Moon îşi fumă țigara, privind marea. Henry îl tot întrebse ce se întâmpla cu el sau care era motivul venirii lui Violet. Observase cât de nervos şi deranjat era, iar asta îl speria. Cert e că blondina acceptase foarte repede întâlnirea. Acum cei doi o aşteptau în linişte pe faleză.

— M-am plictisit. Nu crezi că ar fi timpul să plecăm? Îl întrebă, întinzându-şi brațele.

Le lăsaseră pe cele două acasă, Moon nu ştia ce face Blaineley, dar orice ar fi ea e bine. Asta e tot ce contează. Pe parcursul drumului către faleză, medita asupra acelor cuvinte. Blaineley se aflase în pericol, iar el nu ştia asta. El stătea nervos din cauza palmei primite... din cauza, cuvintelor pe care i le adresase ca un dobitoc.

Acum alte întrebări îl măcinau:

Cine o salvase?

Reuşise să scape de una singură?

Cât de mare fusese pericolul?

Cât de aproape era s-o piardă?...

Nu-l agita prostia făcută de Violet, cât o făcea gândul pierderii lui Blaineley. Era conştient de întreg pericolul. Că el se află la orice pas şi că, din nefericire, există unele cazuri în care nu poate fi împiedicat sub nicio formă. De asta avea o obsesie din a o ține departe de restul... de asta îi adresase acele cuvinte urâte, care-l duruseră. El folosise arma pe care ea n-ar fi capabilă s-o ansambleze... cuvintele.

Conştientizase cât de puternic lovise, dar nu avea de gând să-şi ceară scuze pentru ce spusese. Gândise asupra acelor vorbe foarte mult timp, iar acela fusese momentul perfect în care să spună tot. Până la urmă, pe cei doi nu-i dureau vorbele, tonul sau privirile schimbate. Pe ei îi durea adevărul. Îi rănea asta, atât pe ea cât şi pe el.

Ea nu se temea de ceilalți, dar el o făcea. Ei nu îi era frică pentru că el era aproape de ea, dar el simțea frică. Una din cea mai mare temere a sa era dragostea. Dacă pentru ea, el era siguranță; pentru el, ea reprezenta frică. Inima ei reprezenta frică, căldura ei care se propaga spre inima lui rece.

Nu ştia ce simte, dar în astfel de momente sigur devenise posesiv şi enervat din cauza acelui sentiment de posibilă pierdere. Când el pierdea ceva, nimic nu devenea aşa tulbure. Închidea ochii, se resemna, mergea mai departe. Însă când alții se asigura ca el să piardă, apele nu rămâneau aşa liniştite. Atâta timp cât pe el nu-l interesează viața altora, de ce-i interesează pe alții viața lui? Ura asta, ura ca restul să-şi bage nasul unde nu le fierbe oala. Astfel de oameni îl făceau să-şi piardă controlul.

Cu toate astea, el o lăsase pe Blaineley să inspecteze un loc necunoscut de restul, nici măcar de el... sufletul său. Începuse să devină moale, să-şi piardă din autocontrol şi răbdare. Poate că acea fata nu-i făcea aşa mult bine. Îl schimba de pe o zi pe alta, iar asta îl speria teribil. Ea, cât şi el, cunoşteau părți pe care niciunul nu credea că le are. Mai întâi salvatorul, urmat de posesivul şi într-un final protectivul.

Henry îl privi cu o sprânceană ridicată, văzând că nu-i răspunde.

— Țigările te-au făcut să surzeşti? Dacă e aşa, o să vreau să fumez mai mult când începi cu ordinele. Spune amuzant, iar Moon îşi dădu ochii peste cap, aruncându-i o privire urâtă.

— Tu eşti surd în general. De fapt, prostănac. Ăsta e cuvântul potrivit.

— Ar trebui să-mi mulțumeşti că sunt aici. Puteam să-mi odihnesc fundul oriunde altundeva.

Moon făcu o grimasă, ridicând din sprâncene.

— Dacă erai pe altundeva, fundul tău nu s-ar fi odihnit niciodată. I se adresă serios, primiând câteva înjurături în şoaptă de la Henry.

— Totuşi, nu mi-ai spus ce facem aici?

— O aşteptăm pe Violet. I-o trânti scurt.

Oamenii începeau să părăsească plaja şi sa iasă din apă. Vântul se întețise, provocând valuri, care sporeau distracția celor din apă. Moon îşi lăsă capul într-o parte. Apa răzbea, iar ceilalți zâmbeau şi de distrau fără probleme. Asta îl ducea cu gândul la ploaie. La felul în care cerul începe să plângă şi unii încep sa se distreze prin ploaie sau să fugă din calea ei. Nu se asemăna asta cu suferința? Lacrimile cerului, erau lacrimile omului. Persoanele care se distrau erau cei fericiți că omul plânge. Cei care fugeau, erau aşa-zişi ,,prieteni". Puțini reuşeau să se oprească, să privească cerul supărat şi să plângă.

