Nu ar fi putut niciodată să se căsătorească. Adam își ridică privirea, studiind gâtul pe care Petter nu îl acoperise încă. Cu toate astea nu își putea dezlipi gândul de la Eva Cross, chiar dacă își zicea în continuu că nu era eligibil.

Când întoarse privirea, putu jura că o vede din nou strălucind în fața geamului, dar iluzia dispăru, ceea ce îl făcu să ofteze. Reflectase asupra cuvintelor lui Luke și în cele din urmă își amintise: acum patru ani existaseră într-adevăr zvonuri depsre o anumită Eva Cross și comportamentul ei desfrânat. Acum, Adam își amintea că moșia Milcon se afla extrem de aproape de unul dintre terenurile arabile pe care contele dorea să construiască o fabrică. Ba chiar știu că atunci când fugise cu iubita lui se oprise la un han de pe drumurile înguste ale lui Milcon. Cum de atunci nu o observase pe Eva?

Pufni, căci își răspunse singur la întrebare. Fusese ocupat cu fericirea sa fantastică.

— E destul, Petter, îi zise el majordomului. Petter își înclină capul și strânse trusa. Apoi, plecându-și privirea preste Adam, strânse din buze. Iar Adam zâmbi întrucât comportamentul majordomului denota curiozitatea și cerea, asemeni unei mame grijulii, explicațiile. Ce este, Petter?

— Milord... – Petter nu era genul care se ascundea după un deget, așa că nu fu nevoie să scoată frustrarea cu cleștele din gura lui. Acea domnișoară... nu este... este servitoare la noi. Ea...

— Știu, Petter, îi răspunse Adam, aprobându-i bănuiala. Te rog însă să nu spui nimănui despre prezența ei în odaia mea, bine?, Petter – care acum părea mai liniștit - înclină din cap ascultător, iar bărbatul nu își făcu griji în privința lui. Adam se privi din nou în oglindă – costum, joben, urma redingota - și înghiți cu dificultate. Trebuia să o facă și pe asta pentru a-și satisface curiozitatea pe deplin, iar acum că îl lămurise pe Petter avea și instrumentul prin care să o facă: Poți găsi informații despre o anume Eva Cross, Petter?

— Sigur că da, milord!, dădu majordomul convins din cap. Vreun rang?

— Fiică de baron, Petter. Atât, oftă și își luă mănușile ieșind din încăpere.

Străbătu coridorul până ce ajunse la parter, acolo unde Queensberry flirta vizibil cu una dintre servitoare. Fata roșise complet și se sperie atunci când Petter o apostrofă. Se făcu mică, se înclină și dispăru.

— De ce o chinui, Lucian?, întrebă Adam și primi pălăria de la Petter.

— Iertare, dar nu m-am putut abține.

Își dădu ochii peste cap și îi făcu semn lui Petter să îl lase în pace. Coborâră împreună scările și inspiră aerul. Două zile mai târziu de la incidentul din camerele lui Adam, bărbatul participa la balul familiei Grovestone. Era unul dintre acele recepții dintr-un sezon accelerat. Familia revenise cu o lună mai devreme pentru a deschide sesiunea, chiar dacă nimeni n-avea să-l ia ca atare. Adam era atent în legătură cu el doar pentru că știa că familia Grovestone avea un fiu – un tânăr studios, viitor moștenitor al titlului de conte – care putea reprezenta un potențial partener pentru Lilith a lui. Ca între frați, dorea să-i pună pile pentru momentul în care aceasta avea să vină în Londra.

— Te simți bine?, Adam aprobă. Abia aștepta să urce în trăsura ducelui – trăsură neagră, cu blazonul unui dragon cu trei capete – să se odihnească pe canapelele crem și să treacă prin seară fără să-și dea seama că se deplasase până acolo. Iar apoi, revenind, să știe totul despre Eva. Hmm... zgomotul îl făcu să se încrunte și îi atrase atenția spre capătul străduței, acolo unde privea Lucian.

