Blaineley începu să învârtă furculița prin mâncare şi privi în jur. Spre surprinderea ei, Moon încă nu se trezise.

Oboseala l-a ajuns şi pe el într-un final. Gândi în timp ce se lăsă pe spătarul scaunului. De foarte multe ori se gândise cum reuşea Moon să țină pasul cu noul program, era sigură că înainte se odihnea mai mult. Nu e obişnuit cu statul până târziu şi odihna de câteva ore, mai pe scurt progrmaul lui Blaineley. Ea ura să doarmă după-amiaza, nici măcar nu reuşea să pună geană pe geană, dar să doarmă câteva ore în plus.

Oricât de obosită era, prefera să aibă un somn mai adân seara, decât să doarmă fix când treburile erau în toi. Avusese câteva zile în care se trezise târziu, dar asta din cauza nopților nedormite sau a consumării unei doze prea mare de energie. Creierul ei fixase programul, obişnuită cu treburile din fosta casă, nu avea timp să stea mai multe de câteva ore şi în acel scurt timp dorea să-şi recapituleze o lecție sau să citească ceva bun.

În apartament nu ştie ce ar putea face; Moon doarme, aşa că nu poate face curat, cine ştie în ce mod ar face zgomot şi l-ar trezi. Să plece la o plimbare, ar însemna să-i dea alte sperieturi, iar ea nu poate profita de bunătatea bunicului, din câte lasă la vedere, îi place să-şi petreacă timp singur. Ieri a avut parte de revederea şi rememorarea anumitor locuri şi momente, care, poate, l-au adus într-o stare melancolică.

Ce le-aş putea arăta eu nepoților sau copiilor la bătrânețe? Se întrebă şi se ridică de la masă având farfuria cu mâncare în mână, până şi foame pierise brusc.

Gândul unei familii construite pe baze puternice o întristase, sau mai bine zis frica pe care o simțea necontenit ca acele umbre să nu se întoarcă dupa ea. Nu poți spune că ai terminat o treabă dacă rămân supraviețuitori, cel puțin ea asta percepea dintr-un act criminal.

Şi dacă vor să apară când fericirea se derulează? Nu am ce să le ofer, nici măcar nu ştiu ce-mi cer, dar oricum fericirea e singura care nu poate fi cumpărată, dar poate fi furată... sau ucisă. Într-un fel sună ciudat să se gândească la asta tocmai acum, iar viitorul încă se află în ceață. Un copil, o fetiță sau un băiețel, o ființă atât de curată, neatinsă sau murdărită de restul. Un mic înger nevinovat care are nevoie de două persoane care să-l îndrume.

Îşi aşeză mâinile pe marginea blatului de bucătărie, în ochii formându-i-se lacrimi cristaline. Două persoane... o mamă... un tată... singurele persoane care au lipsit din viața ei.

Am reuşit să mă descurc, dar nu am reuşit să trec peste întreg golul.

Şi aşa, odată cu gândurile ei, reveneau obişnuitele întrebări: ce am făcut să merit asta? Nu vedea în părinții ei nişte oameni răi sau lipsiți din sentimente. Se îngrijau foarte mult de ea, cel puțin în ochii ei îşi îndepliniseră datoria de părinți. Lucru total adevărat, Blaineley desprinsese printre cele mai frumoase calități.

O persoană rea, are acea sclipire suspicioasă în ochii. Putem recunoaşte astfel de oameni după felul în care abordează o situție, sau modul în care nefericirea cuiva le aduce fericire.

Şi cu toate astea sunt morți. De fapt toți oameni buni sunt pe cale de dipariție. Viața e nedreaptă, ne ia tot ce e frumos, iar dacă nu reuşeşte asta, vrea să ne transforme în ceva urât. Trece peste cine poate.

Se dădu câțiva paşi în spate şi îşi curăță obrajii de lacrimi. Când încercă să se întoarcă, se lovi de un piept tare. Două mâini puternice se încolăciră în jurul taliei sale.

— Bună dimineața, rază de soare. Îi şopti pe un ton somnoros.

Blaineley zâmbi şi îşi lăsă capul pe spate, Moon se îngropă cu fața în părul ei şi trase puternic aer în piept, îi plăcea să-i respire parfumul dulce.

— De ce nu m-ai trezit? De ce nu ai dormit mai mult? Eu care mă gândeam că trezesc lângă tine, nu în brațe cu perna. Râse şi o învârti.

Blaineley, ruşinată, lăsă capul în pământ.

