Zilele de Derby deveniseră, încă din 1840, cele mai importante momente purtătoare de spectacole hebdomadare, pentru că acela fusese anul în care regina Victoria și soțul acesteia participaseră la curse ca simplii spectatori.

Fusese frenezie, iar aceasta purta încă un ecou omniprezent în deceniile care trecuseră, motiv de inspirație pentru pictorii victorieni. Era de neimaginat să nu vizitezi cursele în această perioadă a anului, așa cum observase de-a lungul existenței sale Carol.

Pentru a o feri de atmosfera plină de concupiscență, ducele preferase să ia trăsura până la grajduri, acolo unde își propusese să se ducă dis-de-dimineață. Lucian venise pentru a face schimb de cai, pentru a găsi iepe de prăsilă și, bineînțeles, pentru a schimba câteva animale pe care nu le considera demne de performanțele grajdurilor din Dalkeith. Carol, în schimb, îșii dorea să participe la Derby pentru că dezvoltase o pasiune pentru cai de când era foarte micuță tocmai datorită bărbatului dinaintea ei. Iubea să călărească și își descoperea un deliciu în privirea curselor. Dacă ar fi fost bărbat probabil că ar fi ales drumul acela. Nu era nici acum prea târziu să se dea drept bărbat și să participe la cursă, dar îi promisese tatălui său că avea să își găsească un soț și asta putea să fie destul de greu considerându-i dorința ascunsă de a fi pe pista pentru alergători.

Niciun gând legat de faptul că într-o lună trebuia să găsească „marea" iubire nu putea să șteargă totuși plăcerea de pe chipul ei pentru atmosfera de pe Epsom.

La câteva minute de locul în care stăteau, hipodromul era vast și proaspăt curățat. Era o afacere bună în perioada asta a anului să vii la Epsom. Vânzătorii ambulanți înțeleseseră asta de ceva vreme, stabilindu-și tarabele de-o parte și alta a hipodromului. Mirosurile de plăcintă, citrice și băuturi rivalizau cu cele ale hanurilor din apropiere și anunțau un profit mai mare, căci erau pentru toate categoriile sociale.

Iar la Epsom întâlneai reprezentanți din toate păturile Societății. În fața hipodromului oprea o trăsurică fără acoperământ din care se vedea ieșind o doamnă frumos îmbrăcată. Aspectul femeii ar fi păcălit păturile inferioare, dar aristocrații știau că era amanta unui lord renumit. Statutul ei nu era diferit de al fetelor care își făceau veacul pe lângă corturile competitorilor și susținătorilor acestora, ci norocul diferea. Doamna tuși aparent deranjată de fumul înecăcios care se formase de la pipele unui grup de bărbați. Asta sau era deranjată de faptul că un joc de noroc îi atrăgea pe aceștia mai mult decât favorurile ei.

Mirosurile erau oribile – transpirație, mâncare proastă, alte resturi umane și animale, iar cel mai incitant i se părea lui Carol faptul că din această zonă de intrare puteai să culegi cei mai mulți pureci. Un câine cu blana pe jumătate dispărută trecea prin fața doamnei, la care aceasta se opri scandalizată de teamă. Imediat își lovi valetul că nu alunga potaia.

Pe lângă anexele a ceea ce însemna festivalul, găseai și mulți cai, mai ales că, trecând pe lângă atmosfera de circ – exact asta era, plină de acrobați și diferite ciudățenii ale naturii extrem de digerate de toate grupele de oameni – te apropiai de grajdurile renumite și spațioase ale Derby-ului, ceea ce însemna că suntele se transformau. Se auzeau din ce în ce mai puține glasuri de femei și mai multe strigăte masculine. Unele nu se sfiau deloc să înjure, dar lui Carol nu îi păsa. Exact asta îi plăcea la cursele pentru cai: reauneau toți oamenii, indiferent de avere, și era un profit pentru toți.

