Amândoi stăteau în bucătărie, Lester împrumutase haine de la Moon, pe când el nu se sinchisise să le schimbe pe ale sale. Avea capul sprijinit de masă și mâinile întinse pe lângă corp. O stare totală de amorțeală îl conducea, pentru prima oară simțea cu adevărat ce însemna să simțit dezamăgirea din adâncul sufletului. Senzația aia nu te lăsa să faci nimic, erai prizonierul propriei mințit. Chiar se întreba, oare și Blaineley trecuse prin asta? În minte îi treceau fiecare clipă petrecută cu Blaineley, fiecare moment în care a dezamăgit-o și i-a făcut rău. La naiba, fusese un asemenea nemernic?

— Moon?

Glasul lui Lester nu reuși să-l scoată din reverie, lacrimile se adăposteau acum pe obrajii săi. Îi făcuse atât de mult rău, iar fata aia, fata aia luptase pentru el. Luptase cu morile de vânt pentru a fi cu el și pentru a-i vedea zâmbetul pe buze. Își prinse părul cu degetele, trăgând de el. De ce făcuse una ca asta? De ce întotdeauna e nevoie să pierzi ceea ce iubești ca să realizezi ce simți cu adevărat pentru persoana respectivă? Fiindcă Moon fusese un nemernic, atâtea nopți Blaineley implora ascultare, atenție și afecțiune. De atâtea ori ochii ei îi cereau ca el să fie acolo pentru ea, să lupte și el măcar puțin; să facă un pas oricât de mic ca ea să poată ridica din nou armele și să nu renunțe. Dar se întâmplase, ea renunțase. Și nu, n-o făcuse pentru că nu l-ar fi iubit, ci pentru că nu mai reușea să facă față. Se pierduse între dezamăgiri și eșecuri care o făcuseră să se schimbe cu totul și să fie altcineva.

Lacrimile lui Moon începură să fie însoțite de suspine chinuite. Câte nopți ea pierduse plângând în singurătate, exact ca el acum? Probabil că foarte multe despre care el nu avea habar pentru că ego-ul său devenise mult prea important.

— Nici nu înțeleg de ce mai plâng, nu e ca și cum nu am făcut eu cu mâna mea toată treaba asta.

Lester oftă, știa cum se simțea și el trecuse prin asta când Angel apăruse în viața lui. Cu mici diferențe în acțiuni, dar un rezultat asemănător; iubirea se pierduse.

— N-ai idee, Moon, n-ai idee cât de greu i-a fost și încă nu înțeleg de unde fata asta mai are tupeul să zâmbească.

E prea puternică.

— Ai auzit vreodată povestea familiei ei?

Moon înclină din cap.

— Știu doar că sunt morți.

— De fapt, au fost uciși. Blaineley a supraviețuit și asta în urma marilor eforturi depuse de medici. După toată treaba asta, Blaineley nu a mai vorbit. Mă întreb uneori dacă și-ar face curajul să spună ceva, ce ar fi? Despre ce dureri ar vorbi prima dată? Tu îți dai seama ce persoană ai avut lângă tine?

Ar fi trebuit să realizeze asta din momentul în care a izgonit-o.

— Poate dacă mi-aș fi dat seama la timp nu aș mai fi ajuns în punctul ăsta.

— Ai rămas același fraier pe care l-am cunoscut, Moon. Niciodată nu ai știut ce vrei, dar mereu ți s-a părut că meriți totul.

— Nu înțelegi, oftă blondul întorcându-și privirea.

— Înțeleg că ești un prost care se face pe Superman, dar nu ești mai mult decât o mâță fricoasă. Apropo, vezi că-ți observ brațele, nu mi-e teamă de o altă bătaie cu tine, dar cred că mai bine ai rezolva rahatul pe care l-ai creat și apoi ți-ai etala mușchii.

Moon pufni, uitase cum era să porți o discuție cu Lester și în ce stări te putea aduce omul acela. Se cunoșteau de prea mult timp încât să nu-și poate cunoaște reacțiile din anumite momente.

— Cum te-ai simțit când Angel a dispărut? întrebă în cele din urmă, conștient fiind de ce coardă sensibilă atinge.

În ciuda tuturor presimților lui Moon, Lester stătu calm, privindu-l direct în ochi, fără ca vreo urmă de regret sau ură să-i pângărească privirea, semn că bărbatul acela se vindecase.

