5 ianuarie

„Dragostea noastră prematură a avut acea violență care adesea distruge viețile adulților."

La aceste cuvinte ale lui Vladimir Nabokow din volumul „Lolita" (1), Michael închise cartea, plictisit de protagonistul Humbert și de dorințele sale față de micuța, dar deloc copila, Dolores. Își încrucișă mâinile sub gură și stătu să se gândească, dacă Gabrielle fusese vreodată o lolita (2).

Într-adevăr, dragostea lor fusese prematură, încă de când o zărise pentru prima dată știuse că avea să fie ceva între ei, numai că, spre deosebire de profesorul Humbert, a cărei dragoste – o considera Mike – era pur carnală, pentru el Gabrielle era mai mult decât o bucată neînsemnată de carne. Tocmai acum ce îi bătea în ușă, îi permise să intre și o văzu cum începea să vorbească rapid. Respira greu, semn că alergase pe scări în sus. Iar el nu-și putea dezlipii ochii de pe chipul ei, de pe mișcările și flexațiile degetelor. Nu-i păsa că, prin rândurile de mai sus, recunoscuse dragostea; cele câteva momente din restaurant, apoi altele, trecute, îi dovedeau atât de perfid că dragostea fusese aprinsă în pieptul său de optsprezece ani. Poate că iubirea pentu copila Gabby evoluase, fusese menținută și explodase pentru adulta Gabrielle – o femeie instabilă, suferindă, dar totuși minunată. De ce continua să se chinuie prin comparații la adresa lui și ale lui Humbert, un bărbat de treizeci și șapte de ani, când nu era nimic adevărat acolo?

Era a doua oară în viața lui când citea „Lolita"; prima dată, cartea îl făcuse să ignore fantezia fetei pentru el și iubirea lui pentru ea. A doua oară, însă, îi enumera toate diferențele dintre el – Michael - și Humbert – perversul. Se trezi zâmbind și reveni la realitate când Gabrielle își puse mâinile în șold exasperată.

— Eu vorbesc cu tine aici și tu ce faci? Îl certă.

— Nu eram atent, se scuză, ridicându-se de la birou. Ascult, acum! Zii!

— Este o doamnă aici care vrea să dea o declarație aberantă. Insisită să discute cu șeful. Sunt doar eu, tu, Collins și Bran în toată secția asta, iar baba aia crede că suntem protecția animalelor aici!

Ieși, îndreptându-se spre sala de primire, acolo unde o doamnă extrem de bătrână vorbea ca pentru sine, dând ritmic din cap.

— Tu ia o pauză! Rezolv eu aici.

Gabrielle oftă și se întoarse pe călcâie, urcând obosită treptele până la băi. Îi auziea pe cei doi parteneri – Collins și Bran – râzând și discutând în sala de mese. Tânăra era în tura de noapte, alături de Mike și cei doi ofițeri, și avea să rămână în secție până la opt. Se dezobișnuise de astfel de ture, drept care nu reușise să doarmă dimineața, noaptea suferise de o nouă insomnie, iar acum i se închideau încet, dar sigur, ochii. Rămase pe una dintre toalete, deschizându-și și închizându-și ochii cu degetele; nu reușise să pună geană pe geană de câteva zile – mai exact de când și-o trăsese (așa putea numi incursiunea ei cu Michael) – iar asta pentru că frustrarea și visurile umede nu îi dădeau pace. Corpul ei nu reușise să se delecteze cu ceea ce își dorise de ani întregi, din cauza creierului, iar acum se întâmpla să își dorească să trăiască la intensitate maximă momentul. Pe lângă asta, Michael nu răspundea avansurilor ei sexuale, ceea ce o înnebunea și mai tare, iar în plus dorea – simțea nevoia imperativă – de a ști dacă era, sau nu capabilă de dragoste trupească.

