—Iar vesela trebuie aşezată pe raftul de sus, zise Louisa Kincaad către servitoarea cu părul de abanos.
   Augusta se uita la propria reflexie, şocată. Nu ştia cum e să ai o soră, cu atât mai mult una geamănă. Semănau, într-adevăr, ca două picături de apă, numai că, Louisa era mult mai împlinită la trup.
   —Ea este sora mea geamănă, îl întrebă ea pe Aaron, nevenindu-i să-şi creadă ochilor.
   —Da, zise bărbatul, iar pentru un moment i se înmuie glasul, şi Augusta simţi afecţiunea din vocea acestuia. Este soţia mea.
   Augusta îşi aminti că astfel de inflexiuni prindeau şi glasul lui Brandon când îi vorbea, şi mai rău! Vocea ei suna la fel. Toată noaptea ce se scursese se gândise la el. Nu putuse să doarmă, imaginându-şi ce s-ar fi putut întâmpla dacă tatăl ei nu ar fi venit. Niciodată nu mai tânjise după atingerea unui bărbat. Bărbaţii se dăduseră la ea, dar Augusta nu avusese ochi pentru nici unul. Ceva ciudat se întâmpla cu ea. Simţea că se topeşte în braţele lui, atât trup cât şi suflet. Când îi auzea vocea, stomacul ei se răzvrătea, iar inima ei trăserea. Să fie asta dragoste?
   Nu! Nu se putea îndrăgosti în două zile. Nici măcar nu îl cunoştea, în amănunt, pe acest Brandon Ferguson. Nu te puteai îndrăgosti de un străin. Augusta oftă şi redeveni atentă la sora ei geamănă. Aceasta terminase cu ordinele şi se îndrepta spre ei.
   —Hei, tu trebuie să fii Augusta, zise aceasta. Eu sunt Louisa Kincaad, sora ta geamănă.
   —Încântată, făcu Augusta o plecăciune. Nu am ştiu că am o soră geamănă.
   —Eu ştiam de tine, zâmbi Louisa. Tata mi-a povestit totul despre isteria mamei noastre, şi...în fine, făcu ea o grimasă.
   —Mda... Isteria mamei noastre... se încruntă Augusta. Că veni vorba despre asta, putem vorbi?
   Asta însemna că dorea să vorbească cu Louisa între patru ochi, iar femeia înţelese.
   —În regulă. Îţi voi prezenta şi satul, cu această ocazie.
   Aaron aprobă şi îşi sărută uşor soţia pe buze când aceasta îşi ridică chipul.
   —Copii sunt în bibliotecă, Aaron.
   —Bine, zise bărbatul şi se îndepărtă.
   Rămasă singură cu sora ei, cât de ciudat suna asta, Augusta îi zâmbi. Louisa părea o femeie calmă, blândă şi iubitoare. Poate că nu semănau la caracter. Viaţa o învăţase pe Augusta să fie mai răzvrătită şi mai răutăcioasă. Putea jura că Louisa era o inocentă.
Cel mai probabil, cele două sarcini ale Louisei îi făcuseră pieptil mai plin şi şoldurole mai bine conturate. Avea în faţa ei modelul unei femei căsătorită, fericită şi împlinită.
Cum ea nu va arăta niciodată. Gândul o făcu să se întristeze, aşa că începu un subiect nou, nu atât de dureros.
   —Ai crescut aici, în Aberdeen?
   —Da, răspunse femeia. Amândouă ne-am născut aici, dar mama...
   —Crezi, Augusta îşi drese glasul, chiar crezi că ea a suferit de isterie?
   Louisa schimbă poteca, astfel încât zgomotul produs de sat făcându-se auzit. De asemenea, femeia se încruntă:
   —Tata mi-a zis asta. El mi-a zis că a întâlnit-o pe unul din drumurile locale. I-a oferit adăpost şi...
   —Şi în schimb a pus-o să se culce cu el?
   Louisa o străfulgeră cu privirea.
   —Tata nu este un tiran. Ea a venit singură în patul lui!