— Am crezut că nu va mai exista nimeni în viața mea care să mă facă să iubesc așa cum am iubit-o pe ea. Am simțit că viața nu mai are același gust, nici măcar lacrimile nu se mai simțeau la fel. Am simțit că vreau să te distrug și am crezut că lovind în Blaineley, te voi lovi și pe tine. Pentru mult timp te-am judecat fiindcă am avut impresia că nici tu nu poți să mergi mai departe fără Angel. Atât de tare am vrut ca Blaineley să sufere, asta până când am reușit să o cunosc și să-mi dau seama că fata aia are în privire mai multă durere decât putem avea noi doi din cauza unei nereușite în dragoste. M-am documentat și când am aflat lucruri din trecutul ei, mi-am dat seama cât de nenorocit am putut fi gândindu-mă să-i fac rău. Moon, părinții lui Blaineley au murit chiar de ziua ei, martorul care a sunat la ambulanță povestea cu Blaineley stătea între mama și tatăl ei, cântând. Și, crede-mă, nu te gândi la un cântec prea vioi. Fata aia a fost bătută și era un copil, Moon, un copil! Ți se pare că tu ai trecut prin lucruri rele, copil de bani gata ce ești?

Lester se întinse să-l lovească peste ceafă.

— Te-ai plâns mereu că ai tăi nu sunt prezenți, dar ce e mai greu, Moon, să știi că nu-ți poți îmbrățișa mama pentru că muncește ca să ai tu de toate sau pentru că se află la câțiva metri sub pământ?

Strângea din dinți, știa că are perfectă dreptate, aflase întâmplător unele detalii referitoare la incidentul care o lăsase pe Blaineley orfană, dar niciodată nu aprofundase subiectul în preajma ei și nici nu dorise să-i pună întrebări. Simțea că intră pe un teren minat unde urmele sale nu-și aveau locul sau rostul.

— Angel poate a dispărut atunci, dar știi ce, acum o am pe Radika și dacă m-ai întoarce în timp și m-ai pune să aleg, nu aș sta nici măcar cinci minute pe gânduri și aș prefera ca Angel să dispară din nou. Acum tu faci același lucru ca ea, dispari, iar altcineva îi invadează inima și mintea. Dacă nu-ți dai seama odată pentru totdeauna ce vrei, atunci vei avea atât de mult de suferit când ai să vezi că Dylan ți-a luat locul. Și pentru ce? Pentru că ai fost prea obișnuit să primești totul de-a gata fără să te zbați pentru acel lucru, iar apoi ți-ai făcut filme în cap despre marele Moon.

Avea dreptate. Ura să știe că Lester spunea adevărul în ceea ce-i privea situația actuală. Ura să știe că alții aveau dreptate atunci când venea vorba de Blaineley.

— Și ce-ai vrea să fac acum?! pufni, când simți că nu mai putea duce în spate toată situația.

Veni rândul lui Lester să-și strângă pumnii pe lângă corp. Moon chiar nu știa ce înseamnă să aperi ceea ce iubești, să lupți pentru persoana aia până când nu vei mai rezista. El fusese pentru Blaineley primul bărbat din viața ei, din toate punctele de vedere, ar fi trebuit să fie mândru că fata aia i-a mai dat o șansă după patru ani, ani în care ar fi putut găsi pe altul și să-și refacă viața. Dar aia nu era Blaineley, ei nu-i plăcea să renunțe atât de ușor, ar fi putut să se gândească la asta, dar niciodată s-o pună în practică. Lester știa mai bine, o văzuse. Blaineley părea că se îmbolnăvește atunci când renunța la ceva - sau cineva - pe care-l iubește. Se ofilea dintr-o dată. 

— Nimic! Așteaptă să vină înapoi, pusă pe tavă cu o fundiță în frunte. Serios, Moon, nu mai ești un copil!

— Blaineley mă iubește, spuse, fixând un punct din cameră.

— Ahh, acum continuă fraza, mă iubește și pentru asta se va întoarce la mine. Eu am fost primul bărbat din viața ei, am avut grijă de ea, am făcut totul pentru ea. Moon, poate ea te iubește pe tine, dar asta nu înseamnă că nu poate exista altcineva care s-o facă fericită. Ține minte aici, dacă Blaineley va învăța să se iubească mai mult, tu vei fi primul om pe care ea îl va șterge din viața ei.

