Pe 28 ianuarie, la începutul acelui an, Adam citise în ziarul pe care Petter i-l aducea în fiecare dimineață, la micul dejun, despre moartea unei fete, Hannah Greener. Plescăise dezinteresat la acea vreme, mai ales că rândurile dezvăluiau prima victimă a anesteziei cu cloroform sintetizată de Jame Young Simpson.

Nu se gândise niciodată la posibiliateta de a avea nevoie de anestezie, fie ea cu eter sau cloroform, dar în momentul de față avea nevoie de toate cunoștințele pe care le deținea pentru a lua hotărârea. Și în acest caz nu era el cel căruia i se propunea anestezierea.

Își șterse transpirația de pe frunte și expiră, strângând-o mai tare la piept, căci o simțea din ce în ce mai grea, ca un mort. Pe patul din camera ei, Eva zăcea, de-abia ce respira consecvent și pleoapele i se plecau pentru pauze din ce în ce mai lungi. Se temea îngrozitor de posibilitatea ca ele să nu mai arate niciodată irișii căprui, ceea ce îi dădea un imbold și mai tare de a se hotărî.

Scenariile pe care și le făcuse în timpul în care traversase distanța de la casa lui la a ei se combinaseră cu realitatea cruntă de a observa cum Eva pierdea cantități impresionabile de sânge. Nu văzuse niciodată un om împușcat, iar la starea sa de neliniște contribuia prezența ei încă vie. O ridicase ca pe o pană și fusese ghidat spre dormitor, tot personalul urmându-l ca pe un zeu, ca și cum el ar fi contribuit la vindecarea stăpânei, când Adam știa doar că medicul va sosi din minut în minut, medicul lui, chemat de Petter.

— Dă-mi asta!, se adresase femeii rubensiene care venise cu o găleată cu apă, din care ieșeau aburi, și cârpe imaculate. Probabil că mai tratase răniți, dar culoarea pământie pe care o prinsese obrajii acesteia îi zicea că nu avea cum să o ajute pe Eva; el – un neștiutor care mai asistase la o singură naștere până în momentul de față - rămânea singurul om lucid dintre toți.

Tăindu-i corsetul și îndepărtând cămășuța în zona în care i se implantase elementul mortal se întrebase de ce Eva nu deschidea totuși ochii. O simțea respirând ușor, vedea transpirația care i se adunase între sâni și paloarea chipului. Apoi, hotărând că leșinase o stropise cu apă rece, aducând-o în simțiri. Fusese destul de naiv să își dorească asta, căci imediat ce ea deschisese ochii, durerea se infiltrase în creierul ei și o făcuse să-și schimonosească frumoasele-i trăsături.

— Adam... articulase ea și îi cuprinsese palmele. Doamne... cred că mor...

Părul i se ridicase la ceafă și înghițise în sec. Asta spusese și Mary cu cinci minute înainte de a-și da duhul. Îi mângâia palmele, expirând sfâșiat. Nu putea să moară!

— Eva, trebuie să respiri, îi zisese el și îi cuprinsese obrajii. Un doctor va veni imediat și...

— Tata... expirase femeia. Tata e mort... Una din lacrimi se opri pe pielea dură a mâinilor lui Adam. E vine mea, Adam... Degetele i se prelinseră de pe încheietura sa și își presă pansamentul care se umplea rapid de sânge.

— Nu spune asta!, îi zise el și îi acoperi mâna. Eva... trebuie să...

Nu își continuase îndemnul, căci un doctor subțire cu o servietă destul de grea pătrunsese condus de femeia robustă în cameră. Aceasta rămăsese la picioarele Evei, plângând încet în timp ce-și frângea mâinile. Probabil că o văzuse pe fătuca asta crescând și devenind femeia de azi, ce arăta mai degrabă a ființă muribundă decât a una vie, pe cale să înflorească.

După ce îl privise dezaprobator pe Adam, căci acesta se afla în compania unei fete pe jumătate goală, examinarea medicului nu dură mai mult de treizeci de secunde, făcând-o pe Eva să icnească de durere când îndepărtase țesutul.

— Cum mă așteptam... spusese medicul scoțându-și instrumentele. Trebuie operată. Urgent!

