sau cum încă nu se încheie

o lucrare monumentală de doi ani

23 martie

Își aleseseră o perioadă incredibilă de a da petrecerea de logodnă. În Philadelphia, până pe 29 martie avea loc Festivalul Vinului, iar cum se întâmplase să se decidă asupra nunții la începutul lunii, Gabrielle și Michael hotărâseră să organizeze petrecerea de logodnă cu o lună înainte de data ceremoniei nupțiale.

În splendoarea copacilor înfloriți, a temperaturilor decente și cu soarele zâmbindu-le deasupra capului, Gabby se învârtea agitată în restaurantul pe care-l închiriase alături de Mike. Bărbatul pur și simplu o privea de la o masă, acolo unde îi ținea compania William.

I se părea incredibilă transformarea Gabriellei: femeia, după ce văzuse cu ochii ei mormântul lui Daniel, îl adusese pe John Adkins în Pennsylvania și se ocupase de înmormântarea sa ignorând protestele soției, înflorise. Poate că rochia era de vină: era foarte decoltată și dezvăluia mai mult decât Mike și-ar fi dorit. Sau pur și simplu era corpul ăla. Părea că revenise la vechiul stil de viață de foarte mult timp apus: sală, înot, o dietă echilibrată și sex. Michael oftă, continuând să ia guri mici din vinul pe care și-l turnase mai devreme.

Revenind în Philadelphia, se mutaseră împreună. Apoi începuseră să se afișeze din ce în ce mai mult ca un cuplu, culminând cu anunțul care nu șocase pe nimeni. În tot acest timp, zâmbetul de pe fața lui Gabby îi făcea viața mai frumoasă. Michael nu se putea abține din a o contempla, chiar dacă știa că holbatul nu era politicos, dar Gabrielle a lui era fericită și se simțea mândru să știe că el contribuise la fericirea aceea.

Tocmai ce o vedea întorcându-se spre el, prinzându-l de mână și îngâimând ceva. Nici nu conta ce-i cerea să facă. Michael plutea pe un norișor al euforiei și uita că e muritor. Îi cuprise talia și zâmbi în fața unui cuplu.

— Se pare că logodnicul tău e deja amețit, iar nu alcoolul e de vină, remarcă femeia durdulie. Gabrielle își întoarse capul spre el și-l privi. Râse, un sunet atât de simplu și totuși care izbucnea în el complex, și își așeză o mână pe inima lui.

— Mă tem că aveți dreptate, doamnă, făcu Michael.

— Este evident! Vă potriviți de minune!

Gabby le mulțumi și fu trasă de Mike într-o parte.

— Wow! Sunt așa de obosită, încât e posibil să cad lată chiar acum. Nu glumea, realiză Kavanaugh, căci cearcănele mascate de corector vorbeau de la sine.

— Ar fi trebuit să dormi puțin. E de-abia miezul nopții. Mai avem patru ore de petrecut.

— Să mă gândesc cine nu m-a lăsat să dorm după-amiază, își dădu ea ochii peste cap. Apoi tu te-ai culcat lângă Kevin, iar eu a trebuit să rezolv criza prăjiturilor.

— Ți-a plăcut și ție, râse Mike amintindu-și că în curând dădaca avea să fie în plus în casa lor. Apoi, oprind-o în colțul retras care ducea spre băi îi cuprinse gâtul și spuse: Hei, arăți minunat. Nu cred că am avut ocazia să-ți spun asta.

— Crezi? Am impresia că rochia asta nu-mi vine bine... și privi nesigură în jos.

— Glumești? Îți vine prea bine.

— Dacă tu zici, ridică din umeri și se lăsă pe trupul lui, cu mare grijă pe umărul care fusese maltratat cu o lună în urmă. Michael o cuprinse tandru și oftă în rotunjimea omoplatului său. Își dorea să stea așa pentru totdeauna! Apoi, Gabby se ridică brusc. Uite-o pe mătușa Margo! Exclamă voioasă. Mătușică!