Lester avea dreptate, oamenii uită uneori să se iubească pe sine, iubindu-i mai mult pe cei din jur, sperând că într-o zi va veni momentul în care își vor da seama cât de mult ții la ei. Dar ziua aia nu mai vine și ajungi în punctul ăsta, când e aproape prea târziu să recâștigi persoana care, cândva, a fost a ta, fără obligații, fără să-ți ceară nimic mai mult decât afecțiune și atenție. Dacă în viața ta a apărut un om care pare că nu te va lăsa niciodată, gândește-te de două ori înainte să rănești persoana aia, fiindcă va pleca atunci când te aștepți mai puțin. Va pleca exact atunci când vei avea mai mare nevoie de ea, iar în chinurile singurătății ai să realizezi ce ai avut lângă tine. Ai să realizezi cât de greu se vindecă o rană atunci când ești singur, ai să realizezi că ai fost unul din acei norocoși care a avut lângă el o persoană minunată.

Ai să realizezi că există persoane care ar da orice să aibă pe cineva cum ai avut tu, dar tu ce ai făcut? Ai crezut că vei putea mereu să fii cum îți dorești. De ce? Fiindcă te iubea. Să te temi de momentul în care persoana aia specială începe să învețe să se iubească, căci din momentul acela nu ai să mai exiști în viața ei.

Lester își trecu degetele prin păr și se așeză aproape de Moon.

— Moon, cât crezi că o să mai poată și ea? Gândește-te și tu, poate și ea a obosit, Dylan îi oferă totul, va mai dura foarte puțin până când Blaineley va alege să se complacă decât să mai sufere. Fiindcă asta se întâmplă, femeia când se satură, preferă să nu mai simtă decât să mai sufere. Dacă Dylan va fi cu Blaineley, fii sigur că va face orice să o îndepărteze și Blaineley va accepta doar ca să uite totul.

— Dar nu-l iubește, șopti răgușit și de-abia acum Lester observă că plânsul îl podidise mai tare, însă blondul se ținea tare ca el să nu observe cât de tare suferea.

— Nu-l iubește acum, dar cine știe ce va fi pe viitor. Poate îl va iubi în timp, spune-mi, atât de tare te bucură imaginea asta a ei alături de altcineva? Pe tine chiar nu te macină să știi că altcineva e motivul fericirii ei acum?

Moon încercă să-și contureze imaginea lui Blaineley în minte alături de Dylan, fericiți, râzând. Dylan ar ține-o strâns de mână și nu i-ar da drumu', lucru pe care el nu-l făcuse. Dylan ar săruta-o în văzul tuturor, fără să-i pese de restul, lucru pe care el nu-l făcuse. Dylan s-ar simți orgolios, având-o la braț; Dylan o s-o vadă zi de zi, somnoroasă, supărată, îndrăgostită, fericită, tristă, în toate acele ipostaze de care Moon nu avusese grijă să se ocupe. Era oare prea târziu?

Lacrimile i se înmulțiseră pe obraji, Blaineley va fi cu altcineva. Și dacă Lester are dreptate și ea se va îndrăgosti? Odată ce ajunsese să-l iubească pe el care îi făcuse atât de mult rău, pe Dylan care ar fi dat orice să fie cu ea va ajunge să-l adore într-un timp foarte scurt.

Înghiți pentru a nu știu câta oară în sec, ce se întâmpla cu el? Voia cumva să renunțe? Își plângea de milă soarta? Dădea vina pe trecut și pe circumstanțe? Fiindcă ar fi fost cu totul nedrept să arunce vina pe altcineva, din cauza lui situația ajunsese în punctul acela; cumva, ceva din el nu se aștepta la asta, încă mai spera că nu e adevărat și ca Blaineley va fi mereu cu el și nu va renunța niciodată la el.

— Peste câteva zile va fi prezentarea la care a lucrat atât, înarmează-te cu răbdare, fiindcă nu știu ce se va întâmpla până atunci, îl bătu prietenește pe spate.

Moon îl fixă pe Lester cu privirea, uitase complet de prezentare. O altă lacrimiă îi evadă din ochi.

Te-am distrus, îngere.