În dimineața celei de-a doua zi, Maze privea încruntată plicul lăsat de poștaș în cutia din fața casei. Avea o factură?!

Observă suma și își frecă maxilarul, întrebându-se dacă avea și cu ce să o plătească. Pe lângă asta, Maze trebuia să cumpere alimente, trebuia să... trebuia să aibă grijă de ea. Înainte, când Todd se afla în casă, acesta avea întotdeauna buzunarele pline cu bani, fie ei mulți sau puțini, din nenumăratele joburi la care se ducea. Uneori el plătea utilitățile, alteori îi lăsa ei bani ca să le plătească. Dar odată cu dispariția lui, Maze își punea problema întreținireii. Să țină așa o casă mare în condițiile în care era liceană? Trebuia să-și ia un job!

Își frecă tâmplele și oftă. Trebuia să și învețe, să și plătească facturi. Minunat!

Iar asta în condițiile în care nu voia să ajungă pe mâna și la cheremul unchiului său. Nu voia să fie întreținută de Hodge! Chipul i se schimonosi de frică gândind doar că mâinile slinoase ale unchiului matern ar fi putut pune mâna pe ea dacă s-ar fi întâmplat să... ei bine, să afle că era oficial orfană. Dumnezeule mare!

Aproape că sări direct pe geam când auzi bătaia în ușă. Nu se clinti când auzi și soneria, ba chiar încetă să respire. Hodge venise!

De când învățase să memoreze evenimente, Maze știa că fusese abuzată într-un fel sau altul de bărbații din viața mamei. Astfel că, își amintea perfect de primul iubit al mamei care, după ce venise beat acasă când fata avea cinci ani îi mângâiase chipul. Următoarea amintire fu aceea a ceainicului care lovise capul bărbatului și sângele. Mama îl omorâse pe nemernic. Mai apoi, urmase perioada în care stătuse în casa lui Hodge. Cu trei ani mai mare ca mama, Hodge...

Icni speriată de propriile-i gânduri și își masă fruntea, neștiind dacă voia să-și amintească cele întâmplate sau nu. Hotărî că nu și trecu la perioada de fericire, după ce mama și cu ea se mutaseră în căsuța asta. Fusese minunat în lipsa unui bărbat. Ar fi fost și mai minunat dacă Todd Durkee nu și-ar fi făcut niciodată apariția în viața femeii de patruzeci de ani. Mama se atașase imediat de el și, ei bine se căsătoriseră în urmă cu ceva timp. Maze se văzuse din nou cu un bărbat care avea și așa un comportament dubios și deviat. În fiecare noapte se încuia în propria cameră, iar diminețile îl evita pur și simplu pentru că îi vedea privirea pofticioasă. Todd Durkee nu era bărbatul care să stea fără o femeie, iar în momentul de față Maze era disponibilă. Trăise o groază cu frica de a se repeta scenele din casa unchiului Hodge, dar acum nu mai avea de ce să se teamă pentru că Todd dispăruse, iar ea era în sfârșit singură, în pacea casei ei.

Numai că, Maze nu era majoră și mai trebuia să treacă un an până ce va atinge vârsta considerată legală în fața lumii. Alți ani până ce va fi majoră legal. Avea nevoie de un tutore sau de un orfelinat, iar din cele două prefera ultima variantă. Se cutremură - nici opțiunea orfelinatului nu era una extrem de reușită - și așteptă câteva secunde pentru a-și da seama dacă mai bătea cineva în ușa ei.

- Maze? Auzi un glas, așa că se ridică în picioare. Maze? E cineva?

Oftă ușurată și se repezi la ușă pentru a o deschide. Ezită un moment, cât privi pe vizor și observă toate trăsăturile alea frumoase ale lui William Ravenleig, iar apoi se hotărî și dădu drumul soarelui palid pe holul casei.

- Bună! Îi zâmbi fata. Trupul începu să îi tremure când își aminti cât de bine se putea simți palma aia mare pe mâna ei. Fusese pentru prima dată când William îi atinsese mâna, în urmă cu aproape două zile. Mereu îl văzuse pe holurile liceului, iar de fiecare dată îl ignorase. Când intrase în sala de sport arătând ridicol în culorile mult prea vii înghițise în sec. Adevărul fusese acela că îi plăcuse mereu de William. Poate chiar singurul de care îi plăcuse de când reușise să-și dea seama că era diferit de toți masculii pe care îi întâlnise vreodată.

