Imediat ce intraseră în aprtament, Moon s-a grăbit să închidă uşă, iar Blaineley înainta, simțind cum întreg corpul continua să reacționeze din cauza vorbelor pe care i le spusese Lester. Nu ar fi vrut să tragă concluzii pripite şi după să fie tot ea cea care suferă, dar îl privisese în ochi pe Lester şi văzuse sinceritatea cu care vorbea, lipsit de orice formă care să dea cuvintelor sale agresivitate sau viclenia tipică. Acum se temea, se temea ca nu cumva el să aibă dreptate şi Moon să fi făcut asta. Dacă Lester ar fi vrut s-o ducă de nas, inventa minciuna asta în dățile trecute când se întâlniseră, ori profita de durerea pe care Moon i-o provocase şi o fraiera cu această minciună.

Trecutul lui Moon îi era străin, la fel şi trecutul ei pentru el. Însă ea nu se arăta ca fiind genul de fată capabilă să facă aşa mult rău, dar chiar contau aparențele? De fapt, da, întotdeauna omul alege ce să creadă şi să nu ia în seamă realitatea crudă. Nici Blaineley nu acceptase aşa uşor că rămăsese singură, dar ce avea să facă? Să se răzbune? Să ajungă un criminal în serie şi să-i găsească pe cei care au distrus-o? În filme o astfel de idee ar fi sunat tare bine, dar, din nefericire, asta e realitatea; un coşmar din care ne trezim doar după moarte şi pe care, alții, îl văd vis. Se îmbrățişă, încercând să găsească liniştea, dar acele cuvinte îi sunau în continuu în minte.

Cuvintele, doar ele fac aşa mult rău, gândise şi înaintă spre canapea. Lăsă agenda pe măsuța de cafea şi se afundă în moliciunea canapelei, ținându-şi ochii închişi. Momentul lor de fericire culminase doar cu nefericire şi durere. Vara se apropia deja de sfârşit, ultima săptămână din luna august va trece rapid, iar ,,răceala" toamnei îi va învălui. Gândindu-se mai bine, cele trei luni trecuseră mai repede decât îşi puteau imagina. Vedea în ziua de ieri, momentul în care ieşise din curtea liceului, iar Moon se arătase pentru prima dată drăgăstos cu ea. Şi tot la fel de repede vor trece şi reztul zilelor, lunilor, anilor şi într-o zi va reuşi să se trezească din coşmar, să-şi revadă familia şi să zâmbească în continuu.

Împreună mâinile la piept, privind către balcon.

- De ce vrei să atingi stelele? Nu ție frică că tot ce vei întâlni va fi pământul?

Întrebarea răsună ca un ecou în mintea sa. Chiar se temea de asta? Exista ceva în interiorul său care se temea? Se temea că în încercările ei de a fi fericită mai presus de cer, va obține doar nefericire? Dar ea adora stelele, ele erau ca oameni; fără diferențe între ele şi la fel de strălucitoare, păcat că oamenii preferă să nu valorifice persoana de lângă ei.

Moon îşi trecu mâna prin păr şi se lăsă pe vine în fața ei. Îi prinse mâinile în alea lui, iar pentru un moment avusese impresia că îl respinge.

- Ți-a făcut ceva? întrebă, devenind brusc rece.

Blaineley doar înghițise în sec şi dăduse negativ din cap. Ceva o speria la el, modul în care o privea nu mai era acelaşi. O umbră îi acoperise strălucirea ochilor, lăsând doar gheață. Instinctiv îşi împletici degetele cu ale sale, ținându-l strâns de parcă avea impresia că o să plece de lângă ea. Blondul era cel care o respinse şi îşi dădu ochii peste cap, îndepărtându-se. Acum stătea cu spatele spre ea şi mâinile în buzunar. Umbra lui o acoperise în întregime, făcând-o să-şi mijească ochii.

Trăise doar în umbra lui, fie că era vorba de batjocură sau afecțiune. Acea umbră o urmărise mereu, o protejase, o distrusese, avusese grijă de ea, mereu era acolo. Iar după aceste trei luni, ştia că mereu va trăi în umbra lui. Indiferent de ce le rezervă viitorul, era îndrăgostită de Moon şi nu mai putea nega asta. Nu ştie ce îi rezervă viitorul, şi dacă acel viitor îl include şi pe el, dar din inima ei nu va pleca niciodată. Oamenii era tot ce ea nu putea uita. Poate se va îndrăgosti de altcineva, poate că nu sunt sortiți unul alteia, dar ea nu-l va uita pe băiatul care a făcut-o să simtă atâtea lucruri. Clipi des şi se ridică, îmbrâțişându-l pe la spate. Acesta oftă şi îşi aşeză mâinile peste mâinile sale.