Se dădu jos din trăsură și fu întâmpinată de un grup de patru copii cu părul în neorânduială și cu hainele jerpelite, dar care aveau amprentele zâmbetelor pe chipurile lipsite de inocență. Carol le zâmbi și scoase din poșetă câteva lire pe care le oferi fetiței. Aceasta era aparent șefa bandei de cerșetori minori, cea mai dulce dintre ei.

— De asta nu îmi place să vii cu mine!, bodogănii ducele.

Se împotrivise și acasă, dar toți insistaseră că i-ar fi făcut bine o gură de aer. Carol se agăță de brațul lui și oftă, căci nu ar fi putut să îi interzică să vină nici dacă și-ar fi dorit.

— Ascultă, Carol, începu ducele după ce se îndepărtară de trăsură, în legătură cu soțul pe care trebuie să îl găsești până la finalul Derby-ului...

— Am zis deja că o fac, tată, zise fata privind în jur la minunatele exemplare de cai, la grăjdari și echipamentul pe care îl cerea această meserie. Nu e cazul să îți faci griji.

— Te pot ajuta, dacă vrei. Lord Rosebery...

Carol își mușcă buzele. Se ajungea din dou la lord Rosebery. Oftă, căci nu îi plăcuse niciodată bărbatul acela.

— Nu îți face griji, accentuă ea de data aceasta cuvintele. Mă voi descurca pe cont propriu.

— Carol, oftă ducele și o opri. Vreau să fii fericită!

Fata privi în ochii tatălui său. Știa că o iubea mai mult decât orice pe lumea aceasta, de aceea o și obliga să se căsătorească. Dar nu o putea vedea niciodată pe deplin fericită, iar asta pentru că ea își irosise deja prima dragoste, pe Caleb. Îi zâmbi pentru a-l încuraja, apoi își întoarse chipul spre un grajd care îi părea familiar.

— Ăia nu sunt ai noștri?

Ducele fu atras de discuția despre cai, întrucât era un subiect pe care îl iubea. Dădu afirmativ din cap și se apropiară de cele trei exemplare. Grăjdarul lor, venit tocmai din Dalkeith la comanda ducelui, se ridică de pe banchetă și își dădu jos pălăria. Domnul Pike era în slujba ducelui de când se știa Carol. El avusese mereu grijă de caii și poneii fetei. Era un bărbat de statură medie, cu barbă și păr crescut în neorânduială, cu degetele de la mâini ușor chircite în interior și crăcănat. Mereu curat, în ciuda modestiei hainelor, și cu un temperament de scoțian, avea până și accentul care sărea uneori și tatălui ei.

Carol se apropie de iapa albicioasă pe care domnul Pike o legase și îi atinse botul, lăsându-și mâna în săculețul agățat pe un cui care conține câteva bucățele de zahăr. I le oferi, iar calul începu să lingă nerăbdător răsplata.

— Ar fi o pereche frumoasă pentru armăsarul meu!

Fata își semeți privirea și observă un bărbat care descăleca. Cu păr brun bine tuns, lipsit de barbă și purtând casca obișnuită concurenților, acesta deținea un frumos armăsar negricios, care dădea nerăbdrător din coadă.

— Mă scuzați, milady, zise acesta și se înclină înaintea ei. Harry Constable!

— Carol, rămase ea imperceptibilă. Este într-adevăr o iapă frumoasă, adăugă și continuă să mângâie pe grumaz calul.

— Ca stăpâna ei, dacă îmi dați voie să zic.

Plescăi și privi în jur. Un grup de grăjdari îi privea dintr-o boxă aflată pe diagonală. Unul dintre aceștia se sprijinea într-o bucată de lemn ce voia să semene cu bățul oierilor, dar care era prost făcut. Îl vedea zâmbind încrezător și spunându-i celuilalt ceva. Probabil că vorbeau despre ea. Putu citi pe buzele unuia dintre ei cuvântul „leșin" și își strânse maxilarul înainte gestului urmat de cuvânt. Ceilalți doi râseră.

Își întoarse privirea spre Harry Constable și adăugă:

— Îmi face plăcere să aud că aceasta este părerea dumneavoastrră despre mine!

