-Richard? făcu Regina când îl văzu în acea poziţie, pe podea. Ce faci? Bărbatul privi locul în care ar fi trebuit să fie fantasma. Dar nu mai era acolo. Privi şocat, nevenindu-i să creadă că el tocmai ce vorbise şi se luptase cu o fantomă. Simţi palma caldă a Reginei, pe umărul lui, şi se încruntă. Hei, eşti bine? Întrebă ea din nou.
-Da... Turnul ăsta...
-Ţi-am spus, zise ea. Privi spre pereţii degradaţi ai turnului. Este aici...
-Povestea asta...nu se termină aşa uşor. Am văzut cum l-am ucis...
-Pe cine? întrebă ea.
-Pe Dean.
Regina se încruntă. Nu îşi amintea de aşa ceva.
-Nu pot să cred că asta este reală, zise el şocat. Am...dar apoi îşi dădu seama că ţinea ceva în mână. Ridică obiectul şi realiză că era o cutie din lemn, ce se deschidea imediat, lăsând să se vadă o cărte învelită în piele.
-Ce este asta? întrebă Regina încruntându-se în faţa volumului.
-Nu am nici o idee. Se încruntă, lovit brusc de o durere de cap infernală. Deschise una din file, şi vâzu scris, frumos de mână "Jurnal". Este un jurnal, zise el, strănutând când dădu de praful depus de sutele de ani pe acesta.
-Al...? întrebă ea. Richard se uită urât la ea şi închise brusc cartea. Femeia îl privi, şi îl întrebă confuză. Ce ai?
-Se pare că te doare mai mult de cartea asta blestemată decât de mine.
-Nu este adevărat, zise ea. Eram doar curioasă. De ce crezi că am venit aici? Penrru tine! îl lovi uşor în piept şi se ridică în picioare. Apoi îi oferi mâna, iar el făcu la fel, luând noua descoperire cu sine. Voiam să spun că te cred. Îi mângâie uşor obrazul, şi îi şopti. Te cred. Richard inspiră, iar apoi o luă pur şi simplu în braţe.
-Îţi mulţumesc, Reggie. Chiar nu ştiam că îţi este psiholog, în ziua în care m-am întâlnit cu Dylan.
-Şi când ai aflat, mi-ai scotocit puţin prin trecut.
-Da, dar nu sunt lucruri pe care să nu le fi şfiut deja, zise el. Se dezlipi de ea, şi oftând, continua. Să plecăm din turnul ăsta blestemat. Povestea asta, cu fantoma, începe deja să mă calce pe nervi.
-Ce s-a întâmplat, mai exact, aici? întrebă ea.
-M-am întâlnit cu Dean Arnwitch. Tatăl tău, scumpo...

Două ore mai târziu se aflau tot la castel, într-una din camerele ce fusese deja terminată. Puteau spune că acum era mult mai primitoare şi mai blândă, iar Regina abia aştepta să fie adusă mobila şi să decoreze tot.
În tot acest timp, Richard îi povestise ceea ce văzuse, şi nu credea că avusese halucinaţii. Şi acum îşi privea mâinile, şi le vedea pătate de sângele lui Dean. Nu fusese genul de persoană care să creadă în genul acesta de prostii, dar acum, cu imaginea clară a crimei săvârşite în minte, şi cu simţământul că este privit şi vânat, credea în această nemurire a sufletului. Credea că existase o conexiune între el şi acest loc, şi că moştenirea aceasta nu fusese o simplă coincidenţă.
-Atunci, zise Regina după ce ascultase istorioara lui Richard, înseamnă că povestea nu s-a încheiat după uciderea Louisei şi a soţului său.
-Nu, Brandon l-a omorât.
-Iar el este încă acolo, zise Regina. Încearcă să te omoare pr tine po entru a se răzbuna din cauză că l-ai omorât, şi pe mine pentru că atunci i-am nesocotit cuvântul şi am fugit. Nu ştiam că a încercat să ne omoare şi după crima aceea.
