I se părea că trăise un vis.

A doua zi, de dimineață, Gabrielle se trezi, încercând să-și dea seama dacă ceea ce se întâmplase în urmă cu o seară fusese adevărat sau nu. Era ora șase, deci trebuie să fii fost cu trei ore în urmă când ajunsese acasă, adusă chiar de Michael. Adormise în brațele lui, chiar dacă se simțea trădată și inconștient de geloasă pe faptul că o alta îi umblase prin așternuturi. Evident că se trezi fără pic de poftă de viață, supărată și venindu-i să plângă atunci când își atingea tâmpla. Se spălă, zăbovind suficient de mult în duș, astfel încât Philadelphia să îi bată la ușă pentru a se asigura că se trezise, iar mai apoi încercă să se machieze fără să plângă în momentul în care aplică fondul de ten și pe tâmplă. Nu se învinețise cine știe ce, iar durerea de cap dispăruse. Mai tare o durea sufletul, ceea ce o făcea să devină ipohondră și să-și deplângă situația mai mult decât era necesar.

Pentru că nu avea o stare de spirit tocmai plăcută alese să poarte o rochie neagră, scurtă, croită sport, cu mâneci trei sferturi și șnur în talie. Decolteul rotund, prelung, îi permitea să stea mai ridicată pe un umăr, dezvăluindu-l pe celălalt, dar pentru că se decise pentru teneși albi, rochia nu primi gravitatea pe care și-o dorise inițial. Cu toate astea, își prinse părul într-o coadă de cal, luându-și ghiozdanul și coborând dezinteresată scările.

Micul dejun era în toi, numai că fata alese să ia un măr din suportul de pe blatul de la bucătărie, să-și salute părinții și să plece. În trecere îl auzi pe Dylan cum o întreba:

— Michael ajunge mai devreme azi?

Nu răspunse și închise ușa după ea, trosnindu-și degetele și observând grupul de negrii adunați în fiecare dimineață acolo râzând și discutând lângă fosta sa școală elementară. Ca de fiecare dată, unul dintre ei – cu ochii mari și blânzi, cu pielea de culoarea unui brun deschis, iar părul pornind dintr-un blond venețian, într-o culoare ce semăna a dovleac, culminând cu chilimbarul galben – își arătă șirul impecabil de dinți spre ea. Mereu Gabrielle îl evita, intrând rapid în mașina lui Michael și gonind pe străzile Philadelphiei. De data asta, însă, îl țintui cu privirea și îi zâmbi la rândul ei, destul de palid. Apoi, o luă în josul străzii, spre stația de autobuz.

Era aproape ora șase și patruzeci și cinci de minute – în mod normal, aștepta până la șapte și jumătate când o lua Kavanaugh, dar nu și azi. În timp ce aștepta față în față cu Departamentul de Pompieri, îl văzu pe tânărul care o privise înainte grăbindu-se spre locul în care se afla și ea, dorind probabil să ia și el autobuzul. Nu avea chef de flirt, dar când acesta de apropie de ea, spunându-i un „Bună!" cam timid, îi zâmbi din nou. I se părea că, ceea ce făcea acum era un fel de răzbunare pe Michael, tocmai pentru că voia să se dea la necunoscut așa cum o făcuse bărbatul cu prostituata. Oh, cât de mult își dorea răzbunare!

Așa că, după o cursă cu mașina 43, după ce se poziționară împreună la mijlocul vehiculului, află că stătea în apropiere de Discovery Charter School, că mama lui era americancă, iar tatăl făcea partea din rasa negroidă și că îl chema Brom Cabrera, având șaptesprezece ani. Tipul învăța la William Penn Charter School, un liceu independent, cel mai vechi printre quackeri (1).

— Aveai o rută mai scurtă. De ce ai ales autobuzul ăsta? Îl întrebă, realizând cât avea acesta de mers luând autobuzul 43.

