Tot drumul spre patinoar, Richard se considerase personajul negativ în toată povestea asta nenorocită. Asta este, Richard. Tu ţi-ai făcut-o, cu mâna ta. Era adevărat, dar se săturase să tragă ponoasele.
Nu-şi permisese să o revendice pe Regina, pentru el, cu mult timp în urmă, de teamă ca nu care cumva să îi strice viitorul, dar acum, ea îl alesese pe el, ca persoană matură, demnă de a lua decizii raţionale. Regina era a lui! Iar apoi, ca lovit de topor, Richard îl văzu pe idiotul de Edward sărutând-o pe Reggie. Nu mai simţi nici frig, nici durere, şi luă o decizie. Aceea de a avea, pentru prima dată în viaţa sa, curajul de a spune public ce simte. Era viaţa lui, în fond, nu a altora. Prea mult timp creierul său -uşor de dominat- îl influenţase în mod negativ, şi uite unde ajunsese! Nicăieri.
Aşa că, se apropie cu paşi mari de cei doi, şi îl bătu pe Ned, uşor, pe umăr. Când bărbatul îşi ridică faţa spre el, cu un zâmbet trufaş pe chip, şi îi oferi un pumn dureros în nasul deja strâmb.
Regina zâmbea, iar în acel moment, şi el zâmbi, mândru de curajul pe care tocmai îl prinsese, şi pentru a nu dispărea, o ridică pe micuţa femeie, şi o puse pe umărul lui, cu grijă, să nu o rănească, şi se îndreptă, triumfal, spre ieşire, sub privirile uimite ale oamenilor.
Ajunse la propria maşină, şi deschise maşina, pe locurile din spate, trântind-o pe Regina, după ce îi feri capul de a fi lovit de margini. Se urcă la volan şi băgă cheia în contact. Femeia se ridicase pe coate, privindu-l fascinată.
-Ai făcut tocmai ce eu am văzut că ai făcut? întrebă ea.
-Da, zise el. Am făcut. Taci! Nu vorbi cu mine până ce nu ajungem...
-Unde? întrebă ea impresionată.
-Taci! zise el din nou, şi femeia se lungi, reflectând.
Nu se aşteptase la un asemenea comportament din partea lui Richard. Întotdeauna îl văzuse blând şi calculat, iar această parte a comportamentului lui o incinta. Gelozia trebuie să existe, într-o relaţie, ca semn al iubirii, însă nu excesiv. Iar la el, doza fusese potrivită.
Conducând în linişte, cu viteză, în noapte întunecată şi rece, Richard frână brusc, iar ea căzu de pe banchetă, gândurile zburându-i în alte părţi.
-Richard! icni furioasă când el îi deschise uşa, aerul rece lovind-o drept în faţă. Privi dincolo de el, şi văzu insigna unui hotel aurit. Era linişte, la ora asta, dar nu putu să nu-şi amintească de Iadul prin care trecuse. Se înfioră, amintindu-şi, însă, el o luă de mână şi o târî după sine. Regina se strădui să ţină pasul cu el, iar când intrară în hotel, toţi ochii fură aţintiţi spre ei.
Toate acele doamne erau îmbrăcate frumos şi pompos, şi una dintre ele chiar strâmbă din nas, dezgustată de prestanţa femeii. Regina se înfofoli şi mai tare în fularul său, şi mulţumi Cerului când el o târî spre scările cele mari, chiar dacă privirile oamenilor o ardeau. Păşi din nou pe un covor frumos, roşu, cu margini aurii. Pereţii erau decoraţi cu picturi ce înfăţişau abstractul. Fu trasă în lift şi el apăsă pe etajul cu numărul zece. Liftul se urni din loc, iar ea sparse tăcerea întrebând:
-Ai de gând să te culci cu mine?
-Da! răspunse el neuitându-se la ea.
-Nu voi permite asta! zise ea strângându-şi pumnii, gata de atac, chiar dacă întregul ei trup tânjea după atingerea lui.
-Ba da! zise el. Ne calmăm, şi după aceea discutăm.
-Te calmezi făcând sex cu mine?! întrebă ea oripilată.
-Da! răspunse el din nou.