- Tot, începu, dar se opri. Inspiră cu putere şi continuă. Am auzit ce ți-a spus jos.

Blaineley tresări, dar continuă să-i strângă mâinile încrezătoare.

- Dar e adevărat, acum doi ani am omorât pe cineva.

Moon se întoarse cu fața spre ea şi îi privi ochii deveniți sticloşi. Lăsase capul în pământ, în cap apărându-i toate imaginile din ziua cu pricina. Câteva lovituri, sânge şi apoi tăcere. Blaineley se ținea fermă, aşa că îl prinsă de bărbie şi îl privi sigură pe ea. Totul avea o explicație, iar dacă fugea nu avea decât să se rănească unul pe altul, aşa că, mai bine, se vindecau împreună.

- Eram al naibii de orgolios, tipul s-a luat de fata cu care eram împreună. Sau mai bine zis, încerca.... încerca să o oblige... Eu doar am intervenit la timp, după ce toată furia m-a orbit am început să-l lovesc. Nu... nu am vrut să se ajungă la asta, dar la ultima lovitură, s-a dezechilibrat şi a căzut. Moartea a fost provocată de lovitura puternică de la cap din urma impactului. Am crezut doar că leşinase, dar după ce prietenii lui au venit, au constat ce se întâmplase, explică cât de repede putu, amintindu-şi de imaginea bărbatului.

Moartea nu fusese provocată de Moon, adevărat că blondul băuse cam mult, dar atitudinea acelui om şi mai ales că aproape îi agresase iubita, l-au făcut să înnebunească de furie. Dacă nu s-ar fi lovit de muchia bordurii la impact, ar fi trăit.

Stătuse trei zile în închisoarea de la secție, iar mama lui îl vizitase imediat după cele întâmplate. Câteva telefoane, veşnica mită acordată martorilor şi a reuşit să iasă. Ce-i drept, remuşcările nu-şi făcuseră apariția. Acționase corect, îi părea rău de acel om, dar, după cum îşi repeta ca să nu cadă într-o stare depresivă: dacă el stătea cuminte, nici eu nu aveam motive să-l lovesc.

- Moon, îl omori! aud în spatele meu şi îl prind de gulerul cămăşii.

- Te simți bărbat acum? întreb şi îmi iau avânt, pumnul meu făcând contact într-un mod violent cu obrazul său. Îl văd prăbuşindu-se pe jos, privim în direcția lui câtea momente, după care mai multe persoane se strâng în cerc în locul unde acesta a căzut.

Lester apare de nicăieri alături de Kya şi Carter. Mă împinge şi face drum spre corpul care zace pe jos. Îl mişcă de câteva ori de umăr.

- Doar tu poți intra în astfel de probleme, remarcă Kya cu mâinile încrucişate la piept.

- La naiba, chemați o ambulanță! strigă brusc, Lester şi aşeză două degete la gâtul tipului, stă câteva secunde aşa după care adoptă o figură înspăimântată.

Liniştea se lasă, iar cercul începe să se restrângă.

- E mort, continuă şi mă priveşte şocat.

La prima vedere nu lăsase să vadă, dar ceva se zdruncinase în el. Însă privea partea bună, nu avea o conştiință molestatoare, dar avea vise şi coşmaruri. Doar acolo apărea chipul plin de sânge întins pe ciment, alături de privirile tuturor.

- Oricum, primise ce merita. Dacă nu apăream eu, ei bine, până s-ar fi dovedit că a fost obligată şi nu de bună voie, ar fi apucat să mai aplice acelaşi tratament şi altor fete. Auzisem ceva zvonuri despre el şi tot ce făcea, dar la prima vedere nu prea părea a fi capabil să facă ceva. Aşa că am mers pe lăudăriile unor tipi fără viață socială.

Oftase din nou şi o privi pe bruneta pierdută în gânduri. Dacă ai fi fost tu, dispărea cu totul de pe fața pământului, înghițise în sec, după care tuşi de câteva ori pentru a-i atrage atenția.

