Intră pe ușa apartamentului și după ce își agăță geaca din piele în cuier, își îndreptă pașii spre bucătărie, fiind convins că Elora venise de la mama și sora sa. Intră în bucătărie, dar femeia brunetă nu era. Își puse un pahar cu apă, gândindu-se că poate este în dormitor și citește. Bău un pahar cu apă acidulată, sprijinindu-și trupul greu de blat. O liniște profundă inundă încăperea, Axel simțind o senzație străină, care îi crea o stare de disconfort. Lăsă paharul gol pe masă și merse în dormitor. Patul era făcut, nici măcar o cută pe lenjeria albă imaculată. Halatul din satin, roz pal lipsea de pe scaunul plușat crem. Prima dată crezu că e la baie, dar apa nu se auzea și în baie nu era nimeni. Pe biroul crem zări o hârtie împachetată în două și o deschise, mâinile tremurându-i când privi scrisul femeii.

Dragă Axel,

Nu îți poți imagina ce durere îmi străbate tot trupul când scriu această scrisoare, dar cred că decizia pe care am luat-o este cea corectă, cel puțin în momentul de față. Nu știu cum o voi vedea peste ceva timp, dar în prezent sunt mulțumită de ea. Știm amândoi prin ce situații am trecut în ultima perioadă. Nu exista zi ca măcar o singură dată să nu ne certăm și fiecare să își vadă de lucru, de parcă între noi nu era nimic. M-am consumat extrem de mult și am suferit pentru fiecare moment în care am ridicat tonul la tine, gândindu-mă doar cum tot ce am clădit se destramă lent și ucigător. Poate relația noastră se ruina ca restaurantul tău să se clădească.

Nu am vrut niciodată să îți dau senzația că nu te susțin în ceea ce îți dorești, doar că la ce te-ai îmbarcat tu să realizezi, doar pentru ai face pe plac tatălui tău, este mult prea mult pentru tine, cel puțin în momentul de față. Speram că vei conștientiza faptul că eu mă aflu în exterior și perspectiva mea este una obiectivă, care îmi permite să văd lucrurile mai realist. Doar că ai fost mult prea orbit de a demonstra ceva și ai început să te lupți cu mine de parcă eu ți-aș fi fost dușman.

Te iubesc, Axel și probabil te voi iubi și mai mult, dar prin intermediul altcuiva. Nu te oblig să înțelegi fraza precedentă, dar sper că mă vei înțelege, cât și decizia pe care am luat-o. Nu pot continua în modul în care au luat-o lucrurile între noi, de aceea vreau o pauză de la relație. Vreau timp pentru mine, pentru a putea să îmi pun gândurile în ordine, pentru un moment de relaxare, liniște și departe de lumea din Ashington.

Iartă-mă pentru fiecare moment în care am ridicat tonul, pentru greșelile pe care le-am făcut și cele vor urma. Cred că atunci când cuvintele nu rezolvă nimic, timpul o va face. Cer doar timp, Axel.

Cu toată dragostea, Elora!

Bărbatul îngenunche, cu mâinile încă tremurânde pe scrisoare, cu lacrimi în colțul ochilor, stând să se prelingă pe obraji. Privea fix scrisoarea, fără ca măcar să clipească. Îi venea să urle, să distrugă tot ceea ce era în jurul lui, să se bată pentru faptul că și-a permis să o piardă pe femeia pe care o iubea enorm de mult. Ce făcea acum? Nu știa unde plecase, nu știa ce dorise să spună prin fraza: Te iubesc, Axel și probabil te voi iubi și mai mult, dar prin intermediul altcuiva., nu avea nici cea mai mică idee dacă va exista vreodată posibilitatea să o revadă.

Se ridică cu picioarele amorțite de pe podeaua rece și după ce își șterse lacrimile din colțul ochilor, deschise toate dulapurile din cameră. Era gol. Nimic. Nici măcar o haină, nici măcar o eșarfă care să îi aducă aminte de parfumul ei, care să îl aline în serile în care știa că îi va lipsi mai mult ca orice. Nu mai avea pe nimeni. Și asta doar pentru că fusese un idiot care nu o ascultase, care dorise să facă doar ceea voia el, care se gândise doar la plăcerea sa, nu și la sentimentele și dorințele celuilalt. Trebuia să încerce. Era mai mult ca sigur că Elora le spusese ceva mamei și surorii sale. Nu aveau cum să nu știe.

