Adam nu era în trăsura în care Petter o conduse. Asta nu o miră foarte tare, dar avu răgazul să observe că majordomul lui era chiar mai agreabil decât contele însuși, extrem de gentil și cu o grijă desăvârșită față de ea. Dar Eva n-avea răbdare pentru a înghiți temperamentul galant al lui Petter.

Între timp i se făcuse foame, usturimea dintre picioare nu trecea, simțea nevoia imperativă a unui duș și, ca prin magie, era acum căsătorită. Nu știa dacă o deranja mai mult asta sau faptul că fusese fecioară. Misterul nopții trecute, evenimentele de dinainte și de după, cât și îmbrățișarea lui Adam - pe care o crezuse extrem de reală -, plana asupra sa și o neliniștea.

Înghiți în sec, amintindu-și ultimele cuvinte ale soțului său. Adam era dezamăgit de ea... Îi spusese că nu avea cum să fie o soție bună, la naiba! Îi spusese, iar el se încăpățânase să se însoare cu ea pentru că... pentru ceea ce îi făcuse. Roși, bucurându-se chiar că nu era cu ea în trăsură. Evei îi era rușine de reacțiile sale și chiar de așteptările de după. Fusese atât de vulnerabilă, încât nu era deloc capabilă să-și înțeleagă emoțiile. Își atinse buzele, gândind că săruturile erau singurele momente în care o femeie se putea desfăta în timpul actului. Expiră, acoperindu-și fața. Nu ar fi putut să mai dea vreodată cu ochii de Adam! Nu după ceea ce fusese între ei.

I se păru că trecuseră ani până ce trăsura opri. Mersese extrem de lent, iar acum, ieșind, observă că era în fața propriei case. Se încruntă, iar Petter, prinzându-i căutătura iritată, o lămuri:

- Excelența Sa vi se va alătura curând..., dar nici el nu putea spune când, căci Castlebyhte privise cu jind trăsura, îi dăduse comanda să se miște extrem de lent pentru că doamna avea o indispoziție. Înțelegând problema - înțelegi multe când îți găsești stăpânul în pat cu logodnica lui, fiindu-i martor la căsătoria succintă - Petter înclinase servil din cap. Îi părea rău că stăpânul nu se comporta cu mai multă grijă față de doamnă și că ea se uita atât de urât la Castlebythe. Era în ochii lor, dincolo de furtuna evenimentelor, acel ceva la care Petter spera de când mama îi spunea povestea dintre ea și tata.

- Trebuie să...

- Mă scuzați?, întrebă, când tânăra nu mai continuă întrebarea.

- Nimic. Îți mulțumesc!, și, adunându-și poalele rochiei, deschise ușa, pășind înăuntru.

Pe canapea o observă pe doamna Stanford, ai cărei umeri se cutremurau, și pe Milly, care încerca să își liniștească mama. Inima i se frânse. În neștiința ei distrusese o întreagă echipă de oameni care o crescuseră și o educaseră, deci pe umerii cărora căzuse întreaga vină. Îi făcuse de râs și îi..., își înghiți cuvintele când surprinse privirea urâcioasă a lui Tobias. Micuțul fugi numaidecât. Eva îi dezamăgise pe toți.

Fără alte cuvinte alergă pe scări în sus, refugiindu-se în dormitorul său. Totul era așa cum lăsase înainte de a-și ridica traista și de a fugi ca o hoață la crepuscu. Luă un loc pe pat, părundu-i-se mult prea tare, strâmbându-se la senzația pielii rănite diintre picioare și oftă, obosită. În momentul de față nu mai avea curajul nici de a cere să i se pregătească o baie.

Inelarul ei era încă liber, soțul ei lipsea și, pe lângă asta, sentimentele lui erau strict practice. Nu existase nicio urmă de afecțiune în declarațiile lui. Adam nu o putea iubi. Înghiți în sec și se strădui să nu plângă, când, în cele din urmă, ignorând foamea și atingându-și abdomenul se lungi în pat. Lacrimile se îmbibară în materialul delicat al pernei, iar în câteva minute, după o zi zbuciumată, contesa de Castlebythe adormi extrem de nefericită de viața ei.

*

- Milady? Milady? Mă scuzați, dar este trecut de șapte. Excleneța Sa..

Eva se trezi ca dintr-un coșmar, tresărind. Icni și se ridică în fund, încruntându-se imediat ce usturimea dintre picioare se făcu prezentă. Era în camera ei, iar în stânga sa era Milly. Palidă, cu nasul înroșit și frângându-și mâinile, Milly își plie buzele. Ceea ce o trezise pe Eva fusese sintagma prezenței lui Adam.

- Adam... ăăă... contele este aici?