- Credeam că mi-ai dat adresa greșită! Râse acesta și își încrucișă brațele la piept.

- De ce aș face asta? Râse prea tare. Brusc uitase de Hodge, uitase de facturi, de job. Avea senzația că va face un infarct la cât de neregulat i se zbătea inima în piept.

- Sunt poftit? Zâmbi Will, iar ea se dădu din fața ușii pentru a-l primi. Și bineînțeles că Maze mai uită un aspect, acela că la ea în casă era dezastru.

Sticle goale, rămase de când Todd mai era încă în această casă, împrăștiate peste tot prin casă, farfurii nespălate în chiuvetă, hainele ei pe sofa. Roși, conștientă de caracteristicile pe care i le dădea toată această mizerie.

- Ăăă...

William nu păru afectat, ci doar se așeză pe canapea. Își aruncă o privire spre bufet, ridicând din sprâncene.

- Bănuiesc că nu bei tu atâția litrii de bere, nu?

- Nu... nu! Exclamă alarmată. Nu! Bineînțeles că nu. Tata.... dar când bărbatul oftă își dădu seama că era mai rău. Era chiar mai rușinos să recunoască faptul că locuia cu un bețiv.

- Înțeleg. William își drese glasul și își trosni degetele. Venise pentru a o vedea pe Maze. Venise ca să-și satisfacă curiozitatea și pentru că auzise de la Gabrielle că tatăl lui Maze lipsea. Michael nu pronunțase numele tutorelui, chiar dacă Gabby insistase.

- Am uitat, își dresese el glasul și se scuzase.

Dar nu uitase...

- Unde e el acum?

Un fior îi traversă spatele. Maze nu putea să-i spună, nu putea să spună nimănui. Dar spusese poliției că Todd plecase. Iar el... se încruntă. Sora lui era în poliție, deci William Ravenleigh știa exact că Todd plecase. Atunci... își îngustă ochii și realiză, făcându-se lividă.

- Mă interoghezi! Fusese o exclamație urmată de țipătul ei nervos. Știi exact unde e nenorocitul de... îl împunse cu degetul când acesta se dădu înapoi, șocat de reacția sa. Știi exact că m-a lăsat aici și că e la naiba și că... Doamne! Eu chiar credeam... își drese glasul, cu fața arzându-i și ochii începând să o usture. Credeam că ai venit să mă vezi.

- Dar eu am venit să te văd! o cuprinse William de brațe. Maze... fata își înălță privirea și îi pătrunse ochii. Locuiești singură aici?

- Eu... Maze își așeză mâinile pe pieptul lui. Era tare sub atingerea ei. Ah.... Cred... Cred că da. Cred că sunt singură...

- Dumnezeule! Exclamă Willliam. Și o strânse la pieptul lui. Sărăcuța de tine, prin câte trebuie să treci!

- Da... oftă Maze nedumerită de senzațiile care i se formau în stomac. Prin câte trebuie să trec... și acceptă să se lipească de William care îi rostea fraze în urechi. Și se simțea nespus de bine. Asta până când observă pe geamul livingului profilul lui Hodge. Rămase nemișcată, acceptând atingerea tânărului pe șold fără a răspunde în vreun fel. Hodge era aici! Pesemne că o căuta.

O durere zdravănă îi traversă vintrele și îl cuprinse pe Willaim de reverele bluzei. Își îngropă capul în umărul lui, ascunsă fiind de statura acestuia. Până ce Hodge dispăru, Maze avu timp să îi inspire parfumul, să îi simtă mușchii pectorali și să îl simtă pe Will Ravenleigh. Vreau să fiu cu tine, Will... dar nu pot.

***

Michal nu o găsise pe Maze acasă când se dusese pentru a-i adresa câteva întrebări, cum îi plăcea lui să numească interogatorului. Întors acasă la finele zilei, Michael oftase profund și se gândea cu mândrie că de mâine într-o săptămână se putea bucura de libertatea aerului pe care nu-l mai frecventase de prea mulți ani.