Blaineley e iubire.

Moon e fericire.

Ea e blândă.

El e protector.

Din orice fel de stare, reuşeşte să-i aducă un zâmbet micuț pe față. Moon e fericire. Repetă, strângându-l mai bine în brațe. Fericirea mea eşti tu.

— De ce ai fața aşa tristă? O întrebă cu ochii întredeschişi.

Blaineley îi zâmbi şi se ridică pe vârfuri, capturându-i buzele într-un sărut scurt.

— Încă visez, sau tu tocmai m-ai pupat? Îşi arătă uimirea, zâmbindu-i vicleneşte.

Şi eu mă întreb mereu dacă ceea ce trăiesc e un vis. Dacă fericirea asta nu este prea multă sau prea puțină, dacă tu exişti, dacă eu sunt reală, dacă totul e real.

— Presupun că ar trebui să fac acum pe agresor de abia trezit şi să te iau pe sus?

Fata îl lovi jucăuş în braț si se deprinse de el. Moon strâmbă din nas trăgând-o înapoi.

— Cine a zis să te îndepărtezi? Nu mi-ai dat pupicul de bună dimineața, bine, cel mai devreme nu se pune.

Blaineley mări ochi spre el, cu greu reuşea să lase timiditate de-o parte şi să pară mai relaxată. Simțea mari emoții când era aproape, nu ştia ce să facă, mintea ei nu ştia în ce parte s-o ia, era mult prea exaltată.

— Oo, haide, urmează să mi-l dai şi pe cel de după-amiază şi pe cele de seară.

Blaineley îi ghidă privirea spre ceasul de pe perete care indica ora unu, Moon îşi încreți nasul şi reveni cu atenția la ea. Se lăsă puțin în jos şi o ridică în brațe, Blaineley, instinctiv, îşi încolăci mâinile în jurul gâtului său.

— Nu contează momentul zilei, vreau să le trăiesc pe toate cu tine de parcă ar fi ultimele. Pentru că tu eşti fericire. Îi şopti în ureche înainte de a-şi lipi buzele de ale ei.

Nu avusese timp să reacționeze şi se lăsă ghidată de el. Cum pot două persoane să fie fericire? Ei bine, foarte simplu; el e luna pe care ea o admiră şi o iubeşte atât de multe, iar ea e soarele de care el are nevoie pentru a se încălzi şi, în principiu, pentru a trăi.

Relația lor nu întrecuse niciodată vreo limită anume, se mulțumeau cu iubirea cedată. Moon nu avea de gând să întreacă limita, iar Blaineley nici nu voia să se gândească atât de departe. Sunt încă tineri, au un viitor în față, iar iubirea adevărată nu se bazează pe adevărată cunoaştere din punct de vedere biologic, ci din punct de vedere sufletesc. Nici nu puteau spune că ştiu prea multe unul despre altul. Ea îi cunoaşte numele şi anumite părți din sufletul lui, el îi cunoştea numele, afecțiunea şi limbajul feței, al atingetilor, al mişcărilor. În rest erau străini, trecuturile lor îi înstrăina, experiențe de viață neştiute, sentimentele ascunse şi inimile atât de diferite.

În sinea lor se iubeau nespus, dar în realitate nu-şi puteau spune asta, încă mai erau multe lucruri care trebuia definitizate în inimile lor. Viitorul lor îi speria într-o oarecare manieră, nu ştiau ce urmează sau cât mai aveau să rămână împreună. Toate poveştile sunt imprevizibile indiferent de începutul sau decursul lor, dar ei vedeau eşecul lor de început ca pe un viitor împreună.

Moon îşi lipi fruntea de a ei şi o privi pe sub gene. Aproape o lună de când sunt aşa apropiați şi simte că depinde din ce în ce mai mult de ea. Nu avusese relații lungi sau cu vreun bob de iubire, relațiile lui se rezumau la o singură noapte. Pe când Blaineley nu avusese relații, era ocolită din cauza micilor imperfecțiuni şi din cauza lui.

Totul părea o problemă plină de plusuri şi minusuri, Moon o necăjise mult timp, astfel, aducându-i ura şi batjocora altor persoane, dar în acelaşi timp, aducându-l pe el mai aproape. Blaineley dădea în interiorul lui Moon o adevărată bătălie, bătălie care îi deschidea sufletul şi îi dădea jos masca. Rezultatul acestei probleme e necunoscut, pe zi ce trece plusurile şi minusurile se adună... poate la un moment dat, din cauza neatenției, vor renunța din a afla rezultatul.