Într-una din nopți stătuse și numărase, notase, cosumase o groază de hârtie inventariindu-și partidele. Fugise după orgasme, fără a-și aminti ultima dată când avusese unul și nu numai cu Brom; fusese prea ocupată ca să își producă singură unul, iar trupul i se săturase de lipsa de emoție cu care soțul ei obișnuia să o dorească. Își amintea frânturi de momente când atinsese apogeul cu parteneri mai răbdători, dar acele memorii erau atât de îndepărtate, încât se temea că uitase cum se simte unul. Ea singură apăsa „butoane" care nu păreau să funcționeze la fel ca pe vremuri și se întreba serios dacă era din cauza vârstei, a steriletului sau a avortului spontan.

Atât de mult se gândise la asta, încât nu îi mai venise decât o singură dată în minte clown-ul de la Big King, într-un coșmar ce semăna cu monstrul lui Stephen King (3). Oftă și se ridică de pe WC; apoi, își spălă mâinile, chipul, gâtul, privind la ceacănele de sub ochi. Mai avea puțin și i se părea că urma să i se vadă osul maxilarului.

— Gata și cu baba! Auzi glasul lui Michael. Acesta scăpase de femeie, urcând scările în căutarea sergentului său. O văzu în oglinda băii pentru femei și imediat se încruntă. Ești bine?

— Da! Minți ea. Puțin obosită... își șterse fața cu hârtia din aparat, aruncând-o la gunoi.

— Te-am mai văzut așa după examenele din liceu, spuse bărbatul trăgând-o spre el. Ce s-a întâmplat? Femeia își lipi capul de umărul lui, prinzându-i coapsa în ale sale. De când te-ai întors, mi se pare, slăbești pe zi ce trece. Îi pipăi tandru umerii. Doar șoldurile ți-au rămas; până și fundul amenință să ți se evapore. Ai mâncat azi?

— Micul dejun, bălmăji ea.

— E unu noaptea. Ar fi trebuit să mai ai cel puțin două mese și două gustări până acum. Ce-i? Ești anorexică?

— Nu, negă brusc. Nu, nu, nu! N-am poftă... atât.

— Hmm... Eu tot zic că ar trebui să dicuți cu domnul Ravenleigh despre asta...

— Nu cu nutriționiștii? Zâmbi ea.

— Nu cred că e legat de aia. Îi ridică fruntea spre el și o sărută cast pe buze. Eu nu știu atât de bine cum să te ajut, Gabby...

— Ai putea să mă ajuți, oftă ea în timp ce zâmbea și îi căuta cureaua pantalonilor, încercând să...

— Nu, o opri acesta. Oricât de mult mi-a plăcut mie să fiu în tine, scumpo, am crezut că te voi rupe în două. Nu vreau să te rănesc!

— Nu mă rănești... oftă ea. Oh, la naiba! Simt că mor dacă nu pun mâna pe tine!

— Wooo, râse el. Poate că, totuși, ar trebui să luăm cina aia odată.

— Cina?

— Da. Luăm cina, bem ceva și abia apoi profităm de noapte. Nu crezi?

— Dar... gura ei era ușor deschisă, ochii pleoștiți și mâinile îi strângeau șoldurile. Nu pot să rezist încă o noapte... Egoistule! Acuză ea. Numai tu să te bucuri de... de asta! Îl lovi în mână și dădu dă se întoarcă, moment în care îl zăriră pe Collins în prag.

Bărbatul îi privea stupefiați, cu un fursec în mână. Inima Gabriellei începu să bată mai tare – fuseseră descoperiți!, pe când Michael oftă plictisit și reveni în poziția de drepți.

— N-am văzut nimic! Zise brusc Collins și plecă rapid.

Gabrielle își întoarse cpaul spre Mike, exclamând disperată:

— Ne-a văzut!

— Și?

— Nu te interesează? Întrebă încurcată.

— Ăăă... nu, ridică acesta din umeri. Eu și Emm nuu mai suntem de mult soți. În plus, starea sa mă îngrijorează mai tare, adăugă pentru sine, dar se hotărî să o îndemne: Hai, vino cu mine! O îndemnă. Jucăm ceva și vedem cine câștigă.

