Trecuseră trei luni de când plecase din Ashington și singurul lucru care îi lipsea, era familia. Îi era dor de mama și surioara ei mai mică. Vorbeau aproape zilnic, dar nimic nu se compara cu o strângere în brațe și cu o sărutare pe frunte. Se mutase în noul său apartament și îl personalizase atât de mult, încât atunci când intra pe ușă, se simțea ca acasă. Era un apartament de mici dimensiuni, mobilat cu gust, în nuanțe pastelate care îți confereau o oarecare căldură. Nu avea nevoie de ceva mai mare, avea parte de niște vecini liniștiți, iar probleme nu avusese.

Sarcina începuse să se vadă, încerca să se obișnuiască cu fiecare senzație, cu fiecare schimbare a corpului ei și își cumpărase diverse cărți pentru a avea o oarecare doză de informație pentru ceea ce urma. Reușise să învețe cât de cât franceza, în așa fel încât să se înțeleagă cu clienții de la restaurant. Relația sa cu Auguste evoluase destul de mult în ultimul timp. Simțea că felul în care acesta o privea, nu era unul de prietenie, ci o privire care emana dragoste. Este adevărat că ținea la el și deveniseră apropiați tocmai prin faptul că îl ajuta în permanență cu tot ceea ce el nu putea să facă, iar el la rândul lui o sprijinea și o înțelegea de fiecare dată. În schimb, ea pe Auguste nu îl vedea mai mult decât ca pe un prieten bun sau o făcea? Știuse bine ce sentimente experimentase atunci când îl cunoscuse pe Axel și ceea ce ea simțea alături de Auguste nu era deloc asemănător.

O invitase astăzi seară la o plimbare prin micul orășel medieval și acceptase cu drag invitația. Se îmbrăcase într-o rochiță vaporoasă de vară, perfectă pentru luna iunie, neagră, care să nu îi scoată în evidență sarcina și o asorta cu o pereche de sandale crem. Își luă geanta pe umăr și ieși pe străduța pricipală. Stabilise cu Gus că se vor întâlni în fața restaurantului pentru a fi o distanță mică de parcurs pentru amândoi. Îl admira pe Gus pentru faptul că la vârsta lui de 34 de ani a acceptat faptul că toată viața va fi legată de acel scaun cu rotile, că privește totul cu foarte mult optimism și se bucură de fiecare moment. Nu se plângea niciodată și cerea ajutor în ultima clipă, pentru că își dorea ca totul să fie realizat de mâna sa. Avea o ambiție de fier, o bunătate pe care rar o întâlnești și o înțelepciune peste care nu aveai cum să treci cu vederea. Era un om înzestrat cu atât de multă frumusețe, dar chinuit de soartă.

Viața nu este deloc dreaptă și nu învățase acest lucru de curând, ci de foarte mică.

— Elora, auzi glasul lui Gus, care îi făcea cu mâna, având un zâmbet larg pe chip.

— Mulțumesc pentru invitație, Auguste! Chiar aveam nevoie de o plimbare care să mă relaxeze. Unde mergem?

— Mă gândeam să mergem ușor pe străzi și să vorbim. Dacă ai alte preferințe, nu mă deranjează. Cum te simți? Ce face micuța sau micuțul?

— Cred că se simte bine, mișcă uneori. Încă nu am aflat dacă este fată sau băiat pentru că nu a stat la examenul ecografic. Sper ca la următorul control să pot afla.

— Ce îți dorești să fie?

— Sincer, nu m-am gândit până acum la acest lucru. Poate și pentru că nu am avut cu cine să discut, iar bucuria pe care trebuia să o am când am aflat că sunt însărcinată, nu a existat. Când am aflat vestea voiam să fie un moment mai potrivit, nu unul în care mă gândeam cum să plec din țară, răspunse Elora, privind fix trotuarul.

— Ce s-a întâmplat cu acel El?

— L-am cunoscut atunci când m-am dus să mă angajez ca și manager la cafeneaua la care am lucrat. Nu credeam că voi ajunge să mă îndrăgostesc de el, mai ales că am avut o conversație destul de acidă la început. M-a invitat să luăm cina în oraș ca să își ceară scuze pentru comportamentul său și de acolo s-a legat totul. M-a ajutat să îmi înving fricile pe care le aveam, m-a sprijinit în fiecare moment greu prin care am trecut, m-a susținut necondiționat, mi-a oferit dragoste, lucrul pe care nu credeam că voi ajunge să îl primesc de la cineva, m-a acceptat așa cum sunt și pentru toate acestea îi sunt recunoscătoare. Am avut certuri ca orice alt cuplu, dar și multe momente frumoase. Mă ceruse de soție și urma ca în primăvara acestui an să ne căsătorim, doar că totul s-a ruinat. Își cumpărase un teren și dorea să îi demonstreze lui taică-su că poate orice să facă, dar a uitat de restul. Ne certam zilnic în ultimul timp și am luat decizia că nu mai are rost să continuăm așa, povestise și ridică capul doar să îl privească pe Auguste care oftă adânc.

— Mie îmi pare că tu cu el ați fost două pansamente unul pentru celălalt și ați reușit să vă ridicați de la pământ cu ajutorul dragostei. Îl mai iubești, Elora, nu?

— Știu că va trebui să îi spun despre copil pentru că într-o zi voi fi întrebată Unde e tata?". Nu vreau să sufe..., dar vocea lui Gus o întrerupse.

— Eu nu te-am întrebat asta. Îl mai iubești, Elora? o întrebă, oprind-o din a merge.

— Da, îl mai iubesc, doar că nu așa cum o făceam înainte.

Auguste dădu în semn afirmativ din cap și o clipă tăcu. De când o cunoscuse îl atrăsese femeia de lângă el și spera că va putea să construiască cu ea o relație, doar că... Privirea ei nu era acea privire cu care te uiți la un om de care începi să te îndrăgostești mai mult și mai mult pe zi ce trece. Înăuntrul ei încă mai nutreau sentimente pentru acel El, un El care a fost foarte iubit și care a pierdut cea mai mare comoară.

— Dacă ai fi fost iubita mea aș fi stat în fiecare zi cu sufletul ghem de teamă să nu te pierd. Atunci când pierdem pe cineva realizăm cât de important și special era acel om pentru noi. Poate că acest El din viața ta și-a învățat lecția, și sunt sigur că a făcut-o. Însă este alegerea ta dacă îl ierți sau nu.

— Mulțumesc, Auguste!

Bărbatul doar dădu din cap și îi luă mâna Elorei, sărutând-o. Era clar că acesta începuse să se îndrăgostească de ea, dar era și mai clar că inima ei aparținea altcuiva.

Dragostea cu forța nu se poate.