. Furia îi dispăruse brusc, iar în locul acesteia, o groază teribilă – a ceea ce putuse face – îi nimici mintea. Privea la trupul pe jumătate gol al Evei și era șocat de lichidul roșiatic de pe membrul său.

Atât el cât și fata icniră când carnea tumefiată, rănită dintre coapsele ei îl eliberară.

— Cum este posibil...?, întrebă mai mult pentru sine, îndepărtându-se un moment și observând picăturile ce se scurgeau pe aștenuturile imaculate. Vedea întinderea rapidă a acestora și prelungirea lichidului lui seminal și nu pricepea ce simțise. Înghiți și își mișcă mâna pe coapsa femeii, privind șocat atunci când ea își schimbă poziția, iar triunghiul fierbinte i se lipi de așternuturi.

O auzi icnind din nou, timp în care se chinuia să se ridice pentru a se observa singură.

— Ce Dumnezeului mi-ai făcut?

Ridicându-și privirea spre ea, Adam observa că hohotea. Avea chipul brăzdat de lacrimi, lucios, iar ochii începuseră să i se înroșească. Suspină profund, continuând să plângă în timp ce se holba la cârlionții lipicioși. Își strânse picioarele, conștientă de nuditatea sa și rușinându-se de el. Se sprijini de tăblia patului și își continuă activitatea de a jeli senzația tăioasă paradoxală.

Nici Eva nu înțelegea ce i se întâmplase. Posibilitatea virginității i se părea desprinsă din irealitate, astfel că îi rămânea o singură variantă: Adam fusese mult prea brutal. Cu toate acestea, simțise o barieră frângându-se, acel tip de barieră despre care doica îi vorbise cu sacralitate. Dar cum era posibil?

— Eva..., îl auzi strigând-o, iar mâinile lui se așezară pe genunchii palizi ai fetei. Printre lacrimi, Eva îi urmări îngrijorarea de pe chip. Dumnezeule...!, îi luă fața în mâini și îi șterse lacrimile cu degetele mari. Dumnezeule, repetă acesta, ai fost fecioară!

— Nu este posibil!, îi dădu mâinile la o parte. Își șterse singură restul feței, chiar dacă alte lacrimi își făcură loc pe chipul ei. Am fost violată..., adăugă și continuă să plângă. Așa zic ei...

Fruntea lui Adam se cută, iar inimia începu să îi bată și mai tare. Se apropie de ea și o luă în brațe, strângând-o la piept și lăsând-o să hohotească pe cămașa lui. Trupul ei era atât de subțire și de ademenitor, încât instinctele sale masculine evadau mai puternice și mai dornice de descoperire. Înghiți în sec și oftă pentru lipsa sa de delicatețe. Se blestemă pentru cuvintele sale care contribuiau la rana făcută femeii.

— Nu mai plânge! o îndemnă blând. Iartă-mă!

Cuvintele lui îi amintiră Evei de cele de dinainte de act, cele pentru care plângea și mai tare. Furioasă, îl împinse și se ridică în picioare. Senzația de disconfort fu totuși prea mare, și aproape că se prăbuși imediat. Brațele lui o cuprinseră din nou, nelăsând-o să atingă podeaua.

— Lasă-mă!, urlă înveninată. Mânată de noul sentiment, lacrimile i se uscau pe obrajii care începuseră să ardă. Încercă să se ridice imediat ce el o lăsă din nou pe pat, dar fu prinsă în capcana trupului lui Adam, care se poziționă deasupra ei. Se zbătu, dădu din picioare și încercă să-l lovească, însă contele refuză să facă orice mișcare și să o împiedice din a-și descărca frustrarea. Curvă! Asta sunt!, țipă la el. Mă tem domnule, îi zise, înfigându-și degtele în umerii lui, să nu fi fost pe placul tău!

Încercă să îl împingă, dar Adam oftă și îi imobiliză încheieturile deasupra capului. Trebuia să încerce să își țină la distanță membrul de sursa dorințelor sale, iar ochii de buze. Înghiți în sec și oftă, privind-o drept în ochi:

— Încetează cu prostiile, Eva!

— Pardon?!, icni ea. Tu mi-ai zis că...

— Știu ce am zis!, făcu nervos. Tu știi ce naiba ai făcut? Ai fugit de mine, doamnă!, accentuă el cuvântul. M-ai lăsat gură cască în ziua nunții!

— De câte ori să-ți spun că a fost pentru...