—Ce jucăm? Întrebă femeia entuziasmată, uitând de întâmplarea care mai devreme îi provocase panică.

— Vezi tu! înghiți Mike în sec, căci știa că nu va fi pe placul nimănui ceea ce tocmai îi săgetase mintea.

Așa că, atunci când o conduse la subsol, în camera antifonată, Michael știa că ăsta avea să fie un joc vinovat, pe care-l va regreta. Mai ales când ea îl întrebă:

— Ce e asta?

— Aici obișnuim noi să ne antrenăm, spuse el. Nu tragem – evităm cât putem asta – dar ne omorâm timpul cu niște bătăi ocazionale, ca să le zic așa.

— Pff! Făcu ea, dându-și jos ghetele și pășind pe salteaua moale care compunea podeaua. Uite unde erau karatiștii!

Bărbatul oftă și se descălță; îi lăsă lui Collins un mesaj prin care îi spunea că se dusese să ia ceva de mâncare și își dădu jos cămașa – nu voia să transpire în ea.

— Și așa obișnuiești tu să lupți?

— Nu vreau să-mi murdăresc bluza, explică el. Tu?

Dar Gabrielle își arunca deja bluza cât colo, rămânând în maiou și sutien.

— Păi și ai de când să ne jucăm aici? Întrebă ea, făcându-i cu ochiul și lipindu-se de mâna lui. Pereții ăștia sunt antifonați, nu? Ooo... chicoti, sărind în sus, pe saltea.

— Nu, își drese el glasul. Ne vom bate. Cine câștigă face ceea ce spune celălalt.

Fața femeii pică și rămase privindu-l contrariată.

— Parcă ai spus că nu mai dai în mine...

— Nu ăsta e scopul jocului meu. Obiectivul, își trosni degetele, nimerind deliberat pe lângă urechea ei, este acela de a-ți dovedi, Gabby, că nu ești bine. Îi prinse încheietura, în timp ce femeia se ferea, rotindu-și brațul.

Se împinseră unul pe altul.

— Asta e o prostie! Exclamă femeia. M-am bătut cu sute la Academie!

— Atunci nu ți-ar fi greu să mă învingi, nu?

— Normal că nu! Se năpusti asupra lui, numai că bărbatul îi pară imediat lovitura, făcând-o doar să cadă pe saltea. Gabrielle icni și se ridică rapid, înciudată. Modul în care i se contractau mușchii când ridica brațul, tot corpul ăla, o făcea să-și amintească de cât de tare puteau să doară pumnii lui. Pe lângă asta, amintirea unui sărut care o îngrețoșase, cât și a atingerilor nedorite îi străpunse creierul. Clipi, încercând să-și revină, dar când îl văzu trosnindu-și din nou degetele, picioarele i se înmuiară. Nu mi-e frică de tine, Mike! Strigă brusc.

— Nici nu-ți sugerez să-ți fie, răspunse bărbatul. Numai că, în momentul ei de neatenție, o prinse, imobilizând-o și așezându-și brațul în jurul gâtului său. Aș putea foarte bine să-ți sucesc gâtul acum, dar nu voi face asta. Ți-am spus că nu te voi lovi vreodată; nu o voi mai face. Își coborî brațul pe sânii ei, mângâind linia abdomenului, pentru ca în final să îi șoptească: Vreau doar să fii conștientă de faptul că nu ești bine... Ești ancorată în trecut...

— Oh, la naiba! Înjură ea, enervată, și îl lovi direct în organele genitale, ridicându-și călcâiul. Michael se înroși la față și își acoperi testiculele, în timp ce femeia, enervată de propria neputință, de modul în care îi tremura tot corpul, îi prinse părul și îl lovi puternic cu genunchiul în față. Destabilizat, îl împinse pe saltea. Lui Mike i se prelingea din gură un firicel de sânge pe care, însă, bărbatul îl șterse rapid. Rămase întins pe saltea, răstignit, zâmbindu-i. Ce?