- Da, milady, zise Milly. A zis să... s-a îngrijit de starea dumneavoastră. Mama i-a spus că nu știe când ați sosit. M-a pus să vă pregătesc obligatoriu o baie și haine curate. Vă invită la cină alături de mama și sora dumnealui.

- Cină?

- Da. La reședința dumnealui. De asemenea, mi-a spus să vă împachetez lucrurile.

Pentru Eva păru că o piatră îi dispăruse de pe inimă, căci știa acum că Adam n-o abandonase, dar imediat reapăru o alta. În timp ce se îmbăia și își punea, cu ajutorul lui Milly, corsetul, Eva se întrebă cum ar fi fost să ia cina cu mama și cu sora lui. Nu interacționase niciodată cu ele și nici nu înțelegea ce fel de așteptări aveau acestea de la ea. Eva se temea și de foamea nestăpânită din stomacul său, de posibilitatea de a se face de râs înfulecând ca o apucată. Nu discutase absolut deloc cu soțul ei și nici măcar nu se familiarizase cu ideea că e soție. Era înfricoșată, terifiată, pietrificată.

Se privi în oglindă: lâna o iritase ușor pe piept, înroșind-o, și o mânca. Uleiul de corp cu care o dădu Milly îi diminuă jena, iar în urma băii, senzația dintre picioare se amelioră, în cazul în care nu ar fi trebuit să se miște extrem de rapid. Nu credea că e normal ce i se întâmpla și se jenă cumplit atunci când Milly observă micile pete sângerii de pe fosta lenjerie.

- Să vă dau cârpele lunare, milady?

- N...nu..., răspunsese aceasta și plecase numaidecât. Bagajele îi fură aduse jos și încărcate în trăsura cu blazonul Castlebythe, pe când ei i se păru ridicol să se urce în vehicul pentru un drum de două minute. Voi merge pe jos. Este în regulă.

Spre surprinderea sa, Milly îi mărturisi că Adam îi poruncise să o înoțească. Eva bănui că avea s-o instaleze drept cameristă a sa. Cu ultimele sale forțări de a nu plânge, o sărută pe doamna Stanford pe ambii obraji și primi o îmbrățișare binemeritată. Se mai liniști când împăcarea cu bucătăreasa se făcu astfel, pe buzele sale citind un „De ce nu mi-ai spus?"

Păși cucernic spre reședința contelui și fu întâmpinată de Petter cu un zâmbet larg pe chip. De ar fi fost și Victoria Aeron ca el și Lilith, sora lui Adam!

Masa din sala special amenajată era umplută cu bunătăți la vederea cărora stomacul Evei scoase un ghiorțăit. Nici măcar privirea acră a mamei lui Adam nu o descumpăni din a înghiți în sec.

În capul mesei trona chiar Adam, mult mai lejer îmbrăcat decât s-ar fi așteptat. O pofti lângă el, fără a-i arunca însă o privire, iar femeia se supuse, salutând politicos pe toată lumea. Din primele momente în care toți începură să mănânce, Victoria își ridică privirea și o studie metodic.

- Fiul meu mi-a adus la cunoștință rușinoasa faptă că v-ați căsătorit ca doi tâlhai, în camera unui han mizer.

- Mamă..., începu Lilith.

- Nu mi-a spus de ce. Ai fi bună să îmi mărturisești cărui fapt ai considerat de cuviință să îmi abandonezi fiul? Era cumva sub clasa ta socială? Nu era el o binecuvântare față de statutul pe care...?

- Destul!, își ridică Adam mâna în dreptul Victoriei și, șocată, aceasta tăcu. Pe sub ochii în care se adunaseră lacrimi, Eva o observă pe Lilith zâmbind. Fiica se bucura când fiul se lua de mamă? Ce lucruri stranii se petreceau cu această familie? Mănâncă, doamnă!, o îndemnă ceva mai blând pe Eva, continuându-ș propria cină. Am auzit că nu ai mâncat pe ziua de azi. Și o privi înfuriat, nunațat dojenitor.

- Nici bani de mâncare nu ai?, râse Victoria. Ce cazuri sociale mai ajută fiul meu...

Adam dădu să zică din nou ceva, dar, de data aceasta, înfășurându-și degetele pe furculiță, Eva o privi pe Victoria. O rănea în ultimele fărâme de demnitate umană care îi mai rămăseseră, ținând cont de faptul că trebuia să privească în ochii bărbatului care se holbase la zonele sale intime.

- Îndrăznesc să spun că am, doar că împrejurările nu mi-au trezit suficient apetitul.

