Atmosfera era cu adevărat tensionată în casa lui Kavanaugh. Era clar că Trevor și Cecille se certaseră, iar Gabrielle nu putu pricepe de ce. Femeia își trase nasul și o servi cu o felie generoasă de plăcintă, scuzându-se mai apoi. Trevor o salută mormăind și se retrase și el.

— Ce naiba s-a întâmplat aici?

Michael își drese glasul și își turnă un pahar cu vin, deschizând frigiderul și servindu-se cu aripioare de pui.

— Michael?

— Hm?

— De ce plânge doamna Felstead?

— Ea și tata au o relație.

Chipul fetei se lumină și zâmbi bucuroasă.

— Bravo lor! Se potrivesc!

— Cum poți să spui asta? Se încruntă bărbatul.

— Cum nu aș putea? Domnul Kavanaugh a fost destul timp singur. Merită un sprijin la bătrânețe.

Ochii ei plini de blândețe îl făcură să se întrebe dacă nu așa trebuia să se întâmple cu adevărat. Era cumva gelos pe tatăl său, că își găsise o femeie pe care să o iubească? Oftă. Fusese mult prea nervos atunci și spusese lucruri pe care nu le credea nici el. Astfel că, a doua zi se trezi într-o harababură. Pe fundal avea plânsetul femeii care-l crescuse, iar în surdină cuvintele părintelui său. Stătu câteva secunde în pat, obosit, și auzi cum Trevor îi spunea femeii:

— Te rog, nu pleca!

Simți nevoia să intervină, așa că se dădu jos din pat și ieși pe hol. Scandalul avea loc în fața ușii, Cecille cărând un geamantan gigantic după ea.

— Ce faceți, domne? Își găsi el glasul să întrebe.

— Cecille Felstead vrea să părăsească această casă pe motiv că tu nu o suporți, își încrucișă Trevor brațele la piept. Tu, băiatul pe care l-a crescut de când începea să intre la pubertate, pe care l-a hrănit și l-a spălat. Tu...

— Am prins ideea! Își ridică Michael mâna în aer, dând înțelegător din cap. Coborî și restul scărilor spre femeia ai cărei umeri se scuturau violent, printre buzele subțiri și roșii ieșindu-i un suspin real. Cecille, scumpa mea, o prinse acesta de mâini, cum crezi tu că nu aș putea să te suport când, pentru mine, ai fost ca mama mea? Femeia nu răspunse, continuă să suspine cu privirea în jos. Eu nu pe tine am fost furios, cât m-a enervat tata pentru că nu mi-a spus! Vorbea din suflet, fără a se preface de dragul liniștii în cămin. Michael ținea enorm la Cecille pentru că ea îi fusese alături de când era un băiețel, simțindu-se atras ca un fiu de o mamă încă de când aceasta pășise în casa lor.

— Dar poate că ai avut dreptate atunci, zise femeia. Nu e profesional să...

— La naiba cu profesionalismul! Dacă vrei să te concediem ca să poți locui ca iubita tatei, foarte bine atunci! Ești concediată! O îmbrățișă și își privi tatăl. Eu vreau să rămâi cu mine, doamnă Felstead. Ai avea tu inima să-ți abandonezi fiul? Nu e de ajuns că adevărata mea mamă m-a lăsat când...

— Nu vorbi așa de doamna Kavanaugh! Îl întrerupse femeia așa cum o făcea de fiecare dată. Nu e vina dânsei că a murit...

— Cum nici tu nu ești de vină că te-ai îndrăgostit...