— Te simți mai bine acum?

— Nu, oftă ea și căzu în genunchi lângă el. Îi șterse sângele de pe falcă și oftă. Știi... când m-ai bătut te-ai gândit că-mi faci un serviciu; aveam nevoie de alibi la poliție. Dacă nu ai fi fost tu, Mike... dacă nu ai fi venit cu ideea aia, Luke ar fi fost contra mea. Aș fi făcut pușcărie. Mi-aș fi distrus viitorul... Dar... Michael îi șterse lacrima de pe obraz, oh, la naiba! Își ridică fața înspre tavan, ștergând restul lacrimilor. Da, mă tem de greutatea palmei tale. Nu cred că asta mă doare mai tare; am ales de-a lungul timpului între rănile fizice și cele sufletești, iar tu Michael Kavanaugh m-ai rănit prin neîncrederea ta în mine.

— Gabby... oftă el, dar femeia își înfășură degetele pe gâtul său.

— Taci! Repetă ea cuvântul pe care Mike i-l spusese atunci. Taci, taci, taci! Taci! De ce a trebuit să repeți de atât de multe ori asta? De ce l-ai crezut pe el și nu pe mine?

— Nu era vorba de încredere, oftă Michael, nezbătându-se. Îl aveam pe Luke împotriva ta; nici acum nu te suportă, să știi.

— Luke! Pufni ea și îi dădu drumul.

— Da, Luke. Dar, crede-mă, se ridică, ajungând cu capul lângă al ei, vina din acea seară a fost a mea: te-am sărutat în camera de hotel și apoi te-am jignit.

— Poate că ai avut dreptate, oftă ea, ghemuindu-se pe saltea, cu spatele la el. Am fost o curvă în ăștia șapte ani... Nu-mi amintesc cu câți am fost...

Michael expiră și o luă în brațe, punând-o pe brațul său.

— M-am înșelat, o contrazise el. Tu mă iubeai. Am condamnat asta, atunci.

— Cum poți ști dacă te iubeam, sau nu?

— Pentru că, scumpo, ceea ce simt eu acum pentru tine, simțeai tu pentru mine. Te iubesc, Gabrielle...

Fata înghiți și se ridică într-un cot, cu lacrimi în ochi. Era ăsta Michael al ei? Așa se părea... Îi mângâie chipul și, mușcându-și buzele, spuse:

— Ei bine, Michael, amintește-mi cum se simtea dragostea asta. Au trecut atâția ani între noi, iar eu nu sunt sigură dacă ceea ce simt în inima mea, ceea ce mi se prelinge în vintre, este dragoste sau o pasiune trecătoare. Nu știu dacă ești o aventură... Nu știu dacă te mai pot iubi...

Bărbatul oftă, închizând ochii. Probabil că asta era temerea lui cea mai mare. Teama ca ea să nu îl mai iubească, acum când descătușase sentimentele și nu le mai putea îmblânzi. Îi primi greutatea trupului peste al lui, o sărută când gura i se poziționă peste buzele tumefiate și oftă.

Spera doar să știe cum să-i arate că asta era iubire, nu o simplă pasiune. Pentru asta, însă, în urma jocului periculos jucat aici, trebuiau să se calmeze. Gabrielle înțelese asta și își lăsă capul pe umărul lui, mulțumindu-se să îi simtă mâna care îi dezmierda spatele.

— Uite, Gabby, îi șopti el, uneori asta înseamnă dragoste; înseamnă să stăm îmbrățișați fără a ne antrena în activități sexuale.

— Doar asta înseamnă dragostea? Întrebă ea neîncrezătoare.

— Nu! Zâmbi el. Înseamnă mult mai multe...

Și își jură că avea să îi prezinte fiecare aspect al iubirii pe care o simțea; avea să-i dovedească faptul că nimic nu era trecător în relația dintre ei. Se născuseră pentru a fi veșnici, la fel ca dragostea lor.

