Domnișoarei McAdam nu îi plăcea conceptul pe care piesa de teatru îl avea; în plus, se plictisise teribil când autorul – un puști de la cursul de literatură, preferatul directoarei – continua să vorbească indiferent dacă era, sau nu ascultat de restul grupei. În piesă era vorba despre trei fete (dintre care una lipsea) în timpul Războiului de Independență (1). Ele treceau printr-un șir de peripeții, iar bomba apărea când autorul considera necesară scena în care personajul Tessei era „necinstit" – așa cum se exprimase el - pentru că asta arăta greul tinerelor încă de la începuturile Americii.

Directoarea se făcuse roșie la față și interzisese repetarea unor scene atât de vulgare, cerând creatorului să găsească o soluție mai puțin traumatizantă. Dar, Tessei nu-i păsa. Ea îl admira pe Brian, pictor, cântăreț și actor. Nu fusese în stare să zică o propoziție în fața lui fără să se bâlbâie și era convinsă că, sub bonetă, roșea incredibil de puternic.

— Știți ce, copii? Directoarea se ridică de pe scaun și oftă. Lucrați deja de opt ore. E cazul să vă duceți acasă!

Majoritatea actorilor chinuiți de tânărul dramaturg oftară, ușurați. Nu și Brian. Brian ar fi putut să joace toată ziua! Se supuseseră, însă, iar la vestiare, cu riscul de a se face de râs, Tess se apropie de actorul ei favorit și întrebă, tremurând:

— Obositoare ziua de azi, nu?

— Nu! Avea dinții perfecți și mirosea a săpun, fiind proaspăt ieșit de la dușuri. Li se puseseră la dispoziție vestiarele echipei de rugby care nu repeta niciodată sâmbăta, așa că „starurile" putuseră să alunge sudoarea și praful de peste zi, dacă-și doreau bineînțeles. Aș putea face asta toată ziua!

— Nu toți suntem actori atât de pricepuți ca tine! Roși fata, sperând că fusese prins complimentul. Probabil că funcționă, căci Brian îi apucă mâna, continuând să-i zâmbească.

— Mie-mi pari o actriță minunată!

— Crezi?

— Sunt convins! și o sărută pe obraz, făcându-i genunchii să tremure și mai puternic, capul să-i vâjâie și o energie incredibilă să țâșnească prin întregul său trup.

— Repetăm sâmbăta viitoare scenele cu săruturi! Spuse pe vocea sa pițigăiată autorul operei care își luă ghiozdanul, dând să iasă. Tessa îl auzi pe Brian zicându-i ceva, ba chiar bătând-o ușor pe umăr, iar mai apoi luând-o la fugă după îngânfatul preferat al directoarei.

Când ești, însă, îndrăgostit, nu te mai poți mișca. Este ca și cum ți-ai înfipt picioarele atât de tare în pământ, pentru că acolo e locul în care ai fost sărutat, în care ți-a vorbit, în care fluturii au luat-o razna în stomacul tău. Așa și Tess; copila se prăbuși pe banchetă, punându-și un picior peste celălalt, sprijinindu-și cotul de unul dintre genunchi și mușcându-și nervoasă buzele. Expiră, aproape plângând de fericire. Se gândea doar la pielea ei sărutată de buzele lui. Și mai știa și că sâmbăta viitoare personajul ei se va săruta cu personajul lui Brian. Probabil că sufletul îi părăsise trupul, zburând departe, efectuând câteva tumbe și zâmbind fericit.

De aceea nu auzi gașca lui Todd bântuind pe holurile liceului, cu acesta în frunte.

Todd promisese să i-o plătească Tessei încă de la detenție, dar până atunci nu prinsese ocazia. Însă, când o văzu stând cumințică pe bancă, zâmbi fericit. Efectul surpriză fu stricat de exclamațiile băieților cu care era, astfel încât McAdam îi observă. Stomacul îi tresări, făcându-i inima să-i bată mai tare, se ridică, își luă rucsacul și vru să plece.

— Unde te duci?

— Am terminat repetițiile. Plec! Ridică ea din umeri, încercând să pară că nu îi era frică. Adevărul era că mai avea puțin și făcea pe ea.

— Dar nu vrei șă-ți arăt cât de gay sunt? Sau cât de gay e întreaga echipă de rugby? Tessa înghiți în sec și tentativa sa de a țipa fu estompată de mâna unui alt coechipier, brațele fiindu-i imobilizate de alți doi și, în câteva minute, trezindu-se la podea, fără posibilitatea de a se mișca. Îl percepea pe Todd peste ea, cu tot trupul lui dezgustător defăcându-i picioarele până la refuz, dar nu voia să creadă că i se întâmpla ei asta.