Gabrielle își dădu seama că mințea când spuse că avea o activitate la Muzeu, cu clasa sa, dar se prefăcu a-l crede. În timp ce dicuta cu Brom, destul de dezinteresată, fără a da prea multe detalii din viața sa, telefonul îi bâzâia intermitent în rucsac. Știa exact cine insista cu apelurile, dar nu avea să-i răspundă, decât atunci când ajungea la liceu. Drumul fu, cu adevărat, infernal, mai ales când, la Spring Garden, se despărți de noul ei prieten, Cabrera, și prinse autobuzul 57. Toată agitația dură o oră, astfel încât fu acolo aproape când se sună de intrare, alergând ca o nebună pe coridor pentru că nu voia să fie ascultată la istorie – asta se întâmpla cu întârziații. Grozavă zi își alesese ca să îl ignore pe Michael!

Așezându-se cuminte în bancă, respiră sacadat și își propuse că ar fi fost timpul să dea pentru permisul de conducere. Avea nevoie și de permis la Academie, la urma urmei.

***

Era ca și cum o vâna.

Asta simți Kavanugh, când ieși din secția de poliție și intră în mașină, îndreptându-se glonț spre liceul lui Gabby. Nu avusese cea mai plăcută zi, tocmai din cauză că nu se intersectase cu căpitanul, tatăl său. În plus, atunci când domnul Ravenleigh îi spusese că Gabby luase autobuzul, o sunase intermitent fără ca aceasta să se obosească să răspundă. Nu îl sunase înapoi toată ziua, ceea ce îl enervase și mai tare.

Ajuns în fața liceului, începu să privească ieșirea, sperând că o va întâlni, în cele din urmă, pe Gabby. Dar și tânăra îl observă – îi cunoștea foarte bine mașina, dar se piti în clădire până ce îl văzu călcând accelerația și, probabil, înjurând-o. Înghiți în sec și se desprinse de construcția roșiatică, îndreptându-se spre casă, tot cu autobuzul.

Fata nu regreta că era îndrăgostită de Michael, cât regreta că acesta nu o putea vedea altfel decât ca pe un copil. Atunci, de ce mai venea după ea? De ce o ajuta și o conducea în fiecare zi, dacă nu o plăcea cel puțin? Pentru ea era acea perioadă, în care suferim din cauză că cel de care ne place a fost, sau e, cu alta. Nu durează mult, tocmai pentru că dragostea a prins rădăcini încă din momentul în care a învățat să iubească, să-i tremure genunchii și să îi zburde hormonii prin tot corpul. Furia și dezamăgirea se estompează o dată ce reîncepem să vorbim cu persoana respectivă, gândind că nu există vreun drept de a ne supăra, din moment ce nu am comunicat sentimentele care ne-au încercat inculpatului.

Asta avea să se întâmple și cu Gabby, dar mai întâi avu nevoie să-și petreacă timpul cu altcineva, să mănânce mai puțin și, îndeosebi, să facă totul cu o lentoare specifică, fugind de fiecare dată de Michael. Toată tentativa ei de a-și uita vecinul dură aproape trei săptămâni. Evident că Gabrielle nu s-a mai dus la sală, știind că urma să dea de el; înota doar în timpul săptămânii, ca să nu-l întâlnească din greșeală, iar într-una din zile s-a întâmplat să dea de Brom la bazin. Mulatrul se aruncase ca o ghiulea pe lângă ea, speriind-o și cercetând avidă locul din jurul său, pentru a se asigura că era totul în regulă. Cabrera îi zâmbise și înotase pe lângă ea, moment în care fata râse, întrebându-l:

— Mă urmărești cumva?

— De ce?

— Cum se face că înoți și tu aici?

— N-am voie?

Pentru că nu dorea să fie înțeleasă greșit, Gabrielle negă și își dezvălui din nou șiragul de dinți albi. Se înapoiaseră împreună acasă, iar de atunci începură să parcurgă drumuri zilnice împreună. Fata avea nevoie să se vindece, să uite că avea șaptesprezece ani, amintindu-și că exista un tumult în fiecare activitate. Într-un cuvânt, Gabrielle simțea nevoia să nu fie singură.

