Pe drum i se făcuse o sete, încât credea că avea să înnebunească dacă nu se oprea să bea ceva. Goli conținutul sticluței de la Tobias și zâmbi, punând-o înapoi în buzunărelul din fuste, îndemnând calul să galopeze înainte.

Până să ajungă la conac, Eva avea deja senzația că se va prăbuși de pe armăsar. Încercă să tragă de el, spre grajduri, dar acesta apucă drumul grădinii, acolo unde persoana responsabilă cu aceasta sădise flori. Ca în vis, contesa auzi icnetul grădinarului și simți pământul ud, tare, pe care pică aidoma unui mort.

Auzi glasul servitoarei șef, din ce în ce mai aproape atunci când încercă să se ridice. Stomacul ei o anunța că avea urgentă nevoie de oala sa de noapte. Mâinile îi tremurau, iar unghiile i se înfigeau în pământ, timp în care un grup de zece persoane, angajații lui Adam, o priveau din diverse locuri. Dintre toți, responsabila cu fetele în casă țipa neobrăzată la contesă.

— Îți speli singură rochia! Ridică-te! Hai, ridică-te!

Eva nu putea înțelege de ce se comporta această femeie îngrozitoare astfel cu ea. Nu îi greșise cu nimic și nici măcar nu ridicase vreodată tonul la ea. Poate că asta era problema, își zise agonizând, de parcă stomacul ei nu știa prin ce direcție să elimine orice îi făcuse rău. Când ești bun, ești prost. Omul nu știe decât de frică. Așa îi educase Victoria, iar acestor sclavi salariați le făcea plăcere ca lucrurile să stea în acest fel. Încercă să se ridice, dar căzu înapoi în noroi.

— Le-am plantat pentru milady Victoria!, țipă bărbatul cu mustăți groase.

Ce anume era plantat pentru contesa văduvă? Apăsându-se mai tare, neputincioasă, observă bulbul unei flori și dintr-odată, o lopată îi șuieră în dreptul urechii. Nu putea privi. Transpira toată, chiar dacă vântul se întețea. Venea furtuna. Sudoarea se lăsă lăcrimând de pe fața ei exact în zona în care era bulbul. Apoi văzu că lopata se înfipsese atât de aproape de mâna ei, încât i-ar fi retezat-o dacă probabil grădinarul nu și-ar fi dat seama că ar fi plătit cu viața pentru imbecilitatea sa. Ce brute angajase Victoria?

Era înconjurată de străini, de inamici cu fețe hidoase, gata să o sfâșie, iar Adam trebuie să fi ajuns deja la Londra. Simțea că murea de durere, dar nici măcar nu era capabilă să țipă. Imaginea i se înnegrea, urletele erau din ce în ce mai ridicate, iar ea ateriză cu fața de pământ, exact când prima picătură de ploaie udă răsadurile. Era pierdută...

Murea, murea..., iar Adam nu era aici, cu ea...

*

De când se căsătorise cu Eva, contele avea o condiție fizică excelentă. De altfel, alergase ca nebunul să o ajungă prima dată, își petrecuseră fiecare noapte în pat, iar acum era pe cale să străbată un drum de două zile jumătate într-o zi, poate chiar mai puțin de una.

Calul făcea spume, era transpirat și ardea, dar Adam aflase o veste îngrozitoare în cea mai scurtă oră în Bancă. Își propusese inițial să o viziteze pe Lilith și pe Victoria, dar când oprindu-se la treaba lui dăduse chiar de duce, acesta îl întrebase:

— Ai primit scrisoarea mea?

— Ce scrisoare?, întrebase Adam semnând documentele prezentate de colaboratorul său.

— Carersham s-a înapoiat la moșia lui.

Rămăsese cu penița în aer, iar toată voia-bună îi dispăruse. Fără ca măcar să îl salute pe duce, încălecase pe armăsar și îi lăsase vorbă lui Petter – care nu fusese capabil să țină pasul cu el – să îi aducă documentele după ce aveau să fie ștampilate. În Bath fusese nevoit să schimbe calul, întrucât mai avea puțin și îl omora pe al său, și călărise toată noaptea, fără o urmă de pauză.

Dacă baronul era la moșia lui, ținând cont de distanțele mici dintre conace, Eva era într-un pericol uriaș! Îi urmărise cumva? Așteptase plecarea lui Adam? Membrele îl dureau și simțea că nu va ajunge, când recunoscuse în depărtare livada. Stomacul îi ghiorțăi puternic și, cu ultimele sale puteri, dădu bice calului. Îl opri la intrare și sări de pe el în momentul în care trupul fierbinte îi fu atinse de ploaia rece, de primăvară.

În depărtare auzi un tunet și văzu fulgerul, dar totuși reuși să distingă zbieretele grădinarului.

— Le-am plantat pentru milady Victoria!

Iar se certau neisprăviții ăștia între ei?, se întrebă și dădu să intre în casă, când, observă rochia soției sale eșuată pe răsadurile grădinarului. Un fior îi înghionti inima și își dădu seama că rochia avea forma picioarelor contesei. Picioarele i se înmuiară când observă că grădinarul ridica pentru a doua oară lopata și dădea să-i lovească femeia, care își lipise întreg trupul pe pământ.

