Însă, fericirea celor doi nu urma să dureze prea mult. Fericirea, în general, nu durează mult, mai ales când există persoane invidioase pe bucuria ce ne stăpâneşte, brusc, sufletul, iar mai ales, atunci când am făcut lucruri de care nu suntem deloc mândrii.
Exact asta se întâmplă, în aceaşi zi, cu Regina Ferguson. Cei doi amorezi se mai aflau încă pe canapeaua unde îşi împărţiseră dragostea, sub forme romantice şi primitive, în urmă cu două ore, şi tocmai ce deschiseseră televizorul la unul din posturile de ştiri, când cineva bătu la uşă.
Nu deschise ea uşa, ci Richard, care se pomeni cu ofiţerul de poliţie, ruşinat de starea răvăşită a bărbatului.
—Da? întrebă Richard, cu toate că presimţea catastrofa.
—Domnişoara Regina Ferguson este aici? întrebă ofiţerul răguşit.
—Da, este. De ce întrebaţi?
—Avem martori care prezintă evenimentele premergătoare morţii domnişoarea West, şi ni s-a spus că aceasta a avut o ceartă cu domnişoara Ferguson, având loc o ameninţare. Trebuie să o interogăm pe...
—Asta este absurd! făcu Richard nervos. Este târziu şi...
—Ce s-a întâmplat? se auzi glasul Reginei, care apăru îmbrăcată cu hainele pe care le împrăştiaseră peste tot prin living.
—Doresc să mă însoţiţi la secţia de poliţie pentru un interogatoriu.
—Pe ce temei? întrebă femeia.
—Avem martori care afirmă că dumneavoastră aţi ameninţat-o pe domnişoara West. Am dori să...
—Înţeleg, zise Regina. Foarte bine. Vin cu voi.
Dădu să iasă, dar Richard se agăţă de braţul ei, zicând:
—Şi eu sunt martor, pentru ea! zise el. Să mergem!
—Domnule, dar...protestă poliţistul. Însă, puţin îi păsa lui Richard de protestele ofiţerului de poliţie.

Secţia de poliţie mirosea ca toate secţiile în care fusese Richard vreodată. În adolescenţă nu prea fusese certat cu legea, însă, o dată cu moartea "soţiei" lui, vizitele la secţia de poliţie deveniseră din ce în ce mai dese, şi asta pentru că se crezuse, iniţial, că accidentul nu fusese un simplu accident, iar el ca un soţ răutăcios ce fusese era pus pe primul plan într-o posibilă crimă.
Însă, cu timpul, zvonurile se estompaseră, iar Richard se bucurase că scăpase de o povară. O pală de vânt străbătu coridorul îngust unde aştepta Richard, iar bărbatul se înfioră, nervos. Exact asta îi mai lipsea! O crimă, unde să fie bănuită Regina. El o cunoştea pe femeie. Putea să fie o criminală minunantă, graţie geloziei de care era în stare, iar undeva, în adâncul creierului lui, se îndoia de nevinovăţia ei. O ameninţase, şi când promitea răzbunare, Regina o şi oferea. Să o fi ucis, însă, cu sânge rece... Nu! Nu putea fi adevărat, şi asta pentru că fusese cu el, toată noaptea. Şi dacă nu ar fi fost, te-ai fi îndoit şi acum? Gând sâcâitor! blestemă Richard şi îşi închise ochii, ca pentru a bloca imaginea Reginei înjunghiând-o pe Diana West.
După câteva minute de chin, Regina ieşi din sala de interogat. Richard putu să observe că îşi ţinea cu greu lacrimile să nu iasă la iveală, şi se întrebă, oare ce se întâmplase acolo. Se ridică în picioare şi îi strânse mâinile femeii, şoptindu-i să se ducă la maşină. Ea îl privi, cu ochii în lacrimi, şi o luă spre ieşirea din secţie. Richard îşi miji ochii după ea, şi îşi încleştă pumnii urmându-l pe ofiţer în camera obscură.
Cunoştea scena aceasta, din numeroasele filme poliţiste ce îi trecuseră prin faţa ochilor de-a lungul timpului. În mijlocul camerei era aşezată o masă simplă, gri, iar patru scaune erau puse faţă în faţă, aproape simetric. Pereţii, la fel ca tavanul şi podeaua, aveau aceaşi culoare urâtă, şi un geam fumuriu despărţea camera aceasta de una secretă, de unde erau atenţi supravegheaţi. Aşezându-se pe unul din scaune, Richard aşteptă ca ofiţerul, un bărbat mărunt şi mult prea tânăr pentru a deţine această funcţie, strâmbă din nas şi încrucişându-şi degetele îi spuse:
—Domnişoara nu a fost găsită vinovată cu nimic, nu văd de ce...