Chiar dacă nu îi făcea. Oftă și rămase să discute cu acest bărbat încrezător. Nu putea să spună că îi displăcea, fizic vorbind. Era înalt, fiind câțiva centimetri infirmi între ei, cu pieptul și brațele modest construite. Ca orice jocheu, Harry avea, pe sub pantalonii negri cu talie înaltă, coapse puternice de la orele de echitație, alături de niște gambe ferme închise de cizmele pentru călărie din piele. Era foarte bine îmbrăcat, iar asta însemna că avea un sponsor renumit, destul de bogat și de celebru.

Pentru că știa că vor paria și anul acesta, Carol găsi potrivită posibilitatea de a afla cât mai multe despre jucători și de a socializa în vederea găsirii partenerului „ideal" pentru tot restul vieții. La urma urmei, nu doar iapa pe care o mângâia acum avea să fie vândută pentru că pur și simplu îi venise vremea să se împerecheze, să nască mânzi, să se așeze în boxa ei ca o femeie împlinită și linișttă. Până și ea trebuia să facă asta.

Chit că accepta liniștea unei vieți sau nu.

*

— ... și va leșina!

Fred Ackers izbucni în hohote de râs, urmat de ceilalți prieteni ai săi, toți grăjdari. Luke Alder își șterse primul lacrimile, iar Jimm Baynes continuă să se mai țină cu mâinile de burtă mult după ce gluma își pierduse din strălucire. Drept urmare, Fred îi făcu semn lui Luke să îi tragă nătărăului o palmă prin care îl liniști. La acest gest, Fred și Luke izbucniră din nou în râs, iar la câteva secunde după ei o făcu și Baynes.

Bărbatul de pe banchetă nu avea însă chef să râdă cu ei. Nu i se părea deloc ilar ceea ce auzea. Ackers, Alder și Baynes făceau glume pe seama fiicei ducelui de Queensberry și despre talentul ei de a leșina în fața tuturor bărbaților.

Observându-l astfel, Fred își domoli râsul și se trânti pe banchetă lângă el, lovindu-l strașnic peste umerii vânjoși.

— Black, dragul nostru, ce mai zici tu?

— Doar că nu mă interesează glumele tale, Ackers!, ridică acesta pleosca din care bea.

— Ei, dar stăpânul tău, Harry Constable nu știe cu cine vorbește, Black bătrânule! Pe sub ochii căprui, grăjdarul îl privi pe Fred. Pe bune! E Carol, fii-sa lu' duce. Cum să leșini de zece ori pe sezon? Asta, privi spre ceilalți doi și se apropie mai mult de urechea bărbatului, ori e gravidă ori e ofticată.

Cel numit Black își ridică sprâncenele și se întrebă cum ajunsese să se întovărășească el cu niște fetițe ca Fred, Luke și Jimm. În grajdurile lordului Stirling, își amintea. Dăduse peste nătărăii ăștia care nu știau nici cum să potcovească bine un cal și îi scosese din multe belele doar pentru a auzi acum cum bârfesc ca niște femei o lady.

Își înălță puțin capul și privi spre locul în care Harry Constable vorbea cu Carol. Harry era preferatul lordului de Stirling, drept care îl primisese pe el drept grăjdar în timpul Derby-ului, pe cel mai abil om al contelui, ca să se ocupe mai mult de Sefton, calul acestuia. Dădu pe gât încă puțin din poșirca pe care și-o strecurase în pleoscă. Nu, Harry n-o merita pe Carol, dar nu astea erau grijile Bătrânului Black.

Da, barba îi crescuse destul de mult, acoperind pomeții și mustățile, părul se făcuse desul de lung ca să îl lege cu o fâșie ruptă dintr-o cârpă uzată într-un coculeț micuț, dar se întreba dacă era încă suficient de nerecunoscut. Oftă, căci mai mult decât peticul de la ochi nu putea să facă pentru a-și ascunde identitatea, iar acesta nu era rezultatul disperării: ochiul drept al Bătrânul Black fusese secționat în partea de sus, astfel încât nu îl pierduse, dar fusese acoperit de o peliculă albă ca urmare a accidentului. În orice caz, nu mai era funcțional și pentru că nu voia să sperie toate doamnele și să îngrețoșeze lorzii cu ochiul lui de diavol – asta îi spusese medicul că avea – alesese bucata negricioasă de material uzat. Arăta ca un pirat acum, dar măcar ținea la distanță orice om ar fi putut interacționa cu el și l-ar fi putut recunoaște.

