La 10 ani, prima literatură pe care mi-am imaginat-o eu a fost literatura istorică. Pasionată fiind de romanele istorice ale marelor romanciere de peste Ocean, obișnuiam să tastez la micul meu telefon de-atunci romane întregi, cu nouăsprezece capitole, scornite din mintea unui copil mult prea imaginativ.

Erau modeste, prostii pe care nici nu le înțelegeam, dar le reproduceam. Cu toate astea, iubeam și încă iubesc romanele istorice, iar această idee este cea a unei fetițe de 10 ani care, după ce a ascultat muzică la laptop, și-a deschis Notepadul și a începu să compună un prim capitol. Nu mai am capitolul acela, dar știu că ieșise o întreagă carte.

Am șters-o, s-a pierdut, a dispărut. Ideea însă a rămas, iar eu am dezvoltat-o până la forma aceasta. Diferența e că nu mai sunt atât de bună la civilația acelei vremi, dar cred eu că mă descurc.

Aștept cu nerăbdare să văd ce public voi atrage prin această lucrare.