— Cum adică i-ai ucis? Întrebă Michael, buimăcit. E imposibil, Gabby, ca tu să fii făcut așa ceva!

— Dar totuși am făcut-o, nu? Privea dezamăgită, de pe bancheta din spate, ba chiar rănită și ironică. L-am omorât pe Daniel Cumberbatch, apoi...

— La naiba cu Daniel! Lovi el volanul. A fost un accident!

— Ai crezut asta atunci? Michael înghiți în sec și nu răspunse. Asta credeam și eu. Deci, reveni, numărând pe degete, Daniel, apoi Brom – uciși de mâna mea. Restul, Harry și Fergus – omorâți de o soartă pe care n-o pot înțelege.

Încruntat, se întoarse spre ea.

— Ce tot spui acolo?

— Nu vezi? Bărbatul negă. Sunt blestemată! Își ridică mâinile în aer. Sunt blestemată! Repetă. Sunt...

— Pe naiba, ești! Mârâi el.

— Toți iubiții mei mor, lămuri fata situația. Toți, înafară de tine! La naiba cu tine! Îl lovi în umăr, furioasă. Din cauza ta am făcut prostiile alea în Carolina de Sud! Îl lovi din nou, furioasă. Din cauza ta m-am măritat! O altă lovitură, pe care Michael consideră că o merita. Din cauza ta mi-am imaginat că, vai, iubesc din nou! M-am măritat, la naiba, cu Brom! A fost oribil!

— Crezi că eu am o căsnicie mai frumoasă? Pufni el, trist. Eu și Emma n-am avut nimic pentru celălalt de la altar. Habar n-am cum se face că avem și-un copil!

— Dacă nu știi cum, ești chiar prost! Își ridicase ea privirea, sprijinindu-și cotul de scaunul pasagerului.

— Știu cum! Își dădu ochii peste cap. Viața mea..., dar brusc se întrerupse și izbucni în râs. Debusolată, Gabrielle se îndreptă pe spătar. Nu putea înțelege de unde pornise acel râs gutural, atât de ademenitor și care, parcă, o îndemna și pe ea să râdă. Nu o făcu; doar zâmbi, fericită fără motiv. Tocmai ce am realizat, legă bărbatul cu greu o frază printre accesele de râs, că asta e primul nostru dialog de șapte ani!

— Și ce e așa amuzant?

— Iar noi vorbim despre cât de nasoală a fost viața noastră.

— Dacă așa a și fost, oftă femeia. Stătură câteva secunde într-o liniște perfectă, în care fiecare tremura de emoție, când – simțind că încă un minut avea să n-o oprească din a săruta bărbatul frumos din fața ochilor săi – Gabreille anunță: Ei bine, mă duc sus și aștept să fac cancer ovarian, așa cum merit pentru că am reușit să ucid o ființă lipsită de apărare.

— Hei! Îi pieri lui zâmbetul. Nu spune asta! Se dădu jos din mașină, rapid, când o văzu străduindu-se să coboare. Îi ținu ușa și îi oferi mâna, strângând ușor palma delicată a femeii. Nu spune asta, îi șopti din nou.

— De ce nu? Brom mi-a zis să dau afară copilul, iar eu am încercat să ne omorâm toți trei. Chestia tare e că – o spunea, zâmbind amar, cu fața ridicată spre a lui – am reușit să îi omor doar pe ei. Cum naibii am scăpat doar c-un picior rupt... nu voi înțelege asta niciodată!

Terminându-și fraza, rămase privindu-l, inspirând cu greutate, așa cum i se întâmpla și lui. Lumina lunii atingea delicat chipul femeii, dezvăluind o piele mătăsoasă, niște buze pline și un nas care, se părea, fusese rupt la un moment dat. Zâmbi trist; cât avusese el grijă să nu i se rupă nicio parte a corpului... Dumnezeu decisese altfel, căci era clar: fata avea sufletul distrus.

Înghițiră amândoi în sec și privirile li se opriră pe buzele fiecăruia, atât de pline și parcă zvâcnind în dulcea implorare a săruturilor pe care, în mare grabă, și le furaseră cu șapte ani în urmă. Michael închise brusc ochii – își aminti cum, după sărut, pielea ei fină se lipise de oasele pumnului său, un fior traversându-i brațul și îndurerându-i inima, prin creier. Momentul nu trecu neobervat de Gabrielle; ea zâmbi și, ironică, simțindu-și gura extrem de uscată, spuse:

— Ce-i, Michael? Nu poți să mă săruți fără să mă bați? râse și se îndepărtă. Va trebui să aștepți până îmi dau jos ăsta – indică spre picior. Apoi, să vedem care pe care!

