Era trecut de miezul nopții, iar Moon încă nu ajunsese acasă. Practic era ziua lui şi el lipsea. Supărată de faptul că nu ştiuse data sa de naştere şi nu-i cumpărase niciun cadou, profitase de plecarea lui şi mersese la o nouă sesiune de cumpărături. Însă graba ei de a se întoarce mai repede acasă fusese în zadar. De aproape o oră continua să-l aştepte, împreună cu mica ei ,,surpriză". Inițial planul fusese altul: Moon ar fi venit acasă, s-ar fi culcat, iar ea l-ar fi trezit când ceasul arăta miezul nopții pentru a-l surprinde.

Privea tortul de pe masă nostalgică, avusese mare noroc să găsească blaturile de tort gata făcute. Magazinul de peste stradă începuse să nu mai fie aprovizionat, cât de curând urma să fie închis. Patroana mai vindea diferite alimente care nu expiraseră şi care ei nu-i foloseau, fiind într-o cantitate mult prea mare sau neplăcându-i. Lumânările în forme de numere parcă aşteptau să fie aprinse. Tortul era de ciocolată, Blaineley reuşise să scrie un frumos ,,La mulți ani" şi îl decorase cum putuse mai bine. Arăta bine, cel puțin ea aşa îl vedea. Şi gestul avea importanța sa până la urmă? Dar, cu toate astea, ea se temea că nu o să-i placă sau că va adopta din nou acea atitudine urâtă, reproşându-i că el nu-şi serbează ziua. Gândul că ar putea veni din nou beat cu Henry şi Violet, îi tot dădea bătăi de cap. Sigur n-ar fi putut s-o privească pe Violet într-un mod prea frumos, mai ales după ce îi făcuse.

Telefonul o anunțase că a primit un mesaj, se ridică de pe scaun, târându-şi picioarele după ea. Starea de moliciune trecuse la vederea mesajului primit de la Moon.

Moon: sper că nu dormi. Am uitat să-mi iau cheile :X

Zâmbi cu toată gura şi îi răspunse.

Blaineley: Nu dorm

Moon: perfect! Ajung şi eu imediat

Blaineley: Te aştept

În momente ca astea, îi putea vedea rânjetul. Lăsă telefonul la locul său când nu-i mai răspunse şi o idee îi răsări în minte. Se grăbi înapoi în bucătărie, aproape alunecând pe parchetul lucios, şi aprinsese cu ajutorul unui chibrit cele două lumânări. Luase cu grijă tortul în mână şi înaintă spre uşa de la intrare. Se uită pe vizor, mulțumind cerului că becurile de la etajul lor şi cel de jos mergeau, asta îi făcea mai uşoară misiunea de a-l recunoaşte pe Moon.

Nu-şi putea şterge zâmbetul de pe față. Cine ştie ce credea? În mesaje nu-i urase la mulți ani şi sigur nu avea de gând să-i spună asta. Dacă-l va vedea dezamăgit sau supărat, sigur surpriza ei îl va ajuta să-şi ridice moralul.

Cum să uit tocmai de tine? se întrebă, privind pe vizor când auzi nişte paşi grei cum urcă scările. După felul lent, dar apăsat îşi dăduse seama că e el, dar dorise să fie sută la sută sigură. Aşa că privi pe vizor până când silueta lui Moon începuse să urce treptele spre uşa lor. Îl studiase fugitiv, după expresia feței realizase că e obosit. Blaineley aşteptase până când îl văzu ajuns la jumătatea drumului. Întredeschise uşa cu grijă pentru a nu se stinge o lumânare, ascultând sunetul paşilor care deveniseră mai rapizi.

Blaineley expiră cu putere, încercând să scape de emoții şi deschise larg uşa. Moon îşi trecea degetele prin păr când observă cum uşa se deschide încet, lăsând la vedere o Blaineley zâmbăreață cu un tort în mâini. Se opri brusc, la fel şi bătăile inimii sale. Blaineley mimă un la mulți ani şi zâmbi larg, provocându-i o senzație ciudată lui Moon.

Moon se apropie încet de ea, îşi coborî privirea asupra tortului, gândindu-se ca nu cumva totul să fie o iluzie pe care el o are din cauza oboselii. Întinsă mâna, atingându-i fin obrazul lui Blaineley. Nu e o iluzie.

— Iubito. Şoptise înainte de a-i da o şuviță după ureche.

Acesta îi observă fericirea şi se aplecă, dorindu-şi să sufle în lumânări. Blaineley trase tortul, aruncându-i o încruntătură. Moon miji ochii, realizând ce o deranjase.

— Doar nu crezi în chestia cu dorințe? Întrebă, sperând că se înşeală.