Îl trase pe Mike după ea, care deja hotărâse cât ura petrecerile, înfățișându-l în fața unei femei care se împlinise frumos în zona pieptului și șoldurilor după ce născuse cel de-al doilea copil.

— Gabby, scumpo! Exclamă Margo, atrăgând atenția soțului său, Edward. Cele două femei se îmbrățișară ca două prietene care nu se văzuseră de foarte mult timp. Felicitări! Apoi, privindu-l pe Mike adăugă: Amândurora. Nu pot să cred ce ai crescut, Michael!

— Nici mie nu-mi vine a crede, zise Edward. Cu toate astea, voiam să vă spunem că Natasha nu a putut ajunge la petrecere din cauza voluntariatului pe care-l face. Am luat-o în schimb pe Chloe. Arătă spre fetița subțire care semăna izbitor cu Philadelphia, ce discuta acum cu William. Dintre cele două fiice ale familiei Hook, Chloe semăna perfect în partea lui Margo, în partea domnișoarelor Wilde. Pe lângă temperamentul vivace și neobișnuit al puștoaicei de cincisprezece ani, Chloe era mai dezghețată și mai veninoasă decât sora ei de douăzeci.

— E în regulă, unchiule, am vorbit cu Natasha și ne-a urat deja sincere felicitări, zâmbi Gabby. Ce bine arătați voi! Îi cuprinse ea de mâini.

— Încă îmi mănâncă zilele mătușa asta a ta, se plânse Edward, iar Michael râse.

Întâlnise cuplul Hook cu mult timp în urmă, iar acum se bucura să vadă cât de puternică era relația de iubire dintre ei. Margo era sora Philadelphiei, care venea acum agitată, alături de soțul său pentru a-și saluta ruda de sânge.

Mai apoi, când în cercul familiei apăru o anumită Regina Arnwitch și un soț ursuz, Michael își spuse că intra într-un adevărat clan care se întindea pe mai multe continente. Familia lui nu avusese atât de multe legături, iar chiar dacă odată le posedase, Travis nu le mai întreținuse după moartea soției sale. Aruncându-și o privire spre Travis ce discuta solitar cu fosta doamnă Felstead, acum Kavanaugh, își spuse că nu ar fi dat viața lui pe cea mult prea liniștită a tatălui.

Îi plăcea aici, la dreapta unei femei care mai avea puțin și ilumina singură toată Philadelphia datorită exuberanței. Sentimentul se amplifică atunci când, gâfâind, apăru în stânga lui o anumită doamnă Wilma, iar o copie a lui Richard Arnwitch îi zâmbi mai puțin machiavelic.

— Ian. Ian Arnwich.

— Unchiule Ian! Îl îmbrățișă Gabrielle, iar Mike se mulțumi să dea mâna cu acesta.

Erau atât de mulți, încât umpluseră restaurantul și terasa. Copii mișunau peste tot, cei mari având grijă de cei mici – auzise că Ian și Will aveau cinci copii, dintre care, cea mai mare de douăzeci și doi de ani dansa cu partenerul său, iar cel mai mic se bosumfla într-un colț căci nu primea destulă atenție -, iar adulții conversând pe teme diverse.

În cursul serii, zâmbind tâmp Mike ieși pe balconul etajului restaurantului și expiră, privind luna. Întotdeauna își dorise o familie: mătuși, unchi, verișori, rude la a căror nuntă să participe. Nu avusese asta. Dar Kevin, care acum râdea, purtat fiind pe brațe de unul din copii lui Ian, avea să crească în sânul unei familii deosebit de largi. Și-ar fi dorit și el suportul ăsta înghesuit, lipsa asta de intimitate și aglomerația de suflete. Aici se simțea cu adevărat bine.

— Hei, simți atingerea lui Gabby pe spatele său. Ești ok?

Părea îngrijorată.

— Evident, îi șopti și îi sărută mâna, lipindu-se cu spatele de balustrada balconului pentru a avea o priveliște cuprinzătoare asupra salonului. Mă simt cu adevărat aglomerat.

— Știu că am multe rude, dar...

— Chiar îmi place, Gabby. Îmi plac conexiunile astea.

