În Bonners Ferry, cu câțiva ani în urmă

În taverna lui Mugsy o văzuse pe Lucy Coleplay pentru prima dată, după ce își terminase tura de la magazinul de suveniruri. Postul de vânzător nu i se potrivea deloc lui Daniel, iar el nu putea concepe ideea că talentul său natal în artă era irosit.

Da, Daniel era supărat pe tot ceea ce însemna viață. Din cauza unei copile îndrăgostite trebuia acum să putrezească într-un oraș nedezvoltat ca Bonners Ferry, unde iernile erau capricioase. Îi pătrundea frigul până în oase, chiar dacă se afla sub plapumă. Oricum camera în care locuia era sub standardele sale. Închiriase la bătrânul Joe, iar Luke îi plătise chiria pe un an. Restul de trei fusese nevoit să și-o achite singur. Iar hulpavul domn Joe – fost ziarist - nu lua în considerare umezeala pereților sau ineficiența caloriferului din camera pe care i-o închiriase lui Daniel.

Artistul aruncă o monedă pe masă, luându-și privirea de la Lucy. De-abia ce-i rămâneau câțiva bănuți în buzunar cu care să-și asigure strictul necesar. Nu asta era viața pe care și-o dorise Daniel și nu așa își imaginse el că avea să arate existența sa după ce se prostise cu Gabrielle Ravenleigh. Își strânse pumnii nervos. I-ar fi sucit gâtul prefăcutei ăleia imediat, fără să stea să se gândească.

Și-ar fi dorit să plece de aici, dar Luke Scott fusese clar: putea să trăiască drept Daniel Cumberbatch în Bonners Ferry, unde nu-l cunoștea nimeni. Dacă s-ar fi întors în Philadelphia, ar fi avut probleme. Nu îi spusese și ce fel de necazuri, dar putea deduce și singur. Cam încercase să violeze o minoră.

— Ești mort pentru ei, Danny!

Și așa trebuia să rămână dacă voia să trăiască. Numai că asta nu era viață, iar el s-ar fi riscat pentru o gură din volupteatea exteriorului. Iar iubita lui Luke, Helene Bowman nu-l primise la ea. În ultimul timp o văzuse abătută și îngândurată, iar pentru câteva zile n-o mai văzuse deloc. Se temuse că singura sa legătură cu viața trecută dispăruse, până ce după o săptămână Helene reapăruse pe străzile orașului.

Cu toate astea, Daniel simțea că în sfârșit trăiește.

Lucy Coleplay era chelneriță la Mugsy și purta uniforma indecentă impusă de patron cu o puritate evidentă. Blonda trăgea ritmic de bluza prea decoltată în încercarea de a-și acoperi sânii și nu își ridica fusta până sus așa cum făceau celelalte. Daniel o observa deja de o lună, iar chipul ei în formă de inimă era singura bucurie în fiecare seară când ieșea de la muncă. Obosit și ușor amețit de la beri, îi contempla linia delicată a spatelui, picioarele lungi și rotunjimile feselor care ieșeau la iveală de câte ori se apleca la bar. Iar Daniel stătea numai la bar.

Încet, încet îl observase și Lucy. Pe de o parte se arătase oripilată, pe de alta îi zâmbise mai mult decât unui client. Daniel se declara îndrăgostit!

Venea mereu și comanda peturi de bere, căci nu își permitea ceva scump, doar pentru a o contempla. Îi era teamă să îi ceară o întâlnire din moment ce nu știa cum putea fi observat de ea: hainele cusute de mai multe ori, decolorate de la atâtea spălări și mereu același hanorac care îi devenise oarecum simbolul. Dar în seara asta, Daniel avea să-și facă suficient curaj pentru a o scoate în oraș.

Numai că evenimentele din acea seară i-au cam dat peste cap planul măreț.

Pe ușă a intrat un bărbat – mai degrabă un băiat – înalt și bine-făcut, dar care părea că nu avusese grijă de sine în mod corespunzător. Părul facial și cearcănele de sub ochi îi erau martorii unei suferințe crunte. Avea mâinile vârâte într-o geacă ce părea împrumutată, prea mică pentru el. Cu toate astea, era curat și arăta chiar bine. Asta îi atrase atenția lui Lucy și implicit lui Daniel, care o privea vrăjit.

Numai că vraja lui pentru Lucy se transmise către nou venit, aspect care nu rămase neobservat de domnul Cumberbatch.