Blaineley se încruntă mai tare, aprobând dintr-o mişcare a capului. Blondul îşi dădu ochii peste cap, făcându-i semn să întindă tortul spre el. Se aplecă din nou deasupra lui, dar înainte să sufle închise ochii. Putea să o păcălească, dar nu-şi dorea asta. Aşa că îşi spuse dorința în gând, mai apoi suflând în lumânările care se stinseseră imediat. Blaineley renunțase la încruntătură, revenind la zâmbetul de mai devreme. Moon îi sarută fruntea apăsat, simțind cum oboseala şi acea stare urâtă dispar.

Cei doi intrară în bucătărie, având câte un zâmbet care mai de care mai frumos. Blaineley se grăbi să lase tortul pe masă şi să scoată lumânările. Privirea lui Moon o urmărea atent. Băiatul se aşeză în spatele ei, iar când aceasta se întoarse, fusese capturată într-o îmbrățişare puternică.

Moon îşi afundase capul în părul ei, inspirându-i cu putere parfumul. Inima îi bătea mai tare ca niciodată, se simțea extrem de emoționat si nu înțelegea de ce. Simțea o schimbare, ajunsese în punctul în care ştia că ar face orice pentru Blaineley şi fericirea ei. Ajunsese să înțeleagă că femeia din brațele lui, era doar a lui. Inima ei îi aparținea, iar asta era cel mai important. Cea pe care o considerase un nimic, era acum totul său. Angel şi nimeni altcineva nu-l făcuse să se simtă atât de fericit şi vulnerabil. Nimeni nu avea să-l îndepărteze de ea.

Pentru prima dată nu mă simt singur, gândi, îndepărtându-se de Blaineley. Fusese luat prin surprindere când aceasta îl mânji cu puțină ciocolată pe nas.

— Ohh, iubito, ai greşit ținta. Replică, râzând.

Îi luă din ciocolată rămasă pe degete, după care îi mânji buzele. Fata îl privi încurcată, dar înțelesese la ce se referea când acesta îşi lipi buzele de ale ei. Se lăsă pradă sărutului, aşezându-şi brațele pe pieptul său. Tot ce se întâmpla în jurul lor, toată fericirea, părea un cadru rupt din filme. Fata timidă, lăsându-se pradă iubirii pe care o simte față de cel, care înainte îi aducea doar lacrimi de durere. Dar ei nu erau într-un film, erau actorii propriei iubiri.

Moon se desprinse de Blaineley, privind-o cu un zâmbet ştrengar. Fata îl mânji din nou cu ciocolată şi fugi din brațele sale, începând să râdă.

— N-ai făcut asta! Țipa în urma ei şi începu s-o alerge prin apartament.

Fericirea.... fericirea are un gust atât de bun.

                                *

Moon privea documentarul apărut la ştiri, în timp ce Blaineley se juca cu degetele în părul său. Din când în când el îi trăgea una din mâini, sărutând-o pe încheietură. Aceasta roşea la fiecare gest, făcându-l să se simtă orgolios. Îşi aşeză mai bine capul în poala ei, privindu-şi telefonul. Mai o singură oră. În tot acest timp, au lăsat doar tăcerea să vorbească. Jocurile lor de azi-noapte, au continuat până ce amândoi au căzut sleiți de puteri.

Petrecea una din cele mai frumoase zile de naştere. Nu era în vreun club, nu era singur, nu era băut, nervos, dar era fericit. Fericit cu ce avea alături de el. După câteva minute în care zâmbea la revederea imaginii lui Blaineley cu tortul în mâini, hotărî că era timpul să-i spună despre ,,întâlnire".

— Blaineley? Îi atrase atenția, fată îl aținti cu privirea, ridicând din sprâncene. Într-o oră vreau să fii gata, mergem la vilă pentru o cină.

Blaineley mări ochii, iar Moon se ridică, mângându-i obrazul. Simțise o uşoară tresărire, dar şi frică. Ştia că vestea nu-i va prii, dar nu avea încotro.

— Nu-ți fă griji pentru nimic. Te voi proteja, promit.

Cuvintele ieşiseră cu uşurință, dar intraseră în sufletul şi în mintea ei neaştepat. Blaineley îi analiză atent chipul pentru a se asigura că nu-i o glumă, dar ochii lui îi dovedeau că acesta este adevărul. Se întisă spre el, prizându-i obrajii în palme. Îl sarută stângaci şi tandru, unindu-şi fruntea cu a lui.