—Vreau să confirm faptul că Regina Ferguson se afla alături de mine, la un hotel.
—În regulă, domnule, făcu poliţistul. Vom verifica, în orice caz, hotelul.
—Chiar vă rog! Nici nu ştiu de ce aţi interogat-o. Regina e mult prea mică pentru a face o asemenea crimă. Gândiţi-vă la greutatea Dianei West...
—Trebuia să o interogăm! A făcut ameninţări, şi în plus, am verificat-o. Are un trecut destul de sinistru. Un tată violent, o copilărie pierdută...toate lucrurile acestea pot dăuna creierului său. Apoi, acele scene de suicid, datorate copilăriei, şi vizitele la un psihiatru... Fata nu a fost întreagă la minte.
Dar nu a fost din cauza tatălui ei, îşi zise Richard. Oftă, însă, şi spuse:
—S-a schimbat. A avut nevoie doar de un mediu liniştit, iar eu i l-am putut oferi.
—Este treaba dumitale, zise poliţistul. Eu am un caz sângeros de rezolvat.
—Exact, spuse Richard. O zi bună, domnule poliţist! şi ieşi, dând mâna cu bărbatul măcinat de griji.
Traversă holul unde aşteptase apoximativ o oră, gândindu-se la vorbele ofiţerului de poliţie. Regina spusese mereu că ar fi în stare să comită o crimă, iar comportamentul ei pune mari semne de întrebare în ceea ce îi privea starea mintală, însă Richard ştia că numai el era de vină în ceea ce privea dezechilibrul emoţional ce stătea ca o pată pe dosarele femeii, şi acum, în urma echilibrului conferit de situaţia liniştită, Richard ştia că nu ea era de vină pentru odioasa crimă.
Ieşi din secţie, şi privi cerul gri, ce prevestea o furtună, iar zăpada urma să îi prindă în case pentru mult timp. Peste câteva ore urmau a intra în Ajunul Crăciunului, şi vizita la părinţii lui era imperativă, asta pentru că îşi dorea oficializarea relaţiei. Gândurile lui fură întrerupte când realiză că maşina lui nu mai era parcată în faţa secţiei de poliţie. Se încruntă, speriat de perspectiva de a fi jefuit chiar în faţa secţiei, dar mai apoi realiză că îi dă duse Reginei maşina, pentru a sta în ea, cât timp el se afla înăuntru.
Atunci? Văzu un grup de subofiţeri, ce beau îngrozitoarea cafea a poliţiei, şi se hotărî să îi întrebe pe aceştia dacă văzuseră cumva maşina lui. Probabil că Regina fusese nevoită să o parcheze altundeva, la îndemnul acestora.
—Mă scuzaţi, se adresă el bărbaţilor ce se opriră din activitate, şi îi dădură atenţie. Aţi văzut o maşină? Era parcată chiar aici, şi era de un albastru extrem de închis, cu..
-Da, zise unul dintre ei. O doamă a intrat în aceasta. A stat câteva minute, şi a plecat.
Poftim?! Richard se încruntă şi mai mult, iar mai apoi un poliţist îl întrebă:
—S-a întâmplat ceva, domnule? V-a fost furată?
—Nu, răspunse Richard şi se îndepărtă, neputându-şi explica comportamentul femeii.

Regina ieşise din secţia de poliţie extrem de abătută, ca urmare a interogatoriului răutăcios la care fusese supusă. O groază de amintiri vechi fuseseră atât de sângeros scoase înevidenţă, cu scopul de a "recunoaşte" ceva. Nu avusese ce recunoaşte, dar fusese conştientă cum era ea de fapt percepută de oameni. Nebună... nu. Ea nu era aşa, avusese doar un psihic sensibil.
Richard i-o spusese odată, dar la ce bun să scoată la iveală acest gen de amintiri? Probabil că el nu o mai considera instabilă. Altfel, nu şi-ar fi permis o relaţie cu ea.
Se aşezase în maşină şi oftase prelung, răscolindu-şi părul roşcat. Ce crudă era realtitate... nici un moment de fericire pură nu îşi permitea, pentru că noi se întrezăreau într-un orizont mult prea negru. Era o femeie atât de slabă... conştientă că stâlpul ei era nimeni altul decât bărbatul pe care îl iubea şi respecta atât de mult, Richard. El părea a nu se teme de realtitate, chiar dacă îi luase ceva să coboare din turnul său, conştient de imperfecţiunea lumii. Iar Regina îl cunoştea atât de bine. El era un creier disfuncţional fără al ei, iar dacă el găsea soluţii şi idei, ea avea curajul de a le aplica. Se înţelegeau foarte bine, iar aşa cum se împleteau trupurile lor în actul sexual, inimile lor îşi găsiseră perechea perfectă ce ştergea defectele celuilalt, adăugând acolo unde lipsea.