   Augusta pufni. Dean Arnwitch era un obsedat sexual şi un psihopat.
   —Şi tu l-ai crezut?
   —E tata. Evident! zise ea. Nu m-ar minţi.
   —Nici eu nu aş face-o, Louisa. Şi îţi spun că mama noastră nu a suferit de nici o boală la cap.
   —Isteria...
   —Nu a fost niciodată isterică. A muncit la o croitorie. A fost o femeie simplă.
   Louisa tăcu. Erau deja în sat, iar forfota dimuneţii făcea satul să răsune de voie bună. Oamenii erau speciali, frumoşi şi muncitori. Bărbaţii purtau kilturi, dar şi pantaloni, iar femeile arătau ca orice englezoaică, dar îşi creşteau copii diferit. Tocmai ce una dintre ele îşi prinse copilul în braţe, acesta fiind gol în urma băii. Râdeau. Aristocratele erau mai reci, şi evident că nu îşi creşteau ele copii.
   —Tu ţi-ai crescut copii?
   Louisa o privi ciudat, dar aprobă.
   —Asta am făcut toate.
   Augusta aprobă. Apoi, o auzi pe Louisa spunând:
   —Nu înţeleg de ce m-ar minţi tata...
   —Nu ştiu, dar... Mă crezi?
   —Nu ai de ce să minţi, deci da.
   —Tatăl tău s-a comportat ciudat cu mine...
   —Povesteşte-mi, îi ceru Louisa aşezându-se pe o băncuţă de lemn.
***
   După aproximativ două ore, cele două surori parcurseseră atât amintiri cât şi temeri în ceea ce privea viitorul. Louisa recunoscuse că Dean Arnwitch fusese ciudat încă din copilăria ei, şi că făcuse anumite gesturi nelalocul lor, în copilăria şi adolescenţa ei. După care, Louisa îi povestise despre povestea de dragoste dintre ea şi Aaron.
   Dacă Aaron nu ar fi fost soldat pentru Dean, acesta nu ar fi acceptat alianţa.
   Mai ales, îi povesti Louisa, că după ce Ferguson nu acdeptase alianţa, tatăl lor încercase să îi găsească un bărbat de zece ori mai bogat. Dar Louisa se îndrăgostise, iar din dragostea ei se născuse primul lor născut, un băiat.
   —Aaron este foarte rigid în preajma oamenilor, mai ales în a tatei. Însă eu îl cunosc, în amănunt.
   —Este soţul tău.
   Louisa zâmbi, dar Augusta rămase gândindu-se la ceea ce spusese despre Fergusoni.   Aşadar, avuseseră o istorie comună. Oftă şi văzând asta, Louisa crezu altceva.
   —Îţi vei găsi şi tu un soţ.
   —Oh, nu e vorba... Mda, alese să zică.
   —Se va organiza un bal, pentru tine. Vei găsi pe cineva.
   Nu ştia de ce, dar gândul că se va organiza un bal pentru ca ea să îşi găsească un soţ îi provoca greaţă. Tot la ce se putea gândi era Brandon, iar asta o nedumerea. Nu se mai gândise atât de mult la un bărbat, iar cu noile informaţii aflate, se temea să nu se fi îndrăgostit de el.
   —Îhm, aprobă ea cu gândurile aiurea. Ascultă, aş putea să iau un cal pentru a ieşi la o plimbare?
   —Sigur, oricând doreşti. Dar, şti să călăreşti?
   Augusta aprobă, dar adevărul era că habar nu avea să călărească.

A doua zi
   Fusese o decizie nebunească.
   După ce căzuse de pe cal de două ori, şi simţise că îşi rupsese un os, Augusta alesese să meargă pe jos, conştientă de faptul că, fusese o decizie nebunească. Era aproape ora amiezii, iar ea pornise imediat după terminarea micului dejun, cu scuza că dorea să facă o plimbare. Imediat, tatăl ei se oferise să o însoţească, dar Augusta refuzase, zicând că avea nevoie de puţină singurătate. Dacă reuşise sau nu să-l convingă, nu ştia. Doar că îşi dorea să îl fi convins.