Asta înseamnă fericire? Nu vreau ca această senzație să dispară vreodată, gândi în timp ce-l sărută din nou şi se ridică. Al doilea sărut fusese rapid şi-l lăsase pe Moon cu dorința de a continua. Fata îi făcuse cu ochiul şi se grăbi spre camera ei. E ziua lui Moon, o zi extrem de importantă. Azi o să zâmbească şi o să fie fericit, nimic mai mult.

Blondul se chinuia să nu plece pe urmele ei, privi din nou telefonul, apoi locul pe care ea îl ocupase înainte. Cuvintele pe care le spusese i se învârteau în minte, împreună cu imaginea lor la cină alături de restul familiei. Se grăbi să ia telefonul şi  formă din nou numărul lui Henry şi aşteptă să răspundă.

— Schimbăm planul. Spuse, ridicându-se de pe canapea.

Blaineley ieşise din baie îmbrăcată cu un prosop în jurul capului şi altul în jurul corpului. Intră repede în cameră pentru ca Moon să n-o vadă. Avea pe pat pregătită rochia. Îşi trase lenjeria intimă pe ea şi luă din dulap o cămaşă largă. Trebuia să poarte ceva, nu putea rămâne în lenjerie. Moon putea avea din nou ideea de a apărea aici. Mai avea patruzeci de minute la dispozție.

Scăpă de prosopul de pe cap şi îşi trecu degetele prin păr. Cu ajutorul  föhnului uscă doar creştetul capului, lăsând ca lungimea părului să se usuce natural. Făcea asta când voia să aibă părul mai ondulat şi cu un aspect sănătos. Luase după ea o gentuță în care se aflau produse cosmetice, nu le folosea des, dar în situații - ca asta, erau de ajutor.

Avusese grijă să întindă uniform fondul de ten şi să-şi scoată genele în evidență, folosind rimel. Nu avea de gând să-şi contureze ochii cu nimic, i se părea ciudat, iubea mai mult acest aspect natural. Părul începuse să i se usuce, fiind ud doar la vârfuri. Se pieptănă, zâmbind fericită la imaginea care se formase în oglindă. Zâmbetul ei nu se putea compara cu nimic, machiajul nu ar putea înlocui un zâmbet, niciodată.

Se mişca lent, dar când ceasul îi arăta că mai are şaptesprezece minute, stătea să se gândească cum pierduse timpul. Începu să desfacă nasturii cămăşii, focusându-se asupra rochiei de pe pat. Două bătăi în uşă o făcuseră să tresară.

— Să nu-ți iei pantofi cu toc. Îți explic mai târziu.

Privi mirată spre uşă, dar în acelaşi timp fericită pentru că nu-şi va supune picioarele chinului de a purta pantofi cu toc. Îmbrăcă rochia albastră, era singura mult mai elegantă. Cealaltă pe care o avusese, era ruptă, după incidentul din vizita la familia Taison. Restul rochiilor erau de vară, şi nu înclinau spre eleganță. Această rochie ajungea puțin mai joc de jumătatea coapsei, albastrul sclipicios era mult mai închis şi intens. Lipsită de accesori strălucitoare, rochia nu avea decoleteu, ajungând până la baza gâtului. La talie era puțin mai strânsă pe corp, iar în jos mai largă. Renunță la veşnicul plic, luându-şi geanta obişnuită. Dacă tot nu purta pantofi cu toc, putea să încline spre un stil elegant, dar nici să nu iasă din genul ei.

Două minute, sesiză, privindu-se din nou în oglindă. Dintr-o cutiuță aflată pe masa unde se afla ce folosise pentru a se machia, scoase cerceii mamei sale, era piesa care lipsea. Ultima oară îi purtaseră noroc, într-un fel. Înghiți în sec după ce şi pusă şi începuse a se juca cu degetele.

— Superbă.

Auzi din spate şi se întoarse, observându-l pe Moon stând în fața uşii. Când a intrat? Se întrebă, în timp ce el se apropie de ea. Purta o cămaşă albastră, de aceeaşi culoare ca rochia ei, la care arsotase o perche de pantaloni negrii strâmți pe picioare. Părul îi era aranjat până la ultimul fir, iar parfumul său imbăise camera într-un miros puternic. Blaineley nu-şi putea lua ochii de la el, era frumos. Zâmbetul de pe fața sa, complecta perfect totul.

— Dacă mă gândesc mai bine, poți merge desculță. Aa, şi nu-ți trebuie asta. Remarcă în timp ce-i luă geanta şi o aruncă pe pat.

— Şi nici mie nu-mi va trebui ăsta.

Îi arătă telefonul, pe care-l aruncă alături de geantă. Blaineley era în ceață, cum să apără desculță în fața doamnei Taison. Sau îşi doreşte s-o facă de râs? Respiră precipitat, chinuindu-se să alunge acel gând.