-Nu! ţipă ea. Te voi omorî, sau voi muri încercând, dar în niciun caz nu te voi lăsa să mă atingi! Richard o lipi de perete, şi îşi lipi trupul extrem de mult de ea, iar mai apoi, auzindu-i răsuflarea precipitată, el îi şopti.
-Crezi că aş încerca să te violez, Regina?
-Eu... făcu ea, speriată de trăsăturile lui dure. Apoi, privindu-i ochii blânzi, continuă: Nu, Richard. Nu cred asta.
-De ce crezi asta?
-Pentru că eu, te cunosc. Trăsăturile lui se înmuiară, pentru scurtă vreme, însă. Apoi, se încruntă din nou, şi când uşile se deschiseră, el o luă în braţe şi zise.
- Îţi voi dovedi!
Regina nu opuse rezistenţă. Ba chiar zâmbi când îl văzu pe prostuţul din faţa ei. Îi atinse barba neîngrijită, şi chiar îi deschise uşa, când el se opri în dreptul uneia. Camera era frumoasă, extrem de spaţioasă şi albă, de la mobilă, la balconul ce atrăgea prin frumoasa privelişte a Aberdeen-ului.
Însă, Richard era pornit să-i dovedeasca lucrul grotesc de care era în stare, doar pentru a o da înapoi de la afirmaţia sa. O trânti pe patul mare şi alb, iar ea zâmbi când el veni deasupra ei, poziţionându-şi un picior între ale sale, şi îi prinse mâinile în ale sale, deasupra capului. O privii în ochii aceia albaştri, atât de frumoşi, şi se strădui să-i dea jos pantalonii.
-Lasă-mă să te ajut! zise ea, ironizându-l.
-Nu aşa decurge un viol! îi zise el. Tu trebuie să ţipi şi...
-Greşeala mea, zise ea. Lasă-ma să încerc din nou. Au! Richard! Lasă-mă! începu să se zvârcolească sub el şi să geamă, lucru care îl făcu pe el să ridice o sprânceană.
-Parcă-ţi place, zise el.
-Păi, chiar îmi place. Îşi lipi şoldurile de vintrele lui umflate, şi îşi ridică capul pentru a-l săruta pe gât. Atunci, el îi eliberă mâinile, şi ea îl trânti în pat, sărutându-l în continuare. Îmi place când faci pe durul, dar cutele de aici, îl sărută pe frunte, lăsându-şi, languros, sânii pe faţa lui, te fac mult mai bătrân, şi în acelaşi timp, mai frumos. Îl încălecă, descheindu-i geaca şi lăsând-o pe jos, unde o aruncă şi pe a ei. Se dădu jos din pat şi îi desfăcu şireturile, pentru a-i da jos bocancii uriaşi. Richard oftă şi o privi cum face asta şi cu propriile-i OGG-uri. Le puse într-un colţ, şi gecile în şifonierul gol. Apoi, se aşeză lângă el, dându-şi jos şosetele şi pantalonii, rămânând doar în puloverul pufos şi lung. Se rezemă de o pernă, şi se înveli cu pătura groasă. Perfect! zise ea. Să vorbim, acum.
Richard o privi, contrariat de acţiunile ei, şi o întrebă, oftând.
-De ce faci asta?
-Pentru că te iubesc, zise ea zâmbindu-i. Pentru această dragoste am luptat o viaţă, Richard. Îi văzu ochii umplându-i-se de lacrimi, şi el zise, ridicându-se în şezut.
-Şi eu pe tine, Regina. Am regretat fiecare zi din aceşti nouă ani de zile, pentru că simţeam ceea ce îţi spun acum, şi eram mult prea laş pentru a consimţi. M-am urât pentru asta...
-Ştiu. Şi eu te-am urât. Pentru că, în ciuda a tot, eu încă te mai iubeam.
El oftă, şi îşi şterse lacrimile.
-De ce te pupai cu...?
-Nu e ceea ce crezi. Vezi tu, a fost un plan.
-Lasă-mă să ghicesc! îi zise el. Un plan ca să mă faci să-mi dezvălui sentimentele?
-Exact. N-a fost atât de bun...
-Cum poţi să zici asta? întrebă el. Le-am arătat tuturor că tu eşti femeia mea.
Ea zâmbi. Se simţea, din nou, atât de bine...
