25. Îndrăgostește-te de Isus
"Eu sunt a iubitului meu, și iubitul meu este al meu."
~ Cartea Cântărilor 6:3 ~
O mireasă iradiantă și-a salutat invitații cu un zâmbet molipsitor când a intrat în sala de mese după ceremonia de cununie. A înaintat grațios în sală, trena rochiei curgând pe podea în urma pașilor ei, voalul căzându-i pe spatele rochiei încheiate cu nasturi.
A facut conversație cu fiecare dintre oaspeții ei, pe rând, făcându-și timp să relaționeze cu ei și să primească tot felul de complimente. "Ești absolut adorabilă." "Rochia ta este superbă." "Nu am văzut o mireasă mai frumoasă." "Ce nuntă extraordinară."
Laudele îndestulătoare au răsunat încontinuu. Mireasa aprecia enorm și era deosebit de mândră de admirația din partea invitaților ei. Ar fi putut să le asculte laudele toată seara. De fapt asta a și făcut.
Dar unde era mirele?
Toată atenția era îndreptată asupra miresei, și ea nu a atras nicio clipă atenția asupra soțului ei. Ea nici măcar nu a observat lipsa lui de lângă ea. Căutându-l prin sală, m-am întrebat: unde ar putea fi?
În cele din urmă l-am găsit, dar nu acolo unde mă așteptam. Mirele stătea singur într-un colț al sălii cu capul în piept. Privindu-și verigheta, învârtind acel inel de aur pe care mireasa lui nu demult i-l pusese pe deget, lacrimile i-au curs pe obraji și în palme. Atunci i-am observat cicraticile lăsate de cuie. Mirele era Isus.
A așteptat, dar mireasa nu și-a întors defel privirea spre Mirele ei. Nu L-a luat de mână. Nu I-a prezentat invitații ei. Ea a acționat totul independent de El.
M-am trezit din somn, simțindu-mi stomacul întors pe dos și dându-mi seama că visasem.
"Doamne așa Te făceam eu să Te simți când îmi căutăm dragostea în locurile greșite?" Am plâns, gândindu-mă că L-am rănit atât de profund.
Din nefericire, acest vis ilustrează exact ceea ce se întâmplă între Dumnezeu și milioane dintre cei care sunt ai Lui. El se logodește cu noi, noi Îi preluăm numele, și apoi ne vedem de viețile noastre căutând dragostea, atenția și afecțiunea în orice altă sursă sub soare departe de Fiul Lui Dumnezeu, Iubitul sufletului nostru.
O, cât de mult Își dorește Isus să-L recunoaștem, să-L prezentăm prietenilor noștri, să ne retragem pentru a fi singure cu El, să depindem de El în ceea ce privește identitatea noastră, să privim cu drag în ochii Lui, să-L iubim cu toată inima și cu sufletul nostru.
Tu ce faci? Ai o astfel de relație de dragoste cu Christos? Experimentezi tu incredibila bucurie a intimității cu Cel care te iubește cu o pasiune mult mai profundă și mai mare decat oricine altcineva pe pământ? Știm din experiență că poți.
📌Cum pot ajunge de aici acolo?
Poate te întrebi cum poți experienta acest nivel de intimitate profundă, satisfăcătoare cu Hristos. Ți-ar fi de folos să privești la originea călătoriei spirituale și la modul în care evoluează relația noastră cu Dumnezeu pe măsură ce înaintăm spre maturitate spirituală. Se spune ca sunt șase nivele progresive în relația cu Dumnezeu, ilustrând următoarele metafore din Scriptură:
● relația olar - lut;
● relația păstor - oaie;
● relația stăpân slujitor;
● relația prieten - prieten;
● relația tată - fiică;
● relația mire - mireasă;
Cred că Dumnezeu ne-a dat aceste metafore pentru a ne ajută să înțelegem mai bine personalitatea Lui complexă și pentru a ne ajută să pricepem profunzimea dragostei Lui perfecte pentru noi. Aceste metafore ilustrează maturizarea relației noastre de dragoste cu Dumnezeu. În același fel cum copii se dezvoltă fizic până ajung la maturitate, credincioșii se dezvoltă spiritual prin călătoria lor spre maturitatea spirituală.
Pe măsură ce analizăm dinamica fiecărui stadiu, încearcă să identifici nivelul tău de intimitate la care te afli în prezent în umblarea cu Dumnezeu.
📌Relația olar - lut:
Când ne întoarcem la Hristos, viața noastră spirituală are o formă slab conturată. Ne supunem lui Isus și-L rugăm pe Dumnezeu să înceapă să ne modeleze pentru a deveni ceea ce El vrea să fim.