În timp ce drama aceasta avea loc în casa liniștită de pe Belmont Avenue, Gabrielle lua micul dejun de sâmbătă dimineața mai fericită ca oricând. Nici ea nu era de vină că se îndrăgostise de Michael Kavanaugh. Dylan îi observă bucuria, mai ales când îl băgă în seamă pe William la masă. Râsetele lor îi făcură pe cei doi adulți să se privească unul pe altul cunoscători, zâmbind în colțul gurii și sărutându-se. Gabrielle ajunsese la acea vârstă la care și ea voia să fie sărutată așa de bărbatul – iar în cazul ei, chiar era un bărbat – iubit, chiar dacă voia să-și imagineze că era prima care descoperise sexul, pe când William era încă în momentul în care sărutul era un gest scârbos, lipsit de înțeles.

Nu greșise când se îndrăgostise nici Brom Cabrera. Tânărul o văzuse pe Gabrille că intrase în mașină, cu o seară în urmă, cu un tip mult mai bine făcut ca el, cum râde și îl sărută pe obraz. Luase un taxi, urmărindu-i – la urma urmei, de ce îi spusese fata că se simte rău și că pleacă acasă cu un taxi, lîn seara filmului, dacă ea intenționa să intre în mașina unui bărbat? O văzuse sărind fericită de pe un picior pe altul, intrând în casa acelui pedofil, iar chiar dacă taximetristul își dresese glasul și îl întrebase dacă mai stăteau în acea zonă, Brom insistase să privească. Nu o văzuse pe Gabrielle Ravenleigh niciodată așa de fericită în cele două săptămâni petrecute împreună.

Era dezgustat, în primul rând, pentru că îl mințise; Societatea Religioasă a Prietenilor te învăța să nu minți – era greșit. Mai apoi, își dădea seama că sărutul lui nu însemnase nimic pentru Gabrielle pe care o plăcea. Era, deci, gelos.

Fără să-și dea seama, a doua zi, o urmări cum se ducea la magazinul din colț, cu un rucsac sportiv în spate. Era un Mega Image, așa că intră și el, plătind taximetristul care dădu din cap negativ în fața comportamentului tânărului. Fusese și el tânăr și obsedat de o anumită fată, dar nimic bun nu ieșise din acea dorință bolnavă. Lui Brom, însă, nu îi păsa de astfel de sfaturi: voia să discute cu Gabby între patru ochi, voia să audă din gura ei dacă bănuiala sa era, sau nu, reală. Se făcu că se uită printre raioane, până ce o găsi în dreptul apei, cercetând cu o meticulozitate cazonă fiecare sticlă.

— Hei! Îi zâmbi. Nu își dorea să pară un ciudat, deci trebuia să se prefacă, astfel încât să pară că o întâlnise accidental în Mega.

— Hei! Îi zâmbi ea, hotărându-se să cumpere acea sticlă cu apă. Ce coincidență!

Dar Gabrielle nu credea în coincidențe. Îi privi stratul de cearcăne de sub ochi, îi întâlni chipul palid și se sperie. Simți imediat că ceva nu era în regulă. Înghiți în sec și își spuse că era timpul să plece, din moment ce Michael o anunțase că o va aștepta în fața Mega-ului pentru că ea mereu stătea o sută de ani să-și aleagă apa. Își propuse să fie drăguță, pentru că în fond ea îl abandonase la cinematograf. Probabil că era furios, sau poate doar îngrijorat.

— Cum te mai simți?

— Foarte bine, mulțumesc!

— Hmm... se ținu după ea până la casă, fără a lua ceva, dându-i de înțeles că intrase doar pentru ea în magazin. Mă întrebam... ți-a plăcut sărutul?

— Ăăă... achită sticla și încercă să-și aleagă cuvintele. A fost...

— Primul meu sărut, știi?

— Înțeleg...

— Dar nu și al tău, nu?

— Pardon? O prinse de încheietură, atunci când ieșiră împreună, cu Brom lipit ca scaiul de ea. Brom! Îl atenționă ea.

— Nu a fost primul tău sărut nu?

— Nu! recunoscu Gabrielle. Iar acum e momentul să-mi dai drumul!

— Cum poți să fii cu el? Îi dădu Brom drumul la mână, furios. Cum poți să-l preferi pe el și nu pe mine?