Un fior îi cuprinse ființa; vedea trăsura vicontelui de Milton și știa că acolo trebuia să fie și domnișoara Lucy – prietena Evei.

— Oare de ce stau acolo?, întrebă curios Queensberry. Hai să aflăm!, îi făcu semn lui Adam. Pașii îl făcură să plutească până în locul în care o și surpinse pe Lucy Milton. Stătea cu mâinile în șold ca o precupeață, cu o rochie ironic de albă și de dantelată, cu zulufii blondinii învârtindu-se nervoși. Doamna mea... se înclină ducele respectuos. Îi prinse mâna și i-o sărută. Cărui fapt cauzăm încruntătura de pe frumosul dumneavoastră chip?

Adam se înclină în direcția fetei și scană imediat clădirea din spatele ei. Era banală și neobservabilă, iar Lucian exagerat de politicos ca întotdeauna. Ducele nu avea pur și simplu scrupule în a interacționa cu orice gen de fată, așa cum era exemplul lui Lucy. De aceea Adam își propusese să o țină pe Lilith cât mai departe de Lucian.

— O... făcu fata. O aștept pe prietena mea ca să mergem împreună la balul familiei Grovestone. Dumneavoastră, domnilor?

Ochii îi picară pe coapsele ferme ale lui Adam și pe mușchii pe care se mula jiletca. Își linse buzele, iar Adam care își ținea mâinile la spate realiză motivul pentru care Lucy intrase în buclul, dacă era să se ia după spusele Evei. Compormanetul ei atrăgea belelel într-o societate în care sexul interzis incita frivolitatea desfrânată a unora ca Lucy Mitlon.

— Pe cine anume?, întrebă el.

— Eva, făcu ea, de parcă era firesc să o cunoască, ceea ce îl alarmă. Ea..., începu lămuririle, dar nu mai apucă să termine proproziția despre ea.

Ușa de la intrarea în casă se deschise exact când Lucy voia să explice motivul pentu care Eva nu voise să iasă în acea seară. Iar Adam își întoarse calculat, metodic ochii spre ea. O singură zvâcnire pe chipul lui, urmată de un val de fierbințeală trădă faptul că o cunoștea sau o considera atrăgătoare. Cu siguranță ultima era veridică: Eva purta o rochie cu crinolină largă, decolteu adânc acoperit temporar de un șal bleu. Mânecile scurte și largi, îndatelate, aproape că erau sărutate de mănuși. Iar talia... Adam nu se înșelase în privința taliei.

— Uite-o!, exclamă Lucy fericită.

Eva de-abia se dezemeticise, ridicându-și privirea de sub pălăria cu motive negre care se plia pe o parte a capului său. Își ridică gâtul și îl făcu și mai lung și mai chinuitor pentru Adam. Se priveau, iar Eva roșea din ce în ce mai tare, pe când Adam își ținea firea la fel de impenetrabilă. Numai el știa ce se afla în sufletul cotropit de furtuni.

— Scuzați atitudinea nepoliticoasă a prietenului meu, se infiltră Lucian în conversație, trecând pe lângă Lucy și dându-i mâna Evei. Cu aceeași senzualitate cu care își lipise gura de mâna lui Lucy, Lucian o făcu și cu degetele Evei, numai că de data aceasta pe Adam păru să-l deranjeze. Trebuie să vă remarc frumusețea, domnișoară...

— Cross, articulă ea. Ochii îi coborâseră spre gesturile ducelui, astfel că pentru câteva secunde Adam se simți cu adevărat sâcâit de perspectiva ca și ea să pice în capcana seducției ducelui.

— Străluciți în această rochie superă, care se pliază exemplar pe...

— Suficient, Queensberry, zise Adam, menținându-și mâinile prinse la spate. Era iritat, așa că Lucian se încruntă, privi când la unul, când la altul și ridică din umeri. În opinia sa, nu aveau de unde să se cunoască.