Mâna lui Adam se strecurase în spatele femeii, iar capul ei se odihnea acum pe umărul său. O auzi bolborosind numele Domnului, așa că înghiți în sec:

— Ca să vă fie mai ușor, ar trebui să vă anesteziez. Trebuie să tai și să scot, iar eu...

— Anestezie?!, icnise doamna Stanford. Dumnezeule! Se sprijini de măsuța de toaletă a Evei, pe cale să leșine.

— Este o traumă operația aceasta, o lămuri doctorul iritat de groaza celei care asista. Ea...

Adam privea când la unul, când la celălalt și înțelegea riscurile la care era expusă Eva. Ce era peste competențele sale era chiar situația în sine. O lăsase în labirint frustrată, fără a-i da o explicație asupra situației sale și fără a primi una. Unul pentru celălalt erau încă un mister. Cu toate astea, seara luase o întorsătură oribilă. Se așteptase la plăcere, nu la durere, dar acum sufletul i se zbătea, conștient de prorpia imprecizie. Știa că el avea să hotărască situația finală, o responsabilitate care îi pica pe umeri la fel de vie ca cea din urma Mareul Eveniment.

Atunci, când medicul îi propusese cezariana – o practică nouă și periculoasă, așa auzise Adam – Adam dăduse vehement din cap. Rezultatul fusese clar: iubirea vieții sale murise din cauza deciziei sale.

Acum, oftă și privi chipul din ce în ce mai palid al Evei, decizia lui avea să o salveze sau să o omoare. Expiră speriat. Transpira, iar transpirațiile se combinau. Nu era bun în a lua decizii, dar în seara asta trebuia să fie bun.

Pentru a se asigura că nu exista altă cale, Adam întrebă:

— Este imperativ?

— O voi tăia, domnule, se rățoi doctorul la el. Nici dumneata nu o vei mai putea ține când va simți cuțitul despicând-o.

— Atât de adâncă e?, nu băgă în seamă impertinența doctorului, care își ridică sprâncenele stufoase. Până ce el își termină răspunsul, contele luase deja o decizie. Dacă imperativă era anestezia, nu putea să riște să bage substanța încă netratată eficient în trupul unei femei ca frunzele copacilor din toamnă. Nu, se auzi zicând. Fără anestezie, hotărî. Înghiți în sec și își lăsă capul în jos, privind toate posibilitățile: O voi ține eu cât e nevoie. Nu se va mișca.

— Milord... începu medicul exasperat.

— Taie acolo, domnule doctor!, se enervă Adam. Trebuie să o salvăm...

Medicul își ridicase din nou sprâncenele și oftase, o dăduse pe doamna Stanford afară și pusese mâna pe bistiriu.

Eva aproape că leșinase la loc, dar se trezi imediat ce cuțitul începu să despice carnea, moment în care Adam își înfipse unghiile brațul ei. Va fi bine, Eva..., îi șopti undeva în păr, fără a ceda țipetelor și rugăminților.

De data aceasta, Adam spera să fi ales bine.

*

Cadavrul fusese acoperit de autoritățile chemate de personalul familiei Milcon. Adam nu fusese capabil să asiste la acea scenă, dar discutase cu șeful secției de poliție și semnase declarația, preferând să se refugieze în biblioteca care aparținuse cândva lui Edward Cross.

Cămașa largă în care fugise de acasă era udă de transpirația a două persoane și mirosea oribil. Avea fața trasă și cearcăne adânci sub ochi, considerându-se răspunzător pentru ce avea să se întâmple din acel moment. Dădu iama prin coniacul de slabă calitate a baronului și dădu primul pahar pe gât fără să se gândească la efectul său. La al doilea începu să soarbă gânditor și să își amintească fragmente ale tinereții sale zbuciumate.

Nu depășise douăzeci și unu de ani când, întors de la studii, Adam se îndrăgostise de o femeie nepotrivită. Fusese chiar povestea potrivită pentru o persoană pasionată de cântecele de gestă (1), dar nu fusese pe deplin pregătit de implicațiile afective ale unei astfel de relație.

Își dădu capul pe spate, țâșnind violent.