- Deci în continuare consideri că această căsătorie îți este injustă. Foarte bine atunci, zâmbi Victoria. La femeile ca tine, care și-au oferit fecioaria cu atâta bunăvoință, o desfacere este extrem de rapidă. Nimeni nu ar observa, te asigur.

Niciunul dintre cei doi nu știa cât să dezvăluie, de aceea reacția lui Adam, deși latentă, nu reuși să îi răspundă Victoriei. Eva renunță în a se certa cu soacra sa.

- Deci..., începu Lilith, încercând să animeze atmosfera și continuând conversația exuberantă. Îi făcu bine Evei să discute cu o persoană care chiar părea că o dorea aici și să observe reacțiile naturale ale lui Adam.

Tânără, dar inteligentă și înțeleaptă, Lilith dezamorsă tensiunea și o lăsă pe Victoria posacă să digere friptura de pui cu cartofi.

- Scrisoarea mea către Regină a fost acceptată, zâmbi ea. Mama mă va însoți la baluri și îmi voi face debutul la sfârșitul lui mai. Abia aștept să se întâmple asta! Mă gândeam că, fiind mai mare decât mine, poate ai putea să îmi dai câteva sfaturi și...

- Nu i-aș permite, bolborosi Victoria.

Privind-o pe sub ochi, jucându-se cu o măslină, Adam o provoca să zică ceva.

- Te-aș ajuta cu drag, începu Eva, hotărând că se săturase, însă nu mi-am făcut niciodată debutul...

- O!..., Lilith își înghiți cuvintele. Nu știam că... Iartă-mă.

- Își va face debutul ca soție a mea, tot în sezonul acesta, le informă Adam. La Curte poate participa oricine. Ignorând pufnetul Victoriei, Adam se ridică de la masă și anunță: Dacă îmi permiteți, eu și soția mea ne vom retrage acum. Vă urez în continuare o cină plăcută.

Lilith, încă inocentă, nu înțelese deloc conotațiile glasului fratelui său, iar Victoria se îmbujoră, scuzându-i. Trupul Evei însă tremura când Adam îi oferi mâna, iar ea se ridică, fiind ghidată spre camerele de sus, acolo pe unde cândva pătrunsese cu vinovăția unei criminale. Lăsând-o înaintea dormitorului stăpânei, despărțit de o ușă de cel al stăpânului, Eva înghiți în sec și îi spuse:

- Trebuie să vorbim!

- Total de acord, încuviință el. Du-te și te schimbă-te, doamnă. Avem o groază de vorbit în seara asta, se aplecă spre ea și avu impresia că îi inhala mirosul părului.

*

Ar fi fost asta noaptea nunții ei?

Eva se mișca agitată prin dormitor, nefimiliarizată cu încăperea. Intrase și rămase șocată de patul gigantic, cu baldachin brodat cu flori, stâlpi puternci, negri, ce contrastau cu albul imaculat al cearcefurilor. Pereții, vopsiți într-un brun cald, se îmbinau armonios cu covorul roșiatic dinaintea patului, iar podeaua era plăcut lustruită. Întreaga încăpere mirosea plăcut, a flori. În dreapta era o măsuță pe care un coș cu mere strălucitoare erau luminate de lună și două fotolii la fel de maronii. În stânga, din câte observase de la cele trei servitoare care îi pătrunseseră în cameră, printre care se aflase și Milly, era paravanul, în spatele căruia se afla cada și alte obiecte ale necesităților fiziologice. În final, gerderobiul, cameră pe care încă nu o deschisese.

Observând că Milly, după ce asistase tăcută la pregătirea hainelor de noapte, îndeosebi la cămașa de noapte din mătase pe care doamna Stanford o împachetase special pentru seara aceasta, nu se înapoia în casa părintească, bănuiala ei cum că aceasta avea să-i fie cameristă se amplifică.

- Doamna Stanford ce a zis?, întrebă Eva, trecându-și ochii peste tinerele rubensiene și rumene, jucăușe, care o priveau cu înțeles.

- Mama a fost de acord, zise Milly. A zis că ea oricum se va veșteji acolo...

- Nu voi lăsa pe nimeni să se veștejească, o asigură Eva.

- Mama se va muta, alături de personalul rămas, pe moșia de la țară, milady, o înștiință Milly. Ea..., urmări avidă mișcările celorlalte două fete și își mări ochii, șocată, năpustindu-se asupra lor și poziționându-se înaintea Evei, exclamând: Vă rog, le zise fetelor, lăsați-mă pe mine să o ajut pe doamnă să se schimbe!

