Timpul reuşise să-l schimbe foarte mult. Devenise mai rece cu restul, dar şi mai responsabil în ce privea conducerea firmei, mai încrezator în propriile puteri... şi mult mai trist. Moon Taison nu mai era acel băiat orgolios şi râzgâit, făra planuri de viitor sau un scop de urmat. Ajunsese bărbatul matur, respectat în societate şi, după cum alții îl tot numeau, un cub de gheață. Profitul familiei Taison crescuse foarte mult, mama acestuia se asigurase să treacă de pragul falimentului şi făcuse nişte investiții costisitoare, care îi scăpase. Presa dezbătuse o vreme dispariția lui Blaineley Forks şi modul ciudat în cum afacerea familiei Taison şi Forks se unise. Dar din lipsa declarațiilor şi, în principal, a fetei acel subiect rămăsese în van. În cei patru ani care trecuseră, Moon avusese doar două ocupații: facultatea şi securitatea lui Blaineley.

O dată la două luni Lester îl suna, spunându-i cum merg lucrurile. După primii doi ani, deoarece văzuse că nimic nu se întâmpla, hotărâse că era momentul ca planul să se sfârşească. Mai exact, Lester nu-l mai contactase şi nu mai ştiuse nimic de fată. Auzea câte ceva despre sucursala sa din New York, mai exact, despre fetele care reuşiseră să ducă o mică croitorie la pragul de firmă de modeling. Era mândru de tot ce auzea şi se gândea că ea era fericită acolo.

Primul an fusese cel mai greu, Moon nu reuşea să fie atent la prea multe lucruri, iar singurătatea îl distrusese până în punctul în care nu mai simțea nimic. Nu putea să reuşească în condițiile în care era înconjurat de trecut. Aşa că se mutase din apartament. Cu greu se obişnuise cu noile schimbări, mereu era ceva, care-l mâna înapoi acolo. Serile în care rămânea singur în acel apartament îi aduceau doar imagini cu ea. La un moment dat crezuse că înnebunise pentru că de multe ori avusese impresia că, după ce deschide uşa, o vede alergând spre el. Dar nu era aşa, imaginea dispărea, n-o simțea în brațele sale, iar durerea creştea.

Allapattah era un cartier liniştit, lipsit de orice față cunoscută, care l-ar fi putut mâhni. Salvarea lui fuseseră studiile, Moon se arătase mai puternic decât acele senzații care nu-l lăsau în pace şi nu căzuse pradă unor vicii. Întreaga atenție şi-o fixase asupra studiilor şi a viitorului, trăind cu speranța că mâine, poate, o va întâlni din nou, îşi va repara greşeala şi va fi destul de ,,copt" la minte ca să n-o mai facă să sufere. De aici şi succesul, absolvise facultatea de management industrial printre primii, iar mai târziu îl bătuse gândul unui master. Mama lui îl ajutase să înțeleagă unele lucruri, ba chiar făcea des vizite pentru un mic control. Cum era de aşteptat din partra fiului său, niciodată nu găsea ceva, care să nu-i placă.

Moon suferise mari schimbări, atât fizic cât şi psihic. Se lăsase de lupte şi rupsese orice relație cu persoanele despre care ştia că ar putea să-l influențeze negativ. Din toți aşa-zişii prieteni, rămăsese doar Henry care lucra în firma lui Moon la contabilitate. În rest, realizase cu o mică durere în piept că, pentru unele planuri de viitor chiar e nevoie să renunți la oameni. Acum stătea în biroul său, privind către geamurile mari care-i ofereau o vedere perfectă asupra oraşului Miami. Multe persoane se minunaseră că un băiat de doăuzeci şi patru de ani reuşeşte să ține pe picioare o asemenea firmă. Însă nimic nu era imposibil când venea vorba de Moon, era nevoie doar de puțină ambiție şi totul devenea mai uşor.

Luna octombrie îi adusese o stare uşor melancolică. Multe fuseseră dățile în care se pierdea prin gânduri, realizând că timpul trecea, iar el tot nu era vindecat. Răsuflase, învârtindu-se pe scaun. Viața lipsită de un scop e plictisitoare, dar şi cea lipsită de iubire e dezastruoasă. Două bătăi în uşă îi atrăseseră atenția. Moon murmurase un scurt intră, iar uşa se deschise larg lăsând la vedere o siluetă zveltă. Femeia avea în jur de un metru şaptezeci cu tocuri, părul roşcat îi era prins într-un coc perfect, rochia verde smarald se aranja frumos pe ea. Moon doar îi făcu semn să înainteze.

— Mereu rămâi după program, comentă şi, din instinct, Moon privi către ceasul de pe perete.

— Despre ce e vorba, Danielle? o întrebă direct, descheindu-se la nasturii sacoului.

Danielle era avocata firmei. O fată drăguță şi sociabilă, care încercase de mai multe ori să prindă ocazia de a rămâne singură cu Moon. Se simțise atrasă de el de când începuse să lucreze. Firea ei curajoasă dispărea în prezența lui, lăsând loc unei fete timide şi pierdută.

— Mă gândeam că poate ai vrea să ieşi în seara aceasta, începuse rapid, ştiind că pe Moon îl iritau ,,basmele" legate de cum a ajuns şi ce a făcut. Ştii, în seara asta e festivalul de toamnă.

— Am treabă, replică după cum se tot obişnuise s-o facă când primea o invitație.

Danielle îl privise cu pumnii strânşi pe lângă corp. Ştia cât de exagerat putea fi uneori, iar ea ura să-l vadă aşa... plictisitor şi rece. Discutase împreună cu Henry despre el, dar tot ce a putut să afle era că Moon nu fusese dintotdeauna aşa. Roşcata îşi lipise mâinile de marginea biroului său, atrăgându-i atenția din nişte hârtii.

— Stai ca un pustinc în biroul ăsta, cine te opreşte să te mai oxigenezi puțin? începuse nervoasă.

— Danielle, te...

— Nicio Danielle. Deja nu-mi pasă de serviciu sau cât de aproape sunt să-l pierd, dar nu mai suport. Eşti tânăr, vei avea timp să te sufoci în biroul ăsta peste ani. Nu te invit la vreo cină romantică, vreau să ne însoțeşti pe mine şi alți angajați la festival. Ai tot ce-ți doreşti, numai zâmbetul îți lipseşte. Noi o să mergem, dacă ai de gând să apari acolo îl poți suna pe Henry, iar dacă nu, să mă anunți dacă-mi vrei demisia.

Ultimele fraze le spuse accentuând fiecare, cuvânt. Îl mai privi o singură dată înainte să iasă şi sa trântească uşa. Moon privea uimit, iar asta nu datorită ieşirii ei, ci scurtului dialog - dacă se putea numi un dialog - în care îi aruncase toate acele cuvinte atât de dureroase. Şi el ar fi vrut să fie ceva mai fericit, dar era greu. Privi către fotografia de pe birou, simțindu-se vinovat pentru ieşirea lui Danielle.

Danielle are dreptate, numai zâmbetul îmi lipseşte, gândi luând poza în mâini.