La școală, problema lui Todd se rezolvase de la sine, fără ca părinții ei să fie sunați de către directoare, tocmai pentru că mama băiatului icnise atât de puternic și îi dăduse acestuia o palmă peste cap, atunci când auzise ce făcea campionul ei de rugby cu fetele liceului. Erau, în fond, o familie respectată, bunicul lui Todd fiind chiar preot.

Dylan bănuia că fata lui se certase cu Michael, așa cum știa și că Gabrielle era îndrăgostită lulea de tânărul caporal, iar atunci când Cabrera bătu la ușa lui pentru a o lua pe fată la un film, Ravenleigh fusese convins că ceva era greșit. Nu se împotrivise, bineînțeles, însă numai el, cel care o crescuse atâția ani, observase tristețea din ochii ei când coborâse scările purtând blugi și-un maiou, peste care luase o jachetă scurtă. Mai târziu, în acea noapte, Brom avea să-i atragă atenția cu privire la vestimentație, ceea ce o făcu să se simtă prost, ba chiar jenată, râzând însă în continuare. Nu era vorba de faptul că Brom nu i se părea un tip agreabil. I se părea că acesta încerca să o aducă la standardul de moralitate insuflat de o mamă extrem de credincioasă, deci să o schimbe. Privind absentă la filmul care rula, Gabby înghițea nervoasă popcornul care i se părea grețos la Cinemark. La scena în care doi se pupau într-un orizont colorat de apus, își aminti cum ea și Mike obișnuiau să cumpere menu-uri de la McDonald-ul din fața cinemaului și să le introducă ilegal înăuntru pentru a mânca ceva cu adevărat bun.

Îi putea simți mâna, îmbrățișând-o în timp ce Răzbunătorii(2) săreau de pe o clădire pe alta, încercând să salveze din nou lumea. Lacrimile i se strânseră în ochi și înghiți sfâșiată. Ura să sufere, iar mai ales i se părea tortură pură suferința din dragoste. Băiatul îi atinse mâna, zâmbindu-i și, brusc, își lăsă capul spre ea, încercând să o sărute. Era ăsta încă un iubit adăugat pe lista ei? Nici nu îi răspunse „pupicului" – pentru că așa îl putea numi, dar nici nu se trase înapoi. Rămase acolo, ca o stană de piatră, cu popcornul în mâini și scuzându-se, mai apoi. Într-o criză de nervi aruncă ceea ce mai rămăsese din porumbul unsuros la gunoi, plângând de ciudă pentru că ea nu îl voia pe Brom, nu îi voia pe niciunul dintre idioții ăia. Ea îl voia pe Michael Kavanuagh!

Ieși pe hol și se îndreptă spre toalete, fără să știe că cel la care râvnea fusese cu două rânduri în spatele ei, alături de Luke, partenerul său.

Își propusese ca acea seară să fie una a băieților, mai ales că nu mai ieșise cu Luke de prea mult timp. În zilele ce se scurseseră lipsei lui Gabby din viața lui, volanul îl condusese mereu spre liceu, dar de fiecare dată observând-o cum pleca iniștită. Îi era clar că adolescenta nu-și dorea să-i vorbească, iar și mai clară i se păruse situația, când o văzuse de mână cu tipul cu codițe blonde. Ajunsese atunci acasă și trântise nervos arma, speriind-o pe Cecille. Trevor, care era și el în living, îl privi peste ziar și își drese glasul, spunându-i:

— Fii mai atent!

Se enervase, întrebând ironic:

— Așa cum ai fost tu în întâlnirea importantă de acum o săptămână?

Cecille încremenise cu mâna în bolul cu cocă pe care o frământa și privise lividă spre Trevor, care împăturise grijuliu ziarul.