Ce păcat că toți plecaseră acasă!

***

Cu o pereche de blugi, un pulover și un cardigan din piele, Gabrielle oftă obosită când Michael opri mașina în fața liceului. Fusese întâmpinată ca o fiică rătăcitoare, care se întorcea acasă, de către Dylan, care râse de ea în momentul contactului vizual – doar îl trimisese pe Michael să îi aducă lenjerie și haine, nu?

— Fetele! Nu vor să iasă cu aceași haină de două ori! Se scuzase Michael, chiar dacă roșise până în vârful urechilor. Jur să nu mai fac asta niciodată! Îi trântise el hainele în brațe, mai apoi, pentru că aventura prin sertarul cu chiloți ai lui Gabrielle fusese tortură pură. Nu își putea scoate din minți tatuajul care, după ce se vindecase, arăta chiar incredibil de sexy, dar nici coapsele pline și sânii de un rotund aproape perfect. Talia subțire care se potrivise perfect în mâinile lui și șoldurile cărnoase... Oftă, cu mâna pe volan. Ura să își dea seama cât de mult își dorea să o aibă pe Gabby, mai ales că încerca să se convingă că era încă un copil.

Copilul din ea îl sărută pe obraz și, strângându-și cardiganul mai tare pe trup, ieși în aerul care anunța începutul unei furtuni în Philadelphia. El voia să treacă pe la secție, chiar dacă nu făcea ture de patrulare în weekend, pentru că tot trebuia să o ia după ce aceasta avea să termine cu Tess. Parcă în fața secției și își întâmpină colegii cu o strângere de mână, știind că îl va găsi pe căpitan în biroul său. Trevor se făcuse că nu bagă în seamă prezența Gabriellei peste noapte, în casă, iar când intră, Kavanaugh tocmai ce deschisese menu-ul de burgeri de la restaurantul său preferat.

— Ah, exact la țanc! Exclamă Michael, luând loc pe unul din cele două scaune de la birou, și servindu-se singur cu burgerul împărțit în două părți care constituia cincizeci la sută din menu-ul comandat.

— Imposibil să nu dau de tine când mă pun să mănânc! Își dădu Trevor ochii peste cap, pocnindu-și mâinile de coapse.

Bărbatul mușcă din sandwich zâmbind, pe când, în locul în care o lăsase, Gabrielle intra în liceu. Din câte putea observa, paznicul adormise destul de caraghios, cu o pereche de ochelari de soare la ochi. Părul îi zbura în toate direcțiile, cum norii negri începuseră să se adune și să se ciocnească până ce aveau să elibereze întreaga cantitate de apă pe care o adunaseră. Era, în fond, noiembrie.

Chiar dacă o mai durea foarte puțin capul, își revenise aproape complet, drept care acum zburda pe holurile liceului. Tessa trebuia să fie undeva prin vestiarele sportivilor pentru că doamna Oriz le pusese la dispoziție actorilor de la cursul de actorie. De parcă nu ar fi fost suficient de traumatizată de propria noapte, Gabrielle habar nu avea ce urma să o aștepte în vestiar. Ajunsese la o oră de la incidentul lui Tess, la zece minute de când Todd își dăduse seama că o strânsese atât de tare de gât pe McAdam, încât o ucisese.

Pe lângă sângele de la podea și secrețiile de pe trupul fetei, îi era dat să vadă și ochii ieșiți din orbite a tinerei. O fierbințeală îi cuprinse coloana vertebrală, îngrozit de ceea ce se putuse întâmpla. Își dorise doar să o aibă puțin pe Tessa McAdam, el și prietenii lui, dar făcuse mai mult – o omorâse! Chipul ei alb, cu părul pe care rugbyștii îl călcau în picioare, câteva șuvițe fiind desprinse, cu o vânătaie urâtă în jurul gâtului. Rămase șocat, cu organul încă în ea, pipăind mâna rece.

— Ia-i mâna de pe gură! Unul dintre prietenii lui apăsa încă demonic pe gura fetei, chiar sub nas. Pentru că acesta continua să râdă, fără a înțelege ce se întâmpla, Todd îi făcu vânt. Buza superioară a Tessei era spartă, dar nu mai respira. Îl privea cu ochii sticloși.

— Ce naiba! Înghiți unul dintre ei. De ce a rămas cu ochii așa?

