Limbajul lui o șocă de-a dreptul. Domnul acela, a cărui redingotă lipsea, făcând vizibili mușchii de sub cămașă, acel bărbat de pieptul căruia jiletca se lipea ademenitor, avea o gură incredibil de spurcată.

Eva nu auzise niciun domn înjurând astfel, vreodată. Toate cuvintele urâte – care nu depășiseră limitele Iadului – le cunoștea de la grăjdarii din Milcon. Pe lângă asta, mâna care o strânsese incredibil de sân și chestia masculină care o împungea între picioare îi dădea Evei o senzație de arsură plăcută, prima de acest gen din toată viața sa.

Înafară de Luke, mâna niciunui bărbat nu prădase minusculitatea rotunjimilor sale. Iar ea crezuse că se va speria. Dar senzația ce-i traversa trupul nu era deloc asemănătoare cu groaza pe care o simțise atunci. Ceea ce o șocă pe domnișoara Cross fu îndrăzneala lui nemăsurată. Știa oare cine era ea? Știa că era fiica baronului de Milcon din Stropshire? Acest infam alcoolic cu ochi ce străluceau în lumina lunii știa că Edward Cross l-ar fi ucis cu sânge rece dacă ar fi știut că stătea atât de aproape de unica lui fiică?

Probabil că nu, își zise Eva și acceptă să îi fie eliberată gura. Minute bune uită pentru cine venise aici, sau mai bine zis pentru ce. Mai apoi, când dinții lui o luară din nou spre întâmpinare, Eva deveni atentă. Ei bine, era singură, în biblioteca lui Carersham, cu un bărbat băut care o văzuse cotrobăind prin lucrurile – cel mai probabil – prietenului său. Își mușcă buzele și observă schimbul de umbre de pe chipul bărbatului. Perfect!

— Și mă întreb, făcu el, lăsându-se de-antregul peste ea, unde e crionolina?

Ar fi putut să fie obraznică. Ooo, și încă cum! Dar Eva nu credea că era potrivit să acționeze așa.

— Dacă m-ați lăsa să vă explic, domnule...

— Să începem cu Adam, toarse profund bărbatul în urechea ei.

— Nu vă pot tutui! Exclamă Eva scandalizată.

— De parcă asta este ultima ta grijă în poziția asta, doamnă. Îi șopti din nou, iar Eva își strânse pumnii. Se vede că ești una.

— O ce? Întrebă furioasă, căci pentru câteva secunde avu impresia că este jignită.

— Mai încet, duro, râse Adam vizibil amuzat de comportamentul ei războinic. Mi-e teamă că m-ai putea răni!, dar oala încinsă în care se transformase fața ei îi spuse că avea să îi dea una de, în starea sa de completă mahmureală, l-ar fi dărâmat. Iar tânăra aceasta incredibil de indecentă și, din câte i se părea lui, eligibilă pentru o răfuială, ar fi scăpat complet vătămată. Nu, nu, nu. Adam nu putea permite așa ceva. Mă refeream că se vede că ești o doamnă. Câteva clipe mai târziu, pacea se restabili pe fața fetei. Întrebarea normală e, doamna cui?

Adam nu putea nega că era incredibil de excitat. Ori nu mai făcuse sex de calitate de prea mult timp, ori se transforma în homosexual. Căci la momentul acela, silueta atât de bine definită a femeii încătușată cu propriul trup îi făcea toți mușchii să se încordeze până la apogeu.

— A nimănui, o auzi îngâimând.

Și Adam râse.

Acel sunet puternic, răgușit, gestul prin care își dădu capul de spate și lăsă spre propria-i privire prelungirea palatinului o făcură pe Eva să înghită în sec. Ce Dumnezeu se întâmpla cu ea? De ce transpira în zone în care nu i se întâmplase niciodată să transpire? Oare n-o învățase Luke că astfel de trăiri pe care fetele din sat le preaslăveau erau de fapt oribile? Atunci, de ce se simțea atât de frenetic cuprinsă de un dor al pântecului? De ce pulsa?