— Atunci, făcu ea lipindu-se de el, mă bucur. Mă bucur să aud că îți plac familiile mari.

După un timp, Michael se trezi zicând:

— Abia aștept să facem și noi o armată.

— O armată? Gabrielle râse. Vorbind despre armată...

— Ce este?, un fior îi traversă șira spinării și o privi impacientat.

— Nu știu dacă sunt motive reale de a ne bucura de-acum, dar cred că sunt însărcinată, Michael.

Îi dăduse vestea atât de lejer, încât nici n-avu timp să reacționeze. Dar când o făcu, o prinse de șolduri și o privi adânc, încercând să-și dea seama cât de adevărat era anunțul.

— Au trecut doar trei săptămâni de când mi-a întârziat, dar, dată fiind situația, cred că...

— Vom avea un copil, Gabby. Rămase perplex. Tatăl tău o să mă omoare!

Gabrielle se topi în brațele sale, râzând cu lacrimi. Apoi, trecând peste șoc, Kavanaugh o cuprinse și o ridică, învârtindu-se cu ea în timp ce artificiile împânzeau cerul.

Când se opri, privi spre Gabby și nu-i veni să creadă. După aproape un deceniu, dragostea lor îndelung răbdătoare își găsise în sfârșit menirea. Iar calea era cea corectă de data asta.

***

Și cât mai stai la petrecerea aia?

Îi trimise Genny mesajul pe la două dimineața, când începuse a doua tură de vals. William privea fericit spre sora sa care se unduia după mișcările lui Kavanaugh. În sfârșit erau fericiți, își zise și se ridică de la masă. Apoi, răspunzând mesajului lui Genny, se duse spre mamă și îi șopti discret la ureche:

— Sunt mort de oboseală. Mă duc acasă.

— Bine, scumpule, îi zise Delia. Ai grijă cum mergi pe drum.

Numai Dylan îl prinse de mână și îi zise:

— Trebuie să îți dau ceva? William știa la ce se referea tatăl său, dar zâmbi și dădu negativ din cap. Să nu stai toată noaptea!

Aprobă și plecă. Dylan știa întotdeauna ce făcea William. Știuse de când, la cincisprezece ani, venise acasă în stare de ebrietate. El și amicii fuseseră la curve, iar Will trăise niște experiențe incredibile. Tatăl lui știuse atunci și, fără niciun alt cuvânt lăsase pliculețul pe masa din bucătărie. A doua zi, bărbatul bătuse la ușa sa și îi spusese:

— Sper că știi în ce responsabilitate te bagi inițiindu-te în actul sexual, nu?

Pe vremea aia William roșise. Acum, însă, aproape de optsprezece ani, William nu mai roșea. Era conștient de tot ceea ce făcea și nu abuza de nimic. Se proteja, asigurându-se că, așa cum îi spusese Dylan odată, nu distrugea viața fetei prin plăcerea sa de moment. Iar el chiar o plăcea pe Genny. Oftă și ieși, fiind nevoit să traverseze pentru a ajunge la casa majoretei. Era el însuși excitat, dar nu Genny trezea starea asta în el. William Ravenleigh dorea o anumită negresă în patul său. Una foarte înaltă, o războinică înrăită, o dorea pe Maze Reynard.

Și-o scoase din minte, căci în ultima vreme n-o mai văzuse la școală. Totodată, când bătuse la ușa ei nu mai dăduse de ea și crezuse inițial că se mutase. Mai apoi, gândurile rele își făcuseră culcuș în mintea sa. Dacă Maze era acolo, în noapte, și avea nevoie de ajutor?

Uită, timp în care ușa fu deschisă automat, iar el tras înăuntru de o Genny îmbrăcată în roz, unduindu-și halatul senzuală. Sărutul îl luă pe nepregătite, dar avu destul cap încât să zică:

— Ai tăi!

— Plecați. Suntem doar noi doi în seara asta..