- Ăsta sunt şi nu am de gând să mă schimb, te avertizez de acum în cazul în care îți faci vreun plan. Îmi place cum sunt şi nu-mi regret trecutul, numai el m-a făcut ce sunt. Aşa că de aici e alegerea ta, rămâi şi înduri, ori pleci şi îți refaci viața cu cineva mai ,,stabil" decât mine, mimă nişte ghilimele în aer.

Blaineley făcuse un pas în spate şi ridică privirea, era total pierdută. Moon doar se chinuia să respire şi să îndure tot ce se petrecea în interiorul său. Dar era mai bine aşa, mai bine pentru ea.

Încercă să termine cu tot, şi pentru a nu se mai lungi, făcu câțiva paşi înainte, când o mână îl prinse de marginea tricoului pentru a-l opri. Deschise larg ochii, simțind totul prăbişindu-se în jurul său. Totul avea să fie exact cum simțea şi cum îşi imagina. E prea târziu ca să opresc ceva, care a început. Se întoarse cu fața, corpul fiindu-i din nou prins într-o îmbrățişare. În colțul ochiului drept i se formase o lacrimă, nu mai poate opri nimic, nu-i mai stă în putință, iar el nu va fi un pierzător când miza e aşa mare.

Blaineley îşi afundă fața în pieptul său, inhalându-i cu putere parfurmul. Cu mâinile tremurânde, Moon îi înconjură talia şi o strânse uşor la piept. Era clar, devenise pierdut, va fi pierdut pe viața şi condamnat la singurătate. Îşi protise bărbia pe umărul ei şi închise ochii, Blaineley îl strângea aşa tare în brațe. De parcă prevestea ceva. Lacrima prinsese curaj şi îi pătă obrazul, alunecând rapid.

Sunt pierdut, gândi, muşcându-şi buza inferioară. Dar totul pentru ea, continuă şi o strânse la fel de tare în brațe.

Noaptea venise rapid, Blaineley rămăsese în camera ei, aşteptându-l pe Moon. Blondul mai privi o dată către actele din mâna sa şi înaintă spre camera ei, păşind cât de încet putea. Un nou val de tristețe îl lovi când o văzuse stând cu un zâmbet uriaş pe pat.

Ea zâmbea pentru că-l credea afectat de amintiri. Ea îl voia puternic, dar nu ştia că de acum încolo va trebui să fie de două ori mai puternică.

Strânse din nou foile şi, alături de un pix, i le încredință lui Blaineley. Îl privi nedumerită şi citi primele cuvinte de pe foi.

- Sunt de la poliție, ceva în legătură cu, casa, sau undeva pe acolo, încercă să-şi găsească cuvintele.

Blaineley citise prima foaie din cele patru, dar spre sfârşitul ei se plictisi, aşa că apucă pixul şi semnă prima hârtie. Apoi pe a doua, la a treia foaie, Moon tresări, atrăgându-i atenția. Lăsă capul într-o parte, iar începu să-şi mute greutatea de pe un picior pe altul.

- Ştii că voi fi mereu pentru tine aici, nu? întrebă şi se grăbi să se aşeze lângă ea pe pat. Indiferent de situație şi că nu aş face nimic pentru a te răni.

Blaineley zâmbi şi lăsă pixul din mână. Aprobă din cap şi îi cuprinse obrazul în palmă, depunându-i un sărut scurt pe buze. Se încordă, respirând greoi. Fata îi mângâie fața după care luă din nou pixul şi semnă restul foilor, încredințându-i-le. Moon simți un nod în stomac şi lăsă actele într-un sertar din noptieră. Avea să le ia mâine, foarte devreme ca timp... căci pentru ei era deja prea târziu.

Blaineley îi observă întristarea, aşa că îl prinse de gât şi se cuibări la pieptul său. El doar respira, de atât era capabil în acele momente. Se lăsă pe spate, aşezându-şi una din mâini pe talia ei. După aproximativ douăzeci de minute, Blaineley adormise în brațele lui.

Moon îi studia chipul, având lacrimi pe obraji.

Îi mângâia pielea fină.

Îi inspira parfumul.

Încerca să proiecteze în minte o imagine cât mai perfectă, dacă ar fi putut, ar fi lipit-o de el şi nu i-ar mai fi dat drumul.

Nu ştiu cum alții reuşesc să trăiască în coşmar, dar tare mi-aş dori ca ăsta să fie un vis. Să mă trezesc în coşmarul numit viață, dar s-o am pe ea alături.