Eva și-ar fi dorit incredibil să îi atingă mărul lui Adam – cât de potrivit suna! - și să vadă de unde venea acea putere de a vorbi. Să simtă vibrația gâtului în palma sa. Îngrozită de dorințele neconcordante cu sfaturile bisericești, Eva dori parcă să iasă prin zid. Încă nu luase scrisorile lui Lucy, iar amenințarea prietenei ei îi răsuna în urechi. Trebuia să facă ceva!

Gândurile îi amuțiră brusc, atunci când ochii lui se îndreptară necruțători spre ființa sa.

— Vorbești serios?

— De ce aș minți?, întrebă iritată.

— Nu e logic? Să nu-ți faci soțul de rușine.

— Tâmpit mai ești!, nu se putu abține Eva să zică, presată de timp. Nu am timp de toate astea! Trebuie să recuperez scrisorile!

— Adică ești una dintre fandositele astea de la baluri?, șocat, Adam continuă: Ești fiica neprihănită a vreunui... duce?

— Baron, dar merge și așa, răspunse Eva. Și nu.

— Nu, ce?, întrebă încurcat.

Însă Eva nu o putu zice. Eva Cross nu putu să-i spună că nu era neprihănită. Detaliul ăsta o făcu să înghită cu greu, iar toate senzațiile ce se zbăteau în ea fură evaporate de o tristețe profundă.

— Trebuie să recuperez scrisorile.

Repetă ca un imn.

— Ce scrisori? Femeie, o prinse Adam de umeri, cu o durere de cap ce începuse să se contureze din ce în ce mai tragică în mintea sa, ești conștientă că te aflii în biblioteca unei case în care... Adam își mușcă buzele. Doamna asta era de fapt o domnișoară. Iar el o strânsese de sân și își lipise bărbăția de feminitatea sa. Dumnezeule! Biblioteca unui bărbat!, culmină. Ești atât de indecent îmbrăcată, încât regina te-ar alunga dacă te-ar vedea!

— Dar nu mă va vedea, nu?

Ăsta era momentul în care Eva realiza: dacă bărbatul dinaintea ochilor ei o șantaja, atunci trebuia să pună mâna pe ceva și să îl lovească. Dacă nu, ei bine – îl privi cu speranță – poate o putea ajuta.

Adam ar fi fost nebun să o dea de gol. Parcă și-o și imagina pe Lilith – sora lui mai mică – într-o situație asemănătoare, și pur și simplu nu putea face ceea ce era considerat corect. Nu putea alarma proprietarul. Oftă și dădu negativ din cap. Iar inima Evei crescu brusc. Ce bărbat ar fi ascuns tărășenia asta?

— Vă mulțumesc atât de...

— Cu o condiție!, spuse Adam. Maxilarul Evei se strânse, dezamăgit. Mereu trebuia să existe o condiție... Trebuie să pleci.

— Pof... poftim? Nici nu putea să-și imagineze ieșirea ei fără scrisorile lui Lucy.

— Ascultă, doamnă, o cuprinse el de braț și o îndreptă spre geam, nu știu cât de adevărate sunt vorbele tale. Nu știu dacă zici adevărul...

— Îl zic! Protestă Eva și, la tentativa lui de a o scoate pe geam îl prinse de mânecă. Vă rog! Se lipi înnebunită de trupul lui, astfel încât să nu fie capabil din a o alunga. Trebuie să iau scrisorile!

Ei, drăcie!, își zise Adam când se văzu în imposibilitatea de a o desprinde de sine. Femeia asta era atât de inconștientă să își permită să-și lipească trupul de al său? Nu, nu avea să se mai controleze mult dacă lucrurile stăteau așa. O privi adânc și încercă să-și dea seama de unde pornea disperarea aceea din ochii ei. O trimisese cineva să-l ademenească? Era asta o glumă proastă de-a prietenilor săi? I se părea imposibil ca tânăra din brațele lui să nu mai fi fost cu un bărbat. Știa exact unde să-l atingă, parcă obișnuită cu adâncimile masculine. O domnișoară s-ar fi temut. Dar unde era frica?

— De câți bani ai nevoie?