— Oh, la naiba cu limba ta ascuțită! Își încleștă el pumnii. Îi prinse mâna, strângând încheietura prea tare și având un tremur de-abia perceptibil în mișcări. În ziua în care voi mai da în tine, Gabby, îmi voi tăia mâna! Îi șopti, lipindu-i corpul de a-l său. Își coborî mâinile de pe brațe, pe șolduri și, expirând puternic, își lăsă gura peste a ei.

Oricât de rănită ar fi fost Gabby, un sărut era ceea ce-și dorea de când îl văzuse atingând lingura cu buzele, la restaurant. De câte ori îl sărutase? O dată în cadă, apoi la Biserică, fusese și camera de hotel, unde mâinile lui îi prinsese fesele, iar mai apoi de două sau de trei ori lângă râu. Oh, da... Toate acele săruturi nu compensau cel pe care-l primea acum, unul de revedere, atât de blând și se plin de sentimente, încât îi prinse fața în palmele sale și, mângâindu-i obrajii cu degetele mari, își deschise gura, lăsând aromele să se contopească.

Întotdeauna i se păruse că era așa ciudat să sărute un bărbat, să facă schimb de salivă și să încerce să nu fie prea îndrăzneață, deci să-și îmblânzească limba.

Nu era așa și cu Mike... Nimic nu era prea mult cu el. Asta îi plăcu – faptul că nu trebuia să se simtă rușinată de aviditatea cu care limba i se împletea cu a sa, sau de atingerile pe care trupul i le cerșea. Poate că, îi era mai ușor datorită trecutului îndelungat pe care-l petrecuseră împreună, dar cu siguranță era ceva ce o făcea să se relaxeze sub atingerile sale. Când se finaliză, buzele se desprinseră satisfăcute.

Însă, imediat Gabby adăugă:

— Acum nu mai sunt zece ani între noi, nu?

— La naiba! Înjură acesta printre dinți. Nu puteam să mă culc cu tine, atunci, ce nu înțelegi?

— Dar nici să mă jignești n-aveai dreptul. O spusese atât de trist, încât lui Michael i se frânse inima. Se ura.

Sprijinindu-și cotul de mașină și prinzând mâna dreaptă de cea stângă, Gabrielle continuă să-l chinuie prin întrebarea:

— Ai spus cumva „atunci"? De ce? Ai alte planuri acum?

Michael o privi furtunos, în cele din urmă dându-și ochii peste cap.

— Du-te-n casă, Gabby! Ne mai auzim.

— Pentru „acum"? continuă să strige ea, când el se îndepărtă. Mă anunți când e un „acum", sau va fi o surpriză? Și continuă să chicotească, în momentul în care, frustrat, Michael își ridică mâna și își semeți indexul spre ea. Însă, apropiindu-se și ea de casă, continuă să zâmbească. Nu știa ce însemnase seara asta, dar cu siguranță fusese ceva... Își atinse buzele și se strădui să urce scările. Mai apoi, ca pe vremuri, se aruncă în cap, răstignită. Fusese chiar plăcut... Încet, încet, dragostea pe care n-o uitase niciodată, revenea în forță, iar – ridicându-se și privind fereastra, sigură pe ea când îl zări ferindu-și privirea – de data asta se întreba cât avea să dureze fericirea?

Bine, să zicem că se culca cu el. Nu ar fi putut să fie o aventură pentru ea, așa cum făcuse cu ceilalți. S-ar fi îndrăgostit din nou, de aceeași persoană. Va fi el capabil să recunoasă că, da, și el o iubea, sau pur și simplu ar fi ales să spună că, la douăzeci de ani dragostea e hormonală?

Ei bine, oftă fata, părăsindu-și reflexia din geam, dacă pleca, de data asta, nu avea să se mai întoarcă vreodată. Îl va părăsi pe Michael pentru totdeauna.

