Dimineața a venit mai repede decât ar fi putut crede. Blaineley s-a trezit, singură, pe şezlongul din fața piscinii. Doar că ceva e diferit, corpul îi este acoperit de o pătură albă. Simți un parfum puternic prezent pe pielea sa.

Înlătură pătura care îi ținuse de cald şi îşi privi genunchi care nu mai sunt înfăşurați în materialul rochiei sale. Sunt bandajați cu mare precizie, confuză de tot ce vede se întoarsă în toate direcțiile, căutând ceva... sau pe cineva. Nu e nimeni în apropiere. Singurul zgomot prezent este cel cauzat de nişte păsări aflate pe acoperişul casei.

Blaineley îşi duce mâna spre față, Moon fusese aici, simte asta, astfel nu-şi poate explica cum are genunchi bandajați şi cum a apărut pătura. Afară e cald, vara nu întârzie să se facă simțită. Fata se ridică în picioare, durerea se ameliorase, nu mai simte aceleaşi înțepături. Odată cu ea, ridică pătura, pe care o scutură de două ori şi o împături.

Ce ciudat. Nu şi-a dat seama când Moon a apărut, sau când i-a bandajat genunchii. Oboseala o stăpâneşte de pe o zi pe alta. Începu să facă câțiva paşi pe lângă piscină. Apa curată îi oglindeşte reflexia. Părul lung până la umeri stă ciufulit, iar rimelul se întinsese sub ochii. Arată rău, dar nu îi pasă, sufletul contează să rămână frumos. Nu o mai interesează nimic, simte că a pierdut ceva... libertatea. Ştie că Moon o va lăsa să facă ce doreşte, dar totuşi se simte încătuşată.

Moon tocmai ieşi din duş, când fereastra îi atrasă atenția. Lăsă pe pat prosopul cu care îşi ştersese părul şi înaintă. O vede pe Blaineley cum se lasă pe marginea piscinei, se uită atent la reflexia din apă. Un mic zâmbet îi apare pe chip, îl amuză naivitatea ei. Inocența... totul.

Pentru câteva clipe îşi întoarce atenția în cameră. Nu trec nici cincisprezece secunde, căci plescăitul apei îl făcu să se cutremure. După ce ridică speriat capul, reveni la fereastră şi văzu cum corpul lui Blaineley pluteşte deaspura apei. Câteva secunde... te-ai gândit vreodată cât de importante sunt aceste secunde? Da, acele momente în care realizezi că dacă lipsea aceea secundă, tu ai fi fost mort. În aceste momente pentru Moon secundele sunt numărate descrescător.

Nu stă mult pe gânduri, trage pe el o pereche de pantaloni trei sferturi şi o luă la fugă. Pe scări doamna Taison vede cât de grăbit e, se dă într-o parte, lăsându-l pe acesta să o ia la goană.

— Băiatul ăsta devine ciudat. Femeia începe să-şi scuture capul în timp ce urcă cu grijă treptele.

Presiune. Frică. Dorință. Corpul lui Blaineley este purtat de apă. Cea mai mare frică a sa, este apa. Nu ştie să înoate, întotdeauna i-a privit pe restul cum se distrează şi mereu se întreba, cum reuşesc? Cum de nu le este frică? Pentru ea e de ajuns un pas în această capcană, că tensiunea îi şi creşte. Ultimele ei clipe se scurg, viața se evaporă din ea. Dar... undeva acolo... speriat şi grăbit, Moon apare la timp.

Dacă ar putea vedea clepsidra morții, ar realiza că a ajuns fix când ultimele paticule de nisip urmau să se consume. Nu vorbim de moartea lui Blaineley, ci de a lui Moon. Destinul ştie cel mai bine ce urmează, el împreună cu viața citeşte soarta fiecăruia. Moon nu vrea să recunoască, s-a ataşat de Blaineley încă de seara trecută, de când a simțit puțină afecțiune. Moartea lui Blaineley, l-ar sparge, i-ar sfâşia inima, l-ar ucide odată cu ea.

Fără a mai sta pe gânduri se aruncă după fată. O prinde de mâini şi o aduce la pieptul său. E rece, simte asta. Nu datorită apei, datorită sufletului său cald, care vrea să părasească trupul.

— Blaineley! țipă spre ea, lovind-o uşor peste față. Nu răspunde. Să fi ajuns prea târziu? Să fie acesta sfârşitul feteu? Clepsidra să se fi înşelat?

Îşi uneşte buzele privind neputincios. Mai este o singură soluție. Moon îi cuprinde cu palma obraji şi se apropie de buzele ei. Ca într-un basm se întâmplă totul. Exact cum în poveştile cu prinți şi prințese citeşti despre cum cei doi ajung împreună şi se sărută, dar nu ai văzut dacă chiar s-a întâmplat. Moon şi Blaineley se aseamănă în acest caz. Nimeni nu văzu cum Moon îşi lipeşte disperat buzele de ale lui Blaineley.

