De la geamul camerei sale, Trevor Kavanaugh avea un zâmbet incredibil de larg pe chip. Cecille, care se trezise când acesta se dăduse jos din pat, îl privea acum îngrijorată, ascultând glasul revoltat al lui Michael pe fundal.

Căptitanul nu-și făcea probleme – îl cunoștea pe Dylan Ravenleigh de ani buni și știa că nu avea să ia o decizie oribilă împotriva Gabriellei, dar ceea ce îi convenise și mai tare fusese că, în sfârșit, inima, și nu capul, vorbiseră pentru fiul său.

Fata mea.

Lașul, rebelul, răutăciosul Michael o făcuse de oaie imobilizându-l pe tânărul care părea rănit, nu obsedat, de Gabby. Își prinsese mâinile la spate și privise cum Dylan îl lovește amical pe caporal pe umăr, pentru a-l relaxa, pe când Philadelphia încerca să o țină cât mai departe pe Gabby de Mike, pentru a nu-i scoate ochii. Oftă și se întoarse în pat, unde doamna Felstead îl întrebă, alarmată:

—Ce este?

—Nimic important. Hai să ne prefacem că nici nu ne-am trăzit în noaptea asta, ce zici? O sărută ușor, iar femeia își lăsă capul pe pernă. La urma urmei, îl auzi când o îmbrățișă, suntem bătrâni. Cine ne poate învinui că nu am auzit cum răgea măgarul de fiu-meu?

***

Fură așezați fiecare în extremitățile mesei din bucătărie; mediatori erau cei doi adulți, care pe cât își doreau să afle ce se întâmplase, pe atât voiau să amelioreze conflictul dintre Gabby și Mike.

— Bun, acum, fără să țipăm - Dylan îi privi pe cei doi, pe rând – aș vrea să știu de ce are Gabrielle o gaură în geam și cum sunt alegerile ei în materie de iubiți de vină, ridică un deget când fata se repezi să zică ceva, iar toate astea de la Michael!

— Minunat! Zâmbi bărbatul, privind-o fix pe Gabrielle. Fiica dumneavoastră habar nu are cum să aleagă băieți decenți în viața ei!

— Exemplarul de față se pune, nu? Întrebă ea sarcastică.

— Hmpf! Eu nu sunt un băiețel, Gabby!

— Aha! Se priviră amândoi urât.

— Continuând, întrerupse Dylan schimbul de replici.

— Inițial, reluă tânărul, i-a spart dinții lui Todd – îl știți pe Todd – care nu a putut accepta că îi fuseseră dați papucii și a călcat-o pe nervii ei prea întinși pentru vârsta sa.

— Nu știam că te-ai despărțit de Tood! interveni Philadelphia.

— Iar ea s-a despărțit de el pentru că... Își întrerupse glasul, privind ochii negri ai fetei. Îi promisese că nu avea să îi spună lui Dylan de ce îi dăduse papucii lui Todd, adică de indecența cererilor sale. Să fie un trădător doar pentru că simțea nevoia să se scoată pe sine dintr-o situație jenantă? Își trosni degetele. Copila din fața lui arăta extrem de rănită, iar dacă nu îi respecta intimitatea, avea să îi zdrobească încrederea în el pentru totdeauna. Ăăă... S-a despărțit de el pentru că...

— Nu mă minți, Michael! Își puse Dylan mâna blând peste a lui.

— Nu, dădu Kavanaugh negativ din cap, de parcă nici nu concepea așa ceva. Ei bine, - oftă - fiica dumneavoasră a știut că Todd nu era pentru ea. De aia s-au despărțit!

Nu îl mnțise, dar nici nu-i spusese adevărul. Gabrielle îl privi fix și înghiți în sec.

— OK, zâmbi Dylan. Trecând peste dinții tipului, aș vrea să știu despre băiatul care a spart geamul fiicei mele, cel care mă îngrijorează acum...