***

Nu s-a mai întâmplat nimic ieșit din comun pentru încă o lună de zile, timp în care Gabrielle și-a scos piciorul din gips, a mers la recuperare, a dat accidental peste Mike în tot felul de magazine și a zâmbit strâmb spre nevasta acestuia.

S-a întâmplat odată ca, fiind la coadă la un fast food, să o zărească pe Emma și pe copilul acesteia într-un cărucior. L-a privit atent și, chiar dacă încă nu era pe deplin împăcată cu ceea ce îi făcuse propriului prunc, i s-a părut ceva extrem de ciudat la trăsăturile celui mic. Părul blondiniu... iar mai ales ochii... Nici n-a reușit să doarmă, având profilul bebelușului întipărit pe retină. Părea că tatăl nu avea nicio problemă, își spusese a doua zi, spionându-l pe Michael cum îl aruncă pe micul Kevin în sus, îl gâdilă și zâmbesc amândoi fericiți. Dar era și Emma la balcon, o zărise, iar privirea pe care i-o aruncă femeia fu de-a dreptul cutremurătoare. Ridicând din umeri, Gabby mai luase o gură din cafea și intrase în casă. Asta era bună! Studia acum și copilul lui Mike!

Chestia era că, Gabrielle – fără să-și dea seama – suferea enorm după pierderea copilului său. De fapt, imediat ce finaliză recuperarea piciorului și aplică pentru secția de poliție din Philadelphia, Gabrielle își propuse să nu mai rămână însărcinată niciodată. În acest sens, după asigurările medicale, se îndreptă spre același ginecolog ca mama sa vitregă, pe care-l rugă să îi implanteze un sterilet hormonal (1). Plecă aparent fericită de la cabinet, dar toți știm că nu era; asta nici n-o făcu să-și reînceapă viața sexuală, ci doar o asigură că se putea culca cu oricine, oricând, fără a mai face greșeala de a avea un copil. În multe zile stătuse pe canapea, atunci când știa că Michael se întorcea – de obicei – de la muncă, și își spusese că nu merita să fie mamă. Declanșase o ură pentru propria ființă pe care nu o mai putea controla, refuzurile ei de a discuta despre incident făcându-l pe Dylan să se întrebe dacă era o decizie înțeleaptă revenirea la muncă.

Fata voia să se reîntoarcă; îl anunțase pe John Adkins în acest sens, iar bărbatul îi spusese că:

— Bine, atunci! Anunțul va fi lansat înainte de Crăciun. Ba chiar, pe douăzeci și doi decembrie, vin eu în Philadelphia. Îl invit și pe comisar și personalul secției la o mică petrecere, știi. Acolo se poate face anunțul.

Gabrielle aprobase, cu chiu cu vai – deja o parte a ei se înmuiase, observându-l pe Michael atât de iscusit în ale șefiei, iar evenimentele petrecerii urmau s-o facă să zidească primul rând în ceea ce privea podul pe care trebuie să-l traverseze amândoi eroii cărții mele.

În primul rând, trebuie să știți ceva despre John Adkins. Crescut în Philadelphia, comandantul nostru fusese un bun prieten cu Trevor Kavanaugh, când drumurile li se despărțiseră din cauza mutării familiei lui John în Carolina de Sud. La șaizeci și doi de ani, când își propusese să se retragă, Travis făcuse un singur lucru pentru fata pe care o iubise ca pe o fiică: îi oferise postul lui. În acest sens, discutase cu John – care avea relații, și îi explicase povestea dintre ea și Michael, lipsind detaliile Anului Nou, pe care nici el nu le cunoștea. Travis, însă, adăugase:

— Dar e ceva... S-a întâmplat ceva...

După accidentul fetei, John găsise momentul oportun de a o retrimite în Philadelphia pentru a le mai oferi o șansă celor doi; doar îl cunoștea pe Michael de când era țânc. Adkins nu tratase coincidențele cu indiferență, iar de aceea se implicase în alegerea fetei, chiar dacă Robert – comisarul, i se împotrivise inițial. Totuși, îi era dator lui John. Îi oferise, totodată, Gabriellei șansa de a refuza conducerea secției de multe ori, întârziind la telefon, întrebând-o dacă era sigură și tot așa, însă, fata se arătase de fiecare dornică de ocuparea postului. Asta până la ultima lor convorbire telefonică, atunci când Adkins se întorsese spre soția sa și adăugase, mândru:

— Ceva îmi spune că se va răzgândi!