Bărbatul se așeză lângă Daniel, cu capul lăsat în mâini, iar chelnerița se apopie sfioasă de el, întrebându-l:

— Vă servesc cu ceva?

— Ceva de mâncare, zise tipul. Avea gâtul sfâșiat, iar buzele uscate anunțau că nu băuse nimic de ceva timp. Și apă. Un pahar mare cu apă.

Lucy îi puse în față o farfurie cu cartofi prăiți și vită, primul de care se atinse străinul fiind paharul cu apă. Îl dădu pe gât dintr-o clipită și apoi rămase privind mâncarea. În ciuda faptului că lui Daniel îi era foame și s-ar fi servit cu câțiva cartofi, nu putea să nu privească dezamăgit scena. Dorința de a alerga plângând se amplifică pe cât observă chicotitul vesel al femeii, zâmbetul chipeș al tânărului. La fel de chipeș ca al său înainte... Mototoli șervețelul și se ridică de la bar.

— Domnule? Glasul lui Lucy era atât de blând și de drăguț, încât Daniel se opri câteva minute. Inima i se înmuie din nou, iar creierul începu a-i zburda pe acele dealuri mărețe pe care pășea de fiecare dată când se holba la părul ei mătăsos și blond. Se întoarse și îi observă sânii plini, roșeața din obraji. Trebuie să achitați nota.

Nici măcar zâmbetul ei nu-i potoli furia când observă că străinul, pe chipul căruia se găsea acum un zâmbet larg, îl privea oarecum amuzat. Își permitea să râdă de el? Daniel aruncă înverșunat o bancnotă și niște mărunțiș, părăsind cât mai repede taverna.

Dar nu ajunse departe și se întoarse, păzind parcă localul. De multe ori îi spusese Luke să nu se bage în belele, dar nu putea să stea nepăsător la asta. Trebuia să îi spună străinului că Lucy era iubita lui și să îl amenințe cu moartea dacă nu va sta departe de ea. Era puțin important amănuntul că nu, Lucy nu era deloc iubita lui Daniel Cumberbatch.

***

Venea din pușcărie.

Își încolăcise degetele obosit și se uitase puțin la pantalonii rupți în genunchi. Nu îi purta după modă, ci din necesitate. În aceeași seară în care bunicul său – preotul – trecuse fantomatic prin pușcărie – îi văzuse ochii și îi simțise prezența, Todd fusese sigur că ceva avea să se întâmple. Și așa fusese: un polițist îl luase grosolan de braț și îl scosese din celula jegoasă. Privise speriat în jur și își mișcase cu adevărat membrele în patru ani de zile, până ce îi fusese aruncat un rucsac în brațe, cu instrucținile:

— Popa ți-a dat asta. Fugi! Și să faci bine să stai departe de probleme!

Atât îi trebui lui Todd. Nici măcar nu mai privi în urmă la clădirea gri, ci o luă drept înainte, cotind și recreând drumul copilăriei sale. Durkee se ducea acasă schimbat. Slăbise în ultimii ani din cauza dietei lipsită de proteine și a bătăii constante pe care o primise în pușcărie. Și ar fi fost bine dacă ar fi fost doar bătaia... Se cutremură și își înghiți lacrimile până ce se văzu, sleit de puteri, în fața ușii pe care încă scria cu litere aurii Familia Durkee.

Rămase împietrit în stradă, observând pereții albi ai locuinței. Își aruncă o privire asupra mâinilor sale jegoase și încercă să nu se miroasă prea tare. Renunțase la igiena propice după ce fusese el însuși abuzat. Închise ochii și permise bărbatului care devenise să-și amintească de oroarea de a viola și ucide o copilă. O omorâse pe Tessa, ființa care nu îi greșise niciodată cu nimic. Față de restul răufăcătorilor, Todd Durkee era conștient de un singur lucru: vina fusese în exclusivitate a sa. Iar pentru asta se căia nespus. În multe seri chipul livid al ființei care stătuse sub el îi luase somnul, iar interiorul căptușit cu mușchi al feminității sale atât de dihotomic cu răcoarea membrelor îl făcuse să plângă într-un colț murdar.

Dar Todd plătise... Îndurase pedepsele oferite violatorilor în închisori în care își făceau veacul tați de fetițe care, în ciuda contextului, se gândeau la binele copiilor lor și empatizau. Așa cum maltratase, Todd fusese traumatizat.