-Îmi amintesc că de-abia ce se născuse cel de-al doilea fiu al nostru. Iar vestea aceasta ajunsese în tot Aberdeen-ul. Nu ştiu cum a trecut de ostaşi, dar a făcut-o şi cumva eu mă aflam în acea seară la balcon. Îmi amintesc că am zărit o mişcare între tufişuri, dar n-am băgat-o în seamă. M-am îndepărtat de balcon şi m-am aşezat pe unul dintre scaune. Tu dormeai, iar eu am stat şi te-am privit. După câteva minute, am simţit acea prezenţă în spatele meu, şi m-am întors la timp pentru a evita lovitura unui Dean nebun de furie. Nu voiam să te trezească, şi să te sperii. Eram mult mai tânăr şi mai puternic ca el, aşa că m-am cambrat şi l-am lovit puternic în maxilar. I-am acoperit gura când a vrut să geamă de durere, şi pur şi simplu l-am împins. Nu am vrut să îl omor, dar s-a dezechilibrat şi a căzut. Am fost şocat, că făcusem acel lucru. Dar, nu am regretat niciun moment.
-Iar cadavrul? Cu el ce ai făcut?
-L-am îngropat. În pădure. Nu m-a văzut nimeni atunci. Iar tu dormeai.
-Înţeleg. Cred...zise ea, că aş fi făcut acelaşi lucru ca tine. Pentru a te proteja.
Bărbatul zâmbi recunoscător că fusese înţeles. Apoi, îşi încrucişă braţele la piept şi zise:
-Trebuie să găsim un mod de a alunga fantomsnasta de aici.
-Aşa e, răspunse femeia. Îşi duse mâna la frunte şi îşi lăsă capul în mâini. Încep să se adune din ce în ce mai multe lucruri pe capul nostru. Richard nu zise nimic, ci doar o privi. Acum observa tremurul uşor al mâinilor, iar când îşi înălţă capul ochii ei umflaţi ieşiră în evidenţă. Plânsese. Iar oboseala îşi pusese amprenta pe chipul ei, sub forma unor cearcăne adânci, vineţii. Fuseseră nişte zile stresante pentru ea. Toate pregătirile pentru înmormântare căzuseră pe cele două femei ale familiei, Will si Regina, iar cu Wilma fusese ocupată cu Jullie, copilul acesteia, Regina aranjase totul perfect.
Îşi amintea cum zilele acestea se trezise şi o găsise în picioare, iar pentru a trece peste durerea gândului că cel mai bun prieten al său, Edward, ar putea fi în spatele atacurilor s de ce nu a crimei, se îngropase în treburi casnice, dar şi în mii se proiecte.
El îşi plânsese părinţii şi planificase o răzbunare perfectă pe acest Hook, gelozia întunecându-i raţionamentul. Nu fusese atent la ea, iar sărbătoarea Crăciunului îi prinsese trişti şi îndureraţi. Iar acum tenebrele trecutului ameninţau să-i distrugă psihicul. Brandon Ferguson fusese un criminal. Ucisese pentru o viaţă lipsită de griji, şi acum, Richard Arnwitch trrebuia să tragă ponoasele. Palpând buzunarul în care se afla jurnalul anonim, Richard se lăsă în genunchi şi aşezându-şi palmele pe picioarele femeii zise:
-Nu te gândi la asta. Mâine este Ajunul Anului Nou, şi vreau să ni-l petrecem împreună. Fără fantome, fără greşeli şi criminali.
-Am rezervat un loc în restaurantul lui Ian, pentru noi. Mă gândeam să luăm acolo cina dintre ani, şi apoi să ajungem acasă.
-Mi-ar plăcea, zâmbi el impresionat că se gândise la asta. Stăm aici, sau plecăm?
-Nu prea mi-am petrecut timp aici, iar oamenii aceştia au nevoie de ajutorul nostru. Mă aştept ca mâine să aibă toţi aceşti muncitori liber.
-Crezi că au nevoie de concediu?
-Da, au. Lasă comportamentul ăsta dictatorial şi dă-le liber două zile.
-Prea bine, Regina, zâmbi el.

Era trecut de ora opt, şi Regina încă se afla în castel. Stătuse acolo toată ziua, cu un Richard ce oferea indicaţii şi chiar pusese osul la treabă, sfidând vizibila sa teamă în ceea ce privea turnul.
Iar acum, privind munca celor două luni, Regina zâmbi. Transformase total acest castel. Augusta fusese oripilata de duritatea acestui castel, şi chiar dacă modest, căminul femeii de dinainte de venirea sa aici fusese mult mai primitor. Iat acum, cu puterea investită de Richard, femeia, o versiune îmbunătăţită a Augustei de atunci, făcuse schimbările de care ar fi avut nevoie acest castel. Iar structura ei spunea multe. Nu stricase autenticitatea castelului, ci doar încălzise interiorul, pentru a putea fi locuibil, ca eventual hotel. Abia aştepta să se ocupe de grădina interioară la care visase mereu. Ce gând stupid! Regina nu se consideră o iubitoare a plantelor, fiind de-a dreptul îngrozită de insectele pe care acestea le provocau, dar Augustei îi plăcuseră.