— Sau tu știai că ești virgină? Ia zi-mi, Eva, ce ți-a făcut Luke, dacă violul iese de pe lis...?

Pe neașteptate, Adam se trezi cu saliva Evei udându-i chipul. Rămase mut în fața gestului. Situația era extrem de misterioasă, dar în acțiunea ei Adam găsi atâta haz, încât gura i se curbă într-un zâmbet ce prinse proporții. Imediat după ce digeră informația nervozității sale adăugă împăciutor, căci ambele tabere – el-ea – exageraseră:

— Pe asta am cam meritat-o.

Oftă din nou, eliberând-o din strânsoare și pășind prin cameră după ulciorul cu apă și lighenașul modest dintr-un colț. Înmuie cârpa în apa turnată și își șterse chipul, râzând ușor. Femeia aceasta era de o îndrăzneală incitant de nemăsurată.

— Insiști în continuare că eu te-am păcălit!, o auzi exclamând. Se părea că Eva își învățase lecția, căci nu încerca să se dea jos din pat. Se întoarse cu ligheanul spre ea și îngenunche între picioarele ei, făcând-o să își înghită cuvintele și să îl privească șocată. Ce faci?

— Încerc să te curăț, o informă, înmuind prosopelul și depărtându-i picioarele. Mâna lui nu îi permise să le strângă înapoi, iar înainte de a coborî spre a o privi atât de intim, îi zise: Este în regulă, Eva. Ești a mea, adăugă, fermecând-o prin blândețe. Nu te voi răni, îi garantă și o desfăcu, ștercând ușor pliurile. Totul prinsese contur în urma invaziei, iar Adam se încruntă când ea icni din nou. Menținu până ce durerea păru că dispăruse.

— A ta..., repetă, privindu-l roșie la față cum îi îndepărtează sângele de pe interiorul coapselor. Cu câteva minute mai devreme nu mai voiai să fiu a ta...

— De dimineață, nici tu nu mă voiai ca fiind al tău, dar gemetele de dinainte de asta, și îi atinse bobul rotund și încă erect al pliurilor, care rămăsese nesatisfăcut, nesătul, care o făcu să geamă plăcută, mi-au dovedit că nu este deloc așa. Negi?, își retrase presiunea strategică și înmuie din nou cârpa în apă.

— Vrei să spui cumva că te-ai răzgândit?, își linse buzele uscate, prudentă. Că încă vrei să fiu soția ta? După tot ce...?

— La mânie obișnuiesc să zic multe lucruri teribil de prostești. Te vei învăța cu „calitatea" asta a mea.

— Adam..., începu ea să protesteze, dar bărbatul nu îi dădu timp:

— Vom discuta asta altă dată, Eva. Te mai doare?

Roșeața reveni, iar Eva își contractă mușchii, aprobând indecisă.

— Bine. Privind-o profund, îi zise, lăsând cârpa să cadă în lighean și mutându-l pe podea. Vreau doar să-mi spui cum ai simțit atingerea lui Luke înainte de a leșina.

— Atingerea lui?, întrebă nesigură.

— Ceea ce a fost între noi a fost rezultatul introducerii ăstuia, și se ridică puțin pentru a-i prezenta vintrele semiercte, în tine, și o atinse delicat. Pe el cum l-ai simțit?, întrebă atingându-și propriul membru.

— El..., Eva înghiți, simțindu-și gâtul extrem de uscat și fața arzând, eu chiar am crezut că actul se terminase atunci când... nu știu ce mi-ai făcut cu... ăăă... Adam, nu pot să discut asta cu tine!, icni și își strânse picioarele.

Adam o opri, atingându-i delicat copasele și urcându-și atingerea până la centura inferioară, lăsându-și un deget în ea. Cu atenție testă terenul, introducându-și indexul în trupul ei fierbinte. Eva inspiră profund, șocată.

— Poți, Eva! Nu trebuie să-ți fie rușine de soțul tău.

— Soț?, întrebă amețită de senzațiile pe care un lucru atât de banal ca degetul lui i le oferea.

— Nu acum, îi șopti, aplecându-se mai mult peste ea, aproape de buze. Zi-mi, Eva, asta este tot ceea ce ai simțit?

— Apoi am leșinat, adăugă. Nu știu altceva. De aceea am presupus că ăsta a fost momentul în care...