— Dar va trebui să te leg la ochii.

Fata ridică privirea, Moon se grăbi să-şi lipească fruntea de a ei.

— Ai încredere în mine? Întrebă cu o urmă de speranță în voce.

Luată pe nepregătite, în minte îi apărură toate acele imagini în care ajungea să sufere din cauza sa. Însă fiecare imagine avea o continuitate frumoasă. Începuse să simtă ceva puternic pentru el, iar acum ştia despre ce era vorba... îl iubea. Iubirea însemnă încredere în aproapele tau, aşa că printr-o mişcare din cap încuviință. Moon rânji, scoțând din spatele pantalonilor o eşarfă albă.

— Nu-ți fă griji, iubito.

E tot ce a auzit înaintea ca eşarfa să se aşeze fin pe ochii săi, lăsând-o în întuneric.

                                 *

Iubirea e un sentiment ciudat şi greu de înțeles. Iubirea e un antidot pe care-l vrem cu ardoare, atunci când avem impresia că suferința şi singurătea ne-a otrăvit prea mult. Dar iubirea nu e antidot, iubirea e însăşi otrava. Otrava care te sleieşte de puteri, te face să te doară, te face să plângi. Iubirea în sine nu poate fi salvare, salvarea se află în cel pe care-l iubeşti. Doar el poate curma toată durerea, sau judeca că e timpul pentru pedeapsa finală. Iubirea nu-i o joacă, noi oameni suntem jucăriile ei. Când iubeşti ştii un singur lucru: ți-ai semnat viitoarea suferință sau posibila fericire.

Moon opri maşina, grăbindu-se să iasă din maşină. Blaineley era îm continuare legată la ochi. Inima îi bătu mai tare când Moon deschise portiera şi o luase ca pe o mireasă din locul său.

— Zâmbeşte, nimic rău nu se va întâmpla. Îi şopti mergând cu ea în brațe.

Îl simți coborând nişte scări, iar mersul îi devenise mai lent când termină de coborât scările. Sunetul unor valuri o făcu să tresară şi să înghită cu putere în sec. Continuă să meargă, până când ajunsese la locul întâlnirii.

— Dă-ți jos eşarfa.

Nu mai aşteptă nici o secundă şi îndepărtă eşarfa de la ochi. Ochii ei studiară cu o licăraie ciudată, se aflau pe plajă. În fața unui loc amenajat. Pe nisip se afla o pătură pufoasă albastră şi câteva perne mari. Un bol cu fructe era ceva mai departe, împreună cu felii tăiate din tortul făcut de ea. Inima o luase la galop, unde era mama lui? Vila? Restul?

— Acum priveşte.

Afltă încă îm brațele lui, îşi întoarse capul în locul indicat. Soarele apunea, peisajul din fața ochilor săi provocându-i lacrimi. Moon îşi lipi obrazul de al ei, privind în aceeaşi direcție.

— Nu sunt comandat de nimeni. Ziua mea nu ar fi fost la fel dacă mergeam la ai mei, făcuse o pauză lungă, de această dată forțând-o să-l privească... ziua mea nu ar fi fost la fel dacă tu nu erai fericită.

În timp ce o iubire îşi prindea cursul, la reşedința familiei Taison era agiatație. Doamna Taison privea din secundă în secundă ceasul de la încheietura ei. Când două bătăi puternice se auziră în uşă, o luă înaintea menajerei, gata să-l primească pe Moon cu o morală. Dar la uşa lor nu se afla fiul ei, împreună cu muta, ci un băiat şaten cu ochii, negrii îmbrăcat sport, părând de abia trezit din somn.

— Cine eşti tu? Se adresă cu aciditate.

— Asta contează mai puțin, replică, având mâinile în buzunarele pantalonilor. Moon m-a trimis, el şi Blaineley vă urează o seară frumoasă, lipsita de prezența lor.

Expresia doamnei Taison se schimbase de la curiozitate la furie. Henry o salută politicos înainte să plece, fericit pentru că enervase scorpia.

Deci se pare că în povestea lor, Moon va fi cel care o va salva de răutate, de privirile celor din jur şi, uneori, chiar şi de el.

~ jumătate de an! La mulți ani IT! La mulți ani, tăcuților! - hehe -
Impresii? V-ați luat voi de băiatul meu, când uite ce cuminte e. Adevărul e că mi-a plăcut să vă induc chestia asta: urmează un dezastru! :)) Un dezastru frumos! :)
Avem şi o nouă copertă. LyaStilinski aceasta le întrece pe toate. :) Mulțumesc încă o dată!

nu că-i frumoasă?