— Brom... Gabrielle privi în jur la cei care priveau și râdeau de roșeața din obrajii băiatului, de modul în care se enervase. Ar trebui să te calmezi, îi propuse Gabrielle. Acesta se uită în jur și înghiți în sec, când își dădu seama că se făcea de râs. Ascultă... mi-ar plăcea să discutăm despre...

— Cum poți să îți petreci atâta timp cu mine și să îl preferi pe el?

O mașină – mașina lui Michael – opri în fața lor, bărbatul tităind-o și invitând-o să urce; îi deschise ușa. Văzându-l pe „rivalul" său, Brom își strânse buzele într-o linie subțire, cu pumnii încleștați. Dacă nu pleca, urma să sară la gâtul unui polițist bine antrenat care făcea sală, înot, echitație și scrimă, cu antecedente în baschet.

— Vorbim! Îl anunță ea, urcându-se rapid în mașină. Calc-o! Îi zise lui Michael, înghițind în sec și căzând pe gânduri. Fără să vrea îl rănise pe Brom, așa cum, fără să vrea, Michael o rănise pe ea.

***

— Ce voia tipul? O întrebă Michael, patru ore mai târziu, când veni cu punga de la Honest Tom's Taco Shop. Se așeză lângă ea, pe clădirea unde mergeau la sală, privind cum soarele se topea la orizont. Fata își flutura picioarele în briza plăcută de octombrie, frecându-și brațele prin hanorac. Îi zâmbi și luă burritoul cu pui, adăugând mai mult sos peste acesta. Își umplu gura cu o bucată, nimerind mult guacamole. Nu ai de gând să-mi răspunzi? Fata îi indică gura, zâmbind și scuzându-se. Nenorocită mică ce ești! Râse bărbatul. Eu cred că i s-au aprins călcâiele după tine, mușcă și el din propriul burrito. Își șterse gura cu un șervețel și continuă, când ea păstră tăcerea. În fond, te-a sărutat, nu? Nu îi convenea nici lui faptul că o văzuse sărutată, chiar dacă ea nu reacționase în vreun fel la presiunea exercitată de buzele mulatrului. Mai este și unul dintre prieteni, deci un tip decent în teoria creștinilor ca noi. Cine știe... îi făcu cu ochiul.

Îi veni să-și bage o furculiță în ochi din cauza gestului său, dar se mulțumi să înghită și să își chinuie gura cu o altă bucată gigantică prinsă între dinți. Gabrielle oftă și rupse din propria tortilla, lăsând-o să cadă jos, unde un porumbel, urmat de un altul și tot așa se apropiară sfioși, ciugulind. Un câine vagabond, observând dăruirea gustării din care fusese luată o singură gură, veni la festin, dând bucuros din coadă. Atunci, Gabby desfăcu burritoul din tortilla lui și dădu drumul amestecului mexican cu carne, rupând pâine în bucăți mari pentru porumbei.

— Nouă dolari irosiți, oftă bărbatul. Ce este? Își întoarse capul spre ea. Nu ți-e foame? După toate orele alea în care te-am chinuit la aparate?

— Nu, nu îmi e foame, deschise fata gura, punându-și un picior sub ea. Cred că ar trebui să vorbesc cu Brom, mai ales pentru că eu nu îl plac în felul ăla.

— Pe bune? Mai mușcă de două ori, neputându-și stăpâni zâmbetul. Îhm... Mi se pare, totuși, inofensiv, nu crezi?

— Cine știe... își puse un picior peste ale lui. Deschise gura și așteptă să îi fie oferită din bucata lui de mâncare. Bărbatul își dădu ochii peste cap și o lăsă să muște. Fata își scoase rapid telefonul din buzunarul hanoracului și căută numele lui Cabrera. Alese să îi lase un mesaj cu „Hei!", iar apoi își deschise pieptul, lăsându-și mâinile pe spate. Să știi că mă gândeam să-mi iau permisul în primăvară. Ce zici?

