31 decembrie 2016
Ora 22:00
Restaurantul lui Ian Arnwitch
Locul era plin de oameni. Luminiţe, încă rămase de la Crăciunul sinistru, împodobeau pereţii cu clopoţei în diverse culori, ceea ce contrasta plăcut cu sala, unde predomina lemnul. Reginei i se părea că se află într-un brad gigantic, din cauza culorii maroni pe care o avea întreg localul. Un covor roşu îmbrăca podeaua, estompând zgomotele paşilor, dar nu şi vocile entuziasmate ale oamenilor. Muzica răzbătea prin gălăgia din restaurant, iar agitaţia era în toi, ca urmare a comenzilor ce se dădeau. Îl zarise pe Ian, cu Jullie în braţe, una dintre doamnele mai în vârstă schimonosindu-şi faţa în ceea ce numea ea zâmbet, şi apucând mâna micuţă a copilei, ce se bucura de atenţia tuturor.
Bebeluşa purta un costumaş roşu, alcătuit dintr-o bluză cu volane şi pantalonaşi minusculi, peste pampers-ul uriaş. Pantoforii aveau aceaşi culoare aprinsă, iar pe cap, copila purta o coroniţă decorată cu flori. Ochii ei albaştri zâmbeau, şi gânguritul fericit scotea un "Ooo..." de la cei mai scorţoşi oameni. Un copil... Aproape orice femeie de pe Pământ îşi dorea la un moment dat un copil. Regina nu prezenta vreo excepţie, însă nu ştia cât de potrivnică îi era soarta în ceea ce privea acest fenomen.
Gânduri negre şi dezamăgiri îi invadau creierul când se gândea la posibilitatea de a nu putea rămâne însărcinată. Copii nu erau o prioritate acum, dar era disperată de speranţa care îi invada sufletul. Era oare posibil? Hiperplazia congenitală avusese un debut tardiv, iar Regina se îngrozea de perspectiva ca în cazul în care va a vea un copil acesta va moşteni boala sa, iar apărută din momentul naşterii şi nu la pubertate, hiperplazia adrenală te transforma într-un monstru. Dumnezeu o scăpase de asta, şi totuşi asta nu însemna că era ferită de inferitilirate.
Se încruntă, şi îşi aşeză mâna peste a bărbatului care privea încruntat ecranul albastru al telefonului.
Richard oftă şi ea îl întoarse mâna liberă cu palma în sus şi urmări desenul complicat al destinului său. Bărbatul nu credea deloc în chestii de genul, şi nici în astrologie, iar în nenumărate rânduri auzise interjrcţia "Prostii!" din gura lui când ea deschidea subiectul. Regina iubea să-l chinuie aşa. Îi plăcea opinia lui diferită faţă de tot ceea ce îi plăcea ei, pentru că nu o linguşea, ci îi zicea verde în faţă ceea ce credea. Afecţiunea lui crescuse, însă, iar masca rigidităţii ce îl caracteriza începuse a se topi sub atingerile inimii ei. Nu mai era acelaşi Richard. Estompase nesimţirea şi rigiditatea. Dragostea te poate schimba, dar nu va şterge niciodată caracterul tău. Oftă, şi urmări cu degetul linia destinului. Era unul bine definit, ce se împletea cu grijile ce brăzdau linia vieţii.
-Ce faci? întrebă el prinzându-i degetul arătător.
-Am zis să-mi fac de lucru. Mi-am uitat telefonul acasă şi este închis.
-De ce? se încruntă el.
-Ieri mă tenta să te sun în continuu... l-am oprit.
-Înţeleg, zise el. Îşi puse telefonul în buzunar şi privi. Ăsta este primul nostru Revelion ca logodnici. Îi sărută mâna. Şi primul an în care nu mai am părinţii alături. Regina oftă.
-Ştiu. Ar fi fost frumos să fie aici, cu noi. Mâine am putea să mergem la mormintele lor. Richard o privi şi zâmbind aprobă. Se întinse peste masă şi îşi lipi buzele de as le ei. Regina răspunse sărutului şi putu simţi priviri de foc ce îi atingeau trupul.Erau peste tot, dar zâmbi fericită sub buzele lui Richard.
Se desprinseră de sărut, şi Regina oftă.
-Mai sunt două ore...
-Da. Reggie, mă gândeam să organizăm nunta în vară.
-Va fi mult prea cald... Nu. În iarnă.
-Şi atunci va fi mult prea frig. Femeia se încruntă. Mai bine o facem pe teren neutru. Nici vara şi nici iarna.
-Toamna? întrebă ea plină de speranţă.
-Mă gândeam la primăvară, zise Richard.
