Se simţea de-a dreptul relaxată. Senzaţia dintre picioarele ei o făcea să-şi amintească cât de greu adormise Richard. Micul lor concurs fusese câştigat de el, pentru că ea fusese cea care implorase să se oprească. Încă un ogasm şi ar fi leşinat. Se simţea extrem de transpirată, mirosul dragostei lor plutind şi acum în aer.
Îşi dădu jos pătura de pe sâni, având nevoie de o gură de aer. Imediat ce Richard fu dezvelit acesta se întoarse spre ea strângând-o în braţe.
-Bună dimineaţa! şopti el sărutându-i umărul.
-Nu obişnuiesc să mă trezesc la ora trei, zâmbi ea. Dar îmi este foarte foame. Richard gemu, vibraţille scoase de acesta făcând-o să zâmbească, şi când informatia ajunse la creierul lui, Richard se ridică din pat. Debusolată Regina se sprijini în coturi şi îl privi cum aduce platoul şi sticla de şampanie. Ce faci?
-Am uitat că planul era "preludiu cu mâncare", sex, mâncare şi mai mult sex.
-Avem ciocolată? întrebă ea. Privind bolul din mâna lui.
-Da. Desfăcu platoul şi văzu sendvişurile şi micuţul bol cu ciocolată. S-au răcit...zise Richard.
Regina zâmbi şi se întinse spre el sărutându-l.
-A fost minunat Richard. Nu cred că mă pot ridica din pat, bărbatul zâmbi trufaş şi zise:
-Ţi-am spus că nu vei putea. Se servi cu un sendviş şi din câteva muşcături îl termină. Holbându-se la el, Reggie luă platoul, păstrându-şi mâncarea pentru ea. Hei! zise Richard. Vreau şi eu! Se întinse spre platou, dar ea îl feri din calea mâinii sale.
-Dar vreau şi eu! protestă Regina.
-Îţi las şi ţie! Dă-mi! La urma urmei, eu am pierdut o groază de spermă în seara asta. Regina izbucni în râs, iar el putu să-i ia platoul. Înşfăcă încă un sendviş şi o privi cum râde. Nu mai râde, este adevărul.
-Asta pentru că eşti tu neobosit.
-Că ţie nu ţi-a plăcut deloc, făcu el, iar Reggie zâmbi. Îi plăcuse la nebunie să fie răsfăţată şi iubită. Oftă şi îşi lipi corpul de a-l lui, muşcând liniştită din sendvişul ei.
-Mi-a plăcut. Şi mai vreau. Richard o strânse la pieptul său, dar pe lângă gândurile de amor ce dominau creierul femeii, Regina era măcinată şi de alte gânduri, pe care îşi dorea să le împartă cu el, drept pentru care îl întrebă, cu speranţa ca el să nu izbucnească în râs: Hei, ăăă...ce crezi că s-a întâmplat cu adevărat în castelul ăla?
-Ce vrei să zici? întrebă el. Mi-ai spus tu povestea.
-Ştiu, dar...crezi că există vreo posibilitate să se fi întâmplat altceva acolo?
-Posibil... De ce te gândeşti la asta?
-Chiar...nu ştiu...şi când Richard îi flutură platoul prin faţa, Regina decise să lasă baltă subiectul, şi se servi. Mâncară în linişte un timp, fiecare gândindu-se la altceva.
Inima ei bătea lângă coasta lui, iar chiar dacă Richard era conştient de laşitatea de care dădea dovadă, să o simtă atât de aproape de el îi oferea acel sentiment de securitate. O iubea... Lăsă platoul jos şi se ridică puţin pentru a lua sticla de şampanie. O deschise, spuma împrăştiindu-se pe covor.
-Pentru noi? o întrebă şi îi întinse sticla. Reggie zâmbi şi îl lăsă să-i aşeze sticla la gură.
-Pentru noi, şi înghiţi cantitatea pe care şi-o dorea. Apoi, bău şi Richard. Mmm...e bună.
-Este dintre cele mai bune, zise el. Iar pentru a-i dovedi asta, turnă uşor pe pieptul ei. Femeia icni şi el continuă: să-ţi arăt. Şi se lăsă uşor peste ea, plimbându-şi limba pe pieptul ei. Sentimentul provocat de limba lui pe sfârcurile ei, o făcu să ofteze prelung. Gustul ei, chiar seamănă cu al tău, şi pentru a-i dovedi reveni la gura ei, unde îşi introduse înflăcărat limba în gura ei. Dulce... Îi cuprinse buzele între ale sale, mistic... Unic. Doar al meu.