Expresia Evei se înăspri:

— N-am nevoie de niciun ban! Doar... te rog, Adam! Te rog, lasă-mă să iau nenorocitele alea de scrisori. Dacă nu o fac... cineva va muri!

Suna a amenințare sau era chiar adevărat?

Bărbatul inspiră profund și se îndepărtă de ea. Se întoarse cu spatele și stătu să se gândească. În ce naiba se băgase? Tot ce-și dorise fusese puțin sex pe canapeaua aia, iar uite că acum, dacă nu ajuta o posibilă infractoare scandaloasă, cineva avea să moară?

Și dacă o ajuta ar fi fost părtaș la crima ei de a încălca o proprietate. Numai stigmatul de complice nu și-l dorea! Își strânse puternic pumnii, căci o parte lucidă a creierului său îi șopti că femeia pe care o avusese în brațele sale nu putea minți. Părea mult prea disperată. Nu acceptase nici banii. Tânăra asta avea ceva cu Liam și cu o serie de scrisori. Cine era ea de fap? O fostă amantă care dorea să dea în vileag imoralitatea lui Liam înainte ca acesta să pună mâna pe o moștenitoare?

Inspiră puternic și fu cât pe-aci să ia decizia de a o alunga când, îndreptându-se, o durere profundă îi cuprinse capul. Auzi cioburile după ce obiectul – orice ar fi fost el – se sparse în ceafa sa. Un leșin general îi încleștă genunchii, iar Adam nu mai fu capabil de a se ține pe picioare. Și, ca și paralizat, se prăbuși la podea. Urechile încă îi vâjâiau când văzu pașii hoaței îndreptându-se spre același birou, căutând zorită și, mai apoi, aplecându-se asupra sa.

Avea într-adevăr un teanc de scrisori în mâini. Ce mai avea ea era o pereche încântătoare de picioare și niște sâni încătușați de vestă. De unde naiba făcuse rost de o vestă pe măsura sa? Apoi, tânăra îl părăsi – se pierdu în noapte, iar el Adam leșină de-abinelea.

Nu mai voia să știe ce fusese necunoscuta, dar țintea mai bine ca un pescar beat înr-o tavernă.

*

Contrar așteptărilor lui Adam, care se odihnea acum pe podeaua lui Liam, Eva nu crescuse deloc într-o tavernă.

De fapt, alergând ca o nebună în noapte, speriată de tot felul de scenarii pe care creierul le creea, Eva își spuse că dacă ar fi rămas la Milcon nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

Într-un final, găsi trăsura în care unul dintre băieții de la bucătărie o aștepta moțăind și bătu de două ori pentru a anunța pornirea. Abia când se urniră realiză că membrele îi tremurau ca varga. Îl lovise pe Adam Și-Atât cu vaza aceea, încât o spărsese. Se temea incredibil să nu îl fi omorât. În Milcon, când obișnuia să se abată în hanul din vale, observa adesea certuri între sătenii locului care se încheiau cu sticle grele sparte în capul lor, cu un zgomot care trezeau chiuituri și dezlănțuia haosul. Nu văzuse pe niciunul murind, dar oare vaza ei fusese mai grea decât sticlele sătenilor? Exista posibilitatea ca Adam să moară?

Își duse mâna la gură șocată și aproape că izbucni în lacrimi.

Dacă ar fi fost mai atentă, nimic din toate acelea nu s-ar fi întâmplat. Dacă ar fi căutat mai bine, ar fi găsit scrisorile mai rapid. Privi emoționată la ceea ce reușise să smulgă – luase toate scrisorile, nu doar pe cele ale lui Lucy. În lumina din trăsură observă cum majoritatea erau de la tot felul de creditori cu nume ciudate. În teancul acela, parfumate, găsi hârtiile prietenei sale. Păreau citite și răscitite, așa că, din curiozitate, își trecu de câteva ori ochii peste ele. Încă de la prima rămase scandalizată de cerințele prietenei sale.

Lucy fusese cu adevărat naivă, dar dorințele ei – iar obrajii îi roșiră puternic când ieși din trăsură și se strecură pe ușa din spate ca să ajungă sus, în dormitorul său – erau de-a dreptul nedemne de educația primită. De unde știa ea ce se întâmpla în spatele ușilor închise ale dormitoarelor? Ce erau toate aceste sentimente pe care Eva le citi aidoma unui roman erotic, trăiri pe care...