● "Noi suntem lutul, și Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toții lucrarea mâinilor Tale."
~ Isaia 64:8
Asemenea unui pumn de lut, putem să-L lăsăm pe Olar să ne modeleze, dar nu avem capacitatea de a-I arăta dragostea în schimb. Când ne supunem și simțim că Dumnezeu ne folosește, avem o părere bună despre noi înșine. Când falimentăm, sau nu știm unde să ne îndreptăm, ne simțim departe de Dumnezeu.
Adeseori dăm înapoi pentru că avem impresia că El este mânios pe noi din cauza falimentului nostru.
● "Caci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Isus Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele."
~ Efeseni 2:10
Aceasta confirmă că este important ca noi să ne supunem lui Dumnezeu și să-I permitem să ne modeleze viețile pentru a deveni ceva care sa-I aducă cinste. Dar El nu vrea ca relația noastră să se rezume la atât. El vrea ca aceasta să devină mai profundă și mai intimă.
📌Relația pastor - oaie:
S-ar putea să nu ți se pară deloc măgulitor să fi comparată cu o oaie, dar metafora aceasta ilustrează cât de bine Se îngrijește Dumnezeu de poporul Său, la fel cum un păstor își îngrijește cu blândețe turma.
●"Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: iată Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele și le voi cerceta! Cum își cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăștiate, așa Îmi voi cerceta Eu oile și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de noroi și negură. Le voi paște pe o pășune bună, și stâncă lor va fi pe munții cei înalți a lui Israel."
~ Ezechiel 34:11-12
Deși oile cunosc vocea păstorului lor și-l urmează, ele nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce simte inima păstorului lor pentru ele. Oile nu au capacitatea de a împărtăși visurile și speranțele păstorului lor. Ele sunt preocupate doar de nevoia lor zilnică de hrană și de apă. Cu toate că este important să-L urmăm și să ne încredem în Dumnezeu ca Îngrijitorul și siguranța noastră, la fel cum oile își urmează păstorul, Dumnezeu tânjește sa avem o relație mult mai personală cu El.
📌Relația stăpân - slujitor:
Dacă oile stau afară, slujitorii locuiesc în aceeași casă cu stăpânul și vorbesc cu el, în ce privesc interesele comune. Slujitorul se bucură de o relatie mai intimă cu stăpănul. Toți slujitorii știu puțin din ceea ce se întâmplă în viață stăpânilor lor, cu excepția lucrurilor în care sunt implicați în mod direct. Valoarea unui slujitor derivă din abilitatea cu care duce la îndeplinire voia stăpânului. Deși este important să-L slujim pe Dumnezeu cu toată inima și să facem voia Lui, Dumnezeu dorește să avem un nivel chiar mai profund de intimitate cu El.
📌Relația prieten - prieten:
Relația slujitorului cu stăpânul are la bază doar interesele comune și capabilitatea, în timp ce dragostea și grijă reciprocă sunt bazele unei relații de prietenie cu un amic. Isus a vorbit despre aceste nivel mai profund de intimitate pe care o avea cu ucenicii Săi cand a spus:
●"Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu."
~ Ioan 15:15
Isus spune aici de fapt: "vă prețuiesc nu doar pentru că Îmi slujiți, ci pentru că sunteți în inima Mea." Valoarea unui prieten constă nu atât de mult în ceea ce face, cât în cea ce este ca și confident.
Dumnezeu vrea să fie prietenul nostru cel mai bun și vrea ca noi să fim prietenii Lui cei mai buni. Putem experimenta acest nivel intim de prietenie.
📌Relația tată - fiică:
Recunoscând și acceptând adevarul că nu suntem doar o mână de lut, o oaie, un slujitor sau chiar un prieten, ci suntem copii lui Dumnezeu, putem experimenta uimitoarea vindecare a rănilor și a dezamăgirilor copilăriei.
Putem să-I permitem lui Dumnezeu să fie atât Tatăl, cât și Mama noastră (El are calitățile perfecte pentru a fi și una și cealaltă), de orice am avea nevoie. Putem fi libere de frustrarea încercării de a ne comporta potrivit așteptărilor Lui, când înțelegem că El ne iubește nu pentru ceea ce facem, ci penteu că suntem fiicele Lui.
Dar oricât de extraordinară și alinătoare ar putea fi relația tată - fiică, relația mire - mireasă promite legătura cea mai intimă dintre toate.
📌Relația mire - mireasă:
Odată ce o fată devine mireasă, centrul vieții și a priorităților ei se schimbă, și toti ceilalți oameni și priorități își pierd din importanță în comparație cu relația ei primordială de dragoste.