Inspiră profund și își lăsă mâinile să cade pe materialul a ceea ce realiza că era acum vechiul lui ghiozdan. Și nu mai putu să intre în locuința de pe strada bisericii, nu când se găsea atât de impur față de sacralitatea locului. Plecă în amenințarea primilor stropi. Oricum nu distingea mare lucru, căci ochii își vărsau năduful ca în fiecare zi blestemată, de trei ani. Soarele îi ardea pielea, iar zgomotele îl deranjau. Nu mai fusese înconjurat de atât de mulți oameni de – i se părea lui – secole.

Pașii îl purtară mai întâi spre cimitirul în care aflase că fusese îngropat trupul moartei. Acolo, cercetând pietrele de mormânt, Todd își lăsă degetele pe numele cioplit în piatră a Tessei. Era frumos... Zâmbi tâmp, știind că probabil se așezase pe picioarele ei, și strânse cu putere marmura rece pe care se prelingea apa. Regreta cumplit gestul: își ruinase și lui viața, dar o curmase și pe a ei. Era imposibil ca Dumnezeu să-l mai primească în Împărăția Sa.

Ca un semn Divin, Todd auzi din spate glasul unui bărbat:

— Fiica mea, iar bărbatul care albise considerabil, dar pe care-l recunoscu într-un final – tatăl Tessei – se lăsă pe vine lângă Todd, care se pusese deja în genunchi. Ar fi trebuit să facă majoratul acum, să intre printre adulții legali, știi. Iar zâmbetul sincer pe care i-l aruncă îl făcu pe Todd să-și lase capul în pământ, sfâșiat. Bătrânul plescăi și își alungă lacrimile - venea de patru ani la căpătâiul fiicei pentru a-i depune flori -, întrebând: Nu cred că te-am mai văzut pe aici. Todd negă. Nu ești bătrân. Ai fost vreun... iubit? Da, Todd fusese cu adevărat un iubit. Unul care ucisese spiritul prin trup. Aprobă. Mă bucur să te cunosc! Bărbatul își trecu privirea peste hainele ponosite. Cred că vi dintr-o călătorie teribil de îndelungată.

Iar fără să țină cont de prejudecăți, tatăl lui Tess îl găzdui. Pentru prima dată mâncă o masă printre oameni și primi un rând de haine din partea familiei. Cu cât se uita mai mult la doamna casei, cu atât Todd își amintea de chipul fetei pe care o ucisese, așa că tentația de a rămâne printre cei cărora le pricinuise cel mai mult rău fu estompată de vina pe care o purta în suflet.

Cotrobăind prin geamantan găsi o sumă de bani și un bilet: Nu meriți să mori acolo. Era scrisul citeț al bunicului său, iar întreaga noapte Todd se zvârcoli în așternuturile despre care fusese informat că aparținuseră moartei.

În zori, părăsi casa ca un hoț, iar tot în acea zi își cumpără biletul spre cel mai îndepărtat loc. De fapt, alegerea zonei în care să peregrineze fu dată de harta pe care o descoperi în baia bărbaților de la aeroport. Punând-o pe jos, închise ochii și pusese degetul pe ea. Decise ca infiderent de loc să se mute acolo, iar zona pe care își poziționă unghia degetului fu Idaho, Bonners Ferry.

Să o numim soartă, căci revenim la noaptea în care în Daniel s-a aprins gelozia și i-a pândit pe cei doi.

Într-adevăr, Lucy – celibatară – s-a dat la Todd Durkee, numai că el nu a putut să accepte gura femeii pe a sa, a clacat și, în spaima sa, a dărâmat un scaun. Sperioasă, Lucy s-a îmbujorat toată și și-a cerut iertare, ieșind numaidecât din tavernă, după ce își culesese geaca. Daniel a văzut-o abătută așa că a făcutt conexiunile destul de prost.

După ce și-a trecut mâinile peste față, Todd și-a zis că avea să plece de aici și să se călugărească. Nu era capabil de afecțiune trupească, nu când simțea atingerea vie a morții pe șira spinării sale. Purta pentru sine o ură incredibilă, dar nici să se sinucidă nu ar fi putut, asta pentru că se considera, în ceasul din urmă, un om cu credință. Nu se poate spune că Todd nu se schimbase...

Numai că acesta nu era un nou început, era chiar sfârșitul lui Todd Durkee. Se îndreptase, iar Demiurgul îl chema la El.

***

Înapoi în zilele noastre

Trecând pentru a doua oară pe lângă Taverna lui Mugsy, noul Todd Durkee privi pereții căsuței. Acolo, în spatele ei, îl înhățase pe Todd cu ambele mâini, mânat de iraționalism, și i-a aplicat cu toată forța sa un cap în gură.

