Aerul din micul orășel franțuzesc Èze era cu totul diferit față de atmosfera din Ashington, iar Elora respiră profund izul puternic, marin care îi trezi tot trupul obosit. Èze este situat într-o zonă stâncoasă, la aproximativ 450 de metri de Marea Mediterană, oferind imagini cu adevărat superbe, care au făcut-o pe Elora să se mute aici. Privi în jurul său și o luă la pas, trăgând geamantanele după ea, având ca destinație La suite du village d'Èze. Spera să reușească să își găsească un loc de muncă, cât și o mică garsonieră în care își va petrece timpul. Îi era greu, mai ales că era însărcinată, dar știa că se va descurca indiferent de ce îi va ieși în cale. Se opri în fața pensiunii și o femeie îmbrăcată în alb, cu o pălărie din paie pe cap uda niște flori care se răcoreau la adierea vântului.

— Bonjour! salută Elora, încercând să pronunțe cât mai bine în franțuzește.

— Oh, bonjour! Vous devez être notre nouvel invité. Bienvenue! Comment était le voyage?

Elora privi la femeia slăbuță care îi vorbi atât de repede în franceză, încât singurul lucru pe care îl înțelesese fusese bonjour!". Cum va reuși ea să comunice cu acești francezi dacă ei nu știau engleza și ea nu știa prea multă franceză? Femeia cu pălărie o tot privea, iar Elora reuși să pronunțe o frază esențială în franceză.

— Je ne parle pas français. Parle en anglais?

— Acum am înțeles de ce te uitai la mine surprinsă. Bine ai venit! Numele meu este Aurélie, zâmbi femeia și întinse mâna.

— Elora, încântată de cunoștință. Bine v-am găsit! Scuzați că am întârziat, dar am admirat priveliștea care este de-a dreptul încântătoare.

— Într-adevăr, micuțul nostru oraș este spectaculos, motiv pentru care avem și turiști ca și dumneavoastră. Vă recomand să mergeți la Platform des Exotik, este atracția principală unde puteți surprinde niște fotografii incredibile.

— Mulțumesc! Doar că nu am venit în calitate de turist, ci de nou locuitor. Voiam să mă ajutați cu câteva sfaturi, dacă doriți, vorbi Elora, femeia cu pălărie analizând-o din cap până în picioare.

— Desigur că vă pot ajuta, dar în primul rând, să scăpăm de aceste formalități. Am să te conduc la camera ta, sunt sigură că ești epuizată și după aceea poate ieșim la un restaurant să îmi povestești care sunt planurile tale. Ești doar tu?

— Da, răspunse sec Elora.

— Suis-moi, și îi făcu semn cu mâna.

Pensiunea era amenajată în stil medieval, având încăperi de mărime medie fiind construită pe trei niveluri. La primul etaj era o cameră de zi cu șemineu și spera să poată să stea acolo în unele seri pentru a citi. La etajul al doilea era un dormitor cu o baie care dădea într-o terasă cu o vedere unică asupra coastei mediteraneene. Era perfect pentru ea până își va găsi un apartament sau un loc unde va putea rămâne permanent.

— Poți rămâne atâta timp cât ai nevoie. Eu și soțul meu, Fred ne vom bucura să te ajutăm cu tot ceea ce ai nevoie. Când ești gata poți coborî pentru a merge la un restaurant ca să îți explic cum stau lucrurile pe aici.

— Mulțumesc! răspunse Elora cu glas stins, așezându-se pe patul mare, confortabil.

Se bucura că avea parte de niște gazde atât de amabile și faptul că putea comunica cu ei în engleză, era o fericire extremă. Trebuia să își sune mama ca să o anunțe că a ajuns cu bine și că toate lucrurile vor decurge lin. Când a mers la ele și le-a spus toate lucrurile pe care decisese să le facă, amândouă aveau lacrimi în ochi. Era o nebunie să pleci într-o astfel de călătorie atunci când ești însărcinată și mai ales de una singură, într-o lume necunoscută ție. Se bucuraseră pentru faptul că mama ei va ajunge bunică, iar Judi va fi o mătușă extraordinară atunci când va fi mare. În schimb, atunci când le anunțase că pleacă în Franța, că are deja bilet de avion și că dorește să țină totul ascuns de Axel, se schimbaseră instantaneu la față. Poate nu era cea mai bună decizie din viața ei, dar voia un nou început.

Își despachetă lucrurile, îi trimise mamei sale un mesaj și după ce se îmbrăcă într-o pereche de blugi negri, cu o bluză mai largă de aceeași culoare, cu o geacă din piele pe deasupra, își luă ghiozdănelul în spate. Coborî scările și o găsi pe Aurélie într-unul din fotoliile din fața șemineului.

— Tu n'as pas froid? întrebă Aurélie, cu un zâmbet pe buze.

— Nu, nu cred că îmi va fi frig. Mulțumesc pentru grijă!

