După micul dejun, Richard reuşi să găsească o modalitate de a-i arăta că ceea ce spusese el fuseseră doar tachinări.
   —Vii cu mine la bibliotecă, Reggie?
   Femeia îl privi confuză, iar apoi întrebă:
   —De ce?
   —Vreau să îţi arăt ceva.
   —Dacă este vorba despre subiectul de dimineaţă, Richard, atunci este...
   —Da, este vorba de subiectul de dimineaţă, şi îţi voi dovedi asta, pentru că ştiu că nu mă crezi.
   Regina nu mai zise nimic. Oftă, şi se duse să se schimbe, pentru acea ieşire. Richard, însă, se simţea trist. Regina nu mai avea acea încredere oarbă în el. Fusese un moment în care, dacă îi spunea că porcul zboară în zona lui de oraş, ea l-ar fi crezut fără să îi pună la îndoială afirmaţiile. Regina lui se schimbase. Iar el o va regăsi pe vechea Regina.    Nu trebuia să se descurajeze. Făcuse paşi mari în ceea ce privea relaţia lor, evoluând uşor.
   Se duse în propriul dormitor şi se cufundă în aburii unui duş fierbinte. Hmm... Ce şi-ar fi dorit să facă un duş cu Regina. Poate că o va ademeni să intre în această cadă cu el, dar mai întâi avea alte lucruri de făcut.
***
   Când Richard opri maşina în faţa Marii Biblioteci din zona lor, de lângă golf, exact atunci, când el tocmai potrivise maşina în golul dedicat parcării, începu să toarne cu găleata.
   —O zi urâtă, azi, spuse Regina care, din fericire avea ghete cu tocuri în picioare.
   —Îhm. Nu se compară cu zilele de vară din Aberdeen, dar aici mereu este frig.
   —Că bine zici, spuse femeia şi îl privi. La trei? El dădu aprobator din cap şi îşi aşezară mâinile pe uşă. Unu...doi şi... Trei! Ieşiră în acelaşi timp din maşină, şi alergară spre clădire. Se opriră în dreptul uşii şi Regina îşi trase sufletul, îndoindu-se pentru a putea respira. A fost...
   —Plăcut, râse el, iar ea îl privi urât. Ce? Nu ai mai alergat de mult?
   —Cam aşa ceva.
   —Ţi-am spus să faci sport, Reggie. Şi râse ca mai apoi să împingă uşa de la intrare pentru a pătrunde în încăpere. Hmm... Ce cald e aici! Regina fu de acord cu el, pentru că începuse să tremure din cauza frigului ce se aşternuse în Aberdeen. Eşti bine? o întrebă când o văzu că încă tremură.
   —D..da. Îmi este d..doar fri...frig.
   El îi zâmbi şi o trase spre pieptul său. Regina se ghemui lângă acesta împrumutând din căldura lui. Mirosul lui, de bărbat, o linişti, încălzindu-i nu numai trupul, ci şi sufletul.
   —Richard...
   —Hm? făcu el strângând-o în braţe.
   Te iubesc! Dar nu... Nu putea spune asta. Richard s-ar fi speriat, în primul rând, iar apoi s-ar fi îndepărtat de ea, din nou. Şi nu putea pentru că nu ştia dacă, de data asta el va avea grijă de inima ei ce din piatră prindea, din nou, conturul vieţii. Atunci, pentru că nu putea rosti nici un cuvânt, privi în ochii lui căprui, atât de deschişi la culoare, şi îşi aşeză o mână pe maxilarul lui.
   Se ridică pe vârfuri şi depuse un sărut cast pe buzele lui moi.
   —Nu trebuie să faci asta.
   —Ba trebuie, Reggie. Trebuie. Vreau să îţi arăt ce a însemnat căsnicia mea, scumpo.
Iar ea dorea să ştie. Aşa că, nemaizicând nimic, Regina îl urmă pe Richard până la biroul unde stătea bibliotecara.
   —Ziarele din 2007 în 2012?
   —Secţia D8.