— Hopa!, zise Fred în urechea lui. Te cheamă înfumuratul!

Își dădu ochii peste cap și râse, iar Black avu impresia că vede cu adevărat o fetiță în loc de Fred. Înghiți în sec și se ridică de pe banchetă. Știa că avea să apară și momentul ăsta. Își asumase riscurile odată ce hotărâse că voia să fie grăjdar. Nu știuse că avea să fie atât de riscant, dar cu siguranță i se părea că nu era viața din munți pe care și-o propusese.

Se întoarse pe călcâie și porni înspre Harry. Bărbatul își menținu privirea în pământ la cizmele urâte și scorojite pe care le avea. Se trezi că, la înălțimea lui, picioarele îi tremurau de parcă se ducea la tăiere. Asta ar fi însemnat tăierea lui dacă ea îl recunoștea. Își strânse pumnii vânjoși și prinse hățurile calului pe care Harry le aruncase neglijent. Sefton era un cal excepțional, iar el credea că avea toate șansele să câștige cursa, cât despre călăreț... Își uni sprâncenele – sprânceana, de fapt, și ceea ce mai rămăsese din cea dreaptă. Era greu să spună ceva despre domnul Constable.

— Și le-am zis că trebuie să concurez!

Până și vocea lui era enervantă, însă observase că era o prezență agreabilă femeilor, ba chiar admirat.

Totuși, când își dori să se întoarcă, observă vârful pantofiorilor ei. Apoi poalele rochiei și în cele din urmă talia cu corset strâns. Îi vedea degetele lungi, albe și își amintea. Închise pentru un moment ochii, amintindu-și totul. Ochii lui tădători ajunseră la linia lungă a gâtului și la părul frumos prins lejer la spatele capului. Linia fină a maxilarului era acolo. De ce îi observase pomeții? Inima i se strânse, căci privirea ei era la fel de țintuită asupra lui ca a ei.

Carol se schimbase al naibii de tare!

Înghiți în sec și rămase acolo privind-o, până ce își dădu seama că se schimbase suficient cât să conștientizeze că era o femeie în toată puterea cuvântului. Oh, dar uite-i! Un pistrui supraviețuise vicisitudinilor loțiunilor și pudrei, ridicându-se semeț pe obrazul ei. Gropițele aștepatu startul și acum, prea formate în copilărie pentru a o părăsi. Ochii mari și frumoși făceau prea multe corpului lui ca să mai stea acolo.

Ăsta era însă și un test de recunoaștere. Când fu convins că nu era recunoscut, Bătrânul Black se întoarse pe călcâie și îl luă pe Sefton cu el. Arămasarul devenise deja neliniștit. Avea nevoie să fie îngrijit.

— Mai era ceva, Bătrânule Black?, întrebă Harry oarecum dezgustat că acesta rămăsese prea mult în prezența lui și a lui Carol.

Grăjdarul se opri și dădu negativ din cap.

— Bun.

Îi făcu un semn din degete pe care simțurile lui Black îl depistară. Își strânse pumnul pe hățuri și înghiți în sec, continuând să meargă.

— Domnule Black?

Vocea ei diafană, menită parcă să muște din carnea vie a oricărui bărbat, îl făcu să se oprească din nou. Și îl trecură toți fiorii.

Îl recunoscuse oare? Avea să strige în gura mare totul? Își întoarse capul peste umăr, pe partea cu peticul.

— Nimic... mă scuzați... Am crezut că... Ei bine, semănați cu o persoană cunoscută mie. Dar e imposibil, bineînțeles. O zi bună, domnule Black!