— Am înțeles de la tine că vrei să îți găsești un apartament, dar și un loc de muncă. Cu apartamentul te pot ajuta. Am un prieten care cu asta se ocupă, închiriază apartamente. În schimb, cu locul de muncă îți va fi mai greu dacă nu înveți franceza cât mai repede cu putință. Ca ce lucrai?

— Eram managerul unei cafenele în Ashington și speram că și aici voi putea găsi ceva asemănător. Am să încerc să învăț franceza cât de bine pot. Mulțumesc pentru ajutor!

— Cu siguranță nu cred că vei găsi un post de manager, mai ales că ești o străină la noi în țară, dar un post de chelner sau de cosmeticiană, aș putea să te ajut. Mă gândesc că ai nevoie de ceva ușor, care să nu implice prea mult efort, mai ales în situația în care ești. Cum de ai venit la noi?

— Cred că a fost o nebunie de moment care m-a îndemnat să vin în Franța fără ca măcar să știu limba, dar situația în care mă aflam în Ashington era una care mă consuma și mă obosea, așa că am vrut să o iau de la capăt.

— Clar a fost o nebunie pentru că eu nu aș avea curajul tău de a face acest lucru de una singură și pe deasupra și însărcinată. Te admir pentru forța de care dai dovadă și curajul tău de a te înhăma à quelque chose de si fou. Dar revenind la oile noastre, soțul meu are un prieten care are un restaurant extrem de frumos și acum câteva luni căuta un ajutor pentru ceea ce el nu putea să facă. Sunt sigură că ți-ar înțelege situația și te-ar primi.

— Mulțumesc, Aurélie pentru tot ajutorul pe care mi-l acorzi! Îți rămân datoare, vorbi Elora, gândindu-se că în cele din urmă era doar o străină pentru femeia din fața ei. Avea impresia că tot ajutorul pe care i-l oferea venea oarecum și pentru faptul că o înțelege într-o oarecare măsură. Sau poate se înșela?

Nu avusese timp să mai spună nimic pentru că Aurélie o luă de mână și îi prezentă fiecare stradă, fiecare restaurant și magazin, dar și niște priveliști care doar te făceau să spui un wow și era suficient. Se opriseră în dreptul restaurantului Le Remparts și femeia slăbuță merse direct la un chelner și îi vorbi ceva în franceză, apoi acesta dădu din cap în semn că a înțeles.

— Hai să ne așezăm, Elora. Imediat va veni și prietenul de care ți-am povestit. Îți place aici?

— Nu doar că îmi place, este cu adevărat minunat și ador fiecare porțiune din acest oraș, răspunse Elora, iar femeia se puse pe râs.

— Èze se poate numi a fi oraș medieval, dar noi nu îl mai considerăm așa. Este o comună din departamentul Alpes-Maritimes și ne aflăm la 13 km de orașul Nisa. Noi de aici l-am denumit sat-muzeu deoarece sunt puțini locuitori de origine locală care stau aici. O să descoperi multe la noi în comună și pare că deja te-ai atașat de loc.

Elora dădu din cap în semn afirmativ, având un zâmbet larg pe chip. Un bărbat în scaun cu rotile se opri la masa lor și o salută pe Aurélie, aceasta luându-l în brațe. Începură să vorbească, bărbatul privind uneori către Elora, neschițând nici un gest.

— Elora, ți-l prezint pe bunul nostru prieten Saligny Auguste. Auguste ți-o prezint pe Elora, noul nostru oaspete.

— Încântat de cunoștință, madame! glasul blând, răgușit, făcând-o pe Elora să zâmbească.

— Încântată de asemenea, domnule Saligny! Îmi cer scuze pentru deranjul creat!

— Puteți sta calmă, madame, nu este nici un deranj. Vă pot oferi un loc de muncă la mine în restaurant, în nici un caz ca manager, dar ca și chelneriță și ca mâna mea dreaptă. Sper că nu vă deranjează.

— Nu, este perfect! Vă mulțumesc frumos pentru tot!

Era un bărbat în jurul vârstei de 30-35 de ani, cu ochii de un albastru marin, un ten măsliniu, având chipul încadrat de un păr până la bărbie, ondulat, negru ca de tăciune. Era îmbrăcat într-o cămașă albastru închis, având o pereche de blugi negri. În ciuda problemei pe care o avea, era un bărbat extrem de prezentabil, de elegant, care exprima simplitate și frumusețe, elemente pe care alții, fără nici o problemă, nu sunt în stare să o arate.

Elora îi strânse mâna bărbatului după o discuție în amănunt și trebuia să înceapă de săptămâna viitoare, până atunci având ocazia să pună lucrurile la punct. Un cuplu cu o fetiță mică care ținea în mână un ursuleț trecu pe lângă ea, iar atunci simți o durere, amintindu-și de vorbele lui pline de răceală, indiferență și egoism: Putem să reprogramăm nunta. Nu trebuie să o facem neapărat anul acesta. Avem atâta timp la dispoziție.