O, mamă! - N/A
Trebuie să recunosc că am iubit să scriu despre aceste timpuri apuse ale Angliei victoriene! M-am familiarizat cu ceea ce însemna moda, eleganța. Am scormonit adânc și am găsit obiceiuri, tradiții și reguli de bune meniere care m-au făcut să leșin de râs.
Îmi place!
De aceea, haideți să o luăm încet, ca să vă explic, la final, câteva lucruri:
ADAM ȘI EVA
De ce am ales să scriu despre mitul protopărinților noștri biblici?
Pentru că, în viziunea mea, ei sunt cuplul perfect, indivizibil. Toată lumea cunoaște legenda curioasei Eva, care, ispitită de Diavol, pune mâna pe măr - copacul Cunoașterii din Grădina Raiului - și ia o guriță. Îl cheamă pe Adam - fricosul Adam - și îi oferă și lui o îmbucătură, numai că atunci când îl aude pe Doamne Doamne strigându-l, se îneacă și îi rămâne bucata în gât.
Dumnezeu îi ceartă și îi alungă, pedepsind-o pe Eva să treacă prin acele chinuri groaznice de a scoate o ființă vie din ea - nașterea. Sunt mai multe pedepse în Biblie, pe care nu le voi enumera.
Cu toate acestea, protagoniștii mei se asemeană că acest cuplu? Cum?
Sunt neascultători. Eva, chiar dacă i se spună să stea locului, nesocotește porunca. Păcatul originar este chiar cel al neascultării despre care vom vorbi și în următoare lucrare.
Mușcă din mărul lui Adam și de aici amândoi cad în dizgrație. Se chinuie, așa cum sunt sortiți, pentru ca în final Dumnezeul lor - eu - să se îndure și puf! Să îi lase fericiți până la adânci bătrâneți.
CĂDEREA LUI LILITH
Când ați auzit că Lucian, ducele nostru, o are în grijă pe Lilith v-a trecut prin cap că Diavolul nu se va putea astâmpăra și o va compormite pe Lily?
Povestea lui Lilith - legenda - este destul de simplă și o voi rezuma, pentru mai multă anticipație.
În altă versiune a Bibliei se consideră că
a) Adam a avut-o inițial de soție pe Lilith, care, din cauza unei altercații - ori de ordin sexual, ori feministe - l-a părăsit pe soțul ei. Aceasta își dorea să fie egala lui Adam. Imposibilitatea a făcut-o ca, după alungare, să se retragă aproape de Marea Roșie, unde s-a cuplat cu mai mulți demoni, făcând câte 100 de copii pe zi. Adam s-a plâns lui Dumnezeu și uite cum Acesta și-a trimis îngerii pentru a o aduce înapoi. Lilith i-a blestemat, iar Dumnezeu a amenințat-o că îi va lua copii. Refuzând să se întoarcă, aceasta a fost pedepsită ca atare. În acest moment, a apărut Eva, atât de diferită de răzvrătita Lilith.
b) Adam și Lilith au fost frați gemeni. Dorindu-și egalitatea și negăsind-o în fața fratelui său, aceasta l-a părăsit. În mitologia musulmană, Lilith va fi atrasă de Lucifer, rămânând regina acestuia în Infern.
Dintre aceste versiuni, eu am ales să o iau pe cea de-a doua :) Dar lucrurile nu vor fi deloc ușoare.
Cartea va apărea curând, după ce reușesc să îmi iau un avans de câteva capitole și, sper eu, că vă va impresiona.
În cele din urmă, vreau să vă mulțumesc pentru prezența avidă de la acest roman. Sper că v-a plăcut și, vă rog, lăsați mai jos un comentariu cu părerea voastră despre acest volum. Indiferent de recenzie, îl voi primi cu drag!
Bạn đang đọc truyện trên: Truyen247.Pro