— Ce ai vrea să facem astăzi? O întreba în timp ce luă între degete una din şuvițele brunete.

Blaineley ridică din umeri şi privi în jur. Nu era adepta ieşirilor, mai mult introvertită, prefera să rămână ceva mai mult în cochilia ei.

— Hmm, ce ai zice de o ieşire la plajă? Noi doi, soarele, nisipul, apa.

La auzul ultimului cuvânt se cutremură, înotul este ultimul lucru la care s-ar fi putut gândi. Ea şi apa nu sunt deloc prietene, dovadă primele zile la casa părinților lui.

— De ce te-ai schimbat aşa brusc la față? Doar nu crezi că te las singură în apă?

Blaineley strânse din buze şi îşi mută privirea în bucătărie. Nu putea alege altceva decât plaja? Mai bine ar merge prin parc şi l-ar întâlni pe Lester decât asta. Moon îi observase teama, aşa miji ochii, încercând să găsească altceva.

Zâmbi semnificativ când o idee îi apăruse în minte, ar fi prima dată când face asta, dar nu înseamnă că poate ieşi ceva nereuşit.

— Dacă nu vrei plajă, atunci ce ai zice să mergem înapoi în camera ta şi să jucăm ceva? O să fie tare amuzant să te văd mimând chestii.

Blaineley se reîntoarse cu atenția asupra lui şi îl trase în brațele ei firave, latura lui copilărească o făcea să zâmbească de fiecare dată. Îi înțelesese teama față de apă, sau cel puțin aşa considera ea.

Moon o prinse de mână şi înaintară spre camera ei. Spre uimirea ei, camera era aranjată, patul făcut şi hainele chitite la locul lor. De când se trezise Moon de fapt?

— Nu sunt aşa leneş pe cât par. I se adresă, înțelegându-i umirea din privirea.

Serios? Cu paşi discreți se apropie de pat şi luă una din perini în mâini, Moon căuta cu privirea ceva prin cameră şi nici nu realiză când Blaineley aruncă perna spre el.

— N-ai făcut asta. Spuse luând perna de pe jos. Blaineley se arătă curajoasă şi luă o altă pernă, arucând cu ea în Moon.

De aceasta dată, Moon se feri şi luă a doua pernă de pe jos, apoi zise:

— Să-nceapă războiul.

Din câteva mişcări apăru lângă ea şi o lovi cu perna în braț, Blaineley râse la acțiunea lui şi ultima pernă de pe pat. Moon încerca să se apere, dar calmitatea lui Blaineley îi dădea un mare avantaj în ,,bătălie".

Înşfăcă una din pernele pe care le  ținea în mâini şi îl atacă mai bine. Simțind că e în dezavantaj, lăsă ,,armele" jos şi năpusti asupra ei, împingând-o în pat. În jurul lor câteva pene cădeau alene.

— Fată rea, am făcut ordine şi uite ce faci. O certă, privindu-i chipul luminos.

Blaineley scoase limba spre el şi prinse în palmă una din penele albe. Moon o imită şi se rostogli în pat, poziționând-o pe Blaineley deasupra lui. Şi din nou acea ruşine şi timiditate îşi făcuse apariția, Blaineley se afla la câțiva centimetri de fața lui şi mai că se pierduse în acel albastru abisal.

— De ce nu ai apărut mai devreme în viața mea? Întrebă, îndepărtându-i una din şuvițele de păr.

Roşi la întrebarea lui, şi ea se întreba de ce nu apăruse mai devreme în viața ei. Dar poate aşa le-a fost scris, dacă s-ar fi întâlnit când ea se afla în pragul durerii, iar el nu avea acelaşi comportament de acum, cine ştie ce ar fi ieşit.

Mai bine mai târziu, decât prea devreme. Decât să-şi provoace alte răni, e de preferabil să le vindece pe cele de acum.

Moon ştia cel mai bine de ce o întrebase asta... din cauza acelei perioade de pierdere pe care o avusese şi a întâmplărilor care îi dictaseră viața. Poate cu Blaineley ar fi fost mai ferit, dar dacă viața a vrut ca ei să se cunoască acum, el n-are de gând s-o condamne. E mulțumit de tot ce are.

Acum ştiu că sunt puternic să mă apăr şi să te apăr, îngere. Nu vreau să te pierd.

~ Gata şi capitolul, ce ziceți, planul lui Moon chiar a fost să se bată cu perne sau are altceva în cap?