În mijlocul patului său continua să citească la lumina lămpii, până ce ajunse la un pasaj care o intrigă. Era pentru prima dată când Eva auzea un lucru vulgar prezentat atât de frumos. Lucy vorbea despre niște fiori care urcau de la baza trunchiului său până în sâni, apoi coborau cu o vâlvătoarea copleșitoare în ceea ce ea numea „floarea trupului meu".

Își mușcă buzele și legă scrisorile. Avea să i le dea prietenei sale imediat. Iar chiar dacă datoria i-o cerea, își spuse că nu avea să îi atragă atenția cu privire la comportamentul ei deplasat pentru o domnișoară binecrescută.

Moștenitoarea baronului de Milcon se găsea acum în lumina lămpii, așteptând ora trei, când băiatul bun la toate al casei se trezea. Îi va da lui câțiva bănuți și îl va trimite la casa domnișoarei Lucy să-i înmâneze corespondența. Până dimineață, Lucy avea să-și primească scrisorile și să renunțe la gândul sinucigaș. Oftă și își închise ochii. Ceea ce o făcuse Adam să simtă lipindu-și trupul de bărbat dizgrațios de al său fusese mai mult decât cele descrise de prietena sa amantului. Eva simțise totul. Văzuse totul. Îi plăcuse totul.

La doisprezece ani, doica sa care era deja moartă de cinci ani, îi spusese lui Edward că are o fire pătimașă, păcătoasă care o va băga în tot felul de belele. Edward nu o ascultase. Râsese. Spre marea sa dezamăgire, Eva făcuse exact lucrul de care doica averizase. Fusese parcă un blestem și promisese căderea sa. La șaptesprezece ani Eva se îndrăgostise.

Zâmbi trist și continuă să sorteze scrisorile. Pe cele pe care deja le citise le colectă într-un teanc pe care intenționa să-l ardă. Și așa ar fi făcut cu toate, dacă nu ar fi văzut scrisul familiar al lui Luke. Înghiți în sec și-și trecu degetele peste formula inițială „Dragul meu frate". Trupul începu din nou să îi tremure, parcurgând scrisul lui Luke și trecând din nou prin tot ceea ce, simplele cuvinte ale întâiului născut de Carersham îi făceau:

Am reușit. Fata lui Milcon e dezonorată. Verifică tufele din pădurea din josul satului și cred că îi poți vedea încă urma corpului ăluia slăbănog.

Lăsă lacrima să urmeze traiectoria cunoscută a obrazului. Știa că Luke se lăudase cu ceea ce făcuse, știa și mai bine de-atât că în Londra zvonurile vuiseră un întreg sezon. Sezon pe care-l ratase. Împături misiva și oftă dezamgăgită de sine, cu cicatricile de pe spate arzând-o. După atâta timp încă o dureau.

Își mușcă obrajii ca să nu dea glas suspinelor.

Tipul din seara asta, Adam, nu putea fi o excepție, iar ceea ce o făcuse el să simtă era probabil vrăjitorie, căci Eva Cross știa: toți bărbații erau, fără nicio categorie specială, niște porci.

Acesta este capitolul doi. Cu toate astea, am publicat ca o formalitate, căci întreaga săptămână nu o voi mai face. E o perioadă dificilă pentru mine și familia mea, în care nu mă pot concentra pe cât îmi doresc. 

Este vorba de un examen pentru care trebuie să mă pregătesc, de eseurile acelea „minunate" pentru simulare și, implicit, pentru bacalaureat - sunt clasa a XI-a, nu dau anul ăsta bacul. Plus încă o teză amânată din decembrie, proiecte, teste, ascultări și așa mai departe pentru care vreau să mă pregătesc. 

În consecință, e ca o rezervă pe care vreau să mi-o fac pentru ca în săptămâna școlară ce va veni să pot posta fără să vă las să așteptați prea mult.

Ne auzim pe duminică, așa :)

2302 cuvinte