- Dar lady Victoria ne-a înștiințat să o spălăm și să o pregătimp pentru Excelența Sa, spuse una dintre ele. Eva își ridică mâna în dreptul lor - nu avea de gând să le lase să o dezbrace și să observe cutele de pe spatele său - zicându-le:

- Mă aștept ca măcar în camera mea să pot da ordine. Nu o vreau decât pe Milly, le făcu semn să iasă, iar acestea dădură docile din cap, chicotind. Toată lumea râde în noaptea asta, spuse cu luare aminte Eva, oftând.

- Așa se pare, îi zise tânăra.

- În fine, alungă contesa gândul la ceea ce trebuia să se petreacă în patul nupțial, la atrocitățle pe care le va îndura cu - își zicea ea - demnitate și stoicism. Spuneai că se vor retrage?

- Din ordinele contelui, da.

Nu voia să se ia de Adam în preajma lui Milly, și așa toată lumea știa că fugise de la nunta sa oficială, cuvincioasă, în scopul uneia considerate nedemne și rușinoase, astfel înghiți și aprobă, lăsând-o pe fată să îi scoată corsetul, cămășuța și restul hainelor pentru a intra în cadă. Mai făcuse o baie, dar în acest moment voia să tragă de timp pe cât de mult putea. Se vârî în apa caldă, cada fiind poziționată în fața șemineulu.

- Ți-au dat o cameră aici? Milly aprobă. Bun. Să ai grijă de tine, Milly. Nu m-aș ierta niciodată dacă ți s-ar întâmpla ceva...

- Fii fără teamă, milady!

- Bine..., oftă, ridicând un braț spre ea când aceasta se repezi să înmoaie buretele în leșie. Îmi este suficientă apa de aici. Îți mulțumesc, Milly. Și spune-i doamnei Stanford că nu o voi abandona niciodată, te rog.

- Sunteți sigură, milady? Lady Victoria a zis...

- Cred că soția mea e suficient de curată, încât să sară peste o baie meticuloasă, se auzi glasul contelui atât de aproape de cadă, încât Eva își închise ochii.

Era foarte goală în apa caldă, iar pentru prima dată și-ar fi dorit să aibă săpunul la îndemână pentru a face suficient clăbuc ca goliciunea trupului să nu îi mai fie într-atât dee expusă ostentativ.

La fel ca ea, Milly roși, lăsându-și capul în jos, zăpăcindu-se atunci când făcu reverența și izbutind să iasă din dormitorul stăpânei.

Singuri, Eva se rușina de Adam, iar Adam o privea ca pe singura femeie de pe pământ. Observă cum își strânse picioarele la piept, întorcându-și privirea spre el, cu buzele uscate.

Adam purta un halat albastru, pieptul gol fiindu-i descoperit. Tânăra soție era încredințată că acesta nu avea nimic pe dedesubt, ceea ce o neliniști și mai tare. Nu înțelegea dacă se temea de el sau pur și simplu se concentra pe senzația plăcută a pântecului. Era imposibil să-și inhibe reacțiile trupului. Sfârcurile i se întăriseră, iar pielea i se făcu de găină. Își mușcă buza inferioară când fu conștientă că o privea. Expiră greu, strângându-și degetele de la picioare. Nimic nu trecea de ocheada cercetătoare a lui Adam, care, cu seducția proprie a primului bărbat din viața ei, se apropie de cadă și, prinzând buretele, i-l trecu rapid peste gât, poziționându-se în spatele său.

O cerceta...

Eva oftă și își lăsă urechea pe genunchi.

- Acum, doamnă, îi zise el urmând delicata traiectorie a cicatricilor albe, este momentul să vorbim despre aceste semne. Se aplecă și îi făcu părul la ceafă să se ridice, în momentul în care șopti: Cine ți-a făcut asta, Eva?

Oftă din nou, cu ochii închiși. Era rușinos să îi povestească totul, mai rușinos i se părea că el îi observa fundul din acea poziție, iar rușinea atinse apogeu atunci când apa începu să se miște, realizând că în cădița încăpătoare mai pătrunsese o persoană. Își deschise îngrozită ochii. Contele se poziționae cu mușchii brațelor îmbrățișând marginile căzii, sfârcurile negre întărindu-i-se exact ca ale sale atunci când fură atinse de valurile apei. Arăta ca un stăpân, iar în această casă mare , în care fusese invitată ca o curvă, Eva se simțea sclava dorințelor sale.

Tresări, căci tălpile picioarelor lui îi atinseră fundul. Lupta cu dorința și frenezia degetelor de a-l atinge, iar privirea ei ducea o bătălie cumplită de a nu-i privi anatomia. Își încrucișă gleznele peste miezul care pulsa frenetic, chiar dacă mai devreme în acea zi trecuse prin dureri cumplite. Cum putea să se gândească la asta? Mai mult, era normal ceea ce făcea Adam aici?

2724 de cuvinte