—Iar aici găseşti suma de bani pe care ţi-o voi da, lunar, până ce construcţiile sunt gata.
   Regina citi bine contractul, chiar dacă Richard nu ar fi avut nici un interes pentru a o păcăli. Iar apoi, când se asigură că totul era perfect, semnă, chiar dacă se simţea puţin ameţită de la paharul de vin băut mai devreme.
   —Gata! zise ea. Este în regulă, acum, nu? Richard îi privi semnătura, apoi semnă şi el şi zise:
   —Da. Totul este în regulă. Apoi aşeză contractul în servieta sa, neagră, lăsând-o lângă canapea. Oftă şi privi sufletul chinuit din faţa lui. Să fie martorul tuturor problemelor prin care ea trecuse înainte de a-l întâlni pe el fusese un moment de chin. El ştiuse prin ce trecuse ea, dar nu ştiuse că acel moment o marcase atât de tare. Îşi dorea atât de mult să discute cu ea despre acel lucru, iar în acelaşi timp nu vroia să îi trezească amintiri.
   —Regina...
   —Hm? făcu ea interesată de imaginile ce se derulau la televizor, cu creionul în mână continuându-şi schiţa.
   —Te simţi bine? alese să întrebe, în schimb.
   —Sunt bine, răspunse ea. Iar apoi nu mai zise nimic, îndreptându-se spre desenul ei, din nou. Cât îl enerva când se ascundea aşa. Era un timp când obişnuia să-ţi spună totul, Richard. Dar nu ţi-a plăcut de ea, atunci. Conştiinţă afurisită! Însă el o criticase atunci pentru că o iubise. O îndepărtase de el din acelaşi motiv, şi asta pentru că simţea că se cufundă din ce în ce mai tare în dragostea ce i-o purta. Îşi putea aminti şi acum lacrimile ei... Prima dată o făcuse să plângă pentru că insistase să o vadă. O învinuise că nu doreşte să îl vadă, chiar dacă el ştiuse că mama ei nu o lăsa să iasă. Îşi aminti cum hohotise ea la telefon. Îşi aminti cât de prost se simţise pentru asta. Biata copilă... Asta îşi spusese şi atunci şi continua să şi-o spună.
   Dar ea nu mai era aceaşi. Era pustiită.
   —Reggie, scumpo, ai fost vreodată la un psiholog?
   Regina îşi ridică privirea din schiţe şi îl privi. Lăsă creionul jos şi îi zise:
   —Ştii că da, scump... Richard. Richard. Fusese pe punctul de a-i spune "scumpule". Ea nu ştia cât îi plăcea lui să i se spună aşa, mai ales de către ea, iar el nu ştia că din vina lui se întâmplase ca ea să nu îi mai spună aşa. Evident, Richard.
   —Şi acum? întrebă el.
   —Da, şi acum.
   —Şi te simţi mai bine mergând la un psiholog.
   —Richard... Oftă ea. Se ridică în picioare şi se îndreptă spre el. Capul lui îi ajungea la claviculă, acum, în acea poziţie. Îl lăsă pe spate, îşi poziţionă un genunchi între picioarele lui, şi se urcă peste el, cu picioarele de-o parte şi alta. Nu. Nu mă simt mai bine. Merg şi la un psihiatru... Îşi plimbă degetul pe faţa lui. Am pastile. Dar nimic. Vrei să şti adevărul? Cel mai bine m-am simţit aseară. Nu am avut pastile şi m-am umilit... În faţa ta... După ce tocmai făcusem sex.
   —Ai simţit că te umileşti?
   —Sinceră să fiu am simţit că mă eliberez şi umilesc în acelaşi timp. Nu sunt foarte sigură, Richard.
   —Nu am intenţionat să te umilesc, Reggie.
   —Ştiu. Oftă şi îşi lăsă capul pe umărul lui. Ştiu că te plictisesc toate lucrurile astea...
   —Ba nu! întări el luând-o în braţe. Nu m-a deranjat niciodată.
   —Dar mi-ai arătat că te plictiseau.