-Îmi pare rău că a trebuit să te păcălesc aşa... Dar Richard...eu nu mai pot. Lacrimile îi ţâşniră din ochi, iar ea nu le mai putu controla. Nu mai pot să plâng, şi nici să mă mai simt ca o târfă.
-Nu plânge, o linişti el, deşi şi bărbatul era pe cale de a plânge. Nu eşti o curvă. Eşti a mea şi doar a mea. Te iubesc, şi te voi iubi mereu, scumpo... Îmi dau acum seama cât de idioate îmi erau temerile. Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mai eşti un copil. Eşti o femeie, iar vârsta...vârsta dintre noi nu are importanţă.
-Oh, Doamne! aşa-i! exclamă ea fericită să audă cuvintele pe care le dorise de o viaţă. Se lipi de pieptul lui simţindu-se o femeie din ce în ce mai împlinită, iar acum trebuia doar să-i mulţumească lui Edward, pentru planul lui genial.
-Îmi pare rău, continuă el. M-am comportat urât...
-Şşşt, zise ea. Este în regulă. Dar, te rog, Richard...nu mai face asta, niciodată.
-Nu, zise el. Dar să nu te mai văd că te pupi cu altul, că îl omor în faţa ta!
-Gelos? chicoti ea.
-Poate, zâmbi Richard. Dar te-am văzut că şi tu eşti geloasă pe Diana, când eu nici nu mă uit la ea.
Femeia îl trase sub cearceafuri şi îşi aşeză un picior peste el.
-Dar ea se uită...
-Şi? Tu atingi, oftă el. Femeia zâmbi. Atât de multe persoane se bagă între noi...oftă el. Mi-aş dori să fug cu tine, departe, şi să nu ne mai deranjeze nimeni, de acum încolo. Să facem un copil şi să...
Dar Regina nu mai fu atentă la ce zicea bărbatul de lângă ea. Simplul cuvânt, copil, trezi amintiri îngrozitoare pentru ea. El îşi dorea, şi merita, un copil. Iar ea... Ea nu era sigură dacă va putea rămâne însărcinată, lucru ce o măcina la interior.
-Richard...în legătură cu asta... Eu... Se ridică în şezut, strângându-şi genunchii la piept. Nu cred că pot rămâne însărcinată, atât de repede pe cât meriţi.
-Ah, zise bărbatul, amintindu-şi de discuţia sa cu ea, de acum mult timp. Hiperplazia...
-Am reuşit să stimulez suficient ovarele, dar...totuşi boala încă există. Nu voi scăpa de ea, toată viaţa mea, iar eu... Îmi doresc un copil.
-Reggie, spuse el ridicându-se în şezut şi sprijinindu-şi o mână de umărul ei. Este în regulă.
-Ba nu este! Tu ai deja treizeci şi cinci de ani, şi sigur îţi doreşti un copil.
-Îmi doresc unul, dar chiar nu vreau să te stresezi acum cu asta. Există alte metode pentru a dobândi un copil. Ţi-am vorbit, odată, de asta.
-Ştiu, zise ea. Dar, eşti de acord cu...?
-Adopţia? Da, de ce nu? Ei nu sunt tot copii?
-Sunt...dar tu meriţi...
-Ceea ce meriţi şi tu, îi zise el. Fericire. Îi sărută ochii înlăcrimaţi şi oftă. Adoptăm un copil, dar totuşi încercăm să facem unul. Ce zici?
-Eu zic că da, răspunse femeia îmbrăţişându-l.
Şi Richard uită atunci să o întrebe de ce o numise pe mama lui "Louisa", uită să-i destăinuie visul său, iar ea nu îi pomeni de castelul bântuit. De fapt, cei doi adormiră, unul în braţele celuilalt, în camera frumosului hotel, urmând a se trezi mai fericiţi decât fuseseră întreaga lor viaţă. În sfârşit vorbeau aceaşi limbă şi în sfârşit se bucurau de acelaşi statut. Nu mai exista vreo diferenţă între dragostea lor, nu mai exista culoarea dezamăgirii.