Zâmbi fericita de ceea ce realizase. Atunci, gândurile sale fură întrerupte de Christopher -Kit- care zise:
-Domnişoară Ferguson, sunt cu adevărat impresionat că v-aţi petrecut toată ziua aici.
-Într-adevăr... Dumneavoastră faceţi la fel?
-Oh, da, zâmbi Kit. Richard m-a însărcinat cu inspectarea şi verificarea lucrărilor, şi exact asta voi face.
-Locuiţi aici?
-Nu aş putea, râse bărbatul. Locuiesc într-un hotel, până ce ne vom reîntoarce în America.
-Voi? întrebă femeia contrariată.
-Eu şi Richard, evident.
Întoarcerea în America... Regina se încruntă. Nu luase în calcul o posibilă călătorie în America. Nici nu ştia dacă dorea să se reîntoarcă în America.
-Şi castelul?
-Va fi lăsat în grija unui director. Bărbatul oftă. Sunt de-a dreptul devastat de moartea Dianei. Şi încă nu au găsit făptaşul.
-Dumneavoastră?
-Da, pentru că îmi era iubită. Am crezut... chiar nu mai contează, acum...
-Aţi avut o relaţie cu ea? întrebă femeia şocată.
-Da. Port încă doliu, din cauza morţii ei. Într-adevăr, Regina nu observase culoarea sobră a hainelor sale. Dar acum, când totul este bine între dumneata şi Richard, sper că voi asista la nuntă, cât mai curând.
-Da, zise Regina. Richard m-a cerut. Iar eu am acceptat.
Kit zâmbi, impresionat de relaţia celor doi.
-Va avea şi el o viaţă, în sfârşit! După moartea soţiei lui şi-a petrecut timpul în braţele as sute de femei. Regina se încruntă, din nou. Sute? Ştia că trecutul lui nu era important, şi nu se putea aştepta ca el să mai fi fost virgin, conştientă de viaţa ce trecuse, dar gândul că buzele lui atinseseră pielea unei alte femei, de ce nu a două femei de odată, o deranja al naibii de tare.
Ştia că şi el avusese fantezii. Îşi amintea clar subiectul discuţiei lor, ce se scindase cu dezgustul Reginei, în trecut, când el îşi exprimase dorinţa sexului în trei. "Chiar şi cu iubita?" întrebase atunci adolescenta curioasă din femeia în devenire. "Dr ce nu?" răspunsese el enervat, iar femeia îşi spusese că nu va face acel lucru vreodată, din simplul fapt că nu putea să împartă un bărbat. Iar sute de femei...era o cifră demnă de un Casanova, şi nici nu trebuia să o ia în calcul, pentru că fiecare fusese liber să-şi petreacă trecutul aşa cum îşi dorise. Dar gândul îi măcina spiritul gelos, posesiv, egoist, atribute de care nu era mândră, dar care o făceau Regina.
-Îmi vrajesti cumva iubita, Kit? întrebă serios Richard, luând-o prin surprindere. Însă toată faţa lui spunea altceva. Râdea.
-Chiar aş vrea, intră în horă Kit. Dar este deja a ta, şi te iubeşte mai mult decât ai putea crede, zâmbi şi zise. Am plecat. De pe acum, un An Nou cât mai fericit! Şi, îţi aduc eu maşina, Reggie? Femeia aprobă, absentă. Kit le făcu semn că îi pupă şi îşi luă tălpăşiţa lăsându-i singuri.
Richard o îmbrăţişă, aplecându-se pentru a-şi aşeza bărbia pe creştetul ei.
-Haide. Vreau să ajungem acasă.
-Şi eu, îngâimă ea şi porni spre maşina lui. Urcaţi la bordul acesteia, Richard porni motorul. Conduse în linişte o vreme, şi apoi o privi. Era îngândurată, formând trei cute între sprâncenele frumos pensate. Ce este?
-Mă gândeam, alese ea să spună adevărul.
-La?
-Câte femei ţi-au trecut patul. Richard opri brusc maşina, aproape de ieşirea din pădure, şi izbucni:
-Ce?!
-Cred că te-ai consolat în braţele a...sute de femei.
