Liniştea trona în living. De fapt, dacă stăteai şi ascultai cu atenție ai fi putut auzi cum o inimă bătea necontrolat, iar o a doua ar fi vrut să se oprească pentru totdeauna. Pentru Blaineley, greul abia începea. Ar fi vrut ca în lumea obscură în care a ajuns să trăiască, să-și poată păstra inima intactă și sufletul la fel de pur. Din păcate, știa că ceea ce-și propunea era imposibil, fiindcă văzuse fața urâtă a vieții încă din copilărie și asta îi furase orice speranță. Alegea să se mintă singură, dar asta nu însemna că nu știa în ce lume trăiește.

Își lăsă privirea în pământ încercând să nu pară afectată de amenințarea lui Moon, asta chiar dacă și-ar fi dorit să fugă mâncând pământul, fără să mai privească înapoi.

În aer se simțea tensiunea și frica, în sinea lui Moon, impactul revederii nu fusese chiar atât de puternic; el ducea lipsă de ceva esential... iubirea. Acel sentiment care te aducea în postura în care să mai ai măcar un gram de compasiune. Nu-l împărtășise nici măcar cu părinții lui, dar cu o fată mută?

Iubirea te face slab.

Lui Moon îi plăcea singurătatea, se simțea ciudat să aibă în jurul său prezenți atât de mulți oameni, cu greutate se abținea să aibă parte de vreo ieșire în fața lui Patrick. Ceva din el îi spunea că e important să îl aibă aproape pe acel om. Acum că știa cine urma să-i devină consoartă, se putea considera mulțumit de modul în care piesele de puzzle erau unite în mintea lui pentru ceea ce avea să urmeze.

Blaineley stătea cât mai departe de Moon, încearca să-şi ferească privirea.

Blaineley se ascundea de el pentru că îi era frică, Moon nu se ascundea pentru a nu-şi arăta frica.

Doamna Taison îşi dresese glasul, ațintind toate privirile spre ea. Blaineley o privea atentă pe acea femeie, avea părul blond, dar lipsea cu desăvârșire nuanța aceea de alb pe care o avea Moon. Buzele pline, ochii albaștrii și faptul că stătea perfect dreaptă, o făceau să pară foarte impunătoare în comparație cu ea, care se vedea asemenea unui copil.

Atentă la cum își alegea cuvintele, femeia îi invitase să ia un loc în living. Imediat cum trecuse pragul ușii, Blaineley observase scara, aflată la maxim zece metri distanță, iar dincolo de aceasta, ca o mare deschidere era livingul. Ferestrele mari îl făceau să pară și mai mare. Mobila era aleasă cu gust, principala culoare, care trona acolo era gri. Începând de la podea, până la pernele decorative. O plasma uriașă se afla pe perete, încadrată de patru dulăpioare lucioase fără mânere; pe jos câteva covorașe pufoase albe și negre, erau așezate în mai multe direcții. Două canapele în formă de L se aflau în mijlocul încăperii, în spatele lor, zărindu-se o bibliotecă pe tot peretele, plină de cărți.

Doar modul în care se prezenta acel loc, îi dădea fiori pe șira spinării. Când intri în casa unui om, poți înțelege ce fel de persoană e aceasta prin modul în care trăiește. În cazul familiei Taison, era clar că aceștea ascundeau cu desăvârșire cine erau cu adevărat, simplitatea acelei case rezone cu pustietatea.

Lângă canapele se afla un mic candy-bar, plin cu dulciuri, fructe și ceva mai la margine o șampanie aflată într-o găleată plină cu gheață.

Blaineley se așeză în spatele unchiului ei pe canapea, în timp ce Judd și Adam erau chiar în lateralul lor; Moon nu-și alesese încă locul, fiindcă voia să mai savureze puțin din acea privire panicată și nevinovată.

Blaineley era fata...

— Chiar mă bucur s-o cunosc în persoană pe Blaineley, glasul femeii blonde spărsese liniștea. Ești superbă.

Modul în care ochii o ațintiseră, nu-i transmitea prea multă încredere.

— Este o Forks până la urmă, încercase să glumească unchiul ei, jucându-se cu palmele în poală.

Scârba i se instalase în fiecare por, Patrick nu o văzuse ca pe o Forks niciodată. Ea era doar ucigașa părinților ei și atât.

— Știm deja care este motivul pentru care ne aflăm aici, ați anunțat-o?

— Desigur, amândoi suntem bucuroși să îngropăm odată securea războiului și să ne unim forțele. Faptul că le oferim și lor șansa să se cunoască mai bine, poate fi chiar începutul a ceva măreț.

Judd zâmbise ironic, dregându-și vocea.

— De fapt, avem o mica schimbare în plan.

Blaineley deschise larg ochii și se opri din a se mai juca cu degetele, fixându-și cu privirea mâna.

Asta poate fi şansa mea. Nu mă vor alături de ei, gândise fata cu speranță în suflet. Din nou! Din nou nu realiza! Îşi vinde rațiunea pe câteva vorbe.