Îi zâmbi pentru o ultimă dată Evei, iar cu curtozie se îndreptă spre Lucy și îi spuse:

— Ne vedem la balul familiei Grovestone, domnișoară. Prietenul meu a avut un accident nefericit acum câteva zile, iar asta îl face în continuare ursuz, adăugă pentru a scuza apostrofarea.

— Vai de mine!, exclamă Lucy. Ce accident?

— A fost lovit în cap. Nimic nu care să vă încărcăm pe dumneavoastră.

— Sper că vă simțiți bine, My Lord!, își exprimă Lucy grija.

Adam aprobă din ochi și, incisiv, continuă să privească spre Eva:

— Bănuiesc că mi-am revenit. Eva roși chiar mai puternic, așa că bărbatul hotărî să abandoneze pișcăturile. Ne vedem, accentuă cuvintele și se îndepărtară spre trăsura ducelui.

Imediat ce intrară în trăsură renunțară să mai discute despre momentele din stradă, pe când Lucy continuă să pălăvrăgească în legătură cu cinismul contelui, până ce Eva nu îi mai putu suporta prezența. Oricum, știa și singură că balul avea să fie un chin în care trebuia să își găsească imperativ un refugiu.

*

Îi urmărise cu aviditate umerii gudurându-se pe lângă pelerinele atâtor domni.

— Ce ai tu cu această Eva Cross?, îl întrebase Queensberry înainte de a păși pe ușile masive ale reședinței londoneze a familiei Grovestone.

— Am ceva cu ea?, își ridicase Adam sprâncenele, zâmbind în stânga și în dreapta politicos.

— Amice, râsese ducele înainte de a se pierde în mulțimea de fuste după ce trecuse de majordom, păreai că ai fi sărit la gâtul ei. Dar nu ca să o strângi de el. Sau poate doar puțin, se hotărî Lucian. Poate doar ca să o săruți mai apoi, bestie! Îi făcuse cu ochiul și dispăruse înainte ca Adam să protesteze sau să ceară dezvoltarea subiectului.

Și acum era precum o bestie care luase în sfârșit urma pradei. Eva Cross se fâțâise în întreg salonul, iar când o pierduse din priviri o observase după câteva minute odihnindu-se lângă o plantă. Privirile li se încrucișaseră, iar ea fusese din nou obligată să alerge dezorientată prin sala de bal. De fapt, contele îi observase atât de bine liniile delicate ale omoplaților, încât era convins că i s-ar fi făcut pielea de găină dacă ar fi atins-o cu degetele goale.

Nu știa de ce se simțea atât de înfierbântat, dar lăsându-și starea deoparte, pe lângă excitație, Adam dorea să discute impetuos cu ea, aceasta pentru că dacă nu ar fi fost rușinea din privirea femeii, era convins de lividitatea obrajilor. O parte din el, majoritară și purulentă, care nu era deloc de acord cu teoria lui Liam despre meschinismul Evei, dorea să o interogheze. Cealaltă știa că trebuia să o predea autorităților pe hoață. În acea seară însă era convins că dialogul era de așteptat între ei. Asta dacă reușea să o prindă.

Astrele fură de partea lui, căci în drumul său observă cum Eva nu putea trece de un bărbat mătăhălos, tatăl vreunei fete sau soțul unei doamne, iar până ce se hotărî cu privire la mișcarea mai inteligentă, Adam îi cuprinse cotul cu propria mână. Tânăra tresări, iar imediat își ridică ochii spre el. Mișcarea dezvălui sânii, astfel că Adam înghiți cu greu și se aplecă spre urechea sa:

— Aș vrea să discut cu dumneata, domnișoară Cross.

— N...nu... ăăă...

— Insist, făcu Adam, lipind-o involuntar de el atunci când bărbatul mătăhălos se dădu un pas înapoi.