Acesta oftă ușurat și plecă rapid. Ajuns în boxa lui Sefton aproape că se prăbuși pe banchetă. Picioarele îi tremurau prea repede, iar adrenalina i se scurgea periculos în tot corpul. Era foarte periculos ceea ce făcea, dar uneori își zicea că merita tot efortul. O lună de zile. Avea să fie o lună de zile. Va lua banii pe care îi primea ca urmare a acestui efort, întreaga simbrie de la lordul Stirling și va pleca de data asta în Irlanda. Acolo nu avea să mai găsească glasul dulce al lui Carol sau pătrunzătorii ochi cenuși.

Bătrânul Black va fi în Irlanda singur și străin, exact așa cum își dorea să fie. 

Iar acum, vreau să lămurim ceva, pentru că am descoperit o mulțime de oameni șocați de faptul că eroii - Caleb și Carol - sunt veri primari. 

În epoca aceea, căsătoriile între veri primari erau acceptate. Acum, nu se îndrăgosteau toți verii între ei, dar o parte o făcea. Căsătoriile nu aveau totuși un temei idilic; ele erau contracte menite să păstreze bogăția în familie prin alianțe inteligent realizate. În Anglia, în 1875, existau peste patru procente de căsătorii între verii primari doar din nobilime și peste trei în rândul claselor mijlocii. Singurele țări care interziseseră alianțele de cosangvinitate - așa se numesc astea - în secolul al XIX-lea fuseseră Austria, Spania și Ungaria. 

Bineînțeles că și astăzi se mai practică alianțele între veri peste tot pe continente, unele state prezentând câteva cerințe, altele acceptându-le pur și simplu, fiind totuși motivate biblic. În Biblie nu s-a zis nimic despre alianțele între verișorii de orice grad:

„Niciunul din voi să nu se apropie de ruda lui de sânge, ca să-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul. Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Îţi este mamă: să nu-i descoperi goliciunea. Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea tatălui tău. Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fata tatălui tău sau fata mamei tale, născută în casă sau afară din casă. Să nu descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fetei fetei tale. Căci este goliciunea ta. Să nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău. Îţi este soră. Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău. Este rudă de aproape cu tatăl tău. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale. Este rudă de aproape cu mama ta. Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău. Să nu te apropii de nevasta lui. Îţi este mătuşă. Să nu descoperi goliciunea nurorii tale. Este nevasta fiului tău: să nu-i descoperi goliciunea. Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este goliciunea fratelui tău. Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fetei ei. Să nu iei pe fata fiului ei, nici pe fata fetei ei, ca să le descoperi goliciunea. Îţi sunt rude de aproape: este o nelegiuire. Să nu iei pe sora nevestei tale, ca să-i faci în necaz, descoperindu-i goliciunea alături de nevasta ta, cât timp ea este încă în viaţă. Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăţiei ei, când este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea. Să nu te împreunezi cu nevasta semenului tău, ca să te pângăreşti cu ea. Să nu dai pe niciunul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh şi să nu pângăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul. Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. Să nu te culci cu o vită, ca să te pângăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie. Să nu vă spurcaţi cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră. " 

(Leviticul)

Ba chiar există o anumită alianță între verișorii Otniel și Acsa. Otniel era fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb şi deci erau verişori drepţi cu Acsa, pentru care s-a luptat ca să o poată avea de nevastă. Caleb a fost un bărbat deosebit de credincios şi viteaz şi dacă ar fi fost o încălcare împotriva poruncilor lui Dumnezeu, el nu ar fi îngăduit căsătoria lui Otniel cu Acsa. El insa i-a dat pe Acsa de nevastă lui Otniel.

Să fim însă sceptici cu privire la acest fenomen vechi de secole; a fost dovedit științific că există un risc de trei procente (și uneori și mai mare dacă se menține tradiția de a se cupla verișor cu verișor) ca descendenții unor relații de consangvinitate să fie mult mai predispuși diferitelor boli genetice, mutații care pot apărea spontan de-a lungul neamului cu atât mai mult cu cât femeia se apropie de patruzeci de ani.

Toată lumea lămurită acum? :))

(surse: Wikipedia, https://moldovacrestina.md/casatorie-verisori-primari/, Biblia)

2523 de cuvinte