Latura umană a lui Todd suferea profund că o ucisese; cealaltă parte a lui, însă, care îi acaparse sufletul și distrusese o persoană, se gândea la propria piele. Omorâse un om – asta însemna pușcărie! Adio viitor, adio echipă de rugby. Adio, tot!

Atunci dădu Gabrielle să intre; fata rămase în fața ușii de la vestiar, privind scena celor șase tipi de pe Tess. Sângele îi îngheță în vene, zâmbetul i se topi, ochii i se măriră când putu zări capul prietenei sale, dat într-o parte, palid și privind-o fix. Pantalonii îi erau în vine, putea vedea fundul palid al lui Todd și vânătăile de pe coapse, gât și brațe cu care avea să fie îngropată tânăra. Dădu să se prăbușească, iar atunci făcu un zgomot, fiind reperată de unul dintre idioții lui Todd. Privirea pe care i-o aruncă fostul ei iubit nu anunța nimic bun, iar atunci tânăra făcu singurul lucru de care fu în stare: fugi.

Abandonă cadavrul Tessei, alergând de parcă era urmărită chiar de Satan. În câteva secunde fu afară din clădire, fiind conștientă de faptul că unul dintre ei se luase după ea, dacă nu era chiar Todd. Bodyguard-ul se trezi când trecu ca o furtună pe lângă el, iar Gabby continuă să fugă, fără oprire. La un moment dat, simți cum este atinsă pe umăr, prinsă de cardigan. Îl dădu jos, nemaipăsându-i de niciun articol de îmbrăcăminte, și continuă să alerge. Pașii o purtară singuri înspre secția de poliție din zonă, acolo unde Michael își savura cafeaua – a treia pe acea zi – după ce îi mâncase prânzul tatălui său. Stătea de vorbă, râzând și distrându-se cu câțiva dintre ofițerii nou veniți, când în brațele lui se aruncă însuși uraganul. Îl observă pe cel care o fugărise, luând-o înapoi, dându-și imediat seama cine era, tocmai pentru că îl mai văzuse.

Inima începu să îi bată din ce în ce mai rapid, crezând că avea să facă un preinfarct realizând că Gabrielle Ravenleigh tremura toată la pieptul său. Fata intrase pe poartă, reperându-l încă de dinafară, prin gard; era cel mai chipeș dintre toți. Îngrozită, se agăță de umerii lui și reuși să scoată pe gură cuvintele:

— Tess... Doamne! Tess...

***

Chiar dacă ai încerca să o protejezi pe Gabby de toate ororile lumești, Michael, tot ai da greș. Este o misiune la fel de imposibilă ca ideea că, în Univers, va înceta să existe vreodată viață. Atâta timp cât pe această lume vor exista creaturi vii, fie ele și cât un fir de nisip, locurile create de Dumnezeu vor balansa atât bunătate cât și răutate, pe un taler invizibil, dar destul de vital. Căci, ce ar fi lumea dacă am trăi cu toții? Mi-a fost dat, de exemplu, să aud în 336, autobuzul care circulă prin Militari, o femeie în vârstă care nu a făcut umbră pământului degeaba, și care zicea, pe 15 decembrie 2017: „Cu toții avem dreptul la viață, dar asta nu înseamnă că toți trebuie să trăim!"

Așa și este! Uneori, e mai bine să alegem să fim fataliști și să nu încercăm să facem imposibilul posibil, așa cum i se întâmpla acum Gabriellei care plângea fără a se opri pe una dintre băncuțele din sala de sport. Michael îi neteazea părul, sărutându-i fruntea, pe când ea se învinuia și spunea că ar fi trebuit să ajungă la cursul de actorie din acea zi. Aberații, bineînțeles! Bărbatul își strânsese gura într-o linie subțire, pentru că el mulțumea Cerului că Gabby nu ajunsese la cursul de actorie. Șase tipi – așa spusese ea, dintre care un iubit obsedat de sex. Își propuse să treacă pe la Biserică și să mulțumească Celui de Sus pentru minunea pe care o făcuse pentru Gabrielle. Da, Tess era moartă - și el regreta!, dar Gabby a lui era cât se putea de vie în brațele lui. Intenționa să o păstreze acolo.

Luke, care se afla în echipa ce ridica violatorii, inclusiv criminalul – pe Todd, privea la partenerul său și la Gabby și își dădea seama că fetei nu-i ajunsese noaptea trecută. Se comporta, încă, la fel ca o târfă.

