În prezent

Viața nu vine pentru nimeni asemenea ca un lucru garantat, ea ne este pur și simplu oferită fără a cunoaște vreo dată de expirare; misiunea noastră nu este să aflăm când ar fi acel moment, ci pur și simplu să trăim din plin. Fără a fi măca anunțați, acel moment vine de nicăieri, lovind atunci când te aștepți mai puțin. În momente ca acelea, absolut nimic nu mai contează, totul s-a terminat... într-un asemenea moment, te-ai ruga până și pentru cea mai mică gură de aer; atunci, până și o secundă pare o eternitate. Durerea și suferință ajung să lovească din plin, dar nici măcar nu mai înțelegi ce se întâmplă atunci, mai aes când știi că nu-ți mai rămâne nimic de făcut; îți întrevezi pentru ultima oară trecutul și pur și simplu de stingi; de parcă nu ai însemnat nimic pentru nimeni. Mai apoi oamenii încep să sufere și să-ți ducă dorul mai tare ca niciodată; după ce mori ești considerat un om bun care nu merita o astfel de soartă, de către aceea care te-au uitat, lăsându-te să te ofilești într-un colț. 

După ce mori, lumea ajunge să realizeze cât de mult te-a iubit de fapt.

Fapt care era valabil atât în cazul lui Blaineley, cât și în al lui Moon. În ciuda faptului că fuseseră la un pas de moarte, soarta ținuse cu ei în acele clipe; soarta și Lester. Trecuse aproape o lună din ziua în care prietenul său se pusese în calea glonțului sortit lui Blaineley. Nu realizase cum acele fracțiuni de secundă trecuseră, cert era că nu simțise nicio durere, ci doar căldura unui corp, care a căzut peste al său; protejându-i astfel pe amândoi. Relația dintre el și Moon nu fusese întocmai cea mai perfectă prietenie, pentru un timp îndelungat, cei doi se urâseră din cauza unei femei și își doriseră răul reciproc, numai că ceva se întâmplase. Cineva apăruse în viața lor și îi ocrotise, atât pe e, cât și pe Lester. Fata pentru care Moon ajunsese să se schimbe atât de tare, cea care îl făcuse să iubească viața din nou și readusese pofta de viață.

Acea fată era chiar Blaineley.

Prin ochii lui, aceasta avea o putere de neimaginat pentru că înfrânsese cu atât de mult curaj umbrele trecutului și nu renunțase niciodată, asta cu toate că, ocaziile fuseseră destule. Multe dintre acestea, chiar el i le pusese la îndemână, dar, în ciuda a tot ce ar fi putut să facă; sfârșea prin a se întoarce de fiecare dată la el. Mai puternică decât atunci când plecase, mai sigură de ea și de sentimentele ei. Până și el ajunsese să aibă propriile temeri în legătură cu modul în care aceasta începuse să-l privească. Se temuse mai tare decât putea să creadă de iubirea ei și modul prin care ar fi putut să-l învăluiască. Într-adevăr fusese un laș să privească lucrurile într-un asemenea fel, dar ce vină avea el când toată viața lui se învârtise în jurul singurătății și a suferinței. În acele clipe, pentru el, iubirea nu reprezenta unicul inamic, care ar fi putut să-l distrugă cu atât de puțină ușurință, dacă chiar și-ar fi dorit una ca asta.

Ea nu venise pentru asta, ci voia să-l repare. Să lipească toate acele bucățele care rămăseseră din inima lui, înainte ca aceasta să se frângă pentru prima oară.

Înghițise în sec, respirând sacadat. Nu fusese capabil să meargă la înmormântarea prietenului său. Lester trebuia să rămână în mintea lui exact așa cum îl știa; dacă sufletul său îi părăsise trupul, în urma lui nu putuse să rămână decât o carapace goală, iar aceea clar nu era prietenul lui. 

Edward, prenumele lui adevărat, nu cel după care fusese botezat în ring. Uitase de cât timp nu-i mai zisese așa, dar nu mai conta asta. Îl iertase pentru tot și spera din tot sufletul că și el făcuse la fel. Era convins că avea să fie mult mai fericit unde se afla acum, cu toate că îl durea conștientizarea asta, nu putea să nege. Lester nu mai vedea viața la fel,nu fără Radika cel puțin. Îi înțelegea durerea, în acele clipe de groază, mintea îi fusese invadată de atât de multe gânduri rele, încât ajunsese la concluzia că, fie să dacă avea să supraviețuiască acelei zile, iar Blainelet nu, ar fi ajuns să-și ia viață.

O viață fără iubire reprezintă doar secunde pierdute, petrecute respirând.