Cu toate astea, când a intrat în casă și a zărit-o pe Gabby jucându-se cu Kevin pe covorul din living a înghițit puternic în sec. Cum putea el să lase copilul cu un criminal în libertate prin Philadelphia? Dădaca nu părea să fi făcut arte marțiale și se îndoia de dexteritatea sa de a-și apăra viața. În același timp, călătoria avea să fie lungă și urâtă - Mike o simțea - pentru că era vorba de retrăirea unor amintiri care vor provoca un rău necântărit inițial. Mai era ceva ce Michael simțea la momentul acela, însă nu putea zice cu exacitate ce îl măcina în privința excursiei.

- Bună seara! Le ură el, iar Gabby își ridică fruntea pe care cădeau șuvițele frizate, zâmbindu-i.

- Hei. Acesl „hei" era cel mai dulce de până atunci, cel mai scump și constituia fundamentul excitației sale. Mike simțea nevoia acută de a fi cu femeia al cărui fund se târa acum pe jos.

- Ce faceți voi?

- Ne distrăm puțin înainte de cină, se adresă pe tonul acela copilăros în fața lui Kevin care îi dezvălui gingiile. Apoi, revenind la statutul de adult, își ridică fruntea și îi zise lui Mike: Doamna Greene pregătește cina și m-a rugat să am grijă de agitatul ăsta mic. Gabby îl sărută pe băiat pe obraz, luându-l din nou în brațe.

Michael zâmbi - simțea el planul doamnei Greene - și se aplecă, încrucișându-și picioarele. Băiatul îi zâmbi și se agăță mai bine de Gabby ce se îmbujorase vizibil. Femeia din fața lui înflorea pe zi ce trecea. Era ea sigură că voia să se întoarcă în Bonners Ferry?

- Am vorbit cu tata...

- Și? întrebă el.

- Ținând cont de faptul că mâine plecăm împreună, dis-de-dimineață, spre Bonners Ferry, mă gândeam să... ăăă... roșul din obraji se acutiză, astfel încât Mike îl lăsă pe Kevin să-și vadă de propriul traseu spre tenulețul suspendat pe brațul canapelei și se așeză în genunchi, privind-o.

- Ce s-a întâmplat?

- Păi... aș fi vrut să dorm cu tine... femeia își așeză mâinile pe pieptul lui, simțindu-i inima cum i se zvârcolea în piept. Mike zâmbi și ideea îl izbi mai repede decât se așteptase inițial. Oricare ar fi fost răspunsul ei, femeia asta trebuia să fie soția lui!

- Aș fi bucuros să dorm cu tine, Gabby. O sărută pe ambii obraji, oprindu-se pe gură. Degetul ei mare îi mângâie maxilarul în timp ce gura se destindea sub presiunea plăcută a iubirii. Cred că mereu am vrut să împart dormitorul ăla cu tine, chicoti bărbatul, coborându-și sărutul în jos, pe gât.

Și eu, Mike... oftă femeia, lăsându-se moale în brațele bărbatului.

Luă masa cu ei, urmărindu-l discret pe Kavanaugh care înghițea pastele, discutând despre călătorie cu dădaca. Gabrielle se gândise toată ziua și ajunsese la un consens cu vocile din capul ei: îl iubea enorm pe Michael Kavanaugh. De fapt, iubirea ei nu încetase niciodată să existe, indiferent de câte își spusese în întreaga sa viață. Da, atitudinea lui o rănise. Dar și ea făcuse la fel în trecut. De ce să continue să se condamne pentru lucruri pe care nu le făcuse?

Logica fu imediat răsturantă de gândul că exista posibilitatea de a fi nebună. Atunci își opri entuziasmul trăirilor și băgă mai mult în gură. Să stea cu Mike era minunat. Să fie cu el non-stop și mai și. Dar cum și-ar fi putut petrece Michael viața cu o nebună? Nu era corect față de el. Iar când urcară împreună la etaj, Gabby își spuse că nu va da înapoi: o săptămână în Bonners Ferry și se va lămuri. Șapte zile și va ști dacă era sau nu dusă.

- Ți-ai adus deja bagajele? Întrebă uimit Mike când văzu instalat un roller și un bagaj de mână.

- Păi... speram... chiar credeam că nu mă vei alunga. Gabrielle îi făcu cu ochiul și trase cuvertura, hotărând să facă măcar ceea ce nu avea să strice nimănui. Când își dori însă să se elibereze de pulover, Gabby își aminti că azi își scosese steriletul. Tremură simțindu-i degetele pe mica gaură a puloverului său și oftă cumplit la senzația respirației pe umăr. Oftă, primid săruturile și îi prinse capul în culcușul brațului său.