— E o idee bună. Cred că știi deja cum să conduci.

— Și eu cred asta, dar pentru orice eventualitate, propun să testez încrederea pe mașina ta. În timp ce își întorcea capul succesiv spre ea, pe chipul fetei, gura luă contururile unui zâmbet frumos, iar mai apoi, când câinele de jos îi lătră, Michael dădu drumul a ceea ce mai rămăsese din cina lui și se năpusti asupra lui Gabby, cu propriile-i degete, până ce în tot cartierul se auzeau doar râsete, iar pe chipul ei începură să curgă lacrimi.

***

După ce apele se mai liniștiră, cei doi se întoarseră acasă, acolo unde Gabrielle se refugie în propriul dormitor, fredonând visătoare. I se părea ciudat că îi era dat să iubească un tip cu care credea că rezona perfect, cu care se mai certa, aruncând cu țipete și injurii de ambele părți. Se spălă, frecându-se bine și anunțându-și părinții că luase cina deja, alături de Michael. William se smiorcăi – el era nevoit să-și mănânce salata, în timp ce sora lui mai mare umbla prin tot orașul, mâncând prostii, când Dylan îl luă pe sus, zicându-i:

— Uite unde era revoluționarul! În semn de consolare, băiatul primi hamburgeri drept cină și dulciuri, luând zece fursecuri, dar mâncând doar două.

Gabrielle nu prea asculta plângerile lui William, așa că se refugie în dormitor, unde lăsă ușa întredeschisă, prinzându-și părul de formă în mijlocul capului, pregătită deja de somn. Voia să își facă și temele rămase pentru luni, duminică să învețe și să mai poată ieși cu Michael, sau chiar să organizeze seara de filme. Stătea incomod la biroul din camera ei când Dylan, care dorise să se ducă la culcare, bătu în ușa sa.

— Hei! Îi zâmbi fata.

— Întrerup munca unui geniu?

— Oh, deloc! Spuse ea, lăsând pixul jos. Mă chinui doar cu tema asta la mate.

— Nici eu n-am fost as în ale cifrelor! Zise bărbatul, trăgându-și un scaun lângă ea. Apoi, privi geamurile largi ale căror jaluzele nu erau trase, permițând vederea spre dormitorul lui Mike. Acolo, îl observă pe tânărul polițist fără tricou, în patul dispus lateral, mutând posturile T.V. Uneori se gândea că nu făcuse deloc bine că o lăsase pe Gabby atât de mult cu un tip care promita un fizic incredibil încă din adolescență, iar care acum avea o tunsoare asortată feței sale ovale, cu maxilare puternice, un fringe up, așa cum zicea moda.Oftă, pentru că întregul său trup părea sculptat, iar dacă el îl remarcase, cu siguranță o făcuse și Gabby. Pe de altă parte, știa că nu greșea încrezându-se în Michal Kavanaugh. Întotdeauna fusese generos și blând cu ea, un adevărat domn și, trebuia să recunoască, se potriveau. Amândoi înalți, bine făcuți, frumoși și cu temperament. Ce priveliște plăcută ai! Remarcă acesta.

— Tată! Icni Gabby roșind, când îl văzu pe Michael.

— Recunosc! Și el are o priveliște încântătoare! Îi făcu cu ochiul. Îi mângâie grijuliu obrazul și continuă. Cu toată priveliștea, dacă nu facem lucrurile la timp, acum, nu le vom putea face mai târziu. Uite, cum ar fi problemele la matematică!

— Știu.

— Sau, dacă facem greșeli de tineri... ăăă... am putea spune sarcini...

— Nu pot să cred că-mi vorbești despre asta! Râse Gabrielle.

— Despre ce?