-Vorbim despre asta la anul, zâmbi Regina observând că fiecare dintre ei avea dorinţe diferite în ceea ce privea sezonul nunţii. Dorind să schimbe subiectul, Regina zise: Jurnalul găsit de tine în turn... unde este?
-Aici, îşi bătu el uşor buzunarul gecii. Scoase cărticica pe masă şi deschizând-o la prima pagină continuă: Domnul... ca să-i zic aşa... Arnwitch a dispărut când tu ai intrat. Dar am observat că devenise mai slab când am atins obiectul ăsta. Dădu pagina şi dregându-şi gâtul începu să citească:
1 aprilie 1787.
Sunt obligat să mă căsătoresc cu fiica clanului vecin, Scarlette Duncan pentru că am vârsta de douăzeci şi nouă de ani. Nu pot moşteni pământurile tatei dacă nu sunt însurat până la vârsta de treizeci de ani conform testamentului lui, şi dacă nu am un moştenitor până atunci. Îmi va fi imposibil să ating o femeie, când tot ceea ce îmi zice mintea mea bolnavă este că nu am fost sortit la a avea o familie a mea, iar singurul vinovat este bătrânul ce a murit şi care vrea acum să mă lase fără castelul meu cel nepreţuit.
Oamenii încep a-şi pune întrebări, de parcă sunt o fetişcană, şi trebuie să le arăt că sunt un conducător demn. Voi face ceea ce trebuie, pentru că un Arnwitch va păstra mereu ceea ce este al său.
Rândurile se încheiau aici. Încruntată, Regina întrebă:
-De ce i-ar fi fost silă să atingă o femeie? Încrucişându-şi degetele Richard nu dori să spună cu voce tare bănuiala ce îi trecerea ptin cap. Dădu din umeri hotărât să termine acest jurnal nesemnat.
-Şi castelul lui? Dacă este chiar jurnalul lui Dean Arnwitch?
-Este posibil, zise bărbatul. Ritmul unui vals începu a suna în întregul restaurant, fiind deja ora unsprezece. Zgomotul produs de o linguriţă ce lovea insistent un pahar atrase atenţia tuturor, iar un Îan fericit, cu soţia sa la braţ, anunţă.
-Am ales să vă facem tuturor o invitaţie la dans, iar eu şi cu soţia mea, înclină capul spre ea, vom deschide acest dans. Ne bucuram că vă avem în acestă seară, alături de noi, şi sărbătorim, în acelaşi timp, logodna fratelui meu, Richard Arnwitch, cu Regina Ferguson. Toţi izbucniră în urale şi mii de şoapte sufocară atmosfera. Tot ceea ce făcu Richard, fu să zâmbească şi să se ridice trăgând-o pe Regina după el.
-Ce mod încântător de a anunța asta, îi şopti el fratelui său când ajunseră lângă celălalt cuplu.
-Să ştie presa ce să scrie în tabloide, mâine, îşi ridică Ian o sprânceană.
Richard dădu din cap, zâmbind, şi întorcându-se spre Regina îi aşeză o mână pe şold, trăgând-o mai aproape de el. Îşi dădu seama că acesta era primul lor dans, şi nu se referea doar la statutul de logodnici. Nu mai avusese ocazia de a dansa cu ea vreodată, iar ăsta se dovedise un moment bun de a testa şi această latură.
Nu avea să fie un dans mult prea precipitat, ci unul lent, astfel încât Richard îşi ridica mânamai sus, pe dpaele femeii din faţa lui, bucurându-se de atingerea curburii acestuia. Sânii ei se lipiră de pieptul lui, şi de la înălţimea lui Richard observă cu uşurinţă linia delicată dintre sâni. Îndoindu-şi mâna stângă deasupra mainii lui, Richard începu a conduce dansul, chiar dacă ea fu gata să facă primul pas. Îi simţi coapsa fierbinte sub piciorul lui drept ce păşi lung în faţă, iar ea nu avu nici un disconfort de a-şi întinde piciorul stâng în spate mulându-se pe al lui.
Femeia din braţele lui nu era o necunoscătoare. Era delicată, vârful picioarelor de-abia atingând podeaua, şi simţul de déjà vù rămase întipărit în memoria celor doi, ca o gurtună violentă ce se întipări pe retina lor. Picioarele ei urmăriră abile mişcările picioarelor lui, mişcarea în lateral şi mai apoi îndoirea genunchilor făcând să curgă graţios un dans al sentimentelor.