    Nu ştia de ce acceptase să vină. Era împinsă, parcă, de o forţă supranaturală, pe care nu o putea înţelege. Simţea fluturi în stomac, iar imaginea bărbatului, a lui Brandon, îi făcea inima să bată mai repede. Iar genunchii... Oh, Dumnezeule! Se înmuia, ca o cârpă atunci când el o atingea. Sărutul lui o făcuse să îşi dea seama că îl dorea, iar el, în sine, o făcea să realizeze că se îndrăgostea de el.
   Îi era imposibil... De-abia ce îl cunoştea. Pe alţii îi refuzase, persoane pe care le ştia de mult timp, dar pe el nu îl putea refuza atât de uşor, şi asta pentru că o atinsese direct în inimă. Nu putea să aibă o relaţie cu el, şi nici să se căsătorească cu el. Era mai mic ca ea... Niciodată, din ce ştia ea, nu avuseseră loc relaţii în care femeia era mai vârstnică decât bărbatul, ci invers. Iar ea... Nici nu ştia dacă putea rămâne însărcinată la vârsta ei... Şi uite cum gândurile îi zburau înspre familie, copii. O familie alături de Brandon.
   Ajunse, în cele din urmă, în pădurea indicată de acesta. Era, însă, pustie.
   Copacii nu erau atât de înalţi pe cât se aştepta, dar erau împânziţi de mii de culori. Vara se împletea cu toamna, în acest loc, iar ea chiar se întrebase când acele dealuri verzi vor deveni ruginii. Brazii pădurii erau tot la fel de vii, însă ceilalţi copaci începuseră să lase peste tot prin pădure un covor de frunze moarte.
   Dar unde, în această pădure, trebuia să se întâlnească ea cu Brandon? Ca un răspuns la întrebarea ei mută, în pădure se auzi un foşnet. Acesta fu urmat de un altul, iar Augusta simţi cum se apropie. Ştia deja cine e, când mâinile lui mari îi înconjurară mijlocul.
   —Brandon...
   —Augusta... apoi, gura lui se află pe locul de întâlnire dintre gâtul ei lung şi umărul delicat. Furnicăturile nu întârziară să apară, şi Augusta se trezi că îşi lăsase capul pe umărul bărbatului. Când îşi ridică gura spre gâtul ei, ea se trase din braţele lui.
   —Nu e bine.
   —Ba este, zise el. Eu te iubesc, Augusta.
   —Nu poţi iubi atât de repede o persoană! ţipă ea, întorcându-se cu faţa spre el.
   Brandon îşi încrucişă braţele la piept şi o privi.
  —Nu e imposibil ca dragostea să apară pe nepusă masă, zise el, dar problema este că tu nu crezi că te poate iubi cineva.
   Augusta îl privi, iar ochii i se inundară de lacrimi amare. Nu îşi dorea să plângă în faţa lui. Era atât de umilitor... Dar nu îi păsa. El nu avea să râdă de ea, iar gestul lui, de apropiere, o făcu să îl ia în braţe.
   —Am întâlnit ceva bărbaţi, dar când mă gândesc la tine... Nu ştiu ce mi se întâmplă.   Lacrimile i se prelinseră pe cămaşa lui.
   —Poate că te-ai îndrăgostit şi tu de mine, zise el, iar vocea lui vibră în urechea ei.
   —În trei zile? Cum e posibil asta? Şi începu să plângă, neştiind ce ar putea face. Era conştientă de sentimentul ei, şi îl recunoştea, dar nu vroia să îl spună cu voce tare.
   —Da. Îi mângâie spatele şi ea tresări. Nu-ţi fac nimic, nu te îndepărta.
   —Nu, doar că... îşi muşcă buza inferioară... Am căzut de două ori de pe cal...
   —Poftim?! făcu el şocat şi se repezi spre ea, prinzându-i de poalele rochii.
   —Ce faci!? icni ea luptându-se să îşi tragă rochia în jos.
   —Vreau să văd cât de grav e.