Îi plăcu ce auzi, așa că nu se jenă să o ia pe Genny pe canapeaua din living, terminând totul în dormitorul roz al fetei. În timpul actului simțise o repulsie fățișă față de cea care se prefăcuse incredibil de bine că o doare penetrarea sa.

— Nu trebuei să te prefaci virgină, Genny, o trăsese de păr și îi șoptise la ureche. Simt și eu lucruri, iar la tine lipsește cu desăvârșire.

Remarca lui răutăcioase o rupsese pe tânără de câteva secunde de plăcere. Și desprinsese o scuză din partea lui William care oftase, dându-și ochii peste cap.

— E în regulă, Genny. Nici nu prefer virginele. O sărutase pentru a uita totul. De azi erau practic un cuplu, chiar dacă Will nu simțea deloc asta.

În toiul nopții, desenând cercuri pe pielea fetei care adormise, tânărului i se păru că aude zgomot la parter. Pentru momente bune crezu că părinții ei ajunseseră, dar apoi realiză că luminile erau încă stinse, iar că acelea erau mișcări care nu cunoșteau casa. La un moment dat auzi un „Rahat!", ceea ce îi spuse clar: casa lui Genny era spartă.

Îmbrăcând doar lenjeria intimă coborî curajos, încercând să nu facă zgomot. Măcar el, dacă hoțul se simțea ca la el acasă în biroul tatălui lui Genny. Știa că era acolo după ușa ce rămăsese deschisă. Punând mâna pe un obiect hidos din cristal, William se apropie cu inima bătându-i speriată în piept. Asta era a doua sa acțiune de salvare și îi făcea o deosebită plăcere.

Datorită adrenalinei pe care o simțea curgându-i acum în vene, William luase hotărârea de a da la Academie. Voia să fie polițist, ca Gabby. Voia să țină o armă în mână și voia... ei bine, să lupte. Îi plăcea asta.

Senzația plăcută din el se dizolvă rapid când, intrând în birou, realiză că cineva scotocea în sertarele cu economii. Mai rău, recunoștea persoana. Holbându-se la întuneric își zise că Maze Reynard era extrem de proastă: da, pielea ei se camufla în întuneric, dar vestimentația albă o dădea incredibil de gol. Paietele de pe geantă și mai mult. Îi veni să-și azvârle singur obiectul în cap, dar în schimb îi dădu drumul pe canapea și, înainte ca Maze să-și dea seama, o cuprinse din nou pe la spate. Iubea poziția asta cu ea. Iubea fundul care îi primea în întregime mădularul.

În ultimele zile, William gândise că era cu adevărat obsedat de ea.

Maze icni și încercă să se elibereze, dar când piciorul ei dori să îl lovească între picioare, William o lipi de birou, aplecând-o peste acesta până ce fețele li se uniră.

— De ce furi, Maze?

— Ravenleigh? Întrebă tânăra încurcată. Ești... tu... la Genn?

Simțea parcă o furie dezlănțuită: în primul rând pe el, că fusese prins de ea petrecându-și noaptea cu Genny, iar apoi pe ea. De ce Maze Reynard fura?

— Da. Asta te interesează acum? Sau să știi dacă voi suna la poliție?

— Vei suna?, tonul ei era neîncrezător.

— Nu, răspunse. Dar aș putea. Furi de la Genny.

— Familia asta are prea multe. Nu vor observa!

— Furi din ură, Maze?

— Nu, la naiba! și îl împinse de pe ea. Apoi, privind spre ușă oftă. N-avea de gând să fugă. Fur pentru că am nevoie de bani. William își încrucișă brațele la piept și o privi. Trebuie să plec, OK? Avea lacrimi în ochi. Putea vedea asta. Nu pot sta aici, în Philadelphia.

— De ce?

— Mă caută...

— Cine?

— Nimeni, făcu scandalizată de curiozitatea lui. Pur și simplu nu vreau să mă prostituez pentru câțiva bănuți ca să fug... Eu... pur și simplu... un tip mi-a cerut asta.

— Să furi sau să te prostituezi? Își menținu William sângele rece, chiar dacă nu știa pentru cât timp.

