În iulie, când contesa se ridicase greoaie din pat, soțul ei, care de-abia reușea să se trezească după o noapte de iubire, privi trupul Evei parcă pentru prima dată. De la presupusa pierdere de sarcină, formele de mămică nu dăduseră înapoi. Eva se păstrase la fel de plină, iar cu cât lunile înaintaseră pe moșia de la țară – amândoi căzuseră de acord să nu ia parte la sezonul londonez decât târziu în acea noapte, căci și ala Lilith era lăsată pe mâinile celui mai influent bărbat din Londra – Eva părea să evolueze din ce în ce mai mult.

Să se fi îngrășat soția lui de la kilogramele de mâncare, de la bunătățile doamnei Stanford? Burtica dinaintea ei nu părea rezultatul delicateselor de la masă, căci și sânii aveau areolele mărite, iar sfârcurile ei erau încă întrărite, excitate de cea mai fină atingere.

— Draga mea, o întrebă acesta, când ai avut ultima dată indispoziții lunare?

Eva, care se ridicase pentru niște apă, își ridicase sprâncenele și încercase să găsească o dată. Nu reușise, iar asta o făcuse să se înroșească la față. Se priviseră stupefiați unul pe celălalt. Două zile mai târziu, specialistul lui Adam bombănea intrând în conac.

— Ar fi fost mult mai ușor dacă erați la Londra...

— Eu și soția mea detestăm orașul, îl lămuri Adam și urcară pentru ca pacienta să fie consultată.

După aproximativ o oră, când lui Adam îi fu permisă intrarea, doctorul scria ceva pe foaie și începuse să spună:

— Probabil că sarcina Înălțimii Sale a fost una gemelară. S-a pierdut un embiron, iar celălalt, mai încăpățânat așa ca dumneavoastră, îi zise lui Adam, a rămas să se dezvolte. Soția dumneavoastră este încă însărcinată și vă anunț că peste cinci luni și ceva voi fi din nou chemat pentru a vă ajuta să nașteți acest moștenitor, milady.

Pentru cuplu aceasta fusese o adevărată minune.

Lunile se scurseseră cu rapiditate la țară, iar Adam, care primea din când în când numai vești bune de la duce, primi, la începutul lui august, vestea stabilirii nunții lui Lilith cu Grovestone, în martie, alături de alte date oficiale ale logodnei care se petrecea la finalul lui noiembrie. Amândoi se bcurară, iar chiar dacă soția lui stărui, Adam îi ignoră ideea de a călători până în Londra în starea ei.

La finalul lui noiembrie ar fi trebuit să nască și ea, iar bărbatul dorea să își ia toate metodele de precauție, întrucât avea încredere deplină în Lucian, acum când dorința sa de a o căsători pe sora sa cu Grovestone părea să triumfe. Făcuse o treabă bună.

Într-o zi răcoroasă de noiembrie, contele și contesa se aflau lângă lac. Aceasta stătea pe pătura de picnic, rezemată de copac, privind cum soțul ei privea oglinda lucioasă a apei în timp ce, la piept, ținea cutia în care era tot trecutul său cu Meredith. De dimineață îi promisese o surpriză și se părea că aceasta era.

— Poți să nu o faci, dacă vrei, îi zise ea, privindu-l pe sub părul care se zbătea din cauza vântului. Știu că mă iubești și cu, și fără ea.

— Dar eu vreau s-o fac, Eva, îi zise acesta și, deschizând cutia, eliberă tot conțiutul ei în lac.

Contele privea cum toate obiectele dispar, înghițite de apă și de înfipte în mâlul de la fund. Adam alegea să se elibereze de trecut căci, înaintea lui era un viitor fermecător. Se simți de-a dreptul nou când dădu drumul și cutiei. Poate că puteai iubi două persoane într-o viață. Iubirea, însă, se simțea diferit. Își întoarse privirea spre graviduță și o văzu cum își mușcă agitată buzele. Se apropie de ea și o sărută pe buze.

— Ce este?, o întrebă.

— Nimic doar... Nu-mi dau seama ce se întâmplă cu mine, dar mă doare de dimineață spatele îngrozitor de tare. M-a mai durut și altădată, dar îmi pare că această durere se lasă în picioare și...

În timp ce vorbea, o vedea devenind din ce în mai palidă. Atunci, când stând lângă ea simți udăciunea la mână, își ridică degetele și făcu ochii mari.

— La naiba, Eva! Tu naști!

— Asta e toată apa asta? Vai de mine! De unde vine? Eu sunt?

Era clar că, în acest moment, fie din cauza lipsei de experiență, fie din cauza durerillor, contesa era zăpăcită rău.

— Trebuie să te duc la conac!, zise acesta și încercă să o ajute să se ridice.

Eva nu reuși să se urnească prea tare, căci durerile îi atacau abdomenul ca săgețile. Nu dorise să distrugă surpriza lui Adam, iar chiar dacă nu o arătase se simțea altfel știind că în sfârșit contele se eliberase de Meredith. Era timpul să o lase să plece. Rămânând în genunchi, aceasta îi spuse:

— Adam, nu cred că ajungem la...

— Ce tot spui?!, făcu acesta agitat. Bineînțeles că ajungem! Travaliul durează o groază și ai nevoie de un doctor.