   —Cum? întrebă el debusolat.
   —Nu vorbeai cu mine, îmi spuneai să nu mai dramatizez atât, când adevărul era că aia era viaţa mea.
   —Reggie... Dramatizai, uneori.
   —La fel ca tine, Richard. Se ridică uşor în sus apropiindu-şi sexul de al lui. La fel ca tine... Îl muşcă de ureche, şi atunci, când ea se apropie de gura lui, el detectă mirosul vag al alcool-ului.
   —Ai băut?
   —Nu... Am gustat doar un pahar cu vin.
   —Hmm... Richard ştia că ea nu ţinea la alcool, iar un pahar era deja prea mult pentru ea. Asta explica de ce era atât de relaxată în preajma lui. Dacă nu ar fi băut, nu i-ar fi spus acele cuvinte în veci. Îşi deschise gura pentru a-i primi limba în gura lui, şi o muşcă uşor de buză. Apoi, ea se dezlipi din sărut, cu lacrimi în ochi.
   —De ce mi-ai făcut asta? M-ai lăsat să mă îndrăgostesc de tine chiar dacă ştiai că fei pleca. Nenorocitule! Te urăsc... Şi îl luă în braţe, plângând pe umărul lui. Oh, Richard... Habar nu ai tu cât de mult rău mi-ai făcut. Nu şti nimic, mincinosule. Nimic...
   Sentimentele contradictorii îl făcuseră pe Richard să se încrunte. Da. El îi făcuse rău. Era conştient de asta. Dar acum era liber, şi chiar dacă teama era existentă, avea să o facă bine şi fără să-şi expună sentimentele.
   —Richard?
   —Hm? întrebă el mângâind-o, bucurându-se de corpul ei de femeie.
   —Te-ai supărat că am zis asta?
   —Nu. Este adevărul.
   —Serios? Am crezut că... Nu vreau să te pierd din nou. Nu vreau asta. Pentru că nu mai pot... Nu pot să mor, dar nici să trăiesc fără tine. Richard...
   —Ssssst, făcu el şi îi sărută încheieturile. Sssst. Nu plec. Nu ţi-am spus eu că orice s-ar intâmpla voi fi mereu, acolo, pentru tine?
   —Ohhhhh... Şi se repezi la gura lui. Fă dragoste cu mine... Richard. Nu sex.
   —Mmm...voi face. Azi, mâine şi în fiecare zi. Până ce vei recunoaşte că mă iubeşti.
   Şi o luă în braţe, cu picioarele ei încolăcite pe talia lui, sărutându-se ca doi nebuni, în timp ce ajungeau în dormitorul lui Richard, pentru o noapte de iubire.
***
   Durerea de cap era aproape insesizabilă.
   Dar asta nu însemna că nu exista, iar pentru Regina Ferguson aceasta era dovada faptului că numai beţia o mai făcea să spună adevărul. Îşi aminti câte lucruri zisese, i le zisese lui, doar pentru că nu putuse să-şi pună fermuar la gură.
   Doamne, ce făcuse? Îi spusese lui Richard ce simţea cu adevărat. Îi relatase suferinţa ei. Îl învinuise. Iar acum dacă se va supăra pe ea, singururul vinovat va fi ea, şi gura ei mare. Vrei re rog să te opreşti din exagerări? Asta îi spusese odată. Ce l-ar opri să o zică din nou?
   —Richard... Se întoarse brusc şi realiză că bărbatul era încă cu ea în pat. Dormea. Doamne! Îi ceruse să o fută. Zâmbi când realiză că el nu plecase. Se ţinuse de cuvânt. De data asta. Dar mai încolo? Aşa făcuse şi atunci... La început totul fusese perfect. Iar acum ea se luptase cu singurătatea. Nu. Nu îşi va permite să simtă mai mult, iar slavă Domnului! Nu îi spusese seara trecută că îl iubeşte. Nimic nu se complicase într-atât încât să nu mai poată ieşi, în cazul în care el se va hotărî din nou că nu ea este ceea ce îşi doreşte. Dar asta nu însemna că nu se putea bucura de ceea ce avea acum. Simţea o piatră uriaşă pe suflet, dar în acelaşi timp simţea bucurie. Nu mai simţise de mult timp bucurie. Iar acum, brusc simţea bucurie. Nici nu îşi mai luase pastilele. Şi încă nu se gândise la suicid. Richard... Îşi frecă nasul de umărul lui, şi îşi aşeză un picior peste şoldurile lui. Offf... Richard. Zâmbi, fericită să îl simtă aproape. Richard...