— Domnule, îi zise Eva sprijinindu-și degetele de pieptul său, nu pot!

Îl irita. Nu putea acum să meargă să discute cu el, dar foarte bine se strecurase în casa a doi oameni, nu? Fără a o mai menaja, îi puse mâna pe brațul său, strângând-o, și se îndreptă spre ieșire.

— Nu încerca să îți tragi mâna, Eva, îi șopti el și ignoră privirile celorlalți. Vei face o scenă. Nu crezi că ai făcut destule?

Frica, furia și rușinea de care suferea Eva atunci când fusese cuprinsă de Adam dispărură. Degeaba îi spusese lui Lucy că nu vrea să participe la bal; prietena ei intrase la bănuieli, iar pentru că nu dorise să se eschiveze, Eva acceptase. Tremurase și când tatăl ei o întrebase de ce nu voia să o însoțească pe Lucy. Scuza nu fusese găsită. Așa că, uite-o întdreptându-se spre grădinile familiei Grovestone alături de Adam Aeron, conte de Castlebythe. Același bărbat căruia îi permisese să se așeze peste ea și care probabil că acum o considera o femeie de o moralitate îndoielnică.

Cu toate astea, privind în jurul său își zise că nu își permitea să ridice tonul sau să se smucească din mâna lui. Inspiră profund și își relaxă degetele pe mușchiul pe care îl simțea. De fapt, întreaga anatomie pe care nu o descoperise, trupul lui Adam, o încânta și o făcea să simtă lucruri pe care nici nu știa să le numească. Coborî treptele, neobservând că în timptul în care ei coborau, Liam intra în sala de bal. Puțin o interesa de el atunci când simțea picioarele lui Adam mișcându-se pe fustele sale. Nimeni nu mai conta cu adevărat, căci în întunericul încălzit pe alocuri de felinare, vedea umbrele de pe chipul bărbatului și se înmuia.

Fu ușurată când zări gardul viu care se mărea pe parcurs ce Adam pătrundea în labirintul simplu, comandat de familia Grovestone din Franța. Și se pierdu pe coridorul larg, fără a se simți deloc pierdută.

În schimb, Adam știa încotro mergea. El vizitase labirintul de trei ori și nu era singurul. Îi era ușor să-l străbată, însă nu asta își dorea. Abilitățile sale nu erau motivul pentru care dorea să discute cu Eva. O luă la stânga, știind că dacă făcea de două ori la dreapta ar fi ajuns în centrul rotund, acolo unde era fântâna și băncuțele părăsite. Fu ușurat să constate că memoria nu-l abandonase odată cu trăirea intensă de a o simți pe Eva așa de aproape de el.

În centru, observă mirarea de pe chipul ei și parcă se bucură. Un mușchi îi zvânci, iar Adam își dădu seama că nu băuse deloc. Asta ar fi trebuit să-i mențină starea ursuză, morală și radicală. Însă nu și acum...

— Nu am ajuns niciodată în centrul unui labirint!, exclamă Eva și se apropie de fântâna în care razele lunii se răsfrângeau ademenitoare.

Adam luă un loc pe bancă și își sprijini spatele perfect de aceasta. Apoi o privi. Era frumoasă în banalitatea ei. I se părea chiar că, cu fiecare întâlnire, Eva Cross prindea un farmec și mai persistent. Eva se transforma într-o adevărată zeiță a Lunii, mai ales aici, cu spatele ușor dezgolit și corsajul strâns.

— Eu da, zise acesta. De fapt, am fost în multe labirinturi și m-am bucurat de faptul că am reușit întotdeauna să ies din ele. Nu este atât de greu dacă..., Eva se întoarse cu fața la el, iar Adam o văzu din nou, cu strălucirea Divină împrejmuindu-i ființa, ... te ghidezi după lumină, culmină.

— Lumină?, întrebă Eva.

— Nu contează, își drese rușinat glasul Adam. Te-am adus cu forța aici pentru că vreau să îți vorbesc.