   —Nu... Dar el deja îi ridicase rochia, iar prin cămăşuţa transparentă se vedeau urmele loviturilor. Brandon...
   Şi atunci, cu îngrijorarea citindu-i-se pe chip, Augusta îşi aminti cea mai sumară descriere a dragostei. Nu o poţi explica. Se întâmplă într-un moment ales de Cel de Sus şi durează o viaţă întreagă. Mama ei îi spusese asta. Da, se temea. Dar în sinea ei, nu putea nega ce simte. Sentimentul inconfundabil îi făcea inima să plutească, şi în acel moment îi luă faţa în mâini, şi îi sărută acele buze moi.
   Brandon se prinse în sărutul ei, exersat cu el. Pentru că îşi amintea ca îi făcuse Brandon, cu două zile în urmă, ea făcu la fel. Astfel, îşi deschise gura şi îi întâmpină limba doritoare. El o trase mai aproape, sânii ei fiind lipiţi de pieptul lui.
   —Te vreau, Augusta.
   Cuvintele veniră cu întârziere, şi asta pentru că inima ei bătea să-i iasă din piept. Şi aşa că, spuse primele cuvinte care îi veniră în minte:
   —Te iubesc!
   Brandon îşi înfipse blând mâna în părul ei, şi o privi în ochi, îmbătându-se cu dragostea pe care o văzu în aceştia.
   —Şi eu.
   Iar apoi, se dezlipi puţin de ea, aşezându-şi mantia pe jos. O lăsă încet pe aceasta, şi o urmă. Erau aproape de aceaşi statură, însă el era mai greu ca ea. Iar acea greutate o făcea să se excite. Gura lui se lăsă peste a ei, şi ea îi reîntâmpină gustul unic. Gura lui urmă traseul pielii ei, iar limba lui îi înconjură gâtul.
   Ar fi trebuit să i se pară scârbos, dar nu era nici pe de parte aşa. Astfel că, îşi încolăci instinctual picioarele în jurul taliei lui. Gemu puternic când mâinile lui îi dezgoli umerii, eliberându-i sânii de sub corsajul dur.
   —Am... Nu se...
   Brandon îi zâmbi când o auzi cum încearcă să lege câteva cuvinte. Şi înainte de a îi gusta sânii, el trecu la maxilarul ei şi o muşcă de acesta.
   —Sânii mei, îşi acoperi pieptul ruşinată.
   —Sunt perfecţi, îi zise el, coborându-şi buzele spre ei. Mici... Îi muşcă un sfârc, şi apoi suflă spre el, făcând-o să icnească şi să se topească sub atingerea lui. Fermi... Îl luă în mână pe cel stâng, cuprinzându-l perfect. Şi doar ai mei, iar apoi îşi trecu limba peste puntea dintre aceştia, iar Augustei îi dădură lacrimile. Era perfectă!
   Se simţea perfectă când el continua să o sărute aşa, în jos pe abdomen, ajungând la buricul acesteia, iar cu fiecare înaintare, materialul rochiei dispărea. Pielea i se furnică când oasele proeminente ale bazinului îi fura atinse, iar astfel, el îi trase rochia integral de pe ea. Cu ea zbură şi lenjeria, şi Augusta se trezi complet dezbrăcată, vulnerabilă în faţa lui. Îşi trecu mâinile peste umerii lui, şi când el se ridică spre ea, Augusta îi scoase cămaşa. Arăta ca un barbar, iar ea se simţea încântată de clipa aceasta dintre ei. Avea o curea lată, la brâu, şi ea reuşi să se aşeze în şezut şi să i-o dea jos.
   Apoi, simţind că îi cunoştea trupul de o veşnicie, urmă linia subţire de păr care se pierdea sub kilt-ul său, şi urcă spre sfârcurile lui.
   —Nu ştiu dacă e... Zise ea, dar el o opri.
   —Orice faci, e bine. Iar ea îi prinse gâtul în mâini, şi presără sărutări, întorcânsu-se la sfârcurile sale. Îi încercui sfârcul şi îl sărută. El o prinse în braţe şi o sărută din nou, iar ea îşi dădu capul pe spate.