Regina nu ştiu de unde luase gheaţa, cel mai probabil frapiera se afla lângă pat, dar fu conştientă de faptul că Richard profitase de picioarele ei desfăcute. Simţi cubul de gheaţă pe clitorisul ei fierbinte. Şi gemu intens. Imită mişcările degetului său pe ea, şi Regina se trezi că-l muşcă de umăr.
-Richard...
Îşi ridică şoldurile spre el şi trase o gură uriaşă de aer, şi atunci ea simţi izul inconfundabil de fum. Inima începu să îi bată mai tare, şi toată dorinţa ei se topi. Deschise ochii şi împingându-l pe Richard, ţipă:
-Hotelul! Arde!
Bărbatul adulmecă aerul, şi atunci văzu fumul înecăcios ce se ridica în cameră. Se dădu repede jos din pat, Reggie făcu la fel, întreaga dorinţă a amândurora dispărând. Îşi traseră rapid halatele pe ei, şi Richard deschise uşa.
Însă, pe hol, se dezlănţuise iadul. Oamenii fugeau în toate direcţiile, focul împânzind deja pereţii. Multe uşi fuseseră deja mistuite de flăcări, iar Richard realiză că exista o singură ieşire, care era blocată de oameni.
-Richard...
Trebuia să găsească rapid o soluţie, chiar dacă fusese distras de la o acţiune pe care, neterminând-o, se simţea frustrat. Luă o gură mare de aer şi o trase pe Reggie cu el printre oamenii care fugeau în toate direcţiile. Erau precum furnicile, chiar dacă nu aveau nici un Dumnezeu. Zgomotul provocat de ţipetele lor îl dezorienta, enervându-l, în acelaşi timp. Îşi făcu loc printre ei, împingând spre scări. Simţea mâna umedă şi rece a Reginei în palma lui, iar tot ceea ce îi venea în minte era "Nu-mi da drumul!". Dar degetele ei alunecau sub presiunea exercitată de oameni în jurul său. În drumul lui nebun auzi cum ea îi spune că alunecă, dar trebuia să iasă de aici! Clădirea era mistuită din ce în ce mai tare de flăcări care creşteau din cauza mobilierului şi covoarelor groase.
Însuşi personalul fugea, iar în momentul în care văzu ieşirea, un stâlp ce susţinea decorul regal se prăvăli peste ei, astfel încât, jumătate din oamenii care se aflau cel mai aproape de ieşiră fură pe o parte, iar ceilalţi, mulţime în care se afla şi Regina, rămaseră prinşi după stâlpul în flăcări.
Mâna ei alunecase din a lui, numele său fiind pe buzele ei.
-RICHARD!
Bărbatul se întoarse fiind contra oamenilor care fugeau spre ieşire. Nu o va lăsa în Iadul ăsta. Bariera era mult prea înaltă pentru ea, dar nu şi pentru el, aşa că sări îndârjit peste aceasta, în speranţa că nu se va arde. Fumul înecăcios se juca mult prea repede cu plămânii lor, dar bărbatul reuşi să sară obstaculul şi să ajungă de cealaltă parte. O găsi pe femeie transpirată, lacrimile contopindu-i-se cu aceasta. Era fierbinte, şi arăta îngrozitor, darRichard o luă în braţe, mulţumind cerului că o găsise.
-Nu plânge! Sunt aici. Nu te las să mori! Şi pe neaşteptate o luă în braţele sale, şi în ciuda focului ce îi prăji gambele, acesta sări peste flăcările mistuitoare.. Reacţionase rapid, şi la fel de rapid şi ieşi. Erau afară, în aerul rece al zilei de întâi noiembrie. Auzi în spatele său plânsete, auzi ţipete şi geamuri spărgându-se. Auzea glasul focului, al Iadului din care tocmai ce ieşise, dar şi sirenele pompierilor, al ambulanţei şi poliţiei ce se apropia. Auzea tot, dar o vedea doar pe ea, transpirată şi brusc înfrigurată. Nu simţea frigul, în acest moment simţindu-se un învingător.
-Eşti bine? O întrebă.
-Nu, spuse ea sinceră. Îi atinse chipul, iar el îşi lăsă fruntea pe a ei.