Lovitura îl amețise considerabil pe fostul pușcăriaș când, pe lângă ea, a venit și un pumn. Căzut la pământ, Todd a început să simtă ploaia de pumni și picioare până ce, după ce și-a implantat cu sete ura față de eșecul propriu, Daniel a rămas privindu-și victima însângerată din spatele a ceea ce fusese odinioară o dugheană.

Pentru a nu-știu-câta oară Daniel a avut noroc. În acea seară fusese Ajunul, iar majoritatea oamenilor tradiționali din Bonners Ferry stăteau în case și petreceau cu familia. Deci, nu fu nimeni care să observe crunta bătaie și nici loviturile morții aplicate turistului. Totodată, Mugsy – un bărtân mătăhălos și chel – lăsase în spate o lopată de la haznaua pe care o săpase în acea dimineață singur – toți aveau liber de Crăciun. Iar Todd, care venise de ceva vreme în tavernă, își aminti unde era noua groapă. Cu mâinile tremurânde, riscând să fie văzut, l-a luat pe Todd și l-a împins în groapă, coborându-se în ea și începând să sape energic și disperat mai mult. Făcu un loc suficient de mare pentru a-l băga pe Todd, iar apoi îl acoperi cu pământ pentru a nu fi observat de nimeni. Pentru câteva secunde i se păru că observă plămânul inamicului umflându-se cu aer, dar apoi, înveninat de ură, a acoperit și nările cu pământ, până ce s-a asigurat că nici măcar un zombie n-ar fi putut ieși din trapa grea a pământului.

Urmele și le acoperise tot cu lopata. Culesese zăpada cu dârele sale de sânge și le aruncase tot în groapa în care avea să fie colectată mizeria. Finaliză tremurând lângă zid, exact atunci când îl auzi pe Musgy ieșind.

Fu cât pe-aci să uite rucsaul celui pe care-l îngropase, dar îl prinse și fugi urmărit parcă de toți demonii din Iad. Ajuns la confluența a două străzi, Daniel își lăsase palmele pe genunchi și privise stâlpul iluminator. Apoi, abia când văzu lumina, își dădu seama de greșeala pe care o făcuse. Ucisese o persoană cu sânge rece, un bărbat pentru care nici acum nu simțea nimic. Îl auzise incnind, până ce sunetele lui nu mai fuseseră de niciun folos. Încercă să își amintească dacă îl mai văzuse respirând când hotărâse să-l îngroape, iar o plăcere satanică îi traversă sufletul la gândul că văzuse o brumă de viață în el, iar că aceea nu fusese deloc o închipuire.

Își mușcă obrajii, și restul drumului până acasă și-l petrecu mergând cu capul în pământ și zâmbind. Înapoi în dormitorul micuț și mucegăit, Daniel lăsase rucsacul pe pat, se descălțase și cotrobăise prin lucrurile celui pe care-l ucisese. Îi găsi actele: Todd Durkee. Îi găsi banii și cele câteva fotografii făcute pe când victima lui făcuse rugby.

Pe acelea și le puse prin cameră, iar teancul de bani îl strecură în buzunarul gecii. Dăduse lovitura!

Mai apoi, remușcările îl loviră ca determinând insomnia și apelul disperat din zori. Îl suna pe Luke pentru a rezolva problema, iar investigațiile polițistului relevaseră toate conexiunile din istoricul lui Todd Durkee.

Bărbatul luă loc pe pat și își aminti cum Scott privise perisajul, frecându-și arătătorul de degetul mare și, expirând puternic, spusese:

— Trebuie să devii Todd Durkee.

— Poftim?

— Tu oricum ești mort, Daniel. Ca Todd Durkee vei avea identitatea unui om viu în Philadelphia. Poți să te reîntorci dacă vrei.

Decizia de a se reîntoarce fusese pripită, căci sub egida unui fost pușcăriaș orizonturile profesionale ale lui Daniel fuseseră limitate. Zâmbi trist. La vremea aceea acceptase propunerea și revenise în locul în care se simțise din nou bărbat, însurându-se și făcând casă doar pentru siguranța acoperișului. În fond, reușise doar să își strice viața din cauza unei puștoaice.

Era timpul să îi distrugă și el viața ei.

De ce Daniel produsul unei societăți viciate? Voi îl vedeți așa, sau doar eu? Cui îi e milă de Todd? 

2660 de cuvinte