— Nu îi este iubit. Brom Cabrera este obsedat de ea.

— Rănit, mai exact, interveni și fata.

— Bine, atunci, dar cum e asta vina ei?

Dylan Ravenleigh era psiholog de prea mulți ani, dar în tot acest timp nu văzuse atâta loialitate pentru cineva. Știa că Michael îi ascunsese multe amănunte, pentru că nu s-ar fi lansat într-o afirmație fără să o poată proba – îl cunoștea. Mai observă și limbajul pe care trupul polițistului îl emana, mai ales când oftă, lăsă privirea în jos și spuse:

— Nu este vina ei.

Tatăl aprobă, își așeză o mână pe umărul tânărului și zise:

— Trebuie să spun că Brom mi se pare un indivit capabil de multe, dar nu cred că este atât de periculos. Mi-ar plăcea, totuși, să fie și Michael prin preajmă când vei vorbi cu el, Gabby.

— Și trădătorul, vrei să spui.

— Gabby! Își dădu Dylan ochii peste cap. Fata se ridică de pe scaun și se întoarse pentru a urca scările. Chiar te-a trădat?

Gabrielle rămase cu piciorul pe ce-a de-a doua treaptă, privindu-și părintele. În ea era doar furie în momentul de față, dar și ea știa că, de fapt, Michael se făcuse de râs, lansând o acuză pe care și-o retrăsese imediat, doar pentru a nu zice nimic din ceea ce ea nu voia să fie spus. Îi întâlni privirea „trădătorului" și își continuă drumul până în dormitor. Rămas în bucătărie cu cei doi adulți, Michael oftă.

— Îmi cer scuze...

— N-ai de ce! Îl opri Philadelphia. Mie mi s-a părut că ai ajutat-o pe Gabby.

— Corect, o aprobă Dylan. Chiar dacă acum trebuie s-o împaci – pentru orice i se pare ei jignitor - , ai ajutat-o pe Gabrielle, așa cum ți-a dictat furia de atunci. Totuși, uneori – începu acesta – e bine să nu reacționăm la impuls; să luăm câteva guri de aer și să hotărâm ce tebuie făcut.

Rămas cu privirea la scările care duceau la etaj, bărbatul înghiți în sec. S-o împaci pe Garbielle era groaznic. Nu ierta ușor și, pe lângă toate astea, era foare încăpățânată. Mereu o ținea doar pe a ei.

— Dacă vrei, du-te după ea! Îl îndemnă Philadelphia, după ce consultă privirea soțului ei. Cred că niciunul dintre voi nu va dormi mult noaptea asta. Măcar să adormiți împăcați!

— Ăăă... așezându-și mâinile pe masă, Michael se întrebă dacă era cu adevărat corect să urce în dormitorul ei. Ravenleigh nu era un om cu mai multe fețe, de aceea se hotărî să ia de bună îndemnul și să urce scările după ea. Voi fi jos rapid! Anunță pentru a nu părea că dorea să profite de bunătatea lor.

— Ia-ți tot timpul! Îl îndemnă și Dylan. După ce și trupul lui Michael dispăru, bărbatul oftă și izbucni în râs. Vai, ce pereche! Deja mă doare capul!

— Mie-mi spui? Îl aprobă Philadelphia. Sunt oribili! Își pot scoate ochii unul altuia!

— Sunt prea mândrii. Ceva îmi spune că fata noastră va fi o femeie în toată firea până ce eu și Kavanaugh ne vom înrudi.

— Crezi?

Dylan ridică din umeri și se îndreptă spre frigider, de unde scoase puiul așezat pe un platou, cel pe care William alese să îl înlocuiască, mai devreme în acea seară, cu burgeri.

— Ce târziu e! Exclamă Delia, luând totuși o bucățică. Ce zici? Un film?