— Se cunosc de zece ani, îi zise el unui ofițer nou. Tânărul privi spre cuplul care arăta exact ca unul și ridică din umeri. Michael e ca un tată pentru ea!

Trebuia să continue să zică asta și să găsească o soluție de a-i despărți.

Gabrielle nu-și dădea seama că și Luke se afla acolo. Era prea ocupată să se învinovățească singură. Iar dacă ea chiar credea că Tess nu fusese destinată să moară de tânără, atunci se înșela. Brian – care ținea la Tess, avea să se însoare mai târziu cu adevărata fată care-i fusese scrisă, domnișoara McAdam fiind un simplu intrus în soarta lui. Totodată, Tessa ar fi răpit șansa lui Gabby de a intra șa Academia Militară despre care nu voi pomeni nimic, momentan, pentru că s-ar fi hotărât să-și urmeze prietena până în pânzele albe. Ea ar fi luat un punctaj mai mare, iar Gabrielle ar fi ratat Academia, ar fi renunțat la visul său, îndurerată, și ar fi sfârșit vânzând pizza în Philadelphia (apropo, cea mai rea pizza din lume își are sediul în Philadelphia. Ăștia chiar nu știu să coacă un fel atât de adorat de toți oamenii planetei!).

Acum, însă, fetei îi rămânea să-și plângă prietena și să se cuibărească în pieptul lui Michael. Suferința ei era și durerea lui, iar Iadul prin care trecea îl ardea, de-o potrivă, și pe el. De aceea, ajunse acasă și o strânse puternic în brațe, sărutând-o pe frunte cât de tare putuse.

— Ce s-a întâmplat? Întrebă Dylan când văzu chipul umflat al fiicei lui.

Nu îi răspunse. Mai târziu, după o convorbire cu Michael, află ce se întâmplase. Iar oricât s-ar fi chinuit Michael să o facă să se simtă mai bine în săptămâna care se scurse, Gabrielle nu reuși să iasă din starea depresivă care o îmbrățișa de fiecare dată când călca pe pavajul școlii.

Avea o aversiunea incredibilă față de bodyguard-ul care adormise în post și nu putea să mai intre în vestiar fără a-și vedea prietena întinsă pe jos, privind-o cu ochii pierduți și goi. La înmormântarea Tessei, Gabby stătuse în ultimele rânduri, ascultând glasul preotului și comentând pe fondul versetelor. Totodată, Dylan se strădui să discute cu ea, dar nu putea să o ajute dacă aceasta nu dorea ajutor, iar reacțiile ei dovedeau că nu voia să discute despre moartea lui Tess.

În ceea ce-l privește pe Todd și pe grupul său, doi dintre aceștia scăpaseră cu pedepse mai puțin usturătare, pe când cel care dirijase atacul asupra tinerei, urma să rămână în închisoare pentru zece ani, familia lui chiar cerând pedeapsa maximă. Era o dezamăgire, așa cum se exprimase mama acestuia.

O singură dată, Daniel Cumberbatch o așteptă pe Gabby lângă poarta liceului; fata era încă foarte supărată, trecând pe lângă acesta cu nasul pe sus și cu o privire care l-ar fi putut ucide, chiar dacă, ajunsă în mașina lui Dylan, membrele începură să-i tremure. Adevărul era că se simțea teribil de înfricoșată de Daniel.

În ultima duminică din noiembrie, când Michael veni pentru a o lua pe Gabby și pentru a merge împreună la sală, Dylan îi spusese că fata plecase deja, și nu la sala de sport, ci la Biserică. Nu avusese nevoie de mai multe detalii pentru că Mike știa exact unde se refugiase tânăra. O luă pe jos, biserica fiind aproape. Evident că își făcea griji pentru Gabrielle și pentru sănătatatea sa mintală, tocmai pentru că era extrem de tăcută, răspundea monosilabic și izbucnea în lacrimi din orice. Insomniile ei îi dădeau lui nopți crunte de nesomn, când fata aprindea lumina în cameră, sau când își sprijinea capul de geamul care fusese reparat, făcea și el același lucrur, astfel încât ajunseseră să sufere împreună. Stătea și o privea ore în șir cum se chinuie, fără a fi în stare să o ajute.

Acum, de pildă, Gabby luase un loc în față, aproape de altarul gol, cu o lumânare în mână. Privea rătăcită, când el se apropie de ea și își așeză o mână pe umărul său, tresărind.