Din nou, această metafora ilustrează un adevăr mult mai profund - Dumnezeu dorește ca noi să-L iubim cu pasiune, să ne încânte simplu fapt că ne aflăm în prezența Lui și să-l cunoaștem personal, recunoscându-L atât în public, cât și în particular. El tânjește ca centrul și prioritățile vieții noastre să devină aceleași cu ale Lui.
Poate îți imaginezi că te relaționezi la Dumnezeu ca Tată, Mântuitor sau Domn, dar te lupți cu dilema de la te relaționa la Dumnezeu ca un soț. Chiar dacă unii ar spune că este irelevant să te relaționezi la Dumnezeu într-un asemenea mod intim, Dumnezeu dintotdeauna a tânjit după această relație intimă cu poporul Său ales. El a spus:
● "Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihăbire, judecată, mare bunătate și îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioșie și vei cunoaște pe Domnul."
~ Osea 2:19-20
Dumnezeu face cu noi un legământ veșnic de dragoste, o dragoste atât de profundă, cuprinzătoare și mare, încât nu suntem în stare să o înțelegem pe deplin. Acest dar ar trebui să ne inspire să răspundem la rândul nostru cu un dar asemănător de dragoste, cât este posibil din partea unor oameni.
Ceea ce a început cu o relație de logodnă între Dumnezeu și aleșii Lui, în grădina Eden, va fi dus la îndeplinire la ospățul nunții Mielului, când Isus Hristos va reveni pentru a-Și lua soția, Biserica.
Deci cum poți să cultivi dragostea unei mirese pentru Isus și să te bucuri de această relație intimă pe care El tânjește s-o aibă cu tine? Îndrăgostindu-te de El și încercând să-L cauți cu pasiune, așa cum ne caută El mereu.
📌Fă-L pe Isus prima ta dragoste:
Dacă L-ai rugat pe Isus să locuiască în inima ta, El vrea să rămână acolo permanent, nu doar să închirieze o cameră pe perioada în care nu ai prieten. Nu-L forța pe Dumnezeu să stea pe locul din spate, din cauza cuiva. Ține-i pe băieți la locul lor, și asigură-te că Îl păstrezi pe Isus ca prima ta dragoste. Bineînțeles că Dumnezeu vrea să iubești și pe alții, dar nu mai mult decât Îl iubești pe El.
● "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra."
~ Matei 6:33
●"Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima."
~ Psalmul 37:4
Cu alte cuvinte, caută mai întâi și cel mai mult pe Dumnezeu, și El te va binecuvânta cu toate celelalte dorințe ale inimii tale. Asa cum ai citit în repetate rânduri în această carte, un băiat poate face puțin pentru umplerea golului din inima ta. Dar Dumnezeu îți poate umple inima până la refuz cu dragostea și intimitatea după care tânjești.
Dacă te întrebi cum ar fi posibil așa ceva, gândește-te la aceste întrebări:
☆Ai fost vreodată îndrăgostită?
☆Îți amintești cum gândurile despre el îți făceau inima și mintea să tresalte de emoții?
☆Cum îți domina gândurile dimineața, la amiază și seara?
☆Cum puteai să fi disponibilă să vorbești cu el sub impulsul momentului, dacă știai că el urma să fie prin apropiere?
☆Îți amintești cum lăsai totul baltă, când suna telefonul sperând să auzi vocea lui la celălat capăt?
Gândurile despre potențialul acestei relatii îți saturau mintea. Indiferent cât de mult încercai, pur și simplu nu puteai să ți-l scoți din cap, nu-i așa? (Nu că ai fi încercat foarte insistent!)
Dumnezeu tânjește să fi la fel de preocupată de El. Nu pentru a te simți în extazul tocmai descris, în fiecare zi a vieții (toate relațiile de dragoste trec prin faze de vârfuri și văi), ci El dorește să fie prima ta dragoste.
El vrea ca gândurile tale să se îndrepte spre El în zilele tale bune și rele. El vrea să aștepți cu nerăbdare să vezi cum El coordonează lucrurile din viața ta și să simti invitația Lui de a sta în prezența Sa. El tânjește ca tu să-L chemi și să asculți răspunsul Lui plin de dragoste. Cu toate că vrea ca tu să investești în relații sănătoase cu alții, El vrea ca tu să fi întâi preocupată de relația ta cu El.
📌Dă-I lui Dumnezeu toate șansele:
Probabil te gândești: "O, am auzit asta toată viața mea. Răspunsul la toate problemele mele este Isus, Isus, Isus! Îl cunosc pe Isus, dar nu aș putea să simt satisfacție deplină în relația cu cineva pe care nu-L pot vedea sau atinge niciodată!"