  Richard aprobă şi se îndreptă hotărât spre aceasta. În drumul lor, Regina observă miile de rafturi, cu cărţi diferite. Erau împărţite pe categorii, autori, volume, critici literare. Întotdeauna iubise cărţile! Dar, prima sa carte, cea care o învăţase cum să citească cu adevărat o operă, fusese un roman de dragoste, respectiv "Nesocotită" de Amanda Quick.  Fusese prea tânără, atunci, pentru a înţelege acele pasaje pentru adulţi. Avusese doar nouă ani. Dar din acel moment fusese conştientă de dragostea trupească şi spirituală. Îndrăgise personajul lui Pheobe Leighton, iar mai apoi, Regina îşi amintea că citise volumul de două ori. Crimă, suspans, dragoste. Umplutura unei cărţi de calitate.
   Apoi, urmaseră Nora Roberrts, Sandra Brown şi Danielle Steel, pe care nu o îndrăgise la fel de mult ca celelalte. Iar în momentul în care făcuse contact cu celebra M. J. Putney tot ceea ce citise până atunci, fusese istorie.
   Modul autoarei de a scrie nu numai că o fascinase. O mobilizase în ceea ce însemna a scrie o carte. Oftă. Richard nu era genul de persoană care să citească un roman de dragoste. Materia lui favorită fusese istoria, şi pe când ea ocolea genul acela de cărţi care se referea la deplorabila vreme a Războaielor Mondiale, el se înfigea în ele, cu drag. Regina îl privi, fără să-şi dea seama că zâmbea. Vroia să îi dovedească. L-ar fi putut opri, dar nu! Vroia să vadă lucrurile din prisma lui. Iar, în curând, ajunseră la secţia indicată.
   —Am ajuns! zise el, şi îi zise. Poţi lua un loc, sau mă poţi ajuta să caut.
   —Oh... Bine. Te ajut. Şi cercetă datele înscripse pe rafturi. Apoi, văzu data care o determinase să plângă fără întrerupere o zi întreagă. 17 octombrie 2008. Puse mâna pe dosar şi îl scoase din raft. Se îndepărtă puţin şi puse dosarul pe masă. Chiar dacă o observă, Richard continuă să caute printre date. Ea, însă, ajunsese la ştirea ce dominase întreg sezonul. Fiul multimiliardarului, Andrew Arnwitch, Richard Arnwitch, s-a căsătorit azi, 17 octombrie 2008, într-o ceremonie ce a dovedit cât de prosperă este compania imobiliară a domnilor Arnwitch.
   Imaginea cu Richard, îmbrăcat în costum negru, şi a Mayei, cu o rochie albă, până la genunchi, ieşind din primărie, veseli, o făcu să ofteze. Fusese fericit?
   —Nu, răspunse el, parcă citindu-i gândurile. Regina tresări şi îşi întoarse capul spre acesta. Dacă te laşi păcălită de zâmvetul meu, Reggie, atunci greşeşti. Nu am fost fericit, atunci.
   —De ce? Te întâlnisei cu ea, de câteva ori. Eraţi foşti colegi.
   —Eram. Dar doar atât. În fine. Nu am fost fericit atunci, dar ea da. A crezut că va simţi ceva. Eu am crezut la fel.
   —Dar?
   —Nu a fost aşa. Luă articolul din faţa ei şi il prezentă pe cel din luna ianuarie, al anului 2009. Richard şi Maya se certau. Observă cu Richard era cu adevărat nervos, şi auzi glasul lui. Mă înşela. Nu ştiu cu cine, nici acum. Dar o făcea. Încă nu simţeam nimic, dar nu am înşelat-o niciodată. Noaptea nunţii noastre a fost extrem de vehiculată, dar am făcut doar sex cu ea. A fost urât, Regina. A plecat omediat după. Iar eu am rămas acasă. Gândindu-mă la tine, spuse creierul său, dar gura nu reproduse.
  Aici, îi prezentă un articol din 2011, deja ea avortase singurul copil pe care reuşisem să îl fac. Erau atât de rare momentele în care făceam sex, încât acest copil a fost aproape o minune.
   —L-a...ucis?
   —Da. Nu şi-a dorit o parte din mine, în ea. Adevărul e că nici eu nu mi-am dorit ca viitorul meu copil să aibă ADN-ul ei. De atunci, nu am mai vorbit.
   —De ce nu ai divorţat?
   —Un Arnwitch nu divorţează niciodată! spuse el, cu glas sec. Dar să ştii că aş fi făcut-o. Însă, Dumnezeu a luat-o.
   —A murit de moarte bună?
   —Nu. A fost ucisă. Criminalul nu a fost găsit.