***

Prima dată îl căută într-unul din barurile din sud, intrând peste el în timp ce încerca să se destreseze cu o dansatoare – Eleanor Cole, așa o chema.

Speriată, femeia se ridicase numaidecât de pe Luke și se lipise de perete, într-un colț, urmărind dialogul dintre cei doi cu interes. Luke Scott - știa cum îl chema - vorbea precipitat, explica și se ridică nervos din pat, începând să se îmbrace. Eleanor oftă când observă că îi sunt lăsați banii pe masă – măcar nu mai era obligată să se culce cu el încă o dată în acea săptămână, relaxându-se și prinzând frânturi din dialog. Spuneau că trebuia să o omoare. Inițial nu înțelese pe cine, dar auzi rostit numele lui Michael Kavanaugh de două ori, ceea ce o făcu să-și mărească ochii, șocată. Știa despre cine era vorba!

Cel care intrase peste ei observă mirarea prostituatei, astfel încât, apropiindu-se de ea, încercase parcă să-i rețină toate trăsăturile. Domnișoara Cole nu putu decât să își închidă ochii și să se roage ca patronul să ajungă curând, deranjat de gălăgie. Fără întârziere, acesta apăru și îi dădu pe scandalagii afară, luând și banii de pe noptieră.

Tânăra oftă, se duse la baie și începu să se îmbrace. Era îngrozită, dar Eleanor Cole avea un suflet mare, chiar dacă tipa despre care se discutase îi furase potențialul soț și casă. La naiba! Dădu cu pumnul în chiuvetă. Trebuia să se ducă și să-i spună tot ceea ce auzise discutându-se între polițist și necunoscut. Dacă viața ei nu mai însemna nimic, - iar Eleanor chiar credea că e pe moarte - poate că totuși reușea să facă o faptă destul de bună pentru a ajunge, măcar pe lumea cealaltă, într-un loc mai bun.

Pe de altă parte, lui Luke de-abia ce-i păsa de Rai sau Iad. Încerca să îl convingă pe interlocutorul său că, dacă o ucidea pe Gabrielle, mai ales la mânie, exista posibilitatea să facă mii de greșeli detestabile de cei ca ei, de poliție. Degeaba îi explica niște lucruri, căci acesta o ținea una și bună. În cele din urmă, spuse tare și răspicat:

— Vino pe la mine, în seara asta. Și să nu mai aud de moarte! La naiba cu uciderile astea! Deja mi-e de ajuns Mike!

Și îl expedie, apropiindu-se nervos de blocul în care locuia.

Își trecu mâna prin păr, enervat, speriindu-se de mișcarea pe care o detectă în casă, imediat ce păși în apartament. Agil, își scoase arma și, după curba care ducea din hol în living, îndreptă arma spre ținta lui. Emmeline țipă, ridicând mâinile în aer cu o expresie șocată, pe când Luke oftă și dădu drumul armei pe măsuța de pe hol.

— Pe toți dracii, Emma! M-ai speriat!

— Și crezi că tu pe mine nu? Când mă pregătesc atât de avid să fac ceva frumos doar pentru noi? și indică spre masa pe care deja se vedeau așezate felurite platouri.

Inima lui Luke se înmuie și oftă, apropiindu-se de ea. O sărută, prinzându-i talia.

— Nu trebuia...

— Cum nu? În fond, e aniversarea căsătoriei mele nu? Totodată și aniversarea noastră! Ridică două pahare de vin, înmânându-i lui unul și ciocnind.

Înainte de a bea, Luke o privi îndelung. Nici acum nu știa de ce îi propusese lui Michael să se însoare cu ea când, era clar, Emmeline i se potrivea lui mai bine. Amândoi blonzi, albi, rumeni. De altfel, după ce Mike rostise cu chiu, cu vai un „da" la altar, Luke o găsise în grădină, plângând: soțul ei se îmbătase ca un porc în loc să-și petreacă noaptea nunții cu ea. I se păruse, atunci, atât de frumoasă, încât nu rezistase tentației și consumase el căsătoria. De trei ani de zile – de când Emma era căsătorită – aveau o aventură din care, firește, rezultase și un copil – pe Kevin.