Dacă așa stau lucrurile, înțelegem de ce ai pune la îndoială ceea ce spunem noi aici. Dar nu putem să nu ne întrebăm dacă ai încercat în adevăr să ai o relație satisfăcătoare cu Dumnezeu. Te încurajăm să răspunzi cinstit la următoarele întrebări:
● Am investit cu adevărat timp în a-L cunoaște pe Dumnezeu în mod personal și intim?
● Citesc Biblia, căutând să găsesc indicii referitoare la caracterul și planul lui Dumnezeu pentru viața mea?
● I-am dat lui Dumnezeu la fel de multe șanse ca băieților? Sau fanteziilor?
● Am ales vreodată să mă rog sau să mă bucur de muzică de închinare sau să ies la plimbare cu Dumnezeu în loc de a lua telefonul să sun un băiat, când mă simțeam singură?
● Există momente pe care le petrec singură ( în masturbare, fantezie, citind sau uitându-mă la materiale nepotrivite și așa mai departe) ignorând prezența lui Dumnezeu pentru a mă autosatisface?
● Cred eu că Dumnezeu poate satisface fiecare nevoie a mea?
● Sunt eu gata să pun la încercare acest crez renunțând la tot - lucruri, gânduri, oameni și așa mai departe, pe care le folosesc pentru a-mi alina durerea, frica sau singurătatea - ca să devin total dependentă de Dumnezeu?
Dumnezeu vrea ca tu să-L pui la încercare în acest sens. Nu lăsa îndoială sau vinovăția pentru greselile trecutului să te împiedice să dezvolți această relație satisfăcătoare de primă dragoste cu El. Dumnezeu nu te disprețuiește datorită modului în care ai încercat în trecut să-ți umpli golul din inimă. El vrea să-ți curețe golul din inimă și să te învețe să ți-o păzești pe viitor de durere și singurătate.
● "Veniți totuși să ne judecăm, zice Dommul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpură, se vor face ca lâna."
~ Isaia 1:18
📌Caută-L și găsește-L:
Investește în a-L cunoaște pe Mirele tău ceresc în mod personal și intim. Începe să pui deoparte câteva minute în fiecare zi pentru a citi Cuvântul Lui. Osea, Cântarea Cântărilor și Evanghelia după Ioan sunt cărți excelente în care poți începe să vezi puțin din dragostea Lui imensă.
Fă o plimbare singură doar pentru a vorbi cu Dumnezeu și asigură-te că ai lăsat destul timp pentru a auzi și ceea ce are El să-ti spună. Chiar dacă nu vei auzi cu urechile tale fizice, Îl poți cu siguranță percepe cu ochii și urechile inimii tale.
Privește la natură pentru a vedea dovezile dragostei Lui - florile sălbatice pe care le-a plantat pe marginea drumului doar pentru tine, păsările care zboară pe cer, demonstrând creativitatea incredibilă a lui Dumnezeu și scenariul mereu schimbător al norilor colorați la asfințit. Când observi toate aceste lucruri, spune-I cât de mult Îl apreciezi și dorești să-L cunoști mai bine.
Când cauți o relație mai personală cu El, nu poți da greș. Chiar dacă ai eșuat în trecut, nu-ți face griji. El știe unde să te găsească, și te va cauta. De fapt, El te caută chiar acum. Intimitatea romantică pe care ți-o oferă Isus zi de zi, clipă de clipă este exact ceea ce caută multe femei pentru viața lor, dar nu găsesc în relațiile pământești.
Acum că ai citit această carte, știi că sexul cu un băiat nu este împlinirea cea mai mare. Văi gasi acea împlinire doar dacă te vei îndrăgosti de Isus, Cel care ți-a creat mintea, inima și trupul și care știe cu exactitate de ce ai nevoie pentru a fi satisfăcută din toate punctele de vedere.
Rasfățul în această relație de dragoste cu Isus este secretul câștigării luptei împotriva ispitelor sexuale. El este gata și poate să te ajute să-ți păzești mintea, inima și trupul, chiar în mijlocul acestei lumi saturate de mesaje sexuale. Lasă luptă în seama lui Dumnezeu, și roaga-te să-ți arate dragostea Lui imensă pentru tine. Și atingând și bucurându-te de acest nivel de intimitate profundă cu El, să știi că și noi ne bucurăm împreună cu tine.
●"Cereți și vi se va da; căutați si veți găsi; bateți și vi se va deschide. Căci oricine cere capată; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide."
~Matei 7:7,8
Bạn đang đọc truyện trên: Truyen247.Pro