Sunetul pe care îl scoase păru neomenesc, ceea ce avea să îl sperie și pe el mai târziu, dar în acel moment venea din furia grozavă care i se infiltra în vintre. Își strânse pumnii, atrăgând atenția grădinarului. Atât el cât și șefa menajerelor rămaseră livizi, fără niciun cuvânt, ba femeia își acoperi și gura. Tremura.

Adam nu era deloc un bărbat rău și periculos, dar scena de astăzi îl făcu să înnebunească, iar un întreg Iad fu adus alături de el. Necontrolându-și mânia își lipi pumnul de falca grădinarului. Bărbatul pică secerat și privi încă șocat chipul contelui. L-ar fi luat de grumaz și l-ar fi aruncat direct în Ocean dacă nu și-ar fi amintit că, din motive inexplicabile, Eva era întinsă pe pământ.

Capul îi vâjâia, iar trupul îi tremura când se aplecă și îi observă paloarea vineție a feții. În secunda doi știu: Eva ingerase otravă.

Ținând cont de starea ei, nu trecuse mai mult de jumătate de zi, deci intoxicarea nu era maximă. Dar nu avea de unde să știe cu exacitate tipul otrăvii și...! Își închise un moment ochii, îndepărtând părul ce i se lipea pe frunte. Dacă nu rămânea calm, Eva avea să moară.

Nu! Eva nu putea să moară!

— Doamnă!, tună el, iar slujitoarea tresări. Sunteți spălată pe mâini?, femeia aprobă rapid, înfricoșată. Vă rog să îi băgați degetele pe gât soției mele! Aceasta îl privi neîncrezătoare și fu pe cale să refuze scandalizată, când Adam își ridică chipul și tună: Bagă-i degetele pe gât, pe toți dracii! Fă ce îți spun, că dacă o fac eu, nu mai supraviețuiești să chemi doctorul! ACUM!

Tremurând, femeia se așeză pe pământ și execută comanda.

Ținând trupul femeii care se convulsiona, Adam se gândi că dacă ajunsese prea târziu, nu s-ar fi iertat niciodată.

*

Bătrânul doctor Fox nu îi aprecia gesturile directe de a o dezbrăca pe Eva pentru consultație și de a-și trece privirea peste trupul gol al soției sale. Cu toate acestea, Adam îi mulțumea Domnului că ideea sa de a o pune să-și verse conținutul stomacului fusese soluția. Înafară de cantități impresionante de lapte și apă, doctorul nu îi dăduse nimic altceva pentru intoxicația pe care o suferise recent.

Palpându-i stomacul și auzind revolta intestinelor celei care se afla încă în leșin, îi prescrise mai multe ceaiuri medicinale.

— Și să aveți grijă cu alimentația, îi zise doctorul ieșind, căci, este prea devreme pentru a mă pronunța, dar am o bănuială că milady este grea.

— Ce vreți să spuneți?, întrebă Adam înghițind cu dificultate coniacul pe care tocmai ce îl dăduse pe gât.

— Este posibil ca Excelența Sa să vă poarte deja moștenitorul. Nu, nu este cazul să vă îngrijoreze acest tip slab de otravă, pentru că nu va afecta cu nimic copilul. Totuși, în perioada aceasta în care soția dumneavoastră o să se sensibilizeze din ce în ce mai tare, este necesar să aveți grijă de buna sa stare.

Oferindu-i informația, doctorul Fox ieși, lăsându-l să privească trupul femeii pe care mai devreme îl spălase. Adam știa cum arăta corpul gravidei, iar Eva..., oftă atunci când își așeză mâna pe abdomenul său plat. Își urcă degetele pe sân. Nu păreau nici mai mari și nu arătau nici sensibili. Să o fi lăsat pe Eva atât de repede însărcinată? Se cutremură și își lăsă capul în mâini. Copilul lui și al Evei... Până azi fusese copilul lui și al lui Meredith, copil care murise. Privi înnebunit obrajii palizi ai soției sale. Nu trebuia să fie și asta soarta Evei! Nu putea să fie asta și soarta Evei!

Își strânse pumnii, se ridică de pe marginea patului și, învelind-o, o sărută pe tâmplă. Ieși energic, hotărât. Nu va lăsa el ca istoria să se repete, chiar dacă, își domoli pasul, exista și acea posibilitate ca doctorul să se fi înșelat. Târziu își vor da seama de o sarcină, iar el... Trebuia să uite cuvintele doctorului. Trebuia să uite și să aibă grijă de Eva. Trebuia să uite...