Sunetul unor pași îl scoaseră din reverie. Întoarse capul, exact în momentul când Blaineley apăruse lângă el pe balcon. Se întorseseră împreună un New York la puțin timp după ce avusese loc înmormântarea lui Lester și unchiului ei. Cumva, prietenul său știa că aceea urma să fie ultima lui noapte, fie că urma să moară de mâna acelui mosntru, fie chiar de mâna lui, pentru că lăsase un bilet în care cerea să fie înmormântat la un loc cu Radika.  După ce poliție le luaseră declarațiile lor, dar și lui Violet și Henry, Mia urma să înfunde ani grei de închisoare. Nici acum nu puteau să realizeze ce anume o făcuse pe femeie să țină la acel om, sufletul lui era plin doar de răutate. Părinții lui Moon încă erau șocați de cele întâmplate, de aceea susținuseră ideea lui Blaineley de a părăsi Miami pentru un timp. De-asemenea, Blaineley se ocupase să găsească o clinică potrivită unde Moon să se poată recupera după accident. Încă nu era sigur dacă va mai avea vreodată puterea să calce pe propriile picioare, dar ea nu avea de gând să renunțe. 

Nici iubirea lor nu fusese ceva sigur, era umbrită numai de un bob de speranță, pe care fata îl strânsese la piept până când acesta înflorise de-a dreptul.

— Mâine dimineață suntem așteptați, doctorul vrea să facă mai întâi un control amănunțit, apoi vom vedea ce e de făcut.

Blaineley se așezase lângă el pe pătura pufoasă. Balconul apartamentului ei din New York era uriaș, așa că amenajaseră acolo o măsuță și două fotolii, însă Moon prefera mereu să stea pe jos. Îi era de-ajuns că se afla în permanență în scaunul lui, tristețea îl lovea doar privindu-l de la distanță. Soarta lui probabil că era chiar o parte din pedeapsa pe care ar fi meritat-o, asta pentru că toată viața știuse doar să fugă, iar acum acțiunea îi era imposibilă.

— Crezi că merită?

Blaineley îi aruncă o căutătură urâtă înainte să se lase pe spate ca să poată avea o priveliște mai bună asupra lunii. 

— Tu meriți totul, Moon, nu ai înțeles niciodată asta.

Înghițise în sec.

— Nu după...

— Ba da, se răsti, fixându-l cu privirea; încă mai avea chipul brăzdat de câteva vânătăI și tăieturi.  Nu ai cerut tu ca lucrurile să fie așa.

Privirea i se blocase asupra acelor răni de pe fața ei. Blaineley fusese spitalizată imediat ce fuseseră găsiți de părinții lui Moon, cu excepția a două coaste rupte, scăpase cu multiple vânătăi pe spate și arcada ochilui drept spartă. 

— Aș fi putut face ca totul să fie diferit.

— Și ce s-ar fi întâmplat atunci? Ne-ar fi găsit oricum și tot în postura asta am fi ajuns. Ar fi făcut orice ca eu să ajung să sufăr până la ultima suflare, factorii externi au fost doar niște detalii.

Se pare că răzbunarea celui pe care, din nefericire, îl avusese unchi se năștea dintr-o ură vădită asupra fratelui, respectiv tatălui brunetei. O firmă, afaceri încheiate cu parteneri importanți, o familie fericită, o soție iubitoare, un cămin, erau doar o parte din motivele pentru care două vieți fuseseră luate. 

— Orice ai spune acum, oricum ne-am chinui să ne imaginăm un alt scenariu, nimic nu va schimba ceea ce știm deja. Pentru moment, tot ce putem spune e că s-a terminat, gata cu fuga, gata cu frica. 

Expiră cu putere, întinzându-se lângă ea. Pe cer luna nu era încă îndrăgită în acea noapte. Tensiunea începuse să fie înlocuită de liniște între cei doi, prezentul în care trăiau abia era acceptat de către ce doi. Oricât de mult își spuneau că s-a terminat, încă mai erau nopți în care Blaineley tresărea în somn, iar Moon ajungea să se trezească la cel mai mic zgomot auzit în casă, abia reușind să adoarmă din nou la loc. Ceea ce trăiseră avea să lase pe viața cicatrici asupra celor doi, dar important era că se aveau unul pe celălalt.

— Blaineley?

— Hm? îngână, întorcându-și privirea spre el.

— Știi că oricât de tare simt că mă pierd în ultima vreme și în ciuda modului meu de a privi lucrurile, încă te iubesc?

În acea clipă și își întoarse chipul spre ea, fixând-o. Obrajii fetei se îmbujoraseră, Moon nu rata în niciun moment să-i spună asta, nu după ce simțise pe propria piele și în cele mai adânci locuri din sufletul lui ce însemna pierderea ei.

Zâmbise, simțind cum lacrimile aveau s-o lovească. Lupta se terminase într-un sfârșit.