-Să mă consolez pentru ce? M-am bucurat când şoţia mea a murit! zise el. Ce este afirmaţia asta Regina? Femeia nu răspunse, iar Richard îşi dădu ochii peste cap, văzând cât de dificilă este Reggie. Nu am să te mint. Da, m-am culcat şi cu alte femei înainte de tine. Ştii asta.
-Da. Richard... te-ai culcat cu două... cu două femei în acelaşi...timp? Richard o privi încercând să înţeleagă întrebarea.
-Mă întrebi dacă am făcu sex în trei? întrebă el pentru a se asigură. Ea aprobă. Bărbatul oftă şi Regina observă cum buzele începură a i se curba în sus, într-un surâs, iar apoi izbucni cu adevărat în râs. Regina...eşti imposibilă! exclamă continuând să râdă. Ea îl privi şi se încruntă.
-De ce râzi?
-Numai tu ai putea întreba un bărbat dacă s-a culcat cu cineva înaintea ta.
-Poţi, te rog, să răspunzi?
-De ce? Cu ce te ajută asta? Faci un documentar despre mine, de care eu nu ştiu nimic?
-Nu, dar sunt curioasă. Şi puţin geloasă, recuncscu ea şi îşi prijini capul de mână. Nici măcar nu ştiu de ce. Nu ar trebui să mă intereseze asta. Eşti al meu acum şi...
-Sau poate te interesează, ca să ştii dacă ţi-aş cere asta vreodată.
-Hmm... Ai face asta?
-Cu siguranţă nu. Zise el extrem de serios. Nu te-aş putea împărţi cu alt bărbat şi eu nu aş putea stinge o altă femeie. Regina vru să tragă concluzia că el făcuse asta, dar el continuă. Da. Am făcut asta. Şi cu mai multe femei, şi eram suficient de beat ca să nu mă mai gândesc la nimic altceva. S-a întâmplat o singură dată şi am realizat că îmi place să mă culc cu o femeie.
-Oh, făcu ea. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Kit doar mi-a zis de sute de femei şi am luat-o razna. Îmi pare...dar Richard îşi lipi gura de a ei, luându-i cu asalt limba ascuţită. Femeia îi răspunse la sărut, şi când el termină aplicând câteva sărutări pe buzele ei pline, îi şopti.
-Nu-ţi cere scuze. Te cunosc şi te cred. Îşi lipi fruntea de a ei. Exact asta simt şi eu pentru Edward al tău. Gelozie. Dar, ce e trecut să rămână în trecut, Regina. Dacă dezgropăm rănile din nou şi din nou ne vom răni reciproc. Ştii ce contează acum? Că ne avem reciproc. O mai sărută o dată şi ea îl îmbrăţișă.
-Te iubesc! Îi strânse geaca în mâini şi ofta simţindu-se vinovată de întrebarea stupidă pe care o pusese. Şi iartă-mă.
-Eşti iertată, scumpo. Îi sărută părul, şi zâmbi fericit, parcă, de gelozia ei. Fără gelizii, ok?
-Da, zise ea. Se dezlipi de îmbrăţişarea lui, şi îşi şterse lacrimile. Fără gelozii.
-Acum... zise amintindu-şi. Desfăcu un sertar al maşinii şi scoase o cutiuţă roşie de acolo. O deschise, inima Reginei încetând să mai bată pentru câteva secunde. Scoase un inel mic, cu piatră roşiatică. Ştiu că nu iubeşti bijuteriile, dar acesta este inelul de logodnă. L-am luat azi, înainte de a ajunge la Dylan. Dacă nu îţi vine...lăsă propoziţia în aer, şi îi luă mâna cu gingăşie. Il aşeză pe inelarul mâinii stângi, mulându-se pe degetele ei cărnoase.
-Este perfect! exclamă ea. Îi luă faţa în mâini şi îl sărută. Te iubesc, dragul meu!
-Şi eu, Regina. O îmbrăţişă zâmbind. De atât de mult timp...îi mângâie părul, fiind învăluiţi de multă zăpadă şi întuneric.

Ce a nins zilele astea... Iarna este anotimpul meu preferat, oricum, şi asta pentru că este atât de neînţeles de milioane de persoane. Peisajul este mult mai frumos acum decât vara, şi iubesc trendurile ce ies în sezonul acesta. Iubesc până şi căzăturile pe care mereu le iau. Şi îmi place la nebunie să mă ghemuiesc în plapumă când este frig afară, într-un cocon de căldură, să mă trezesc astfel şi să ma uit la televizor mâncând şi pur şi simplu stând.
Care este anotimpul vostru preferat?:)