Iar acum...acum Regina simţea gheara disperării. Simţea cum era martora acţiunilor sale trecute, şi îşi putea aminti de cât de multă prostie putuse da dovadă în toată viaţa ei, prin crize de personalitate acolo unde nu era nevoie. Ar fi dat, cu adevărat, timpul înapoi, pentru a-şi dovedi sieşi că poate să tacă, nu să simtă, dar la ce bun, când Dumnezeu îi învăţase pe amorezi câte o lecţie, prin acesă legătură karmică. Regina învăţase ce este aceea răbdarea, şi cănu trebuie să se exagereze prin comportament cu gelozia şi posesivitatea egoismului său. Învăţase că uneori e mai bine să taci şi să faci, iar cea mai bună lecţie fusese aceea că ea chiar merita să fie iubită de Richard. El îi arătase toate aceste lecţii dezvoltându-i o încredere proprie, nu cu nouă ani în urmă, ci acum, după tumultoasa revedere.
Richard învăţase, pe de altă parte, cum să prindă curajul necesar unei vieţi în care trebuie să te impui, cum să îşi exprime sentimentele inhibate de partea sa extrem de cerebrală, şicea mai importantă lecţie că vârsta este, cu adevărat o cifră ce nu ar trebui să inhibe sentimentele de dragoste.
Avea nevoie de el...acum. Ce simţea acum era atât de sumbru, şi se simţea victima acestor acţiuni, în locul defunctei West. Avea nevoie să audă că totul va fi bine, din nou, după ce acel ofiţer îi reamintise de copilăria inexistentă pe care ea o avusese. Oftă din nou, dar nu îşi perise să plângă.
Se simţea privită. Îşi aşeză mâinile pe volan, şi se prefăcu că aranjează oglinda retrovizoare prin geamul deschis. Şi atunci, îl văzu. Era pe o motocicletă banală, îmbrăcat într-un costum care nu atrăgea atenţia, şi purta veşnica cască pe cap. La o adică, putea fi o ea, dar Regina simţea că este un el. O privea din colţul secţiei. O pândea, şi Regina se simţi hăituită.
Băgă cheile în contact şi porni maşina. Evident că şi el porni motocicleta cu un sunet asurzitor. Alunecă pe străzile Aberdeen-ului, pe Redmos Rd, trecând de secţia de poliţie, şi cu mâinile tremurându-i pe volan, urcă pe Redmoss Walk, chiar dacă ar fi trebuit să o ia înapoi, dar nu îşi dori a trece pe lângă el. Se afundă în Kincorth Hill, pe Nigg Way, observând cum el călcase brutal peste zăpada depusă frumos fiind la acelaşi nivel cu ea. Se sperie când îl văzu că se apropie de ea pentru a o lovi, dar pe Buchanan Rd, îl depăşi datotită unui pâlc de copii ce colindau. Mergând tot înainte pe Caiesdykes Rd, crezu că scăpase de el, dar pe vasta stradă aglomerată de numeroasele maşini ce doreau să treacă în faţa unui semafor dur, Rgina nu opri la roşu pe Caringorm Dr, şi o luă pe rbroath Way, mai făcând câteva curbe pentru a se asigura că nu mai este urmărită, chiar dacă îl pierduse la semafor.
Opri pe Tollohill Dr, şi îşi trase răsuflarea, extrem de speriată de perspectiva de a fi utmărită în continuare. Dar nu. Scăpase de el. Atunci, o luă pe Hareness Rd, întrebându-se de ce fusese urmărită.

Ajunse acasă la ora şapte. Uşa era deschisă, iar pentru un moment se temu că îi fussese spartă casa. Dar, apoi, îl găsi pe Richard pe canapea derulând canale la televizor.
—Mă bucur că ai hotărât să revii. Credeam că vei lipsi toată seara.
—Richard... oftă ea. Am...
—Ţi-am zis să stai în maşină, nu să pleci fără mine. Am crezut că mă vei aştepta...
—Nu am vrut să plec, Richard. Am fost urmărită.
Bărbatul se încruntă.
—Urmărită, zici? De cine?
—Nu...nu ştiu. Oftă şi îi aruncă cheile. Se apropie de el şi se lăsă să cadă pe canapea. Era un motociclist şi...
—Te urmărea un motociclist? Femeia se cuibări în braţele lui. Eşti bine, Reggie? intreba el conştient de ziua femeii. Nervii îi trecură brusc când ea şopti:
—Nu mai ştiu... oftă şi îi simţi hohotele.