Se grăbi să ajungă prima la telecomandă, când Dylan râse și luă după el și o sticlă cu vin. Erau niște părinți buni – meritau toată răsplata pe ziua de azi, își zise așezându-se lângă iubita lui și sărutându-i tandru buzele. Asta și faptul că trebuia să rămână treaz, în cazul în care Gabrielle se hotăra să îl ucidă pe Michael așa cum promiseseră ochii ei.

***

Simțea nevoia să lovească ceva, iar pentru că nu avea fața lui Michael la îndemână, Gabrielle se răzbună pe caietul rămas pe birou. După ce nervii îi trecură, își dădu seama că furia ei, ca și comporamentul lui, era nejustificată. De fapt, Michael nu îi spusese nimic tatălui său.

Se așeză pe scaunul de birou și oftă, punându-și un picior peste celălalt. Se simțea prost pentru că Dylan văzuse ce făcuse unul care se presupunea că ținea la ea; se mai simțea prost și pentru că plecase de acolo, memorând privirea lui Michael. Cel mai tare, însă, tremura de emoție. Zisese cumva Michael „fata mea"? Oh, Doamne!

Și ce dacă avea ditamai gaura în geam, patul plin de cioburi și puține ore din acea noapte? Conta că Michael îi oferise un alt indiciu veridic în ceea ce priveau sentimentele lui față de ea. Își drese glasul, ochii lucindu-i – i se părea că putea zbura la cât de multă fericire emana. Și mai fusese ceva ce o impresionase, chiar dacă o speriase incredibil. Fusese modul în care o apărase. Puterea lui masculină care o atrăgea, îmbrăcând un suflet nobil, rebel. Oh, cât îl iubea! Înghiți în sec, cu gura uscată, și își întoarse fața spre ușă, când îl văzu stând în aceasta, rezemat de toc cu un umăr. Oare care era cel mai frumos zeu din mitologia aia pe care o preda nesuferita profesoară de istorie? Să fii fost Apollo? Dacă da, Michael era mai frumos ca Apollo. Mai ales când îi zâmbea în felul ăla și când își încrucișa brațele la piept.

— Și eu care credeam că mă întâmpini cu cuțitul... Ar fi putut privi mărul lui Adam mișcându-se în gâtul lui ore întregi, fără a se plictisi. Își lăsă mâinile între picioare pentru ca tremurul lor să nu fie evident și putu doar să râdă. Bărbatul se aplecă și luă caietul de jos. Să înțeleg că te-ai răzbunat pe el? Fata aprobă, moment în care Michael își trase un scaun în fața ei și își drese glasul. Mâinile lui, când le puse peste ale ei, trăgându-le dintre coapse, erau cu mult mai calzi ca ale sale. Mâini cu degete lungi, puternice. Îmi pare rău pentru că aproape ce te-am turnat.

— Nu ești un turnător, putu să articuleze fata.

— Îhm. Îi masă palmele cu propriile degete, trimițând fiori în tot trupul său traversat deja de o doză mare de hormoni. Cu toate astea, îmi pare rău. Jur că nu se va mai repeta!

— Te cred! Răspunse blândă.

— Mă temeam degeaba că intru în bârlogul leoaicei! Zâmbi bărbatul. Ceva, însă, îl făcea să se simtă în continuare prost. Gabby știa ce – Mike cu atât mai mult. Îmi pare rău și pentru Brom...

— Voi discuta eu cu el. În fond, priviră amândoi spre geam, și-a meritat-o.

— Bine, zise el ridicându-se; trebuia să evite penibilitatea momentului pe cât de mult putea: Păi... să te ajut pe-aici? Alese să întrebe, amabil, pe post de penitență.

— Dacă vrei...

— Să cotrobăi puțin prin lucrurile tale? Cum să nu? Glumi.

Fata își ancoră degetele în ale sale și se ridică. Se simțea teribil de expusă în pijamaua fără sutien, în trupul relaxat după duș, aici – în camera ei, unde avea toate lucrurile intime. Pornind de la desene pe coli lipite deasupra biroului, la haine lăsate pe scaune și la patul în care dormea în fiecare seară. Chiar dacă intrase în casa lui, Gabrielle nu pășise niciodată în dormitorul bărbatului. Al lui cum arăta?