Dar, cele două luni care se scurseseră de la evenimentele reîntâlnirii lor urmau a fi privite în amănunt de o persoană extrem de geloasă pe fericirea lui. O persoană care, sub masca încurajărilor nu îşi dorise decât să afle ce simt cei doi, pentru a o distruge pe Regina Ferguson, o dată pentru totdeauna.

22 decembrie 2016
În aceaşi noapte.
Diana nu avea o casă a ei, aici, în Aberdeen.
La ce bun una, când ea încă spera să intre în graţiile lui Richard. Ar fi avut atunci totul. Bani. Un bărbat frumos, alături de ea. Şi de ce nu, unul sau doi copii care să-l ţină pe veci legat de ea. Aşa că, femeia termină treaba extrem de târziu, alături de angajaţii săi. Marea majoritate părăseau locul. Este bântuit. Ei da? Ea nu văzuse nici o fantomă până acum, şi se îndoia îngrozitor cu privire la existenţa uneia.
Privi mândră bătrânul castel ce începuse a se înălţa frumos. Ridicaseră primul turn dărâmat, din acelaşi material: piatra. Fusese frumos reconstruit tavanul primei săli şi scările cu care, proprietarul se putea mândri, acum. Deja se începuse construcţia camerelor. Planul arhitectei -Diana îşi dădu ochii peste cap îndreptându-se spre micuţa rulotă amplasată pe peluza castelului- spunea că vor exista 95 de încăperi, nu 100, cum avea castelul, iniţial, şi asta pentru că fiecare dintre dormitoare urma să aibă propria baie -lucru inutil, în imaginaţia Dianei. Dar, tare semăna planul cu un viitor hotel, şi probabil asta îşi şi dorea Richard să facă.
Luă un loc pe patul îngust, şi îşi închise ochii. Deja se hotărâseră mai multe geamuri încăperilor, şi mai mult, balcoane cu privelişti încântătoare. Probabil că vor termina până anul viitor. Ce sumă de bani frumuşică va încasa după toate astea.
Telefonul îi sună brusc, şi se repezi pentru a-l lua. Era fixul.
-Alo!
-Diana, zise Kit mulţumit. Ai terminat?
-Îhm, zise femeia. Şi ştiu că vrei să-mi ţii o predică în privinţa acestei dimineţi, dar ai văzut-o pe curva...
-Nu îi spune aşa! zise Kit, sătul de jignirile femeii. Richard o iubeşte, iar eu îmi doresc să-şi refacă viaţa cu ea. Femeia îşi dădu ochii peste cap. În fine, zise el ştiind că nu avea cum să o convingă de asta. De ce nu vii să ne vedem la un restaurant? Mâncăm ceva şi... Dar glasul blând al bărbatului nu se mai auzi. Diana se încruntă. Ar fi zis "da", pentru că el plătea, dar acum... Se întrerupsese. Oftă şi aşteptă să o sune înapoi. Văzând că nu o face se repezi ea la telefon. Dar observă că nu avea semnal. Se încruntă, din nou, şi prinse de firul telefonului. Deschise uşa, şi îşi continuă drumul cu firul, pâna la locul şoferului, şi observă că era tăiat. Înghiţi în sec şi verifică clanţa. Uşa era închisă, aşa cum o lăsase. Atunci? Cum de...? Privi la castelul înalt. Fantome. Ce bazaconii! făcu ea. Iar apoi se întoarse, şie scaunul cel roşu, intrusul o sperie.
-Tu! făcu ea. Persoana de pe scaun zâmbi, demonic, şi fără nici o avertizare se năpusti la femeia buimăcită. Ce...? O strânse de gât cât de tare putu, iar ea cedă rapid, fiind mult mai sensibilă, neavând cum să lupte.
Planul de-a dreptul diabolic nu lăsă, aproape, nici o urmă, şi incriminata va fi singura persoană pe care o "plăcea".

Vă doresc un Crăciun minunat alături de toate persoanele importante vouă!:)) M-am străduit să termin capitolul azi, pentru că nu ştiu dacă ne vom mai citi până de Anul Nou:), aşa că vă urez de acum multă sănătate, şi sper să vină cel mai frumos an pe care l-am avut vreodată, eu şi voi:))
Ne auzim după Anul Nou, după ce-mi voi reveni din delirul în care voi cădea de la atâtea sarmale:))))))))