Îi părea și lui rău că, dacă previziunea sa era greșită în ceea ce o privea pe Gabby, Michael nu avea să ocupe funcția pe care o merita de mai bine de zece ani. Trebuia să riște, iar gândul ăsta îl mobiliză să întrețină o petrecere în sala restaurantului fițos CO-OP, cu toți cei pe care un cuvânt lipsă la un moment dat îi putea dezamăgi profund.

De altfel, toată secția se aștepta ca să-l primească pe Michael drept șef, iar Luke chiar îi zâmbi, bătându-l pe umăr când intrară împreună în sala de festivități, luminoasă și îmbietoare.

În al doilea rând, Gabrielle nu avea chef de nicio petrecere. Își puse pe ea o rochie, deasupra genunchiului, din melanj și jerse (2), în zeflemea, aranjându-și părul și fardându-se fără poftă. Inima n-o trăgea să se bucure de postul pe care nu-l merita. Privi înspre casa lui Mike și oftă. Altcineva o făcea...

— Să te distrezi! O îndemnă Dylan, când se încălță cu cizmele cu toc și își luă paltonul scurt pe umeri. Se așeză la volan și se privi pentru ultima dată. Nu era corect ce făcea – o știa, dar oare nu merita un pic de răzbunare? Oare nu merita să îi fure lui dorința, doar pentru că el îi răpise șapte ani din viață? Oare chiar nu merita?

Se îmbărbătă și, așezându-și mâinile pe volan – era pentru prima dată când conducea de la accident - expiră, calmându-se. Nu avea de ce să se teamă – își spuse, scoțând mașina din graraj. Putea să șofeze, așa cum putea să accepte un post pe care nu-l merita. Sigur că putea! Pufni. La ce îi stătuse mintea?

Încă din parcarea restaurantului fu întâmpinată de fețe cunoscute. Una care deja îi era dragă – a lui Collins care își prinsese soția de braț, și una mai puțin iubitoare, cum era moaca lui Luke. Era evident că acesta venise în același timp cu familia Kavanaugh. O ajuta pe Emmeline să coboare, când apariția ei îl făcu să o privească. Nu numai Luke păru interesat, cât o făcu și Michael, care nu înțelegea de ce era și ea prezentă la acest eveniment. Înghiți în sec – în tot acest timp încercase să își reprime dorințele trupești față de ea, și oftă. Era cea mai frumoasă femeie pe care el o văzuse vreodată!

Încercase să o evite, dar nu reușea să se stăpânească prea tare. Mai ales după sărut, intrase în el ca o febră. Această „boală" îl împinse să o privească, ridicând o sprânceană întrebător și continuându-și drumul. După ce susținuse privirea lui Luke, Gabrielle, la celălalt braț al domnului Collins, se îndreptă spre lift. Ignorase gestul lui Michael, ba chiar mișcându-și gura nemulțumită de faptul că trebuia să intre în același lift cu el. Mai mult, li se adăugară și Emma cu Luke. Spațiul fiind restrâns, văduva Cabrera se trezi împinsă spre prohabul lui Mike și, oftând, încercă să se calmeze când îi simți mâinile pe șolduri; bărbatul încerca să o țină la distanță față de organele sale greu încercate de un fund apetisant.

Îi putea simți răsuflarea în ceafă, parfumul masculin și, prin sacoul din piele întoarsă, energia emanându-i prin fiecare por. Expiră, pentru ca mai apoi să remarce cât de lejer, elegant și sexy putea arăta în același timp. Purta pantaloni dintr-o stofă moale, un tricou monocromatic, alb și pantofi Oxford, având un aer impunător. Se bucură atunci când ușile se deschiseră, lăsându-l pe domnul Collins acolo și zâmbind spre John Adkins care deja servea un pahar de vin cu Robert.

— Domnule Adkins! Exclamă fata.

— Gabby! Se arătă entuziasmat John. O îmbrățișă, călduros. Ce frumoasă ești în seara asta! Lăsă paharul jos și o prinse de umeri, privind-o. Văd că deja porți tocuri...

— Mi-am refăcut osul în totalitate. Nu au existat complicații, explică ea.