— Înțeleg, îi zise el, stăturind încă câtvea clipe, după care ieși din ea și, oftând, se ridică în genunchi, dându-și cămașa jos. Eva îl privi încântată de nuditatea trupului său. Era o noutate plăcută cu care simțea că interacționase de milenii. Expiră, pierdută în albastrul ochilor săi, la detaliile plăcute de pe piept și se sperie atunci când mâinile lui Adam începură să îi descheie bluza. Înainte de a protesta, bluza ei dispăruse la poalele patului, iar Adam se vârâse sub pături, trăgând-o alături de el. Femeia încercă neputincioasă să nu fie poziționată cu spatele la el, dar zădărnicia acțiunii îl făcu și mai atent pe Adam, care observă imediat loviturile palide, vindecate, ce mușcaseră din toracele Evei. Tresări, părându-i-se că acestea fiind mai degrabă făcute cu un flagrum roman (1) decât cu un bici normal, ceea ce îi spusese că fusese lovită până agonizase. Înghiți și observă roșețea chipului ei. Dintr-un simț protectiv o lipi de pieptul său și îi sărută umărul. Eva îndurase dureri cumplite, iar ei aveau să vorbească despre asta altădată.

*

Adormise extrem de târziu, cu gândul mereu să fugă, dar când căldura brațelor lui Adam o învăluise, iar exuberanța noutății de a dormi lângă un bărbat dispăruse, oboseala unei zile de călărit intensiv se făcu prezentă și o adormise pe Eva.

Pentru prima dată de la moartea tatălui său dormi fără vise. Adevăratul coșmar începu abia după ce se trezi, căci în cameră era un zgomot continuu. Deschise ochii și realiză că Adam dispăruse din pat, era goală, iar o servitoare bătrână, acră, dezaproba hainele pe care le purtase Eva cu o zi în urmă. Și mai umilitor fu că, pe pătură, exista o pată sângerie, expusă privirilor femeii.

— Nu vă mai săturați, îngâimă aceasta și lăsă hainele într-o parte. Eva observă pe un scaun o rochie din lână, simplă, mai degrabă de servitoare, extrem de urâtă și de incomodă. Contele a zis să te îmbrac și să îți dau să mănânci.

— Nu mi-e...

— Mi-a zis că vei spune asta, plescăi. Hai, scoală! Eva înghiți și strânse mai tare pătura la piept. Haide, că nu ești prima despuiată pe care o văd!

Trase brutal de pătură, inspectând pata cu dezamăgire că trebuia să o scoată. Îndeplinindu-și necesitățile fiziologice în mare grabă, Evei îi fu strâns corsetul, pieptănat părul cu multă brutalitate, și în picioare alese să poarte cizmele pe care le avusese ieri. Servitoarei nu îi păsa, deplasându-se greoi spre ieșire, în timp ce gusta din pâinea prăjită adusă pentru ea.

— E gata!, se răsti nepoliticos aceasta.

Atunci, spre șocul tinerei, Adam, însoțit de un preot, Peter – majordomul lui Adam - și ducele de Queensberry invadară camera.

Rămase cu gura căscată, căci nu s-ar fi așteptat ca Adam să ia această hotărâre nesocotită într-un timp atât de scurt, la doar câteva ore distanță de un eveniment de-a dreptul revelator. Mâna contelui se odihni pe antebrațul său, încolăcindu-i degetele pe propriul braț, în timp ce îi făcea semn preotului să înceapă ceremonia.

Tot evenimentul se desfășură într-o ceață totală, cu ea privindu-l neîncrezătoare, uimită de dârzenia acțiunii sale. În ciuda a tot – a rușinii – Adam voia să se însoare cu ea. În timpul ceremoniei, buzele îi tremurară, gest pe care Petter se făcu că-l trece cu vederea, iar ducele tuși, rușinat de poziția în care o punea pe domnișoara Cross. Prietenul său era lipsit de tact, neanunțându-și mireasa de cele ce aveau să se întâmple. Era crud mai ales din cauză că nu scosese niciun cuvânt de când o cuprinsese de mână. Ducele cunoștea bine amânarea nunții, iar întâmplarea făcuse ca el să fie în port atunci când Petter venise alergând la el, cerându-i ajutorul din partea stăpânului său. Evident că acceptase să fie martorul căsătoriei sale, înghițindu-și cuvintele atunci când îi sugerase să o ia pe Eva deoparte și să discute cu ea despre acestea.

— Nu!, negase Adam. Nu vreau să îi mai dau ocazia să fugă!

Îi înțelegea perfect teama; ce înțelegea ducele era și licărirea din ochii lui, imagine ce îi sporea convingerea cu privire la adevăratul motiv pentru care contele ținea morțiș să se însoare cu Eva.