— A doua variantă, și roși. Will își încleștă maxilarul. Nu vreau. Nu pot să fac asta. Nu așa... Am nevoie de bani și...

— De cât?

— O mie de dolari.

— O sumă frumușică, bălmăji Will. Cât ai strâns?

— Am găsit cinci sute de dolari. Știam că au bani și de-aia am venit.

William aprobă. Apoi, - nu avea să-și înțeleagă comportamentul nici peste ani lumină -, îi făcu semn să aștespre două secunde. Urcă în viteză în dormitor și își căută pantalonii. În ei știa bine că avea cardul de credit pe care i-l dăduse Dylan pentru urgențe. Oftă. Asta i se părea o adevărată urgență.

Brusc auzi zgomot sub plapumă.

— Will? Întrebă somnoroasă Genny. Ești ok?

Ăsta era momentul în care ar fi trebuit să-i spună că era jefuită. Ar fi trebuit să sune la poliție. Dar n-avu puterea asta. Tot ceea ce vedea erau ochii înotând în lacrimi ai lui Maze.

— Nimic, îi șopti. Mi-era sete.

Tânăra aprobă și își lăsă din nou capul pe pernă. Atunci prinse William momentul de a țâșni în jos pe scări. Care erau șansele ca Maze să fii fugit? Destul de mari, Will. Însă Maze era încă acolo și arăta ca o persoană abandonată. Maze Reynard era o orfană sărcă.

— Ține, îi înmână cardul lui. Parola e 5514.

— Nu poți să..., își mări Maze ochii. Doar nu mi-l dai așa... pe gratis.

I l-ar fi dat pe gratis, însă când ea pusese problema așa, inima lui bătu puternic, ca o tobă, până în vintre. Ceea ce voia William de la Maze nu era mai presus de partida pe care i-o ceruse tipul necunoscut tinerei negrese. Diferența era aceea că William o respecta pe fată. Chiar dacă își dorea exploatarea buzelor ei, dorea să-și plimbe mâna pe abdomenul acela ciocolatiu și să o guste în speranța că va găsi râul dulce mult visat.

— Și de ce nu? Întrebă retoric. E al tău acum.

Maze se apropie temătoare de el, nevenindu-i a-și crede ochilor. Îl atinse și, cu un instinct al hoției bine dezvoltat, îl trase din mâinile sale, fugind spre ieșire.

— Maze? Se hotărî William să-i zică, înainte de a se pierde în întunericul din hol. Erau singurele cuvinte pe care le putea articula și care veneau din dorința sa de a aplica în folosul legii. Își întoarse capul spre ea și observă pentru ultima dată silueta: Dacă te mai prind vreodată furând, îmi scot cureaua și te bat la pielea goală. Ai înțeles?

Maze începu să tremure, dar aprobă. Păru să ezite în acțiunea sa, dar apoi fu determinată de gândul că un unchi abuziv avea s-o găsească. Așa că puse mâna pe clanță și ieși. Fugi mâncând pământul pâne ce ajunse în stația de autobuz. Acolo se aplecă și oftă. William Ravenleigh îi înmuia sufletul înveninat.

În același timp, Will plescăi dezgustat la gândul că trebuia să se întoarcă la Genny. Chiar dacă se frecă de țesuturile moi ale lui Genny de mai multe ori până se crăpă de ziuă, William știu, venind încet spre casă, că nicio partidă de amor nu avea să mai fie la fel, acum că știa curbele delicate ale fundului lui Maze, că îl chinuia gândul pielii sale. William voia să o sărute, dar sărutul s-ar fi transformat în mai mult. Căci pe cât de blând, pe atât de lacom era fiul soților Ravenleigh.

Oftă și privi în direcția în care fugise Maze. Cu multă tristețe în suflet intră în casă, se puse în pat și petrecu ultima oră cu ochii închiși aidoma unui mort. Înainte de a adormi se convinse singur că asta era ultima oară când o văzuse pe frumoasa Maze Reynard.

Ei bine, nu și dacă am eu ceva de spus în toată povestea asta!

SFÂRȘIT

2955 de cuvinte