   —Hm? bărbatul se trezise şi drept dovadă îi strânse coapsa în palmă. Ce este, Reggie?
   —Nimic, spuse ea. Doar o durere de cap.
   Băbatul zâmbi:
    —De la un singur pahar cu vin, fată? Biata de tine.
   Regina râse.
   —Iar tu ai profitat de starea mea de ebrietate, din câte îmi amintesc.
   —Şi ţie nu ţi-a plăcut deloc.
   —Am fost siluită, jucă ea teatru, şi amândoi izbucniră în râs.
   Astfel de momente, de fericire, ar fi trebuit trăite mult mai devreme, iar acum nu s-ar mai fi ajuns la drama suferită de Regina. Şi acum călcau pe teren periculos. Un pas greşit şi totul s-ar fi distrus din nou, sub privirile lor dezamăgite.
   Fiecare se gândea la o astfel de posibilitate. Înainte, Regina nu se gândise la o întorsătură a situaţiei, şi astfel, visând la unicorni şi norişori, pierduse lupta cu destinul. Pierduse în faţa ei. Acum, însă, liniştea conferită de optimismul adolescenţei ei era înlocuită de pesimism. Nu se aştepta la mai mult decât sex...dragoste. Asta îi ceruse cu o seară în urmă. Îi ceruse să facă dragoste cu ea. Voi face. Azi, mâine şi în fiecare zi până vei recunoaşte că mă iubeşti. Dar jocurile lui erau încâlcite. Asta îi ceruse şi cu nouă ani în urmă. Să îi spună că îl iubeşte. Dar de această dată, nu. Indiferent de cât de mult sex vor face, Regina nu va recunoaşte că inima ei reîncepuse bătaia ritmică, geamătul numelui lui. Pentru că dragostea strica mereu tot.
   Iar Richard... El nu era nici pesimit, şi nici optimist. Richard era realist. Iar el realiza că ceea ce simţise pentru o copilă, cu nouă ani în urmă nu se stinsese. Acea micuţă scânteie începuse să ardă cu primul lor sărut. Iar acum mocnea. Era conştient că doar el o mai putea ajuta pe femeia pe care o iubea, dar nu avea curaj să recunoască. Pentru că, în adâncul sufletului lui era conştient de gura lumii. Ce ar fi zis lumea dacă el, Richard, ar fi strigat în gura mare "Te iubesc!"? Sau, mai rău. Cum ar fi primit ea vestea? "Nu!" de acel refuz se temea cel mai tare, aşa că se mulţunea cu relaţia lor de acum. Se mulţumea să o aibă aproape, să o ştie în siguranţă, şi cel mai important să o ştie a lui.
   O strânse la pieptul lui, şi oftă. Regina se zgribuli lângă el, şi zise:
   —E frig, azi.
   —Îhm, aprobă el. Şi e de-abia ora cinci. Sunt uimit că te-ai trezit la ora asta.
   —Nu mai puteam dormi... Minţi ea, când adevărul era că teama nu o lăsase să doarmă.    În plus, am multe de făcut acum. Trebuie să mai lucrez şi la schiţa pentru clădirea lui Edward, dar şi la castel.
   —Hmm... Pentru fătălăul de la acea recepţie?
   —Nu este un fătălău.
   —De unde ştii tu asta?
   —Pentru că am vrut... Regina se întrerupse singură. Nu contează ce am vrut, zâmbi ea şi se ridică în şezut. E prietenul meu şi te asigur că nu este un fătălău.
   —Ce ai vrut?
   —Nimic important.