O iubea, evident. O adora pe blonda din fața lui, chiar dacă se întâmplase să se mai culce și cu altele din când în când, cum fusese de exemplu prostituata din sud, Eleanor Cole. Aveau o relație deschisă, așa discutaseră de la bun început, sufletele lor fiind veșnic fidele. O îmbrățișă, sărutând-o din nou și dând pe gât vinul. Ce frumos ar fi mers totul... se vorbiseră, de curând, să-l și omoare pe Michael, să aranjeze ca totul să pară un accident, astfel încât Emma să nu divorțeze. Ea nu își dorise asta, – mereu aducea vorba despre tatăl său, despre biserică, despre căsătorie și Dumnezeu – iar de aceea căzuseră de acord să îl omoare. Totul ar fi mers bine, dacă n-ar mai fi apărut și Gabrielle în peisaj. Amândurora li se părea că cei doi se țineau unul pe altul în viață, iar acum ar fi fost încă o pereche de ochi vigilenți asupra lui Mike; de-abia ce scăpaseră de Trevor!

Emmeline lăsă paharul jos și se agăță de umerii lui, prinzându-se cu picioarele de acesta. De fiecare dată când era cu Emma juca un joc vinovat, pentru care riscase prietenia cu Michael. Nu se putea abține, mai târziu în acea noapte, reflectând singur, în bucătărie, în timp ce amanta lui dormea. Își simțea întreg trupul obosit, o presiune incredibilă dăinuinud-i pe piept și cap. Se învinuia în fiecare ceas, mai ales pentru că ascunseseră totul de Michael atât de mult timp. Fusese o vreme în care nu percepuse un astfel de comportament, iar acum se întâmpla să facă exact ceea ce urâse. De exemplu, când dăduse banii negrului care fusese arestat pe motivul portului ilegal de armă, mâna îi tremurase așa de tare, știind că prietenul său trebuia să moară. Îl protejase odată pe Mike, iar acum își dorea să-l ucidă, iar toate astea pentru Emmeline. Pentru dragostea lui...

Auzind bătaia din ușă tresări și câteva momente nu-și dădu seama cine-l putea căuta. Apoi, ridicându-se de la masă, își aminti că îi spusese să vină aici. Îl primi înăuntru, spunându-și că Michael nu era singura crimă pe care trebuia să o facă; dacă și Gabrielle murea accidental, așa cum își dorea, Kavanaugh ar fi fost vulnerabil. Nu ar mai fi existat un protector, căci asta făceau cei doi: își apărau unul altuia spatele. Numai că, în seara de cinci ianuarie Luke avu o neînțelegere cu invitatul său. Pe de o parte, acesta dorea să îi tragă un glonț în cap brunetei, pe de alta Luke îi atrăgea atenția cu privire la consecințe. Atât de tare se enervă Scott, încât de pe scaun, sări în picioare și zise:

— Ia ieși tu din casa mea! Nu mai am nevoie de tine! Ieși!

Imediat își dădu seama că făcuse o greșeală, pentru că buzele bărbatului se transformară într-o fâșie imperceptibilă, pumnii i se contractară și respiră sacadat. Aproape că îi veni să leșine când observă arma rămasă pe măsuța din hol, atrăgând atenția complicelui. Luke întinse mâinile în față, dând să-l prindă, dar celălalt fu mai agil și într-o clipită efectuă priza pe armă (4) și ochi direct în capul polițistului. Scott nu simți nimic atunci când ochii îi rămaseră întru eternitate deschiși, iar scârțâitul ușii pe care Emma tocmai o deschise îi periclită și ei viață. Intrusul nu stătu să se gândească de două ori înainte de a apăsa pe trăgaci. Nimerind-o în umăr, fu nevoit să mai tragă o dată și încă o dată până ce se asigură că nu mai mișcă.