— Hei! Îi zâmbi bărbatul și luă un loc lângă la dreapta. Deci... azi ne rugăm? Se străduia să facă haz de necaz, chiar dacă umorul lui nu era foarte bine digerat de fată în acele momente. Îi cuprinse mâna, încrucișându-și degetele cu ale sale, moment în care capul ei se sprijini de umărul lui. Privind la statuia măreață a lui Iisus, Michael oftă. Măcar în fața Domnului putea recunoaște cât de mult îi bătea inima pentru copilul din stânga sa. Adevărul era că nu ținea la ea deloc ca la un copil, ci ca la o femeie pe care și-ar fi dorit să o facă mireasa lui. Era greșit să dorească toate astea, dar din primele clipe în care ea se holbase la el, cu ochii săi gigantici, simțise că regăsise o parte din sufletul lui. De atunci, nu îi mai dăduse vreodată drumul.

— Nu pot să-i uit fundul ală, nu pot să uit picioarele desfăcute ale lui Tess... șopti în cele din urmă Gabby. Și dacă voi fi și eu violată într-o zi?

— Gabby! O întrerupse el, încruntat. Ție nu ți se va întâmpla! Dar pentru a nu testa perversa viață, nu adugă un „niciodată".

— Cum poți să fii atât de sigur când deja era să mi se întâmple?

— Pur și simplu nu voi permite! Dacă e nevoie, voi veni după tine până la New York. Voi fi în spatele tău la cel mai mic pas pe care-l faci. Dacă trebuie, te leg de mine!

— Wow! Râse pentru prima dată în cele două săptămâni scurse. Asta e chiar foarte extrem!

— Dacă e necesar... zâmbi bărbatul.

— Habar nu am! Ridică ea din umeri. Pe Pământul ăsta nici nu mai știi în cine să ai încredere!

Și rămaseră așa, câteva momente. De când murise Tess, Gabby simțea că ceva important avea să se întâmple cu viața ei. Simțea schimbarea apropiindu-se, dar nu știa cum se va manifesta aceasta. Poate că era doar un comportament posttraumatic, dar în multe seri se gândise la ceea ce inima știa deja. Venea ceva...

Poate că deja venise, își zise gândindu-se la Daniel. Poate că avea să vină, își ridică ea capul spre Michael, a cărui gură fu atât de aproape de a sa, încât tot ceea ce trebuii să facă fu să-și ridice ușor gâtul, să-și flexeze coloane, și să își lipească gura de plinătatea buzelor sale. Se trezi sărutându-l în biserică, atât de tandru și de frumos, așa cum nu avea să o mai sărute cineva vreodată. Îl prinsese cu garda jos, căci el nu ripostă, ci o sărută pe loc. Normal că după ce sărutul se încheie, fata își culcă din nou capul pe umărul său, iar cei doi nu aduseră în prim plan acel subiect. Era ca și cum, în rarele momente în care își lipeau fețele într-o îmbrățișare a limbilor, rațiunea înceta să existe, și erau doar ei – animalele. Două inimi care veniseră pe pământ pentru a bate la unison în nopțile geroase de iarnă.

Așa cum, un fulg de nea sărută pământul, topindu-se, imediat după sărutul celor doi. Particula solidificată de apă își dărui toată pasiunea pentru a-și finaliza viața într-un dans frumos, chiar dacă nimeni nu observă, toți înjurară și se gândiră, cu mințile lor practice, că iarna venise. Nimeni nu poate aprecia, în fond, frumusețea iubirii unor entități pe care nu le pot înțelege, pe care le consideră o combinație fatală și ilogică.

Nici măcar eu.

(1) - Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii, sau Războiul revoluționar (1775-1783), desfășurat în estul, nord-estul S.U.A., dar și în sud-estul Canadei de azi; a implicat forțele britanice împotriva revoluționarilor celor treisprezece colonii britanice din America de Nord. Pretestul a fost momentul istoric numit „Partida de ceai de la Boston" (1773), moment în care un grup de instigatori deghizați în amerindieni au aruncat încărcătura britanică de ceai în golf. Acesta se încheie cu victoria Americii și proclamarea independenței.

Un capitol urât prin subiectul abordat; de altfel, mă feresc de discutarea unei teme atât de brutale - considerate de mine brutală. Totuși, am ținut neapărat să-l scriu, pentru că nu este un caz singular în lumea asta. 

Și wow, sunt obosită până mă obișnuiesc cu programul de dimineață! Cum e școala la voi? Cum e munca la voi? (pentru cei ce lucrează)

Ne auzim și vă pup!

3254 de cuvinte