De-abia acum Eva își aminti că aproape o luase pe sus, așa că se așeză pe marginea fântânii și își încrucișă brațele la piept. Aprobă înțelegătoare.

— Știu că probabil mă consideri genul acela de femeie... Simțea nevoia să dea cărțile pe față, căci nu îi mai putea suporta prezența pentru prea mult timp.

— Da?, întrebă Adam ușor amuzat de faptul că ea începuse conversația fără a ști ce dorea el cu adevărat.

— Însă... lururile nu au stat exact așa cum ți-a povestit Liam. Lucrurile... expiră, renunțând în a-l privi, sunt diferite și complicate, domnul meu...

Adam își lăsă coatele pe genunchii și privi spre creștetul ei.

— Și cum sunt lucrurile, Eva?

Femeia își ridică privirea și înghiți în sec.

— Nu îți pot spune, My Lord...

— Dar bine, Eva, se lăsă el din nou pe spate, trăgând de lavalieră, eu exact pentru asta te-am chemat. Vreau să știu cum stau lucrurile în ceea ce te privește. Inspiră și continuă, nelăsând-o să refuze din nou. Înțeleg că ai făcut ce ai făcut pentru prietena ta, dar Liam mi-a spus câteva lucruri interesante despre persoana ta, iar eu vreau să știu cât de adevărate sunt.

— Domnule, chiar nu pot... Nu îmi ești nimic apropiat ca să mă destăinui. Trebuie să accepți varianta societății sau să îți creezi una proprie. Eva oftă și se ridică în picioare, dezvelindu-și dinții într-un zâmbe trist. Poate vei binevoi să îmi oferi clemență, cine știe.

Ridică din umeri, iar oasele frumoase îi ieșiră în evidență. Adam oftă. Ca în urmă cu câteva zile se simțea de-a dreptul fascinat de Eva. Nu credea să mai fi avut o astfel de conexiune cu cineva din Înalta Societate vreodată.

Și, orbit de patima de moment, contele făcu un gest pe care nu-l mai făcuse de foarte mult timp, mai exact de patru ani. Cu siguranță nu gestul pentru care venise, dar care în momentul de față era o prioritate în agenda individuală a inimii. Se ridică în picioare și se apropie de trupul luminat de lună. Era un cadru feeric în care bărbatul își lăsă mâna mai întâi pe umărul ei, apoi o făcu atentă prin răcoarea palmei și o întoarse cu fața la el. Eva nu se împotrivi când palmele lui lipsite de mănuși îi prinseră intim fața, iar gura contelui se aplecă tandră peste buzele întredeschise ale femeii.

Domnișoara Cross înlemni sub finețea momentului în care Adam își mișcă buzele peste ale ei, dar apoi se relaxă. Acesta era momentul pe care-l anticipase de la prima lor întâlnire și după care pântecul ei tânjea. Își lăsă ochii să se închidă, înveșmântată de o bulă de căldură ce radia direct din pământ. Rămase cu buzele întredeschise chiar și atunci când Adam și le feri pe ale sale. Rușinată de poziția în care rămăsese, Eva se încruntă buimăcită de mina lui serioasă. Degetul lui Adam îi mângâie buza inferioară, iar aceasta linse gustul sărat al falangei.

— Nu poate fi adevărat... oftă contele, dar se lăsă din nou peste gura ei, prinzând-o de șold și lipind-o de trupul său. Eva dădu să-l respingă atunci când gura lui o invadă necruțătoare, dar apropierea de trupul său nu îi permise. Așa că se lăsă purtată de noul val de căldură ce o invadă odată cu limba lui Adam.

I se părea ireal, dar totuși mișcările lui spasmodice erau extrem de reale.

Adam o săruta pe Eva așa cum Lucy descrisese sărutul în scrisorile sale. 

Cum este, dar, acest capitol? :)

2882 de cuvinte