— Foarte bine, o privi din nou. Foarte bine, îi fixă ochii. Foarte bine – adăugă și privi peste umărul ei. Ah! Dar ăsta este chiar copilul meu preferat? Întrebă în dreptul lui Michael, dând mâna cu acesta. Femeia privi debusolată la schimbul de fericire. Nu știuse niciodată că John Adkins îl cunoștea pe Mike. L-am văzut pe Trevor traversând sudul. Spre Florida se îndreaptă, eh?

— Da, așa mi-a zis.

— În regulă. Și tu? Unde e soția? Ah, ia uit-o pe trădătoare! I se adresă el Emmelinei care se lăsă îmbrățișată. De braț cu domnul Scott! Poate i-o furi lui... ă, ă, ă – dădu acesta sugestiv din ochi.

Emmeline roși, iar Luke râse, înghițind totuși în sec. Michael nu se prinse de reacția celor doi, dar brusc, Gabrielle realiză un aspect care o îngrozi.

Ce nu v-am descris niciodată este cum arăta Luke; ei bine, tânărul avea o înățime medie, undeva pe la un metru șaptezeci și ceva, spre optezeci, cu ochii căprui și părul blond, tenul plăcut – alb. Poate că vă amintiți cum s-a prezentat Kevin, iar amintindu-și de trăsăturile copilașului de aproape un an, putea să-i vadă chipul la treizeci și șase de ani. Își mări ochii și se agăță de Mike, nu că așa vru, ci fiindcă-i era aproape. Kavanaugh o privi și se încruntă, întrebând-o:

— Ești bine?

— Da... înghiți în sec, pentru că atrăsese și atenția lui Luke. Da, n-am nimic. Michael îi prinse mâna. Sunt bine, îi strânse ea degetele și-l privi. Căsnicia ta nu e, adăugă pentru sine.

Realizase că nu era cel mai frumos mariaj între el și Emma, dar nu crezuse niciodată că femeia ar fi fost în stare să și facă un copil cu un alt bărbat. S-ar fi gândit la oricine, dar nu la Luke ca trădându-l pe Michael, iar asta avea să fie și mai accentuată, mai târziu în acea noapte, imediat ce John anunță în sala plină:

— Zece minute și comisarul vostru are de făcut un anunț! Zece minute, oameni!

Mulțimea aclamă extaziată, fiecare ofițer zâmbind spre Michael. Toți se așteaptau ca el să fie numit inspector, fiind locotenent acolo. Și el o făcea, își dădu seama Gabby când îl văzu roșind și retrăgându-se pe balcon, cu un pahar cu șampanie în mână. Urmărindu-l, femeia prinse din zbor un pahar de pe tava chelnerului și se îndreptă spre el, când fu prinsă de braț de Emma:

— Ce crezi că faci? O întrebă aceasta printre dinți.

— Poate că, ridică Gabby din sprâncene, răutăcioasă, ceea ce ar fi trebuit să faci tu. Dar erai prea ocupată să îl regulezi pe Luke, nu?

— Cum... cum poți să... să spui... măcar să... se bâlbâia, așa că – dezgustată – Gabrielle își ridică brațul și se îndreptă spre balconul retras. Dădu la o parte perdelele albe și pătrunse în spațiul intim, acolo unde îl zări pe Michael întrocându-și ușor capul spre ea.

— Hei! Îi spuse ea, strângând paharul în mâini. Ce faci aici?

— Un moment de singurătate, înainte de a prelua conducerea secției, își ridică acesta paharul în aer, ciocnindu-l de al ei.

— Huh! Pentru un moment, fata vru să-i spună că nu el va fi anunțat, dar renunță la comentariul răutăcios. Ce te face să crezi că tu vei fi ales?

— Am depus o cerere și, în plus, mi-am dorit asta dintotdeauna! Privi visător stelele. Pentru prima dată în patru luni, de când se reîntorsese, îl vedea asemeni unui copil: vesel. Înghiți în sec și își lăsă mâna stângă peste dreapta lui sprijinită de balustradă. Bărbatul îi cuprinse degetele și, după ce mai luă o gură de șampanie, se întoarse spre ea. Îi așeză mâna pe după gâtul lui, cu ploapele ușor închise și o îmbrățișă. Săruturile, cu Mike, erau fenomenale; probabil că și sexul era la fel, dar atunci când o îmbrățișa, o făcea să se simtă în siguranță. Așa cum nu mai fusese de foarte mult timp... Dar cred că cererea mă ajută, nu dorința. Mi-am dorit multe lucruri, de-a lungul vieții, dar n-am știut să îmi duc visele spre îndeplinire.