Plecă val vârtej din apartament, uitase complet că este ora 11pm, că poate cele două femei dorm și că le deranjează. El o vedea doar pe ea în fața ochilor, știa că trebuie să facă ceva încât să o readucă, să îi ceară iertare pentru cum se comportase, chiar dacă poate scuzele nu rezolvau nimic, dar trebuia să încerce. Uitase de semafoare, de reguli, de pericole, de faptul că putea să moară, el și-o dorea înapoi. Opri cu un scârțâit asurzitor în fața blocului celor două femei și urcă treptele în viteză, neașteptând liftul. Bătu puternic în ușa neagră, chiar dacă risca să își pună toți locatarii în cap. Doamna Murphy deschise ușa, îmbrăcată într-un halat alb, cu părul răvășit, privind la Axel cu ochii mijiți.

— Axel?! Ce cauți aici, băiete? întrebă doamna Murphy, pe un ton mirat, dar în același timp somnoros.

— Trebuie să vă vorbesc.

Femeia îl pofti în casă și îi făcu loc pe canapea. Își reîncălzi ceaiul de la prânz și se așeza și dânsa pe canapea. Era ora 11 jumătate pm, iar băiatul acesta dăduse buzna peste ea. Spera să aibă un motiv întemeiat pentru acest deranj.

— Spune-mi, cum te pot ajuta?

— Elora a plecat. Mi-a lăsat doar o scrisoare fără ca măcar să îi spun ceva, vorbise fără să respire, privind la femeia în vârstă din fața lui, care doar oftă.

— Știam asta, Axel. Cu ce vrei să te ajut?

— Să îmi spuneți unde a plecat. Trebuie să vorbesc cu ea. Am sunat-o și nu răspunde. Trebuie să clarificăm totul. Vă rog, doamnă Murphy, vă rog!

— Axel, crezi că mie nu mi-o fi greu să aflu de la fata mea că pleacă? Că nu o mai văd zilnic, că este departe de mine, că nu știu dacă este bine sau nu? Băiete, tu ai făcut-o să plece, și acum nu te acuz de nimic, doar că acesta este adevărul. E copilul meu și sufăr când știu că ei nu îi este bine. Ai venit la mine să îți spun unde este și îți voi spune tot ce știu. Este în Franța și mi-a dat un singur mesaj, spunându-mi că este bine. Unde în Franța? Habar nu am. A zis că nici nu o să îmi spună unde se află și ea când vorbește ceva se ține de cuvânt.

Axel privi la scrisoarea din mâinile sale pe care o strângea cu toată forța. Era singurul lucru pe care îl mai avea de la ea. O scrisoare pe care nici pe aceea nu o înțelese complet din cauza acelei fraze. O lacrimă își făcu drum pe obrazul acestuia, dar și-o șterse repede. Îi dădu scrisoarea femeii din fața lui și după ce aceasta o citi, o întrebă:

— La ce se referă cu acea frază Te iubesc, Axel și probabil te voi iubi și mai mult, dar prin intermediul altcuiva."? Nu îmi spuneți că nu știți nici asta. Are pe altcineva?

— Nu îți pot spune, Axel. Mă bagi în problemele voastre și cred că trebuie să respect dorințele fetei mele. Dacă voia să îți spună ceva, îți spunea ea. Nu e de datoria mea să o fac. Acum dacă ai terminat cu întrebările, vrei să mă lași să dorm, dacă nu te deranjează?

Axel dădu afirmativ din cap, luând scrisoarea din mâinile femeii. Șopti un mulțumesc, sărutându-i mâna la plecare. Se așeză pe o scară și doar plânse. Puțin îi păsa dacă îl vedea cineva sau îl auzea. Un singur gând avea: o pierduse.