— Te-am văzut cu doamna Felstead, da! Continuă Michael. Cum ai putut să nu îmi spui? Trevor nu răspunsese, continuase să privească criza de nervi a fiului său. Mai mult, m-ai văzut cu Gabby aproape goală și nu ai zis absolut nimic! Cu minore mă lași să mă culc, dar cu prostituate nu!

— Eu și Cecille avem o relație de foarte puțin timp, zise Trevor, dregându-și glasul. În orice caz, nu își datorez ție explicații despre ceea ce fac eu.

— Și eu datorez, nu?

— De fapt, nu. Se lăsase pe față și continuase. Te credeam mai bun în ale flirtului decât să agăți prostituate, dar dacă tu vrei să te culci cu ele, dă-i înainte, fiule!

— Și onoarea famliei? Pufnise Michael.

— Exact! Și onoarea familiei... – oftase, închizând televizorul. Iar în ceea ce o privește pe Gabby, te rog să nu te culci și cu ea și cu târfe. Merită mai bine decât un penis pasibil de sifilis.

— E minoră!

Trevor ridicase din umeri și se îndreptase spre bucătărie, acolo unde Cecille roșise puternic.

— Măcar acum nu mai trebuie să mă ascund! Adăugase căpitanul, părăsind sufrageria indiferent. Iar Michael își dăduse seama că se făcuse de râs degeaba.

Privise în dormitorul fetei, până ce aceasta trăsese jaluzeaua. Nu putea fi cu o minoră și punct! Nu era corect și nici moral, iar el și Gabby nu aveau cum să fie un cuplu vreodată – nu se va însura nici în ruptul capului cu o femeie mai tânără ca el!

Ideologia lui Michael era un moft, pentru că atunci când unu este înlocuit de doi, sau chiar trei, zece ani nu mai înseamnă absolut nimic; nu că ar fi fost corect să aibă o relație cu o minoră. Oricum ar fi dat-o, bietul Michael trebuia să își rețină reacțiile corpului, să amplifice munca și să încerce să nu intre într-o depresie cruntă din cauză că domnișoara Ravenleigh îi lipsea teribil. I se întâmplase să o mai vadă de două ori, însă acum, în cea de-a treia dată, se topise pe scaun observând cum buzele pline ale puștiului se lipiră de buzele ei moi.

Nu se putuse concentra toată noaptea, mai ales că Luke era un adevărat apărător al legii care n-ar fi intrat ilegal cu mâncare în cinematograf, deci fusese nevoit să mănânce idioțenia aia de popcorn, până când o văzu ridicându-se. Trebuia să îi vorbească sau avea să înnebunească!

O urmări și o auzi inspirând greu. Intrase în toaleta doamnelor, așa că Michael înjură și o urmă. Nu era nimeni în WC-uri, pentru asta mulțumi Cerului, iar fata își întoarse privirea spre el imediat. Ochii i se înroșiseră din cauza eyeliner-ului, iar dâre negre, de rimel, îi coborau pe obraji în timp ce ea încerca să își spele chipul.

— E toaleta femeilor, domnule polițist! Spuse aceasta.

— Știu.

— Și atunci, ce căutați aici?

În drumul său spre ea, Michael smulse hârtie din aparat și îi șerse ochii iritați. Era vizibil că plânsese, așa cum fusese clar sărutul fals pe care-l văzuse în sala de cinematograf.

— Mi-ai lipsit enorm, Gabby! O luău în brațe, strângându-i fiecare porțiunea de carne, vrând să își încolăcească și mai mult brațele pe după ea. Îi sărută fruntea, iar mai apoi tâmpla, expirând zgomotos. Era cel mai frumos sentiment, pentru el, acela de a o ține în brațele sale. Ce naiba îți veni să...?

— Dacă mă faci pe mine responsabilă de astea trei săptămâni, țip! Îl amenință fata.

— Bine, bine! Toată lumea pare furioasă că am adus o prostituată în casă, se pare.