-Nici eu.

După ei venise Ian, asta pentru că Richard uitase cheia de la maşină în camera care acum era complet arsă. Hotelul nu arsese în întregime, ci doar o parte a sa, iar momentan nu se ştia de ce. Cel mai probabil o greşeală produsă de unul din angajaţi. Murdari de funingine şi tremurând, aşa îi găsi Ian care nu era mai treaz ca cei doi. Se speriase când fusese contactat de poliţie, şi i se oferiseră toate acele informaţii, aşa că îşi luase maşina şi o zbughise într-acolo.
Mare îi fu uimirea când o văzu pe Regina cu el, amândoi fiind îmbrăcaţi doar cu nişte halate. Femeia roşise puternic, iar fratele său arătase extrem de nervos şi de îngrijorat, motiv pentru care Ian nu zise nimic. După ce îi deschise uşa femeii, Richard se aşeză pe locul din faţă, lângă Ian.
-Porneşte! îi zise Richard lui Ian.
Făcu întocmai şi acceleră. Era mult prea frig afară pentru a merge în halat, şi probabil că asta explica de ce Richard era atât de nervos. Neras, încruntat, oftând continuu, bărbatul arunca o privire spre Regina în oglindă. Ce s-o fi întâmplat între ei? Era clar că aceştia petrecuseră noaptea împreună, dar Ian nu ştia cum începuse totul. Ruşine să îi fie că nu spusese nimic! Toate zvonurile erau acum confirmate, iar următoarea zi, ziarele vor expune pe prima pagină această ştire uimitoare. Cineva va fi nervos, işi zise Ian. Iar femeia din spate, Regina, cea care îl ajutase să decoreze camera fetiţei lui, era extrem de palidă. Se simte bine? Chircită pe bancheta din spate, cu papucii uzi, tremurând, Regina arunca din când în când o privire spre ei.
-Ăăă...rupse Ian tăcerea, unde vă las? La noi e mai aproape, şi cred că aveţi nevoie de...
-E bine aşa, Ian, îl întrerupse Richard. Viră la următoarea curbă şi Regina îşi înfipse unghiile în palmă. Nu se simţea deloc bine. Richard o văzu, şi o întrebă repede cum se simte. Răspunsul ei fu negativ, iar Ian opri brusc maşina. Mulţumi cerului şi deschise uşa, zbughind-o afară. Vomită în mijlocul drumului, simţind cum îi bubuie capul, iar lui Ian nu-i veni a-şi crede ochilor când fratele său se duse la ea, sprijinind-o. O mângâie pe spate şi îi şopti ceva. Apoi, când ea se linişti, o sărută uşor pe frunte.
-Poţi să laşi un geam deschis? îl rugă pe Ian.
-Sigur...zise acesta perplex. Şi merseră mai departe până ce ajunseră la casa lui şi a Wilmei. Parcă maşina şi o ajută pe femeie să iasă din aceasta, după care le indică singurul dormitor rămas liber, de la parter. Femeia aprobase şi cei doi se retraseră în respectivul dormitor, nemaiîndrăznind să întrebe dacă va dormi cu ea. Situaţia era clară, iar Ian urcă în dormitorul propriu, unde Will se trezi imediat.
-Hei, iubito! îi zise el.
-Sunt bine? întrebă Will.
-Îhm. Sunt ok. Era cu Regina, ştii...prietena ta.
-Reggie?
-Da. Ssst...să nu-i trezim pe ai mei! Femeia se lăsă să cadă între aşternuturi. Cred că vor avea nevoie de haine. Îi poţi împrumuta ceva Reginei?
-Da...dă-i orice.
-Mersi, zise el, iar apoi oftă. Nu pot să cred ce am văzut!
-Şi ce-ai văzut?
-Că se iubesc.

Regina se încuiase în toaletă, iar Richard o auzise cum vomită. Auzise apa curgând şi când veni Ian cu hainele, îl rugă să-i dea nişte antivomitive. Bărbatul revenise, iar după câteva minute, Reggie ieşi. Arăta îngrozitor, iar Richard se apropie de ea întrebând-o.
-Te simţi bine?
-Nu...nu ştiu ce am... Îşi duse mâna la frunte, sprijinindu-şi capul de aceasta, iar el o mângâie pe spate. Îmi pare rău...