Moon la rândul său o ochi pe mama lui. Nu părea surpins de această mica intervenție, mai ales când știa că el făcuse regulile în acel joc. Totul urma să meargă după bunul lui plac, fapt care nu putea decât să-l bucure, adora să știe că se află în avantaj față de restul.

— V-ați răzgândit?

Unchiul lui Blaineley oprise această confruntare de gânduri, el încă nu știa care era următoarea mutare.

— Nu dau înapoi de la nimic. Doar că, ignorând faptul că cei doi sunt prea tineri pentru o căsătorie, imaginați-vă ce discuții vor avea loc. Nu vreau să ne punem imaginea în pericol, cum nici dumneavoastră nu vreți, de-altfel, tonul deja îi devenise amenințător.

Apăsarea revenise, Blaineley nu o cunoaştea pe doamna Taison. La prima vedere părea o persoană caldă, ei bine, acum, începea să-şi scoată ghearele. O lăsese fără cuvinte această dorință de perfecțiune într-o societate total imperfectă. Pe Moon, nu-l impresiona, mama sa era obsedată de atenție şi perfecțiune. Până și el se mira câteodată că, ea chiar era femeia care îi dăduse viață.

Blaineley nu avusese nevoie mai mult de cinci minute ca să înțeleagă cu cine avea de-a face.

— Şi ce propuneți?

Bărbatul îşi poziționă piciorul drept peste cel stâng şi începuse să-și frece bărbia cu degetele.

— Pentru moment, haideți să-i lăsăm să se cunoască mai bine. Să fie văzuți în public şi apoi să ne ducem la capăt planurile. Niciodată nu strică puțin mister, măcar toată vara asta să se afișeze împreună ca un cuplu puternic, iar apoi vom vedea ce mai e de făcut.

Judd zâmbise către Blaineley și unchiul ei, după care își risicase privirea spre fiul său, iar zâmbetul i se șățise și mai mult.

Acei ochii lipsiți de expresie o fixaseră pe Blaineley, fata înghițise în sec, dar contactul dintre cele două nu durase atât de mult pentru că niște pași apăsați le atrăseseră atenția. Legănându-și șoldurile, îmbrăcată în uniformă și cu un zâmbet fals, menajera familiei Taison își făcuse apariția în living, având o tavă cu cocktail-uri. Moon o analizase cu un zâmbet, pe care nu se sinchisea să-l ascundă, Sarah se pricepea de minune în postura de menajeră. Își făcea meseria cu foarte multă clasă, doamna Forks nu se plângea niciodată de modul în care arăta casa lor, dar când venea vorba de dezordine, Moon știa că era o profesionistă. Femeia cu ten ciocolatiu se apropie de masă și cu un gest rapid îi făcuse lui Moon cu ochiul, lucru remarcat doar de Blaineley. Putea afirma din acel moment că se simțea dezgustată de acea familie.

Parcă aș fi într-unul din acele filme.

Toți, cu excepția lui Blaineley, apucaseră paharele cu picior, având o expresie mulțumită. Fata înghețase, privind spre felia de portocală tăiată pe jumătate de pe marginea băuturii. Îi era atât de greață, că nu înțelegea cum se putea abține să nu vomite.

— Scuzați-o, nu prea consumă alcool, încercă s-o scuze unchiul ei după ce privirile pe care i le aruncase nu fuseseră suficientă cât s-o convingă.

— O minunăție de fată, comentase doamna Forks înainte să soarbe cu nesaț din paharul de cristal.

La auzul acelei remarci, Blaineley înghițise în sec, se simțea ca la o expoziție, nicidecum o cină.

— Ai perfectă dreptate, mamă, întotdeauna am văzut-o pe Blaineley cel puțin aproape de o fată perfectă.

Toți mușchii i se încordaseră, simțind ironia din spatele cuvintelor lui Moon. El nici măcar nu știa pe cât era născută, dar ce fel de persoană era ea cu adevărat?

Dacă ar fi întrebat-o cineva, Blaineley era mai degrabă un om distrus în bucățele mici, căci oricine a intrat în viața ei s-a asigurat s-o facă să se simtă în asemenea hal.

— Și în liceu, obișnuiam s-o admir. Bine, ea nu a știut asta, fiindcă dădea atenție mai mult studiului, dar toată această dovadă de curaj din încercarea ei de a fi ca restul, chiar a fost ceva impresionant. Imaginați-vă doar, o fată ca ea, mută, lăsată în bătaia puștii, singură, neajutorată. Și vreți să vă spun partea cea mai frumoasă?

Te implor, nu.

— Oricât de tare și-ar dori s-o facă, niciodată nu va putea să strige după ajutor. Nimeni nu va fi capabil vreodată să o poată auzi.

Păcat că, Moon nu știa cât de tare țipase acea fată, cât mult implorase după ajutor și așteptase ca acesta să vină. Dacă sufletul ar putea avea gură, am spune că al lui Blaineley nu s-a oprit niciodată din strigat.