— Asta! Philadelphia și cu mine am discutat mai mult decât sarcini nedorite; eu și Mike o facem din când în când...

— Ce... i se uscase gura, ce faceți din când în când?

— Să discutăm, îl privi ea ciudat. Doamne, la ce te puteai gândi? Izbucni în râs.

— Nu vrei să știi, negă acesta. Bine, atunci. Sper că nu se vor întâmpla...

— Tată, sunt foarte virgină, o dădu pe față Gabrielle, iar Dylan își aminti când de multă franchețe exista în caracterul copilei lui.

— Bine... se ridică de pe scaun. Și mai bine...

— Roșești foarte tare, râse fata.

Dylan își ridică mâinile, în semn de predare. Îi zâmbi și ieși, intrând în propria cameră, unde Philadelphia se pregătea să se bage sub plapumă.

— Ce este? Întrebă soția lui.

— Nimic, scumpo, sări el lângă ea, sărutând-o. Am vrut să văd ce face Gabby.

— Teme, probabil.

— Ce bine vă potriviți voi două!

— Și ce tare ne disprețuiam la început, râse Philadelphia.

Amândoi își aminteau zilele în care Gabrille crezuse că Delia venise în viața lor pentru a-i fura tatăl, privind-o urât la mese și discutând cu cărțile pe față cu aceasta. Nimic nu se schimbase de atunci, numai că ura se transformase în iubire.

***

Era apropae douăsprezece noaptea, când Gabrielle termină lucrul școlar de acasă. Pe fundal derula un film horror, specific orei, pe care Michael îl observase când se ridicase ca să se ducă la baie. Imediat, fata primi un mesaj în care acesta îi spunea:

Mai dormi și singură

Tânăra se încruntă și îl întrebă ce voia să spună cu asta.

Nu vezi ce rulează la tine pe televizor?

Gabrielle râse când văzu cum eroina alerga înspăimântată în propria locuință. Privi geamul pe care Mike deja îl deschisese și făcu la fel, cu telefonul încă în mână.

— Mă spionezi? Strigă ea.

— Doar am văzut lumină la tine și mă întrebam la ce se uită vecinica mea.

Fata își lăsă capul în mobil, observând că Brom îi văzuse mesajul, dar alesese să nu îi răspundă. Pe neașteptate, duse telefonul spre Michael, făcându-i rapid o poză, înainte ca acesta să se poată feri.

Inițial, când chipul lui se contorsionă, ochii mărindu-se și palma atenționând-o, Gabrielle credea că Michael voia să exagereze pentru că nu îl prinsese din cel mai bun unghi al său, dar mai apoi, când piatra se rostogoli până la geamul ei, spărgându-l pe cel care nu era deschis și aterizând direct în pat, acolo unde – în mod normal – ar fi trebuit să-și odihnească ea capul la acea oră, își dădu seama că nu era nicio criză de personalitate a lui Kavanaugh.

Inima începu să îi bată mai tare, speriată, și, cu instinctele sale bine dezvoltate, Michael o luă pe scări în jos, dorind să prindă făptașul. Gabrielle se dezmetici greu – se ferise cu ambele mâini, observând piatra pe care, cu scotch, era atașat un bilețel. Dezlipi bucata de hârtie ruptă la nervi și citi mesajul: Așa mi-ai rupt tu mie inima – cum ți-am spart eu ție geamul. Ăsta era „hei!"- ul lui Brom? N-ar fi putut trimite un emoticon în formă de bolovan și fereastră prin care să îi comunice asta?

Tipul o luase cu adevărat razna? Dacă nu ar fi făcut teme până târziu și s-ar fi culcat devreme? I-ar fi spart capul! Nu putea crede că, în sfârșit, temele îi salvaseră viața!