   Mâna lui ajunse la feminitatea ei, iar ea gemu când el împrăştie dorinţa lichidă peste tot. Îşi lipi sânii goi de pieptul lui, şi îşi înfăşură braţele după gâtul lui.
   Când el îşi vârî un deget în ea, Augusta icni în urechea lui, şi se trase, rămânând sprijinită pe gambe.
   —Nu am mai...roşi până în vârful urechilor. Eu nu am făcut... Îl privi exasperată şi pufni: Subt virgină!
   Brandon zâmbi şi îi zise:
   —Ştiu.
   —Atunci, de ce...? Nu continuă, doar îl privi, şi el o ridică spre el. O sărută cu pasiune, desfăcându-şi kilt-ul, şi o trase peste el, făcând schimb de poziţii.
   —Pentru a vedea cât de pregătită eşti.
   Ea se ridică de pe pieptul lui, şi ajunse în poziţia în care ea avea genunchii de-o parte şi alta a trunchiului lui, iar bărbăţia lui se ivi semeaţă.
   —O vom face aşa. Va fi mai uşor pentru tine să controlezi.
   Augusta îşi muşcă buza şi îşi aşeză mâna pe membrul lui.
   —Asta pare...dureros...
   —Hei, făcu el şi se ridică în şezut. Dacă nu vrei, nu eşti pregătită...
   —Vreau, zise ea. E ceva ciudat ce simt pentru tine. Simt ceva aici, şi îşi duse mâna la sânul drept. Nu am mai simţit asta şi... Oh,Brandon... M-am gândit la tine zilele care s-au scurs. Cum de reuşeşti să mi te strecori aşa în gând, când mă aştept cel mai puţin?
   —E magic, zise el. Noi suntem magici. Creăm magie, împreună. Nici eu nu am mai simţit asta, dar ai făcut ceva cu mintea mea, îi strânse fesele în palme. Şi îmi doresc să fiu cu tine, acum şi pe vecie.
   —Oh, Brandon. Nu mă lăsa să zic asta...
   —Ai zis-o deja. Fă-o din nou. Ştiu cât de bine te face să te simţi.
   —Oh... Te iubesc, Brandon. Nu credeam că posibil să simt asta... În atât de putin timp, dar te iubesc.
   —Atunci nu va fi o problemă, îi zise el zâmbind, şi o trase peste el. Îşi luă membrul în mână şi o ridică uşor de la spate. Il fixă la intrare, iar ea îşi aşeză o mână peste braţul său care o sprijinea. Lasă-te în jos... Ea făcu întocmai şi el o privi. Transpirase deja, iar ea ştia cât se abţinea să nu o rănească. Aşa că se lăsă în jos, repede şi brusc.
   Simţi doar starea de plinătate, sufocarea prea-plinului, şi el fu tot în ea. Îl auzi gemând, iar satisfacţia acestui moment fu uimitoare. Ea alese să îşi aşeze mâinile pe pieptul lui, şi el o susţinu în continuare, cu mângâieri tandre de-a lungul coloanei, feselor. Te doare? Ea dădu negativ din cap.
   —Pe tine? întrebă ea, zâmbind.
   —Nu, râse el. Mişcă-te! Şi se ridică puţin pentru a-i face o demonstraţie.
   Iar ea făcu întocmai. Nu o durea, nici măcar nu o ustura. Auzise atâtea lucruri despre durere, dar nu era aşa. Era numai plăcere.
   Plăcerea de a-l vedea pe el.
   Plăcerea de a-l auzi gemând.
   Plăcerea de a-l avea în ea crea valuri lichide, şi nici nu fu conştientă de zgomotele pe care ea le scotea.
   Plăcerea descoperirii alături de bărbatul iubit, şi în cele din urmă iubirea. Dragostea celor două inimi care se umrau astăzi în acelaşi trup făcea magie. Acum şi pentru totdeauna.

   Mie nu-mi place acest capitol, dar la urma urmei am aşa o dispoziţie...