—Nu plânge... făcu el mângâindu-i părul moale. Ssst.
—Simt că înnebunesc! Acel poliţist mi-a amintit despre pedofilul meu de tată incestuos şi...
—Da, mi-a zis şi mie. Tu ştii că nu îmi pasă.
—Ştiu, zise ea. Dar sunt amintiri dureroase... Richard aprobă şi o luă in braţe, pe sus, îndreptându-se spre dormitor. Iar mai apoi de toate acele probleme psihice...
—Nu eşti nebună, raspunse el întrebării ei mute.
—Mulţumesc. Suspină în pieptul lui şi intrară în dormitor, iar mai apoi în baie. O aşeză pe capacul de la toaletă, şi ea continuă să povestească în timp ce el îi scotea câte un articol de vestimentaţie de pe ea. Apoi m-am urcat în maşină. Era acolo! L-am văzut! Se uita la mine!
—De ce nu ai chemat un agent de poliţie, erau cu miile acolo! făcu el ridicând-o şi lăsând-o în cadă. Porni apa caldă, dar mai întâi un jet de apă rece îi lovi pielea, şi se departă de capul rotativ. Hai, e caldă.o chemă el testând apa. Intră sub jetul de apă şi ea continuă eschivările:
—Nu îmi făcuse nimic. Nu m-ar fi crezut nimeni că mă urmăreşte. Aşa că, am fugit! Şi l-am pierdut, în cele din urmă. Apoi am venit aici...
—Înţeleg... zise Richard, spălându-i, mai întâi, fascinat spatele, apoi fesele ce se împliniseră frumos, coapsele şi gsmbele, iar intorcand-o cu faţa o frecă bine pe gât şi sânii care îşi modificară sfârcurile imediat, sub atingerea lui. Eşti sigură că nu ţi s-a părut?
—Sunt sigură! zise ea. O frecă uşor şi pe faţă, şi o puse a ridica mâinile. Ea se supuse şi îl lăsă să o clătească, iar apoi el o puse să se aşeze în fund şi luă şampon pentru a-i freca părul. Putea fi o ea...
—Dar ai simţit că e un el, înţelese bărbatul.
—Da, aprobă ea. Oftă după cea de-a doua spălare a scalpului şi el o clăti bine, eliminând părul care cădea în urma frecării. Se ridică în picioare şi el luă gel intim pentru a o soala, dar ea continuă, ruşinată . Mă descurc, aici.
—Acum îmi furi plăcerea? Strici cheful omului, zise el şi o frecă uşor, făcând-o să înnebunească din cauza atingerii clitorisului. O clăti rapid şi aduse prisopul po entru a o şterge. A naibii treabă, zise el. A omorât-o pe ea, şi acum...
—Da, aprobă ea. Nu ştiu de ce.
—Nici eu. Dar nu ţi se va întâmpla nimic. Te asigur de asta.
—Mă tem, zise ea, când el îi înfăşură părul în prosop.
—De?
—Moarte.
Richard oftă şi îi luă faţa în mâini.
—Să îţi iasă prostia asta din cap. Nu vei muri. Eu nu voi permite asta! şi îi sărută buzele pecetluind promisiunea cu lacrimi.

Capitol nou:) îmi pare rău, dar totuşi bine, că a mai trecut un an. Mai am eu până îmi fac griji de bătrâneţe (vreo 50 de ani mai am:))) dar adevărul e că ce aveam în 2016, azi nu mai am.
Adevărat. Trebuie să evoluăm, dar mi-a plăcut tandreţea anului trecut şi grija ce mi-a fost alocată. O am şi acum, dar am pierdut o bună parte din ea. Sfatul meu pentru voi este să aveţi curaj să spuneţi ce simţiţi, pentru că multe persoane aşteaptă acel "Te iubesc!". Fiţi voi şi nu vă îngropaţi în griji şi gânduri rele, şi dacă aţi făcut-o (cum am făcut-o eu) este momentul să zâmbiţi. Noi suntem singuri care ne creăm problemele. Noi greşim. Dar acceptaţi-vă viciile aşa cum sunt, şi încercaţi să renunţaţi la ele (dacă chiar vă deranjează).
Da. Am pierdut, pentru moment. Dar, nu am pierdut singură. O anume persoană a pierdut cu mine, şi poate, în anul ce vine vom câştiga această crudă bătălie cu soarta.
Aveţi grijă de voi şi vă iubesc.♥ (aceste cuvinte înseamnă atât de mult prntru un suflet pierdut).
Ne citim, dragilor, curând.