— Și eu te iubesc, Moon. Vom trece împreună peste toate și nu-mi pasă cât de mult te vei mai chinui să mă îndepărtezi atunci când, consideri că nu mă meriți; voi fi mereu aici pentru tine, fiindcă ai fost singurul om care mi-a auzit strigătul dincolo de tăcere și suferința din spatele oricărui cuvânt. Dacă nici ăsta nu e finalul luptei, nu mă deranjează, dacă nu o să pot să alerg, am să merg; dacă nu voi putea să merg, am să mă târăsc, iar dacă nu voi fi capabilă să țip, o să tac, fiindcă știu că, oriunde am fi, tu ai să mă găsești de fiecare dată.

O lacrima se scursese pe obrazul lui. Simțindu-și inima cum trage să-i iasă din piept, acesta se trase mai aproape de ea, până când frunțile lor ajunseseră să fie unite. Îi sărută cu delicatețe buzele, în timp ce una din mâinile lui o strângea pe-a ei.

— Mama vrea să înceapă procedurile ca acțiunile din firmă să-ți revină. Se pare că și acolo s0au făcut câteva nereguli.

Gândul că avea să intre în posesia firmei care fusese condusă de tatăl ei o făcuse să strângă din buze. Cine știe cât de mult venin împrăștiase unchiul ei și în acel loc.

— Cred că nu a fost ceva, de care doamna Taison să nu se poată ocupa.

Cei doi izbucniseră în râs, mama lui Moon se dovedise a fi un om bun, numai că era mult prea fixistă atunci când venea vorba de muncă. Nu putea spune că nu o înțelegea, până la urmă și ea avusese un trecut nu atât de frumos. Aflase și Moon de legătura dintre mama lui și mama lui Blaineley și devenise destul de clar și pentru el motivul care îi adusese împreună; o promisiune între două necunoscute într-un, o transformaseră pe mama lui Moon în ocrotitoare pentru Blaineley și figura maternă pentru Moon. Totul se întâmplase cu un anumit scop pentru amândoi. Mama lui știa totul despre unchiul lui Blaineley; știa cât de urât se comporta cu nepoata lui și se așteptase ca acesta să aibă legătură cu moartea părinților ei. Nu creuze ca el să fie însuși ucigașul lor, dar ura continua să nu aibă limite chiar și atunci când venea vorba de rude.

— Sunt convins de asta, dar cred că a uitat de ceva.

Îl privea cu sprâncenele ridcate, forțând un zâmbet încerca să-i citească pe buze, dar figura lui Moon părea a se înăspri din ce în ce mai tare, fapt care o speria.

— Nu te gândi că aș avea nevoie de scuze din partea ei sau orice altceva, poate nu las la vedere, dar chiar o ador pe mama ta cu tot postura ei perfect dreaptă și privirea ucigătoare atunci când ceva o nemulțumește.

În adâncul ei, știa că niciodată nu va trece peste imaginea femeii devastate care venise la spital pentru fiul ei.

Moon izbucnise în râs, încercând s-o imite.

— Nu e vorba de asta.

Ridică din sprâncene în timp ce el îi trase mâna spre buzele lui, ca mai apoi s-o ridice.

— Mi-ai suportat nervii, demonii, trecutul, fricile,  iubirea; ai fost acolo în momente când alții nu ar fi făcut altceva decât să fugă de mine. Ai stat mereu în același loc, cu garda sus și nu ai renunțat la mine. După atâta timp, crezi că ai putea face un ultim sacrificiu pentru mine și să renunți la numele tău?

Simțise cum respirația i se taie dintr-o dată, acesta îi făcuse semn spre cer și abia atunci observase ce făcea el cu mâinile lor. Mâna lui Blaineley rămăsese  orizontal, degetul ei inelar, aflându-se exact în dreptul întunericului care acoperea o parte din lună. Degetul mare și arătător al lui Moon încadrau perfect semiluna de pe cer, asemenea unui inel care urma să fie pus pe mâna ei.

— Blaineley, vrei să fii soția mea?

Cum cei doi fuseseră obișnuiți, nu era nevoie de cuvinte, ca fata să-și poată exprima răspunsul. Acesta era foarte clar din clipa în care degetele ei se așezaseră cu grija pe chipul lui, iar buzele sale fuseseră capturate într-un sărut pătimaș. Acel da răsuna mai puternic decât orice țipăt în sufletul ei, iar el o putea simți exact așa cum făcuse pe tot parcursul relației lor.

Luna nu se afla în întregime pe cer în acele momente, dar, pentru prima oară după mult timp, Moon se simțea reîntregit după ani în care doar a ascuns cine era de fapt cu adevărat, dincolo de aparențe și etichetele oferite de oameni.

...  Blaineley fusese doar fata care preferase tăcerea, în timp ce Moon alesese să trăiască iubind în tăcere.

- S F Â R Ș I T -