-Nu, nu ai de ce. Ia astea, îi dădu pastilele. Intru la duş şi vin. Ian ne-a adus pijamale. Îmbracă-te şi încălzeşte-te. Vin repede!
Şi chiar aşa a fost, pentru că în cinci minute ieşise din baie îmbrăcat şi curat. Regina de-abia ce se vâra în pat. Se aşeză greoaie şi Richard sări în pat, lângă ea. Femeia se aşeză pe mâna lui, luându-l în braţe.
-De la ce crezi că a izbucnit incendiul?
-Nu ştiu...zise el, sincer. Mă bucur atât de mult că am scăpat...
-Aşa e... Richard?
-Hm?
-A fost o seară încântătoare.
-Aşa este, oftă el.

Era şase dimineaţa, iar bărbatul nu putuse adormi. Privise în continuu tavanul, creierul său creând tot felul de scenarii. Nu îşi putea scoate din minte ţipetele, iar imaginea hotelului arzând, a Reginei pe partea cealaltă, prinsă în capcana morţii îl bântuise timp de o oră, când hotărî că avea nevoie de aer proaspăt.
Se dădu jos din pat, încercând să nu o trezească, iar după ce se asigură că era bine învelită ieşi pe uşă. Cunoştea bine casa, aşa că, urcă scările pentru a ajunge la balconul cel mare, unde fusese improvizat un alcov. Crezuse că seara acesta va fi perfectă, şi fusese până în momentul izbucnirii incendiului. Cum şi de ce. Întrebări ce vor fi puse frecvent după această catastrofă. Dar, pe Richard nu îl îngrijorau aceste întrebări. Alte griji goneau prin capul lui. Iubirea lui pentru ea era una, şi asta pentru că, în urma nopţii ce se scursese fusese conştient de afectivitatea emanată. Însuşi fratele său văzuse asta, iar probabil că Reginei nu-i trecuseră neobservate. Dilema sa era legată de exprimarea sentimentelor. O iubea, dar fusese ars de atâtea ori încât se temea să recunoască asta. O iubea, dar diferenţa de vârstă dintre ei nu va fi uşorde trecut de alţii. Şi în final, o iubea! Dar ea, îl mai iubea după tot ce fusese între ei? Da, acum se culca cu el, râdea, şi el chiar reuşise să o readucă pe făgaşul normal al vieţii, dar el nu credea că ea îşi va mai permite sufletului să transmită impulsuri spre creier. Iar el, ei bine Richard era un fricos. Nu ar fi trebuit să fie aşa.
Iar cea de-a doua îngrijorare era mass-media şi incendiul. Văzuse camere care îi fotografiaseră. Oameni doriseră să vorbească cu ei. "Cine este noua ta iubită?" Întrebaseră ei. Mâine, ziarele vor conţine feţele lor, numele lor unite, şi nu ştia dacă asta îl deranja sau nu. Nici nu ştia ce declaraţii să facă, pentru că dacă dorea să o renege pe ea, ar fi rănit-o din nou. Oftă contrarierat, şi păşi în balcon.
Ian, însă, se afla acolo, cu ghemotocul lui de copil în braţe. Vru să fugă, dar apoi îşi dădu seama că nu avea de ce. Se apropie de balustradă şi se prinse de ea privind orizontul întunecat.
-Nu poţi dormi? îl întrebă Ian.
-Nu, recunoscu Richard. Dar Reggie a adormit.
-Foarte bine. Şi aşa nu se simţea bine.
-Da.
Aruncă o privire spre micuţa Jullie care dormea cu guriţa uşor întredeschisă. Copila era de o frumuseţe imensă, iar Richard zâmbi imaginându-şi un copil al său.
-A crescut, zise el.
-Da. Se face mare şi ziua în care se va muta cu un...un...un...
-Bărbat, zâmbi Richard.
-Aşa, un bărbat, continuă Ian, mă îngrozeşte.
-Ei bine, Ian, trebuie.
-Vreau să te văd cum zici asta când vei avea şi tu o fată.
-Nu voi zicea asta, atunci.
Stătură aşa, zâmbind, până ce Ian întrebă:
-O iubeşti, nu?
-Da!
-Şi când auzim de căsătorie?
-Nu ştiu... Recunoscu Richard.
Ian realiză, atunci, ce se petrecea cu fratele său, şi preferă să zică:
-Ei bine, hotărăşte-te, bătrâne. Dacă nu vei vorbi mai repede, vei pierde.