   —Serios?! Ce naiba, Reggie? Spune ce ai vrut!
   —Am vrut să fac sex cu el. Liniştea mormântală învălui camera. Dar nu s-a întâmplat nimic. Tensiunea pe care Regina o simţea era dovada unui sentiment pe care Richard îl negase cu mult timp în urmă.
   —Îmi dau şi eu seama că nu s-a întâmplat nimic, spuse el, calm, dar furia îi invadase raţiunea. Până la ce parte aţi ajuns?
   —Tu la ce parte ai ajuns cu şoţia ta?
   Richard o trase înapoi, spre el, prinzându-i părul într-o mână. Era blând, nu o trăgea de păr, îi expusese doar gâtul şi sânii pentru a o privi în ochi.
   —Am sărutat-o peste tot, şi mi-am permis să o gust în profunzime. Corpul ei moale m-a întâmpinat cu... Dar exact atunci văzu cum nasul i se înroşeşte, şi sclipirea lacrimilor în ochii ei frumoşi, îl făcu să regrete că spusese o minciună atât de mare. Nu, Reggie, nu plânge. Nu s-a întâmplat nimic de genul acela. A fost doar sex.
   Dar ea se ridică şi zise:
   —Este în regulă. A fost soţia ta. O văzu cum îşi şterge lacrimile şi oftă.
   —Nu am făcut nimic cu pasiune, cu ea, Reggie...
   —Ţi-am spus că este în regulă. Se întinse spre el şi îşi trecu buzele peste obrazul lui. Am fugit. Să vii la micul dejun, te rog.
   —Da, aprobă el. Iar când ea închise uşa, Richard se blestemă pentru prostia de care dăduse dovadă.
***
   Nu trebuia să se enerveze, să plece aşa. Avusese o soţie, iar drepturile asupra acelei soţii îi aparţinuseră. Şi chiar dacă el spusese că nu se întânplase nimic atât de intim, iar ea îl credea, Regina simţea gelozia gonindu-i prin vene.
   Putea să fie ea, în locul acelei femei. Putea...
   Dar acum, nimic nu ar mai fi fost la fel, iar Regina nu era sigură că relaţia ar fi rezistat atunci. Oftă şi zâmbi. Acum era momentul să gătească, pentru că tare foame îi era, din cauza sexului.
   Iar în timp ce Richard ofta, încercând să găsească o cale prin care să o convingă că doar o tachinase, Regina gătea, iar la câteva străzi de ei, în casa lui Will şi a lui Ian, Andrew Arnwitch şi soţia lui, Melissa, îşi beau cafeaua, în dormitorul ce le fusese destinat, în casa fiului lor nai mic, şi discutau.
   —Nu l-am mai văzut pe Richard de trei zile, începu Melissa.
   —Hmm...zise Andrew întorcând pagina de ziar.
   —A plecat imediat după ce scumpa aceea de fată a plecat. Am văzut... Melissa se întrerupse şi Andrew îşi ridică privirea spre ea.
   —Ce anume?
   —Am văzut cum se uita la acea fată... Cum o chema?
   —Regina Ferguson.
   —Nici măcar nu ştiu de unde o cunosc...
   —Ţi se pare cunoscută, aşa-i?
   —Îhm, aprobă Melissa. O ştiu. Tu?
   —Eu cu siguranţă o ştiu. Şi asta mă sperie, Mel. Mă sperie perspectiva de a-l vedea aducând-o în familia noastră.
   —De ce? Întrebă nedumerită Melissa.
   Andrew lăsă ziarul pe masă, şi privindu-şi soţia spuse:
   —Este Regina Ferguson. Fosta ta elevă...
   Melissa se încruntă şi fu atentă la cuvintele soţului ei. Acesta, observând că nu îşi amintea, se ridică, se duse spre dulap, de unde scoase o servietă. Se înapoie la soţia sa şi desfăcând servieta scoase un dosar din acesta. Îl deschise şi spuse:
   —Am făcut cercetările astea acum ceva timp.
   Îi dădu dosarul soţiei lui şi aceasta începu să citească.