Relația avusese repercusiuni, iar fuga de acasă nu fusese deloc romantică precum cea a lui Tristan (2). Ajunsese la primul han când realizase asta. Numai că femeia înflăcărată de lângă el nu își dorise sub niciun chip să se întoarcă. Merseseră tot înainte până ce, la unul dintre hanuri, lui Mary îi sosise sorocul. Ar fi trebuit să fie un moment frumos, dar acum nu avea de unde să știe cu ce ar fi modificat soarta sa operația de cezariană. Ar fi putut s-o omoare pe Mary, iar rezultatul ar fi fost același: Victoria s-ar fi arătat în pragul ușii, spunând că-l așteaptă în sala cea mare.

Pufni și luă o gură sănătoasă din coniac, căci și acum știa cu ce repeziciune fusese șters numele lui și al lui Mary din registrele de căsătorie din 1844. Nu fusese niciodată căsătorit, iar în opinia publicului Mary murise dând naștere unui bastard.

Dacă ar fi știut Înalta Societate adevărul nesăbuit al unui tânăr de douăzeci și doi de ani, cu siguranță că ar fi fost judecat aspru, atât el cât și Lilith, așa cum se întâmplase cu Eva. Cel mai bine fusese să se îndepărteze de Victoria și să reclădească o viață aici, în Londra. Punând din nou mâna pe pahar, observă sângele de pe degetele lui și simți că i se face rău. Își sprijini coatele de genunchi și își lăsă capul în jos.

De două zile încerca să o cheme pe Meredith în visul lui, dar momentele erau alterate de imaginea Evei. Meredith  cea blondă, cu toate trăsăturile pline, fără a fi însă grasă, devenise Eva cea brunetă și slăbănoagă care, în labirinturi, îl înnebunise. Momentele indelebile erau înlocuite de altele pe care credea că nu avea să le uite vreodată, gravitând în jurul Evei Cross, orfana.

Probabil că dacă Edward – tatăl ei – nu ar fi fost mort, Adam l-ar fi ucis pentru ceea ce îi făcuse frumoasei sale actrițe. Operația durase interminabil de mult, iar în final, după ce fusese obligat să o imobilizeze pe Eva de mai multe ori, lipindu-și mult gura de obrajii ei și lăsând lacrimile lui să se contopească cu ale ei, scoaterea glonțului fusese un succes. Tratamentul pe bază de opiu, în caz de dureri, fusese prescris după ce femeia picase înr-un leșin din care nici apa rece nu o mai trezise.

Sper să te trezești, Eva..., expiră Adam și se lăsă din nou pe spate. Trebuie să trăiești!

Nu-și putea explica nici el acea impetuozitate a dorinței, însă nu voia să răspundă unor întrebări acum. Sufletul îl durea când se gândea la singura situație valabilă pe care chiar doctorul o enunțase înainte de plecare.

— Să aveți grijă de soția dumneavoastră, Înălțime...

Privirea ageră a bătrânului îl pătrunsese, căci medicul știa mult prea bine că el nu era însurat. Dar Adam o văzuse aproape goală, o sărutase de mai multe ori și plânsese cot la cot cu ea, dârz. O alintase... Da! O numise „iubito" și „scumpo" de fiecare dată, iar toate acestea erau subtilități.

Pufni ușor în râs; se ruga ca Eva să nu moară, dar adevărul era că soarta lui ar fi fost mai plăcută fără existența ei. Atunci, de ce prefera să nu-și facă soarta mai plăcută?

— Castlebythe!

Adam își ridică fruntea și îl văzu pe Queensberry intrând în cameră, îngrijorat. Zorii apăruseră deja de două ore și probabil că ducele îl căutase, iar Petter îi relatase întâmplarea. Arăta îngrijit, ba chiar domestic, așa cum îl știa pe câmpiile înalte ale Scoției.

— Ce s-a întâmplat aici, omule? Luă un loc înaintea lui, pe celălalt fotoliu, privind timorat în jur. Petter...

— Mi-am dat seama, oftă contele. Își frecă chipul și își lăsă paharul pe măsuță. Domnișoara Cross a fost împușcată.

— De cine? A avut probleme pe drum noaptea trecută?

— Nu... zise el. Baronul a împușcat-o.

Ochii lui Queensberry se măriră.

— Tatăl ei?!

— Da.

Cu un șuierat, ducele se lăsă pe spătarul fotoliului.

— Ea... ea e bine acum?

— Așa sper, ridică din umeri. Oricum... trebuie să văd ce fac...

— Tu?, se încruntă Lucian. Sigur că are o rudă care...

— Nu are?