— Nu știu cât durează, făcu ea, îndoindu-și spatele, dar copilul ăsta vrea să iasă acum!

Primi mâna soțului ei și brațul în jurul taliei, în timp ce făcea totul instinctual. Nici nu îi auzea sfaturile și înjurăturile celui care era mai agitat decâ ea. Respira în tandemn cu contesa, gemea și transpira de parcă el ar fi dat naștere. Imaginea lui, când își întoarse chipul spre el, pentru a-și odihni capul pe umărul lui, o făcu să râdă, chiar dacă avea impresia că i se desfăcea trupul în două.

— Râzi cumva de mine, doamnă?, zise acesta afectat. Am moșit atâția copii, încât cred că mi-am ratat menirea!

Începu să bolborosească ceva în legătură cu viețile anterioare și vocația lui de medic, ceea ce o făcu să râdă și mai tare. Dar brusc, lucrurile părură că sa amplifică, iar Eva urlă animalic în urechea soțului ei, făcându-i părul să se ridice pe ceafă.

— Dumnezeule!

Și totul se liniști. Adam prinse rapid copilul, lăsând-o să cadă pe trunchiul copacului. Cu minuțiozitate repetă procedura, dezlipind copilul de mamă prin cuțitul cu care ar fi trebuit să fie tăiată plăcinta.

Își ținea băiețelul în brațe și nu îi venea să creadă că acea creatură minusculă era a lui și mai era și în viață.

— Habar n-am cu cine seamănă, zise emoționat, dar îl iubesc!

Eva râse și întinse brațele pentru a vedea micuțul om. Era un băiețel greoi, înnebunit după laptele pe care îl simțea cald în sânii Evei. O trase de lănțișor, liniștindu-se când aceasta începu să îi șoptească. În aproximativ două ore devenise mamă, iar acum... lacrimile îi podidiră ochii.

— Nu plânge, draga mea! Adevărata provocare va fi aceea de a te urca pe cal.

Eva continuă să râdă printre lacrimi când își lipi gura de a lui Adam. Îl iubea pe bărbatul acesta, iar el o iubea pe ea.

*

— Excelente instincte, domnul meu!, îi zile medicul, ridicându-și sprâncele stufoase, o săptămână mai târziu, după ce consultă și mama și copilul. Sunteți norocoasă cu așa un soț, milady!

Eva zâmbi. Mai târziu, după ce bebelușul adormi – era de pe acum agitat și năzdrăvan, nu o lăsa deloc să doarmă și mânca în continuu – Eva se duse în birou soțului său. Mai devreme se refugiase acolo, emoționat.

Lucrurile merseseră atât de bine pentru ei, încât nici nu îi venea să creadă ceea ce i se întâmpla. Cine ar fi crezut că viața putea fi atât de frumoasă?

Se încruntă înainte să intre când auzi zarva de dincolo de ușă. Mâna îi tremură o clipă pe clanță, dar când se hotărî să dea buzna în cameră îl văzu pe Adam arucând cu cerneala de perete și devastându-și propria încăpere.

— Ăăă... credeam că eu trebuie să am crize după ce am născut..., zise ea precaută.

Adam se trânti pe scaun. Furia i se citea pe chip, iar când ea se apropie încercă să își cizeleze ieșirea. Îi venea să își smulgă părul din cap.

— Ce s-a...?

Îi întinse scrisoarea, iar Eva o luă, cu inima cât un purice. Privi semnătura mai întâi și își dădu seama că era scrisul citeț al Victoriei.

Dragul meu copil,

Nu credeam că ții atât de puțin la sora ta încât să lași un depravat și un bețiv drept tutore al ei în lunile ce s-au scurs. Chiar dacă am empatizat cu titlul său la început, mă văd nevoită să îți povestesc deserviciul făcut de acest duce al tău.

În urmă cu o seară, el și sora ta au fost găsiți într-o postură intimă în salonul de zi al mamei logodnicului ei. Această rușine nu a fost suportată de mine, astfel încât am pedepsit-o imediat pe sora ta. A reușit cumva să scape în timp ce aveam o discuție cu ducele. În fond, el a dezonorat-o - și nu există îndoială pentru așa ceva din ceea ce mi-au dat ochii să văd – el trebuie să îi reabiliteze onoarea!

Mi-a răspuns obraznic și, citez: „Doamna mea, eu țin o orgie mai târziu. Aș putea să o iau pe Lilith pentru această distracție, dacă sunteți de acord." Câtă impertinență!

Sora ta a fugit. Te chem negreșit în Londra pentru a remedia problema cât mai curând înainte ca și ducele să-și ia tălpășița.

Mama pe care ai uitat-o,

Victoria

Eva își duse mâna la gură și oftă.

— Nu este nimic pierdut, Adam. Încă se poate căsători cu ducele.

Adam scrâșni din dinți și, privind focul din șemineu, îi zise:

— Sora mea nu se va căsători în veci cu ducele de Queensberry!

Contesa își mușcă obrazul în fața acestui orgoliu și se așeză pe fotoliu. O soluție trebuia găsită numaidecât dacă mai voiau să o salveze vreodată pe Lilith. Adevărul era că, în acest moment, în fața Societății, Lilith căzuse.

Oh, și câte guri rele nu voiau să asiste la căderea lui Lilith!

SFÂRȘIT