Biletul era scris la mânie, iar ea i-o înțelegea. Înghiți în sec, pentru că Michael era acolo cu el, alergându-l prin cartier și fiind mai rezistent la efortul fizic. Îl auzi pe Brom plângându-se și înjurând, iar de aceea ieși pe hol, fugind în jos pe scări. Zgomotul îi trezise pe cei doi soți, dar fata nu îi băgă în seamă. Trebuia să ajungă la ei înainte ca ceva oribil să se întâmple. Brom nici nu avusese ocazia să fugă, atât de rapid fusese Michael care, acum îl amenința imobilizându-l pe gazonul ud.

— Michael! Strigă fata. Dă-i drumul!

— Ți-a spart geamul! Dacă dormeai, te găseam moartă, cu capul spart! Dacă țintea chiar fața ta...

— Ce Dumnezeului se întâmplă aici? Dylan interveni alarmat, dar pentru că Mike nu îi dădea drumul lui Cabrera, Gabrielle îi prinse brațul și trase de el.

— Din. Ce. Naiba. Ești. Făcut?! Se miră fata când, încercările ei de a-i dezlipi degetele de brațele băiatului eșuau lamentabil, ajungând cu fundul pe gazon. Te roog! Dă-i drumul până ce nu faci ceva oribil!

Atunci, Michael făcu ceea ce ea îl rugă și oftă. Imediat ce se văzu liber, Brom o luă la fugă, încălecând tufișuri și garduri.

— Poftim! I-am dat drumul! Gabrielle își dădu ochii peste cap, moment în care fu ajutată de el să se ridice. Trebuia să îi dau doi pumni până ce se potolea naibii!

— Da, și să stai după gratii ca polițist, nu? Controlează-ți naibii furia! Îl împunse cu degetul în piept.

— Ești inconștientă? Putea să îți spargă capul!

— Puteai să faci închisoare, dacă-l omorai!

— Chiar crezi că l-aș fi omorât? O prinse de braț, nervos.

— Normal. Sunt sigură de asta! Îl omorai și îți băgai picioarele în ea de carieră!

— Ți-am zic că tipul e nebun după tine. Pe naiba că nu ți-am zis!

— Și ce vrei să fac? Trebuie să vorbesc cu el, dar pentru că tu i-ai sărit la gât acum a dispărut în neant! Indică furioasă direcția în care o luase Brom. Poate dă naibii o mașină peste el!

— Să fie sănătos! Poate îi rupe dracului picioarele și învață să nu se mai țină după fata mea!

Furia amândurora, care ajunsese la apogeau, se evaporă la fel de rapid când el scoase pe gură cuvintele „fata mea". Nu era nimic părintesc în modul în care o spusese, ba chiar sunase sexy, murdar, vulgar, un cuvânt care ar fi trebuit folosit doar în cadrul intim. Inspirând profund, – cei doi erau chiar foarte aproape unul de altul – Dylan zise:

— Îmi explică și mie cineva ce mama dracului se petrece aici?

Realizând gafa făcută, Michael se depărtă de Gabby, lăsând urme pe brațul ei, urme pe care le regretă. Se simțea ciudat, stânjenit și nedându-și seama ce se întâmplase cu creierul său de o dăduse în bară lamentabil. Poate că nu creierul luase comanda, ținând cont de ora târzie. Înghiți în sec, privi spre tatăl fetei și, zâmbind mai apoi șmecherește spre Gabby, pentru a drege intensitatea apelativului, spuse:

— Mi-ar face plăcere, domnule Ravaneleigh! Fata dumneavoastră chiar nu știe cum să își aleagă iubiții, nu Gabby?

Încă era nervos pe ea, de aceea și răspunse provocării când ea icni:

— N-ai îndrăzni!

Îndrăznea din cauza furiei și imaginii pe care creierul său o producea continuu, și anume cu ea moartă. Îndrăznea pentru că se simțea prost și pentru că voia să-și justifice comportamentul care, de fapt, nu era justificabil.

Ce rol credeți că are Brom Cabrera în romanul ăsta?

3389 de cuvinte