   Regina dădu din cap, aprobând. Analiză informaţiile şi, în sinea ei, se bucură. Nu o iubise. Nu avusese copii vii cu ea. Nu îi mai aparţinea. Oh, da, era rea, de aceea nu îi arătă lui Richard cât de mult se bucura de cele auzite. Alese să se uite peste imaginile cu Maya. Înaltă, aşa cum ea nu era. Blondă, extrem de frumoasă.
   —A fost frumoasă, zise Regina.
   —Da, a fost o femeie frumoasă, dar nu asta contează, Reggie. Vreau să înţelegi ce a însemnat căsnicia mea. Îi prinse faţa în palmele lui, şi îşi coborî mult tonul. Am făcut o groază de sacrificii, Regina. Eu nu am vrut-o, ea nu m-a vrut, şi a ieşit un fiasco. Sexul, scumpo, a fost doar sex. Eram soţi şi făceam ceea ce trebuia făcut, dar nu a fost nimic la fel de pasional ca în cazul nostru.
   —Richard...
   —Pricepi?
   —Da, Richard. Pricep.
   —E bine, atunci. Nu vreau să te mai văd plângând, Reggie.
   —Nu îţi pot promite asta.
   —Ştiu, şi depuse un sărut pe buzele ei. Stătură un moment aşa, îmbrăţişaţi, gândindu-se la diverse lucruri. Richard simţea aşa o pace interioară când o ţinea la pieptul său. Prezenţa ei îl făcea să simtă că totul urma să fie bine, iar Regina simţea la fel. Momentul lor fu întrerupt de căruciorul cu cărţi al bibliotecarei, aşa că Regina se ridică de pe scaun, şi începu să strângă vechile ziare. Richard făcu la fel, şi terminară prin a le pune la locul lor în rafturi. Cred c-am terminat aici, zise el, aşezându-şi o mână pe şoldurile ei, care se păstraseră, chiar dacă ea slăbise mult.
   —Aşa este, zise ea şi se sprijini de el. Plecăm?
   —Da. Haide!
   Şi îşi croiră drum până la ieşire. Ploaia stătuse, aşa că, cei doi nu se grăbiră să ajungă la maşină. Exact în acel moment, însă, doamna Cocx, bătrânica de pe strada lui Will, îşi făcu apariţia.
   —Reggie, copilă.
   —Bună dimineaţa, zise femeia, care nu ştia de unde răsărise bătrânica.
   —Chiar că, zise femeia. Îşi trecu privirea de la Regina la Richard, care încă avea braţul pe spatele ei. Richard Arnwitch, corect?
   —Da, doamnă, zise bărbatul.
   —L-am văzut pe fratele tău mai devreme. Aşa mi-am dat seama că şi celălalt fiu este în oraş, şi uite-te! Alături de fata noastră.
   —Cam aşa ceva, zise Richard care era conştient de faptul că femeia îşi dorea să le povestească femeilor o bârfă bună.
   —Unde vă duceţi?
   —Acasă, răspunse Regina. Dumneavoastră?
   —La gogoşeria lui Doug. Acasă? Richard merge cu tine?
   —Da, păi... Vru să zică Regina, dar plictisit de conversaţia cu femeia bârfitoare, Richard spuse.
   —Da, locuim împreună, pentru că, momentan eu nu am unde să locuiesc. O zi frumoasă vă doresc, doamnă, şi îi deschise uşa Reginei, se urcă în maşină şi plecară.

   Regina râse pe tot parcursul drumului, iar Richard se bucură că o făcuse să râdă. Avea un zâmbet frumos, avea un un râs la fel de frumos. Era superbă. Telefonul îi sună, însă, chiar în momentul în care parcă în faţa casei. Regina vru să coboare, dar când el răspunse rămase privindu-l.
   —Alo! spuse el. Da, Kit. Stătu şi ascultă până ce el îi făcu semn că poate pleca. Da. Nu. Nu, tu vii cu echipa. Îhm. Bine. Da, măi, vii cu echipa mâine să-i vadă şi domnişoara Ferguson. Ok, Kit. Ne vedem, şi închise. Oftă şi îşi puse telefonul în buzunar.
   —Ce s-a întâmplat? Întrebă ea încruntată.@
   —Christopher Silver este un bun prieten de-al meu şi printre altele bodyguard-ul meu.
   —Ai nevoie de un bodyguard?