Ploaia îl speria din cauza agresivității cu care lovea uneori. Atunci când era singur şi afară ploua, ceva în interiorul său plângea. Erau lacrimi de fericire, în niciun caz de tristețe. Fericire pentru că-şi dădea seamă că nici măcar cerul nu-i atât de puternic şi că are nevoie să plângă uneori. Nimeni nu era atât de puternic. Închise câteva secunde ochii şi înghiți în sec, ar fi vrut să înceapă ploaia şi să meargă la Blaineley. S-o vadă din nou cum dansează stângaci prin picuri reci, exact ca în ziua în care plecaseră.

— Ai o față aşa ciudată acum. De când te pierzi tu în gânduri?

Henry strâmbă din nas şi aproape că râse din cauza expresiei pe care acesta o afişă.

— Ți-aş spune ceva, dar îmi bat gura degeaba.

— Gura cu care o pupi pe Blaineley cu aşa mult patos.

Râse şi îşi țugui buzele spre Moon, prefăcându-se că se apropie de acesta pentru a-l săruta.

— Ți-ai propus să mă enervezi?

— Ohh, Moon, apropie...

Nu termină fraza pentru că palma lui Moon îl lovi peste ceafă, făcându-l pe acesta să tresare. În acelaşi timp îl amuzase fața lui Henry, avusese parte de un prieten care ştia când să fie serios; sau, în cele mai multe cazuri, idiot. Dar reuşea să-i reducă mare parte din nervi, ceea ce era de apreciat la persoana sa. Păcat că în depărtare o zărise pe Violet apropiindu-se, iar starea de spirit i se schimbase radical.

Blonda îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurți şi un maiou strâns pe corp, până deasupra buricului le zâmbea celor doi. Corpul ei era mai bine definit, dar caraterul său era de aruncat la gunoi. Poate de asta nu reuşise să ajungă niciodată la inima lui Moon, ci doar în patul său.

Violet nu fusese în trecut aşa. Moon desena în minte imaginea acelei fete şatene din clasa a noua. Mai mereu zâmbăreață şi pusă pe glume. Când îl cunoscuse pe Moon, începuse să schimbe câte puțin. Vedea în el genul de băiat care nu avea nevoie de o tocilară pentru a-i ajunge la inimă, ci de o fată ceva mai tupeistă. Schimbarea comportamentului său atinsese cote maxime în clasa a unsprezecea când îşi uitase foştii prieteni şi devenise o îngâmfată. Tot atunci se vopsise blondă şi îşi făcuse vârfurile violet. Ea voia să fie ca el. Să aibă ceva care să-i reprezinte numele.

El era luna. Ea îşi făcuse vârfurile violet pentru a se remarca.

Începuse să renunțe la hainele simple şi să fumeze împreună cu el şi alții în spatele şcolii. Blaineley devenise ținta batjocurei sale de când observase cât de mult îi plăcea lui Moon s-o vadă distrusă. Făcuse toate astea în zadar. Câştigase căteva sărutări, nopți alături de el. Dar tot nu era împăcată. Ea îl voia pe el, îi voia inima.

Cu toate acele schimbări nu reuşise nimic. Moon nu voia pe nimeni alături de el... cel puțin asta lăsa el să se vadă. De fapt el avea nevoie de cineva. Cineva diferit de el, cu un suflet bun care l-ar fi salvat din abis. Cineva ca Blaineley.

Violet se opri în fața lui şi dădu să-l îmbrățişeze, dar Moon îi făcu semn să nu.

— Hei, băieți. Care-i treaba? Încercă să pară cât mai degajată, dar adevărul era că simțea doar frică.

— Plictisitoare, puteai să întârzi mai mult? O întrebă Henry enervat, făcând-o să rânjească.

— Da, puteam.

— Toate bune şi frumoase. Hai să bem ceva, deja m-am săturat să văd aceleaşi imagini şi să aştept.

Henry o luă înainte, Violet urmându-l, doar că ceva o opri la jumătatea drumului. Moon îşi strângea mâna în jurul antebrațului său şi privea în continuare marea. Violet tresări şi îngiți în sec.

— Moon, frate, hai...

Henry aproape că se înecă, cu propriile cuvinte când îi observă expresia lui Moon. Sprâncenele aproape i se uniseră într-o încruntătură, iar ochii i sclipeau într-un mod ciudat.

— Ce nai... încercă să spune, dar Moon i-o luă înainte.

— Violet, de câte ori m-am interesat eu de ce faci, cu cine eşti sau unde eşti? Întrebă, blonda înghițind în sec.

— Niciodată, scăpă cuvântul.

Cu toate că mi-aş fi dorit s-o faci, completă în minte.

— De câte ori ți-am spus să te preocupi de viața ta. Nicidecum de a mea?

Violet strânse din buze, simțind că discuția nu se îndrepta spre bine. Iar asta era din cauza unui singur motiv... muta.

— Mereu.

— Văd ca acum îți poți găsi cuvintele. Mă întreb dacă creierul tău îşi aduce aminte de aceste cuvinte doar atunci când eu sunt aici să le repet?

Îşi muşcă interiorul obrazului. Ştia că va afla de ce-i făcuse acele mute. După cum reacționa, sigur nu se înecase şi scăpase la timp. Moon expiră cu putere şi mări strânsoarea din jurul antebrațului ei.