Acum, femeii i se rostogoli o lacrimă pe obraz, iar chiar dacă ducele nu era genul de bărbat care să țină la sentimentele unei dame – îi erau indiferente femeile, toate fiind la fel pentru el – Eva părea atât de sensibilă, încât era convins că avea să se frângă. O femeie care fugea – cu atât mai mult dacă era femeia lui – trebuia pedepsită. Lucian nu ar fi dat în ea, dar ar fi considerat potrivit să găsească o altă modalitate de a o corecta. Îl descumpănea însă faptul că Adam dădea dovadă de cruzime, când, dintre cei doi, Lucian era cel mai crud bărbat al Înaltei Societății, echivalentul Diavolului.

Ridică din umeri și își zise că nu avea ce face.

Cu degete tremurânde, Eva lipi penița de hârtie, rostind un „Da" ramolit, și își îndreptă coloana. Documentele fură strânse, însurățeii felicitați, iar preotul ieși la fel de bucuros pe cât intrase.

— Vă pregătesc trăsura, milord!, anunță Petter emoționat. Poate chiar mai emoționat decât Adam, își zise Eva, căreia îi era îngrozitor de rușine să se uite la amândoi. Îl vedea pe Adam implacabil, lipsit de tandrețea pe care o cunoscuse înainte de a se culca – poate că sărutul pe umăr fusese tot un vis - și își ziea că făcuse greșeala vieții sale de a se mărita cu un bărbat rece ca sloiul de gheață. Oricum era acum căsătorită cu unul care nu o iubea...

— Felicitările mele, lady Eva, îi zise ducele șarmant ca întotdeauna, prinzându-i și sărutându-i mâna.

— Vă mulțumesc!, răspunse ea. Privirea lui Adam surprinse gestul necuviincios al ducelui de a-și menține prea mult timp buzele pe mâna Evei, astfel încât tuși.

— Te-ai ales cu o soție minunată, Castlebythe!, îi zise el, eliberând degetele Evei.

Adam îi zâmbi și își luă la revedere, invitându-l însă la cina din acea seară. Iar după ce toată lumea plecă, soții rămaseră singuri.

— Mai am câteva lucruri de făcut până...

— Trebuie să ajung în port!, îi zise Eva. Bărbatul o privi încurcat. Am plătit un vas să mă ducă în America, iar acum... trebuie să-mi recuperez banii!

Adam îi zâmbi și oftă.

— Așa departe voiai să fugi de mine, doamnă? Sperai că un ocean mă va împiedica să vin după tine și să te pun să semnezi nenorocita aia de foaie?

— De ce?!, întrebă la rândul ei Eva, cu fruntea încrețită. De ce?!

Pentru câteva secunde Adam fu pe punctul de a-și destrăma calmul și de a izbucni în declarații de care nu se mai credea capabil. Roșeața dispăru din ochii săi și realiză greșeala pe care ar fi făcut-o. Inima începu să i se congestioneze, conștientă de afirmația ce îi străbătuse mintea. O privi de parcă era o altă femeie în locul Evei; nu avea un răspuns la întrebarea ei.

— Nu sunt eligibilă, îi aminti ea. Mă voiai pentru că nu eram fecioară. Acum mă vrei pentru că am fost?! Ce este asta, Adam?

Prin șirul ei de interogații, Adam găsi scăparea convenabilă. Se apropie, îi prinse bărbia între degete, oftă și, fără a-și lipi gura de a sa, îi zise:

— Îmi asum întotdeauna responsabilitățile. De azi înainte ai devenit responsabilitatea mea. De fapt ești din momentul în care am trecut dincolo de darul tău cel mai de preț. A fost vina mea și mi-o asum.

Femeia oftă și se smuci din mâna lui. Nu dorea să îl mai privească niciun minut. Devenise brusc responsabilitatea sa doar pentru că, inexplicabil, o dezvirginase. Își înghiți lacrimile și își temperă furia până ce Adam dispăru pe ușă.

Apoi, tânăra contesă de Castlebythe zbieră și devastă întreaga cameră a hanului.

(1) = obiect antic, din timpul romanilor, asemănător cu biciul, folosit pentru pedepsirea tâlharilor și, de obicei, înainte de executarea pedeapsei cu moartea. Utilizarea sa putea ucide de cele mai multe ori victima. A determinat apariția cuvântului „flagelare", fiind obiectul cu care a fost bătut și Iisus.