- Cum să alung eu din păcătoasa mea cameră așa un înger?

Tresări la contactul mâinilor sale cu șoldurile, ritmul cardiac precipitându-i-se atunci când puloverul dispăru, lăsând-o doar în sutien.

- Mike... încercă să articuleze cuvintele, dar nu apucă din cauza senzațiilor pe care trupul lui peste al ei i le stârnea. Se simți trântită în pat, deposedată de restul materialelor de pe trup și percheziționată până la piele. Îl privea atât de frumos deasupra sa când își scoase puloverul și îi dezvălui bustul întunecat de mușchi. Clinchetul curelei sale căzând îi spuse că lucrurile nu mergeau bine, dar feminitatea sa controla acum întregul proces. Iar triunghiul dintre picioare pulsa dureros.

O înnebunea îndeosebi senzația impetuoasă de a-l simți în ea, iar degetele sale fură o binecuvântare mult prea trecătoare pentru a se bucura de existanța lui pe interiorul coapsei. Ca și în a doua lor seară împreună, pe Gabby o turba de-a dreptul furnicătura organului păcătos. Inspiră profund și prinse de pernă când degetele lui o pătrunseră fără alte menajamente. Nu-și mai putea ține ochii deschiși, nu când lungimea tegumentelor se jucau atât de fantastic în interiorul lui. Îl simțea apucând-o de-antregul, intern, astfel că împunsătura dorsală îi aduse lacrimi de satisfacție atunci când nu își mai putu controla ritmicitatea bazinului. Pentru a o opri din mișcările spasmodice, Michael a trebuit să se posteze între picioarele sale și să o apese ușor cu trupul.

Bărbatul iubea totul la ea. Iubea sânii pe care de-abia acum îi elibera de corvoada lenjeriei și adora picioarele pe care i le ghida pe după spatele lui. Gabrielle avea niște picioare incredibil de lungi și de senzuale. Kavanaugh își plimbă cele două degete ude pe abdomenul ei, oprindu-se în dreptul sfârcului pe care împrăștie seva feminității sale. După care, se aplecă și gustă întreaga creație, mulțumit de rezultat. Femeii i se înroșise toată fața, iar el nu își mai prelungi agonia. Când o văzu că revine pe Pământ, îi căută canalul și se lăsă să alunece în moliciunea sa.

Gabrielle era aidoma unei bețive; nu mai distingea nimic din realitate, însă îl simți strecurându-se între pliurile sale cu atât de multă finețe încât fu pe cale de a muri chiar acolo.

- Mike, trebuie să îți spun...

Dar atunci corpul îi explodă din nou într-o succesiune de spasme care o făcură să se arcuiască, lăsând privirii perverse a bărbatului globurile pe care le gustase mai devreme. Condusă de mania plăcerii reveni dureros pe pământ, cu șoldul fierbându-i dureros, acolo unde mâna lui se înfipse pentru a strânge când nu mai suportase durerea dureros de dulce a eliberării. Imediat după ejaculare, corpul femeii păru să înghită nesătulă lichidul seminal ce se scurgea din el în ea.

Rămas adânc în ea, bărbatul se lăsă peste trupul său, sprijinindu-și capul de umărul stâng, peste un sân ce se simțea privilegiat. Gabrielle își odihni piciorul pe spatele său, neavând curajul de a-și testa mușchii vaginali din moment ce aceștia se încordaseră de prea multe ori în timpul actului. Îi mângâie spatele, oftând. Ceea ce făceau ei nu era sex. Gabrielle se convinsese acum că uniunea dintre ei era chiar dragoste.

Asta pentru că amândoi se iubeau.

Zâmbi fericită și se întinse leneșă, moment în care mâna lui Mike se ridică spre sânul neacoperit de greutatea trupului. O ciupi de sfârc, făcând-o să se încordeze. Mișcare determină geamătul, iar bărbatul articulă:

- Nesătuli mai suntem...

Și brusc își aminti.

- Mike, mi-am dat jos steriletul.

Mâna bărbatului continuă să freamăte protuberanța mamelonului până ce realiză informația. Se ridică pe coate, privind-o.