Femeia îşi ridică privirea spre el şi fu fermecată de expresia bărbatului. Întregul său miros îi făcea pielea să se furnice, iar atingerea lui trimitea fiori în întregul ei trup. Era primul Revelion alături de el, în care se putea bucura de întreaga lui prezenţă. Ce fuseseră lunile acestea... Nici ea nu putea să exprime în cuvinte ce fusese cu adevărat, dar în ciuda orgoliior trecuseră podul vieţii. Iar el nu o mai abandonase, din nou. Fusese alături de ea, chiar dacă paşii îl duruseră şi avusese nevoie de timp pentru a conştientiza cât de rău fusese. Mulţi ar fi spus că ea era înca un copil, o imatură, o fată ce avea probleme, dar dacă ar fi trăit după ce spunea lumea, în câteva zile ar fi murit. Rochia ei, de pildă, era mult prea decoltată, şi sărutul în public făcuse multe doamne să se strâmbe, dar Regina nu făcea lucrurile fiind raţională. Ea avea un suflet mult prea sensibil pentru asta. Tot ceea ce făcea era cu inima, chiar dacă se mai înşelase. Compasiunea o purtase în toată viaţa ei pe căi ale durerii, dar dacă ar fi renunţat la această cale, ar fi renunţat la ea. Inima ei prostuţă crezuse în Richard, şi astfel câştigase. Iar Richard îi dovedise că merită să fie iubită.
În ceea ce îl privea pe el, ei bine Richard era raţional, dar de acum nu îşi mai putea ascunde sentimentele pentru ea. Nu mai avea de ce să şi le ascundă, din moment ce avea încredere deplină în femeia din faţa lui.
Îi zâmbi şi fu răsplătit cu zâmbetul ei frumos.
-Te iubesc, Regina! zise el şi trecu peste convenţiile dansului, permiţându-şi să-şi aplece buzele peste ale ei.
-Şi eu pe tine, Richard. Înainte de a închide ochii pentru a se deda plăcerii de a fi sărutată la infinit de Richard zări cu coada ochiului o figură cunoscută. Tot trupul ei fu în alertă, dar inevitabilul se produse.
Un bubuit explodă în urechile lui Richard, şi simţi o durere îngrozitoare în spate, iar lumea începu să se agite, ţipând în toate direcţiile. Crezu că fusese lovit de un cot, probabil al lui Ian, însă faţa albă ca varul a Reginei îl făcu să realizeze că ceva este în neregulă. Avea ochii mari, şocaţi, şi atunci observă sângele ce îi păta umărul femeii.
-Regina! exclamă el. Eşti rănită! Acoperi umărul femeii, dar mai apoi îşi dădu seamă că nu era sângelr ei, că acesta se scursese de undeva. Regina spuse ceva, şocată. Însă el nu putut auzi ceva. Vocile lor erau distorsionate, iar starea de leşin se instala uşor pe umerii lui, ca şi cum era împins în jos spre a se odihni. Urmări picăturile şi realiză că el sângera, capul lui. Se prăbuşi, nemaiputând să zică nu moleşelii ce îi acaparase întregul trup. Femeia se lăsă la pământ, lângă el, şi o văzu cum ţipă, dar zgomotul era undeva departe. Îi observă lacrimile şi vru să-i spună că nu trebuie să se îngrijoreze. Vru să-i şteargă lacrimile, dar nu reuşi să-şi mişte braţul. Nu reuşi să simtă atingerea femeii, şi nici vocea lui Ian.
Simţi uşor cun unghiile îi intră în braţ, şi o văzu cum dispare. "Lăsaţi-mă pe mine, idioţilor! Aveţi grijă de Regina..." dar imediat se întrebă cine er as această Regina şi de ce plânsese după el.

Regina tipase cât de tare putuse, sar nimeni nu o auzise când strigase după ajutor. Richard devenise din ce în ce mai livid, şi pierdea prea mult sânge.
Imediat însă, se simţi trasă de lângă bărbat. Cineva îşi înfipsese brutal mâna în braţul ei. Cineva o târa spre ieşire, şi atunci fu atentă la faptul că se îndepărta de Richard. Îşi întoarse privirea spre cel ce o târa după el, şi fu şocată să vadă că respectivul făcea asta. Chiar avusese încredere în el, şi putu observa acum pistotolul din mâinile sale.
-Lasă-mă! zise ea, însa fu în van, şi nici măcar loviturile nu o ajutară. Primi o palmă şi simţi cum se topeşte într-un somn adânc când fu sofacată de batista acestuia.

Ce am făcut? De ce am complicat aşa situaţia?
De la vacanţa asta prelungită mi se trage. În orice caz, ăsta este un capitol scurt, şi sper ca următorul să fie mai lung. Weekend plăcut tuturor!