Foarte atent să nu lase vreo urmă, băgă arma în pantaloni și, fără a tremura măcar, închise ușa în urma sa, grăbindu-se spre ieșire. Oftă relaxat când observă că bodyguard-ul de la poartă era așezat pe scaunul din cabina lui, sforăind, așa că se pierdu rapid în noapte.

Avusese noroc. Chiar dacă acum se simțea vinovat pentru că Luke fusese întotdeauna bun cu el; Luke îl ajutase.

(1) - Lolita este un roman scris de Vladimir Nabokov . Romanul a fost scris în engleză și publicat în 1955 la Paris , iar ulterior a fost tradus de autor în rusă și publicat în 1967 la New York . Romanul este renumit atât pentru stilul inovator, cât și pentru subiectul controversat: naratorul cărții și protagonistul, Humbert Humbert, devine obsedat sexual de o fată de 12 ani, cu numele de Dolores Haze. Humber Humbert(HH) este un profesor cvadragenar care, cautând o gazdă, se îndrăgostește la prima vedere de fata gazdei. Pentru a nu dispărea din viața fetei, este nevoit să se însoare cu mama ei. În lipsa Lolitei, mama ei moare și HH devine tutorele ei. Acest statut îi oferă șansa de a o lua pe Dolores într-o excursie cu mașina în jurul Americii. De-a lungul acestei călătorii, HH abuzează sexual de fată, utilizând somnifere și nenumărate recompense. Prin mijloace neînțelese, fata reușește să scape și să rămână iluzorie pentru mulți ani. Strâmtorată financiar, ea îl contacteză după mulți ani. Sentimentele lui HH fiind aceleași ca odinioară, el imploră întoarcerea ei însă tot ce poate afla este numele complicelui dispariției, pe care îl și omoară. Dacă însă cei 12 ani ai fetei îi facem 21, cartea nu mai este atât de nefirească. Cartea este despre dragoste. Despre dragoste sinceră. Despre dragoste dincolo de bariere de vârstă sau de relații de rudenie. O dragoste care nu dispare, nu se diluează, care nu uită, care dăinuie dincolo de carne și timp. Este o carte despre a iubi mai mult decât ființa ta, până la epuizare, mereu, întotdeauna. Iar dacă ambalajul este în mod intenționat controversat, Humber Humbert fiind un pedofil, conținutul, adică scriitura, este de o naturalețe și caldură ce te atinge. De la primul rând apare o contradicție între caracter și scriitură. Puțin câte puțin ajungi nu doar să fii alături de personaj, ci chiar să îi găsești scuze și să îi fii empatic. Este scrisă cu fraze scurte și cuvinte simple, dar perfect alese. Iar ce poate mira cel mai tare este faptul că deși este o carte în esență despre sex și devierile sale, nicăieri în carte nu se găsește un cuvânt obscen sau licențios, și nici scene, totul petrecându-se din apropourile scritorului și imaginația cititorlui. Filmele  bazate pe carte sunt însă interesante numai din perspectiva celui ce a citit cartea. (sursă: Wikipedia și eu ca cititor)

(2) - termenul de „lolita" este atribuit unei adolescente seducătoare

(3) - se face referire la romanul IT, în care Monstrul este Pennywise, clownul dansator. (merită să vedeți filmul)

(4) - Priza pe armă se face astfel: prinzi pistolul cu mâna dreaptă, în așa fel încât scobitura dintre degete să intre pe șaua mânerului. Cele trei degete de jos prind mânerul, arătătorul e dispus în prelungirea gărzii trăgaciului. Îți pui mâna stângă în completare pe locul rămas liber pe mâner, cele patru degete îmbrăcând mâna dreaptă, iar ambele degete mari formând litera U. (sursă: http://horiaghibutiu.ro/cum-am-invatat-sa-trag-cu-pistolul-vara-asta)

3566 de cuvinte