Acesta strânse cu tot cu cearceaf așternuturile de pe pat, punând împreună unele noi. Camera fu aspirată, ca să nu existe pericolul unei particule fine de sticlă să se înfigă în tălpile ei goale, iar mai apoi urmă o bătaie cu perne, pornită din farsa lui care aproape că îi aspirase bluza de pe ea. Un umăr rămase gol, pieptul lui fiind deja expus - pentru că nu se obosise să-și tragă un tricou pe el când ieșise la așa zisul infractor -, păr ciufulit și piele transpirată. Așa făcură ei patul, până ce bătu de două dimineața, moment în care Gabby căzu frântă pe piesa de mobilier.

— Nici nu mă pot uita la tine la ce obosită sunt! Acuză fata, retrăgându-se pe pernă.

Bărbatul îi zâmbi și o înveli, închizându-i un nasture de-al bluzei care se desfăcuse din greșeală. Frugalnic, îi atinse neintenționat sânul, gest care îl făcu să înghită în sec.

— Hai, noapte bună! Îi ură și se retrase, închizând ușa după el, nemaiașteptând un răspuns din partea ei. I-ar fi fost atât de ușor să se vâre lângă ea în pat, cum Dylan Ravenleigh se părea că avea toată încrederea în masculul ce era el. Ar fi putut să îi desfacă bluza aia, dar el alesese să o închidă. La naiba! Avea prea mult bun simț ca să profite, în vreun fel, de ea!

Înghiți în sec, înfierbântat, și își propuse să părăsească locuința cât mai rapid, din moment ce începea să se aleagă cu o erecție din ce în ce mai mare. Ieșind însă pe hol, dădu de William, care se trezise în toată hărmălaia și care ieși din camera lui. Se frecă la ochi, întrebând:

— Nenea Mike?

— Da, puștiule, îi zise acesta pentru că nu voia să atragă atenția doamnei Ravenleigh, care arăta extrem de obosită pe pieptul soțului său, privind cu ultimele puteri scenele de la TV. Copilul zâmbi și se prinse de picioarele sale, îmbrățișându-l. William...

— Îmi aduci și mie burrito cum i-ai luat lui Gabby?

— Da! Da, amice! Orice, numai... Ah, la naiba! Înjură. Un copil agățat de trunchiul său și așa erect. Minunat!

Auzind gura fiului ei, Philadelphia se ridică și urcă scările.

— Will, puiule, nu trebuia să fii tu în pat? Se aplecă și luă copilul în brațe - și mai bine! Doi martori care puteau să-i vadă protuberanța din pantaloni. Dacă observase, Philadelphia se prefăcu că nu o făcuse, mai ales când îi zâmbi lui Mike și zise: Gata?

— Da. Gabby a adormit!

— OK – tonul femeii îl făcu să roșească. Fugi acasă, Micheal! Ne auzim!

— Noapte bună, doamnă Ravenleigh!

— Noapte bună, scumpule!

Și Michael aproape că zbură până jos, trezindu-se în noaptea rece. Se grăbi spre propria casă, oftând. Lucrurile decurseseră mai bine decât crezuse el inițial. Totul fusese bine, în final.

Când ajunse în propriul dormitor, se rezemă de pervaz și se gândi; văzuse strălucirea de pe chipul copilei, iar el deja știa că fata avea ceva pentru el. Nu voia să recunoască ce, pentru că datoria l-ar fi obligat să o dea la o parte, dar considera că era totul o toană adolescentină. Iubire sau nu, privirea ei avusese un singur înțeles. Tânăra l-ar fi devorat la fel de tare pe cât ar fi făcut-o și el cu ea.

Hai, ea era un copil, dar el? Nu purta asta numele de pedofilie, când respectiva era minoră?

2296 de cuvinte