- Acum?

- Asta e cea mai idioată întrebare pe care ai fi putut-o pune vreodată, se încruntă Gabrielle. Cum să mi-l scot acum?

- Azi, voiam să întrebă, se corectă el.

- Da.

- Adică noi...

Gabrielle își mușcă buza și își acoperi ochii cu brațul. Expresia de pe fața lui era neutră. Nu își putea da seama ce era în sufletul său, iar de aceea consideră că și el reacționa ca Brom: posibilitatea procreării era un impediment al plăcerii.

- Da...

Pentru câteva momente în cameră se lăsă liniștea.

- Poți să iei o pastilă din aceea... de a doua zi. Glasul lui chinuit de dorința care creștea în ea o făcu să îi dea lacrimile. Brusc, întreaga umezeală se evaporă la fel de repede pe cât apăruse.

- Da. Să iau o pastilă. Bună idee...

Michael vru să se retragă, dar atunci ea icni. Procesul era dureros în lipsa lubrifiantului natural.

- Te rănesc... concise el. Cred că... ei bine, vestea ta m-a luat puțin pe nepregătite. Izbuti să iasă din ea la fel de semeț pe cât și intrase. Se întinse pe spate și își drese glasul. De ce l-ai scos?

- Nu-mi dau seama. Vocea ei tremurândă îl făcu să se încurnte.

- Gabby, plângi? Dar femeia nu îi răspunse, ci se întoarse pe cealaltă parte, oftând în pernă. Fată...

- Chiar nu știu de ce am făcut-o. Nu mi-era rău de la el sau ceva de genul. Pur și simplu... cred că... habar n-am ce...

- Ba eu cred că știi, îi zâmbi el înțelegător. Gabrielle se întoarse cu fața scăldată în lacrimi spre chipul său și privi seninătatea de pe acesta. Vrei un copil, Gabby... Poate că într-adevăr, prezența lui Kevin fusese cea care îi determinase alegerea. Gabrielle se gândise la posibilitatea de a fi mamă cu primele orgasme în brațele lui Mike, cu primul vârtej al ADN-ului său în trupul ei și cu prima bătaie de inimă. Ultima de care avusese nevoie pentru a dezgheța inima înghețată. Michael se întoarse într-o parte și îi mângâie chipul. Ți-am propus pastila pentru că credeam că regreți actul... - femeia negă rapid din cap, speriată de perspectiva de a fi gândit așa. Orice sarcină e un gest necontrolat, dar eu vreau ca... ei bine, atunci când te simți tu pregătită să preîntâmpini acest eveniment să se întâmple. Nu vreau să fie un accident al neatenției.

- Mike... Gabrielle înghiți în sec. Tu vrei un copil... un copil cu mine?

Bărbatul zâmbi și o sărută. Îl văzu înghițind dureros mărul lui Adam în tmp ce trupurile li se apropiau.

- Sunt atât de îndrăgostit de tine, încât vreau fiecare dar pe care mi-l poți oferi. Viața, o părticică din tine, este cadoul de nerefuzat, Gabby. Da, eu vreau un copil cu tine.

Gabrielle izbucni în adevărate cascade de lacrimi când îi auzi delcarația. Se agăță de gâtul său și se trezi deasupra lui. Mike îi mângâia spatele leneș, zâmbind la perspectiva de a face realitate visul acela: de a se însura cu Gabrielle Raveneleigh, singura sa iubire, și de a creea o ființă din amândoi.

- Doamne, Mike... voi fi eu o mamă bună?

- Toate mamele sunt bune, Gabby... și îi sărută umărul. Mai ales cele care vor copilul. Tu vrei?

- Cred că da, răspunse ea.

- Bine, atunci, că simt că explodez cu tine deasupra monstrului ăstuia, râse și își indică mădularul. Femeia râse rușinată - nu s-ar fi așteptat niciodată la atâta vulgaritate între ei - și se întoarse cu spatele, oferindu-i priveliștea fundului, în timp ce se lăsa grijulie peste bărbăție. Așezându-și mâna pe una dintre fese, Michael o strânse puternic oftând: Hai să facem dragoste, iubito!

Iar Gabby îl ascultă.

În particular, eu am terminat volumul. Câte un capitol pe zi, ce ziceți?

3166 de cuvinte