Gabrielle înghiți cu greutate și se desprinse de îmbrățișarea lui, privindu-l. Oricât de mult nu ar fi plăcut-o pe Emma, nu putea să-i spună că soția lui îl înșela, mai ales că Kevin nu era copilul lui. Nu când era așa de fericit... Nu se împotrivi atunci când gura lui se ridică spre a sa, ba chiar își deschise buzele, oftând satisfăcută.

Cum putuse ea vreodată să își imagineze că atingerea altui bărbat va compensa atingerea lui Michael Kavanaugh? Atât de pierdută în săruturi și pipăituri fu, încât uită că trebuia să îl oprească pe John Adkins. Iar într-un moment, când Michael se dezlipi de gura ei, întrebând-o zâmbitor:

— Ce legătură ai tu cu Adkins?

Gabrielle își aminti. Tresări, se desprinse din mâinile lui și îl împinse cât colo. Debusolat, Michael o privi încruntat cum aleargă înapoi în salon.

Trebuia să se grăbească, pentru că tocmai acum îl vedea pe Robert cum pune mâna pe microfon, atrăgând atenția asupra sa; observa mina îngândurată a lui Adkins și chipul îmbufnat al Emmelinei. Pentru un moment, avu impresia că Luke îi va pune piedică, dar sări – pentru a se asigura – peste picioarele lui și...

—Am onoarea de a anunța noul inspector al secției, pe care l-am așteptat cu toții, inclusiv domnul Collins, – sala râse, fiind conștienți de aversiunea polițistului în fața conducerii. Numele – Michael se spijini de coloana balconului, privind spre comisar, cu brațele încrucișate. Pentru un moment, toți se încruntară când auziră „ei" în loc de „lui", pentru ca mai apoi, o Gabrielle înnebunită să acopere microfonul cu propria palmă. Ce faceți, doamnă? Se încruntă comisarul.

— Nu pot să fac asta! Privi ea spre John. Nu merit asta... adăugă. Dar știu cine merită...

John Adkins zâmbea. Încă o dată în viața lui nu se înșelase; rănită sau nu, Gabrielle avea o inimă mare și încă puterea de a iubi. Îi făcu semn lui Robert să îi permită discursul, așa că fata se trezi privită de toți viitori ei colegi. Numai unul conta pentru ea, iar acela privea înțelegând totul. Astfel că, mina lui debusolată fu înlocuită de un zâmbet, în momentul în care o auzi vorbind.

— Numele celui care merită funcția de lider în secția voastră, unde mă voi alătura și eu după Anul Nou, este Michael Kavanaugh. Să-l aplaudăm! și oferi un exemplu, aclamând și aplaudând cu microfonul în mână. Felicitări, Michael! Adăugă, zâmbindu-i. Toți îl priviră, moment în care el ridică mâinile în aer. Se pare că tradiția se perpetuează din tată în fiu, nu?

Și spunând acestea, privi spre Luke, mai apoi spre Emma. Ochii ei înfăptuiau o promisiune. Își jura că avea să-i spună, dar după ce lăsă microfonul în mâinile lui Robert, auzind cum comisarul o felicita, Gabrielle nu mai era atât de sigură. Nu când Michael îi prinse mâna și i-o sărută, tandru. Nu când îi spuse:

— Abia aștept să-l văd pe Kevin al meu, aici!

(1) - Steriletul este un mic dispozitiv intrauterin (de obicei în forma literei T), devenit faimos prin anii '70  care te poate proteja de o sarcină nedorită cu o rată de succes de aproximativ 99%. Cel hormonal  distruge spermatozoizii şi face mucusul din colul uterin atât de gros şi lipicios, încât sperma nu mai poate trece pe acolo, spre uter.

(2) - melanjul este un fir textil obținut prin amestecul  unor fibre de sorturi și culori diferite  sau prin amestecul fibrelor de lână cu cele sintetice; iar jerse este o țesătură elastică din lână, fire sintetice, bumbac sau mătase, fiind materialul unor pulovere. (mai jos, aveți exemplu de rochie din aceste două materiale)

3686 de cuvinte