   —Uneori, da, dar nu aşa de des cum avea nevoie Maya. Mi-a cerut un bodyguard pentru că a acuzat mai multe atacuri. Ea a murit, dar el lucrează, încă, pentru mine.
   —Ok, zâmbi ea şi ieşi din maşină. Aşadar, mâine încep construcţiile?
   —Dacă te ţine, zise Richard, da. Dar trebuie să-ţi prezint echipa, Reggie.
   —Abia aştept. Am câteva planuri măreţe pentru castel.
   —Le-ai schiţat?
   —Mare parte, da. Ai vrea să ţi le arăt?
   —Da. Mi-ar face plăcere. Regina aprobă şi descuie uşa. Casa era cufundată în linişte, aşa că ea puse cheile în cuierul de la intrare, se descălţă şi intră în casă. Acea bătrânică vroia o bărfă bună, nu?
   —Evident, răspunse Regina. Bârfele şi doamna Cocx sunt prietene. Şi râse din nou. Se întoarse brusc spre el, îşi aşeză o mână pe pieptul lui şi îi zise. În plus, ai fost cu adevărat amuzant, Richard.
   —Mersi, zise el, şi o prinse de mijloc. Se aplecă spre ea şi îindepuse un sărut pe buzele între-deschise. Limba lui îi captură buzele, lăsând-o fără suflu. Ea se agăţă de umerii lui, şi îi răspunse la sărut, dornică să continue ceea ce începuseră.
   Richard o trase în jos, acţiune nu foarte greu de realizat, pentru că picioarele îi tremurau deja, şi simţea furnicăruri peste tot. Impulsurile nervoase o derminară să se agaţe de el, sărutându-l cu patos.
   Richard era al ei! Acest gând îi lovi violent vintrele, atât lui cât şi ei, şi ea gemu, umplând camera cu sunetele pasiunii. Dornic să îi îmbrăţişeze sânii, Richard îi ridică rochia până la sâni. Nu purta sutien, iar asta îl bucură. Îşi aşeză un genunchi între picioarele ei, şi îşi lăsă gura pe sânii ei excitaţi. În această poziţie Regina îi simţea perfect penisul împingându-se în piciorul ei. Era fierbinte şi arşiţa ce o apucase când piciorul lui împinse spre ea, în timp ce gura lui îşi făcea de cap cu sânii ei, o făcu să simtă că asta se mai întâmplase. Deschise ochii şi privi cerul. Aceaşi viziune ca atunci, prima dată. Îl privi pe Richard. Părul lui era mai lung ca acum. Senzaţiile era înteţite de ceea ce Richard îi făcea. Brandon. Şi atunci când privi în stânga ei, observă că un bărbat îi privea. Iar exact în acel moment, Regina atinse apogeul, şi ţipă. Se agăţă de bărbatul de lângă ea şi tremură în braţele lui.
   —Richard... Sânii îi erau uzi, şi la fel şi dresul de pe ea. Richard.
   —Eşti ok?
   —Da... Îl privi. Era din nou Richard cel cu părul scurt, îmbrăcat într-un tricou şi sacou albastru. Îl atinse, speriată de lucrurile pe care le văzuse. Richard...
   —Terminăm?
   —Da... El o întoarse pe burtă, şi ea îşi ridică fundul. Era deja mult prea udă pentru a mai avea nevoie de mai mult preludiu. Auzi cum el îi rupe dresul şi simţi un alt val lichid ieşind din ea. Richard nu mai aşteptă şi se cufundă în ea. Richard! icni, fiind vulnerabilă în faţa noii poziţii.
   —Eşti bine?
   —Da...începea să se obişnuiască, iar asta era plăcut. Ahhhh... Continuă. Iar el se mişcă, încet. Regina simţea fiecare mişcare, şi se ridică uşor, dorind să fie îmbrăţişată. Richard o luă în braţe, şi gemu în urechea ei.
   —Reggie...
   Ea îşi lăsă mâna în jos, dorindu-şi un nou orgasm care să-l suplimenteze pe al lui. Îşi atinse uşor clitorisul şi în câteva secunde valuri de plăcere treziră mişcări involuntare în bazinul ei. Richard se eliberă în acel moment şi orgasmul lui îl întâlni pe al ei. Ea se lăsă uşor pe covorul pufos, dându-şi rochia jos, şi el făcu la fel, vizibil extenuat. Nu pentru mult timp. Regina ştia asta.