— De unde știi?

— Știu.

Deducerea lui fusese corectă și aprobată de doamna Stanford, care îi relatase starea de orfană a stăpânei sale, plângând. Își presă buzele și își privi degetele. Hotărârea pe care deja o luase însemna incinerarea lui Meredith.

Ducele avea să se arate șocat de hotărârea sa, dar nu avea să fie conștient de sacrificiul pe care îl va face punând întrebarea ulterioară.

Studie buricele degetelor sale de parcă întreaga filosofie a vieții se concentrase în ele, timp în care glasul Victoriei îi suna în minte profetic:

— Vor mai exista femei, Adam. Poate chiar acea evă perfectă pentru tine.

Nu credea că Eva era femeia potrivită pentru el. Niciuna nu era, cu excepția lui Mary. Nimeni nu putea de fapt să ia locul fostei lui soții, își zise. Făcea asta din milă pentru Eva, se convinse. Faptul că obținea și privilegiul de soț asupra Evei nici nu-i trecea acum prin minte, având frământări mai mari.

De altfel, modul în care îi șoptise numele nu îl lăsa să o vadă malefică, chiar dacă mintea lui o considera astfel.

Făcându-și curaj, Adam își privi prietenul în ochi și întrebă:

— Lucian, poți să îmi faci rost de o dispensă specială?

— Doar nu vorbești serios!, își mări și mai mult ochii ducele. Doar nu vrei...

— Ba exact asta vreau să fac. Își lăsă capul pe spate și adăugă. Vreau să o iau pe Eva de soție.

Fiorul ce îi traversă trupul fu unul nou pe care nu-l simțise atunci când o ceruse în căsătorie pe Mary. Cu Eva, fiecare senzație, până și cea a sărutului, era nouă.

*

Liam găsea amuzante știrile din acea dimineață, cu atât mai mult cu cât, la orele prânzului, deja fusese consemnat scandalul de pe Bernard Street.

Mestecă zâmbind felia de pâine prăjită, după care o aruncă vesel în farfurie și se plesni peste coapse, râzând. Dădu să se înece, luând câteva guri de apă, iar procesul continuă.

Era mândru de el. Reușise să termine ceea ce Luke începuse; distrusese familia baronilor de Milcon odată pentru totdeauna. Cuvintele de „rănită mortal" îi sunau mai bine ca oricând. El făcuse asta, da. El se dusese și îi spusese lui Milcon că fiica lui umblă brambura după Adam Castlebythe.

— Presupun că e normal ca femeile să se plimbe prin grădini cu bărbații, nu, Înălțime?

Asta îl făcuse pe Milcon să-și închidă pumnul pe medalionul pe care-l recunoștea ca fiind al mamei Evei. Încă o remarcă și dăduse cu pumnul în masă, urlând la Liam să dispară din fața ochilor săi. Zis și făcut. Ba chiar dormise ca un îngeraș, mai bine ca oricând. Răzbunarea era astfel completă, iar el se putea duce la Eva și îi putea propune un târg. Scrisorile, în schimbul protecției sale.

Ar fi instalat-o undeva în Paddington și ar fi vizitat-o de trei ori pe săptămână. Asta după ce se însura cu Lucy, bineînțeles. Doar nu era să o lase pe Eva să se usuce. Era o frumusețe lipsită de stridență, deci cu atât mai îmbătătoare, iar el se întreba grozav cum ar fi fost să fie cu ea. Iar acum, ea fiind orfană și singură... Zâmbi malefic.

Își puse ziarul sub braț și dădu să se ridice de la masă, când auzi ciocăniturile din ușă. Oftă pentru că nu mai avea majordom și se duse să deschidă în persoană. Probabil că era un alt creditor pe care trebuia să îl păcălească.

Numai că, văzând barba, pălăria și zâmbetul, Liam își dădu seama că era cea din urmă persoană la care s-ar fi gândit în acea zi.

— Ce naiba cauți aici?

Îl băgă rapid în casă și trânti ușa nervos.

Pentru acea zi, baronul de Carersham uită de planul săumăreț pentru că avea un altul de menajat    

(1) - cântec de gestă= roman cavaleresc

(2) - se referă la personajul din balada „Tristan și Isolda"

Scris și corectat astăzi. Nu-i așa că sunt o fată harnică? 

2556 de cuvinte