— Foarte bine! Aprobă ea, lăsându-și capul pe umărul său. Așa îți trebuie!

Se părea că și domnul Trevor se luase de el, din motive diferite față de ale sale, dar măcar își putea justifica supărarea fără a se confesa în fața sa.

— Și ce naiba? În trei săptămâni găsești un iubit nou?

— Nu e iubitul meu! Se desprinse ea din brațele bărbatului, continuând să-și șteargă ochii.

— A! Îi săruți pe toți, atunci!

— Pe naiba! Este un quacker, să știi!

— Deci vrei să fii una dintre prieteni (3)?

Privit urât, Michale râse. Cam așa se încheie faza de conștientizare a faptului că, Michael nu era la fel de virgin ca ea, că mai avusese iubite în trecut și că era posibil să se întâmpla și în viitor, însă, cu toate astea își acceptă partea de vină. Aceea că nu îi mărturisise sentimentele sale și, încercă să se pună în locul lui, gândindu-se la poziția pe care o avea în societate și pe care trebuia să o întrețină prin moralitate. Inspiră, înjurând ultima parte a meditației ei, și se lipi numaidecât de el.

— Și tu mi-ai lipsit, Michael!

Bărbatul nu mai adăugă nimic. Îi sărută creștetul și se liniști, închizându-și ochii. Și lui îi lipsise...

***

De la balcon, cu Philadelphia care încă își degusta vinul, Dylan văzu că fiica lui coborî din mașina lui Michael, nicidecum dintr-un taxi, cu tipul care o invitase la cinematograf. Ăsta putea fi un semn că se împăcaseră, iar de aceea zâmbi. Erau veseli amândoi, râdeau și se înghionteau ca niște copii mici.

Doamna Ravenleigh râse, continuând să privească modul în care Michael ademeni fat, spunândui lui Gabby că doamna Felstead făcuse din nou plăcintă; dar și amuzată de cum fiica ei vitregă alerga în spatele mașinii, dând buzna pe ușa casei lui Kavanaugh. O ademenise, se părea.

— Ceva îmi spune că Gabby nu mai e a noastră de mult, remarcă Philadelphia.

— Mda, zâmbi și Dylan, ciocnindu-și paharul de al soției sale. Asta se întâmplă cu fetele, nu? 

(1) - quackeri este numele dat membrilor unei secte protestante, numită și Societatea Religioasă a Prietenilor, mișcare creștină înființată de puritanul englez  George Fox, la jumătatea secolului al XVII-lea. La începuturi, quakerii nu aveau preoți sau pastori și nici liturghii, deoarece credeau că Dumnezeu îl va inspira pe unul dintre membrii congregației să vorbească în numele Lui, astfel încât „Dumnezeu este în toți". Secta a apărut în perioada revoluției burgheze din Anglia, în rândul populației sărace din orașe. Quakerii nu recunosc tainele oficiate de preoți, ritualurile și clerul  în general. Ei refuză prestarea jurământului și a serviciului militar. Denumirea de quaker a avut inițial o conotație peiorativă, fiind folosită de oponenții acestora când se refereau la obiceiul lor de a tremura sau la alte semne ale emoției lor religioase în cadrul întrunirilor. De-a lungul anilor, denumirea de quakeri a devenit titulatura semioficială pentru această sectă. (sursă: WIKIPEDIA)

(2) - Răzbunătorii (titlu original Marvel's The Avengers, Marvel Avengers Assemble, în Marea Britanie și Irlanda, sau simplu The Avengers) este un film american cu supereroi  produs de Marvel Studios și distribuit de Walt Disney Pictures, pe baza echipei de eroi din Marvel Comics, cu același nume. (sursă: WIKIPEDIA)

(3) - prieten sau quacker, modul original prin care se numeau adepții sectei protestante de mai sus. 

Dacă nu ați văzut încă „Deadpool", vi-l recomand! 

2722 de cuvinte