— Dacă mie nu-mi pasă de tine, nu am nevoie ca ție să-ți pese de mine.

Am deja persoana potrivită care să se preocupe de mine. Şi acea nu eşti tu. Şi-ar fi dorit să-i spună asta, dar se abținu din a fi trădat de sentimente. Nervii pe care îi simțea l-ar fi dat de gol.

— Şi dacă nu-ți pasă de mută, atunci de ce eşti aşa deranjat? Parcă îți doreai s-o distrugi, eu doar te-am ajutat. Ar trebui să-mi mulțumeşti. Spuse prinzând curaj.

— N-am nevoie de ajutorul nimănui. Înainte să scapi de o persoană, scapă de prostie şi de toate gândurile tale. Indiferent dacă ele se leagă de mine, sau de mută.

Ultima parte o pronunță cu multă amărăciune. Se resemnă, continuând:

— Înțelege odată, tu şi eu nu va exista. Aşa cum eu si ea nu va exista. N-am nevoie de voi. Reține asta, repet-o, respir-o, înțelege-o. Fă orice că să nu mai uiți.

Violet se smuci din strânsoarea lui, dar în zadar, degetele lui Moon erau încleştate ca nişte cătuşe.

— Poate că nu vreau asta.

— Nu-mi pasă ce vrei.

Aproape că scăpă câteva lacrimi la auzul replicii dure. De data asta se smuci cât putu de tare şi reuşi să scape. Se întoarse spre ele cu o privire furioasă.

— De parcă ți-a păsat vreodată de ce vor alții! De ce simt alții! Țipă, lăsând să iasă la suprafață toate frământările acumulate pe parcursul anilor. Niciodată nu m-ai ascultat, nu mi-ai acordat atenție. Iar eu sunt şi aş fi fost în stare de orice pentru tine!

Henry îi privea pe cei doi nedumerit de ce se-ntâmplă. Dar ceva îi era clar, Violet o dăduse rău în bară.

— Ți-am cerut eu asta?

— Exact! N-ai făcut-o, dar eu aş acționa oricum, pentru că țin la tine! La naiba, am încercat orice. Asta pentru puțină afecțiune din partea ta!

— Nu ți-am cerut asta, repetă.

— Da, dar eu am cerut puțină afecțiune. Poate puteam construi ceva frumos.

Moon se opri din respirat câteva secunde, imaginându-se cum ar fi fost dacă Violet era în locul lui Blaineley. Făcu o grimsă apoi reveni cu privirea asupra ei.

— Nu prea cred că ar fi fost posibil. Ai mare grijă, Violet. Ți-o repet a mia oară, nu te băga unde nu trebuie. Nu ai idee cât de mult mă abțin să nu-ți aplic acelaşi tratament pe care tu i l-ai aplicat lui Blaineley. Doar că în cazul tău, fii sigură că n-ai ieşi la suprafață.

Moon se întoarse pe călcâie, respirând greoi. Era foarte nervos, iar caracterul lui Violet nu-l ajuta. Plecă de acolo pentru a nu săvârşi fapte grave. Poate că prietenul său nu înțelegea problema sau gravitatea situației. Poate că discuția cu Violet fusese scurtă, dar ştia că ea percepuse mesajul său: Să stea departe până nu-i prea târziu. E conştinetă de ce poate el să facă, aşa că discuția asta sigur o va tempera o perioadă.

Îşi scoase încă o țigară din pachet, în minte răsunându-i cuvintele lui Blaineley. Nu prea ştia el ce e aia iubirea, dar dacă ea chiar îl iubea, nu s-ar fi schimbat, nu l-ar fi schimbat, ci s-ar fi distrus ca mai apoi să se reconstruiască într-un mod diferit. Tot ce a făcut ea, a fost să devină ca restul, cu nimic mai diferită. Pufni dezgustat şi se opri pe o bancă, nu ceruse nimic nimănui.

Nu ceruse iubire, nu avea nevoie de ea.

Nu ceruse milă, oamenii să se ocupe de ei, nu de el.

Nu ceruse ură, dar se bucura să-şi vadă duşmanii supărați pe succesul său.

N-am cerut-o pe Blaineley, dar am nevoie de ea. Cu toate că îmi e frică, îmi e şi salvare.

~ hah, am încercat şi eu. :) 🔝
Acum, pentru că sunt curioasă să vă ştiu părerile, ce ar fi să lăsați o scurtă părere legată de ultimele vorbe gândite de Moon: ,,N-am cerut-o pe Blaineley, dar am nevoie de ea. Cu toate că îmi e frică, îmi e şi salvare. " şi să încercați sa faceți o legătură cu pozele de mai sus. Ştiu că prima deja e de speriat pentru viitor. :))
De ce episod din carte vă aduc aminte pozele? Sau ce se va întâmpla pe viitor.
În funcție de ce scrieți, veți primi o dedicație la capitolul acesta. Asta pentru părerea ceva mai apropiată de adevăr sau mai bine dezvoltată. Şi restul vor primi o dedicație la viitoarele capitole. :))