Simte că fata respiră încet, nu a mai avut parte de un asemenea sărut. Nu doar că Blaineley nu îi răspunde la sărut, dar realizează că în aceste momente, el nu mai e zmeul din poveste... acum e eroul. Buzele lui Blaineley sunt reci, de ar fi puțin mai conştientă şi ar vede ce tocmai se întâmplă.

Moon se opri din a o mai săruta de îndată ce simți cum pieptul i se încordă în brațele sale. Blaineley îşi aşeză mâinile pe umeri săi şi începu să scuipe apă. Tremură din toate încheieturile, nici măcar nu realiză că se afla în brațele lui Moon, totul până când întâlni ochii electrizanți. Privi în jur, sunt înconjurați doar de apă.

Apa, cel mai mare duşman. Îi e frică de el şi de fiecare dată când apelează la ajutorul său, nu îi dă satisfacția de a ucide. De data asta însă e mai diferit, nu ea se aruncase în piscină... a fost împinsă.

Se lipi mai bine de Moon şi de pieptul său dezgolit. Acum şi el poate respira uşurat, a simțit cum se scurge în propriile brațe. O putea pierde.

— Gata, a trecut. Moon o mângâie pe spate îi încercarea de a-i opri tremuratul. El se abține din a-şi lăsa corpul să tremure.

Nimic nu trece atât de uşor. Lui Blaineley nu îi va putea trece aşa uşor teama de persoana care o împinsese, cum nici lui Moon nu i se va şterge imaginea lui Blaineley plutind. E greu să-şi ascundă temerile, e greu să se abține din a contura o dependeță față de Blaineley. El e conştient că are duşmani, persoane care îl vor distrus, iar dacă ar afla de Blaineley e ca şi mort.

— Să ştii că, dacă mă strângi atât de tare, mă laşi fără aer. Îi şopti uşor la ureche, Blaineley slăbi puțin din strânsoare. Moon o privi dezamăgit, se asigură că o ține strâns şi se scufundă cu ea în brațe.

Blaineley apucă să ia o gură mică de aer. Se lăsă trasă sub apă, aflându-se în continuare în brațele lui Moon. Îşi lăsă pentru prima dată încrederea în Moon. A dezamăgit-o, i-a făcut mult rău, dar ea ştie că schimbarea există. Pentru a putea fi posibilă, trebuie încredere, speranță, căldură... afecțiune.

De data asta, conştienți amândoi de faptele sale, Moon se apropie foarte aproape. Blaineley realiză ce urma să se întâmple, dar nu ezită, îşi ridică capul spre el. E stângace, nu a mai avut parte de un sărut. Nu i-a dat vreodată prin minte că tocmai Moon îi va fura primul sărut şi că asta se va întâmpla în apă.

A mea, gândul ăsta îi curbă mintea lui Moon, nu e conştient de complotul inimii şi al creierului. El o vede pe Blaineley, apa stinge scânteile formate între cei doi. Oare e posibil? De aceasta dată soarele îi vede. El e singurul martor la cele întâmplate. Față de lună, el nu e schimbător... el e fix. Tot ce poate face el, e să fie din ce în ce mai cald. Se pare că de data asta razele lui i-au putut degheța pentru câteva momente sufletul lui Moon.

Blaineley depinde de el, nu doar acum, întotdeauna a depins. El era singurul care îi acorda atenție cu răutațile sale.

Moon se desprinsă din sărut. Mişcă din picioare spre suprafață. Blaineley reveni la aceea strânsoare puternică pe care Moon o iubeşte al naibii de mult.

— Nu am spus să încetezi din a mă strânge, Blaineley.

Numele său ieşi atât de accentuat din buzele sale. Buze care mai devreme formaseră un întreg cu ale sale. Moon înotă spre margine, o apucă pe Blaineley de mijloc şi o ridică. Când a desprins-o de el, o coardă invizibilă se rupse între ei. Moon îşi aşeză mâinile de o parte şi de alta a picioarelor ei, se ridică din piscină lăsându-şi întreaga putere în mâini.

Plusul lui Blaineley crescu considerabil văzându-l atât de aproape.

— Pentru primul tău sărut te-ai descurcat destul de bine.

Fața îi deveni stacojie auzindu-l, Moon se dădu puțin la o parte şi ieşi din piscină. Blaineley a rămas cu privirea fixată spre locul în care se afla mai devreme Moon. Două brațe o învăluiesc uşor şi îi şoptesc:

— Te prinzi de margine şi ieşi.

Nu îl înțeleasă până când acesta o împinse înapoi în apă. De data asta, îl ascultă şi se ridică la suprafață ținându-se de marginea piscinii. Moon se îndepărtă grăbit, razele soarelui îl acaparează. Din umră, Blaineley, îl privi fascinată.

Cu degetele îşi atinse uşor buzele, dacă ar închide ochii, l-ar simți din nou...