Dar când se așeză la birou privi pierdut foaia de hârtie. Cum să uite când asta îi amintea atât de puternic de eșuarea sa? Iubise o femeie care nu îl iubise niciodată. Ultimele sale zile de sarcină îi arătaseră că atunci când nu iubești, sarcina devine o povară pe care femeia nu este capabilă să o poarte. O ajutase să nască și, chiar dacă chemase moașa, aceasta nu se prezentase. Nimeni nu îi oferise o mână de ajutor curvei contelui, așa cum o numiseră pe Meredith. Mai apoi, când moașa îl abordase îi spusese că oricum soția lui ar fi murit, deoarece copilul era întors. De unde avea să știe că și acest copil nu va alege calea primului? De unde să fie sigur că prin gestul lui necugetat de a o lăsat gravidă - când? – în chiar prima lor noapte de dragoste, noapte urâtă în care aflase de virginitatea ei – o omora?

Îl cuprinse groaza.

Nu. Nu trebuia să se piardă cu firea. Trebuia să ia măsuri! Dădu cu pumnul în masă și se apucă să îi scrie doamnei Stanford. Până la apus, acest loc va fi fost deja purificat, iar el va avea suficient timp să realizeze o anchetă în toată regula pentru a descoperi cutezătorul, ucigașul Evei.

*

— Și pe unde ai umblat?, întrebă Liam, privind pe sub ochi în momentul în care fratele său se arătă la cină.

— Pe-aproape, ridică acesta din umeri și se puse la masă, de unde se servi de pe platouri.

— Aha!

Liam se lăsă pe spătarul scaunului jerpelit și îl studie pe Luke. Știa deja că acesta nu dormea. Îl vedea plimbându-se prin grădini și călărind periculos de aproape de moșia Milcon, tocmai pentru că nici el nu avea somn. De când ajunsese, pe Liam, gândul că era sărac îl secătuia de toate puterile. Plătise o parte din creditori, iar nu va mai trece mult până ce va fi căutat aici, ca unic reprezentant al averii. Singura soluție, își zicea, era să vândă conacul. Dar nu putea. Ar fi fost aruncat în stradă.

Ce îi păsa nătărăului din fața lui? El putea să se retragă în India, poate chiar să mai lupte într-un război, și să se reîntoarcă atunci când ar fi binevoit. Nenorocit să fie Luke! Ar fi trebuit să ducă el planul la bun sfârșit în urmă cu atât de mult timp! Prost fusese că se încrezuse în propriul sânge!

— Ai auzi ce s-a întâmplat cu Eva?, întrebă Liam, ștergându-și buzele și luând o gură de apă. Se strâmbă imediat. Ar fi preferat vin.

Luke tresări și se lăsă pe spătar.

— Da... Tragică întâmplare!

— Într-adevăr... stătu un moment pe gânduri, observând tresărirea din mustața fratelui său, până ce se hotărî că ar fi fost imposibil ca el să-i aranjeze moartea Evei. Discutaseră altceva, iar el crezuse că Luke înțelesese necesitatea ca lady de Castlebythe să fie în viață. Ar fi fost ghinion pentru noi dacă ne-am fi pierdut posibilitatea de plată a tuturor datoriilor!, concise, reapucându-se să mănânce.

Luke nu adăugă nimic, ceea ce îl neliniști până peste poate.

Întotdeauna Luke fusese cel mai emotiv, sensibil și impulsiv moștenitor Carersham. Fusese primul născut. S-ar fi crezut că toată inteligența neamului era adânc cufundată în el, dar Liam nu credea asta deloc. Fusese în dezavantajul său că se născuse al doilea, când ar fi putut să moștenească întreaga moșie fără atâta bătaie de cap, fără minciuni și fără să comploteze. Acum că o avea, își dorea să nu își mai bată într-atât capul cu ea. Poate că ar fi fost mai bine dacă nu i-ar fi propus niciodată lui Luke să plece în India.

— Știu eu o modalitate de a o uita..., asta îi spusese atunci. Îi înscenaseră moartea, iar în lipsa lui Luke, Liam își făcuse de cap, terfelind numele Evei.

Era azi un mormând în cripta familiei lor în care zăcea un fermier fără nume, îmbrăcat în hainele lui Luke, cu țeasta și chipul zdrobite din cauza „căderii" de pe stâncă.

— Le vei spune tuturor că am decis să mă sinucid!, îi poruncise ferm Luke.

— Da, da!

Și îl văzuse plecând, iar războiul începuse în India. Bineînțeles că moartea raportată nu fusese o sinucidere pentru Liam. O băgase pe Eva țap ispășitor pentru a duce la bun sfârșit răzbunarea pe care neisprăvitul nu fusese în stare să o înfăptuiască.

Bătrânul lor tată nu suportase gândul că moștenitorul său, cel pe care-l crezuse cu cap, bărbatul model al familiei alesese să-și dea viața pentru fiica lui Baxton. Tatăl lui murise, ajutat, bineînțeles... Își inhibă zâmbetul, timp în care Luke arăta încă solemn și palid.

Spera doar ca Luke să nu-și dezvăluie impulsivitatea acum și să încerce să o ucidă pe Eva. Avea nevoie de ea pentru a-și plăti datoriile. Se puteau ucide mai apoi unul pe altul. Puțin îi păsa.

Nu aveți ideea ce obositoare a fost pentru prima Săptămâna Altfel. Am o stare oribilă. 

2236 cuvinte