Nimic nu ar fi mers greșit pe treizeci și unu decembrie, dacă Michael nu s-ar fi îmbătat ca un porc în seara dintre ani.

Într-adevăr, excursia lor fusese cu adevărat frumoasă, ținând cont de faptul că, într-o săptămână el și Gabrielle fuseseră peste tot prin Bonners Ferry: traversând Main Street, mâncaseră până aproape că vomitaseră la Taverna lui Mugsy; marți, trecură râul și ajunseră într-o zonă împânzită de case mici, dar drăguțe. Luke comentase, își dăduse ochii peste cap și îl împinsese pe Daniel de mai multe ori în dreptul tinerei, care de fiecare dată nici că-l băga în seamă, mai făcând câte o poză, topind zăpada din jurul ei cu aura ce o înconjura de fiecare dată când era cuprinsă în brațe de Mike. Serile erau, de asemenea, ieșite din comun: de obicei, Scott refuza să ia cina cu ei, în holul cel mare, mânca retras, ursuz. De fiecare dată când Kavanaugh încercase să-i vorbească, Luke țipase la el, se certaseră și se îndepărtaseră.

Săptămâna petrecută în Bonners Ferry fusese, oricum, plină de lecții. În primul rând, Gabrielle își dăduse seama că nu era numai dorința avidă de a fi cu el intim, cât și plăcerea de a-i studia sufletul, la orele cele mai târzii din noapte; în fond, de aceea se îndrăgostise de el pe când era un copil. Apoi, venea Michael care deja știa că iubea persoana lui Gabby, care avusese nevoie să-și dea seama cât de femeie devenise fetița de lângă el; asta nu-l aboli de vina pe care o simțea așezându-se lângă ea în pat, ci doar îl făcea să nu mai doarmă ca pe ghimpi. Pe de altă parte, Daniel fu convins că era ceva între cei doi, iar de aceea își propusese, joi, să nu se mai bage. Cel care insistase fusese Luke, care-i spusese că Michael nu putea fi cu Gabby, pentru că el vedea că fata îl plăcea pe Daniel. De fapt, Cumberbatch avea doar niște momente de luciditate, când - de fapt - el chiar își dorea să doarmă lângă Gabby în locul lui Michael.

Se întâmplă, în viață, să avem și astfel de momente, atunci când ne dăm seama că ceea ce facem este greșit, că distrugem vieți pentru confortul propriu.

Printr-un astfel de moment trecea și Luke Scott acum, la masa din hol, cu berea în mână. Privea înspre amicul lui și nu putea vedea decât fericire atunci când acesta o privea pe adolescentă. Gabby nu merita așa o soartă. Era un copil, în fond, iar planul pe care el și Daniel îl puseseră la cale pentru momentele în care urma să aibă loc numărătoarea inversă avea să-l mustre toată viața. Mormăi nefericit și se apucă să mănânce, chiar dacă nu putea să înghită nimic. Voia să-i crape capul lui Cumberbatch pentru că acesta și-o dorea pe domnișoara Ravenleigh prin cele mai meschine moduri, iar apoi avea de spart propria țeastă, din cauză că alimentase grosolănia lui Daniel. Nu era cinstit, iar el jurase să lupte doar pentru cinste.

Iar eu spun că nimic rău nu s-ar fi întâmplat, dacă Michael n-ar fi băut trei halbe de bere și jumătate de pahar de vin, pentru că, atunci când urcă scările sus – mai erau aproape douăzeci de minute și focul de artificii avea să lumineze din nou Pământul, o găsi pe Gabby scotocind în propriul bagaj după căștile pe care nu le scosese până atunci.

— Bună! Îi zâmbi fata și își continuă căutările.

— Bună! Răspunse vesel bărbatul, lăsându-se pe pat, cu mâinile răstignite. Fata îl privi cu drag, zâmbi și lăsă bagajul lângă pat, jos. Ce faci aici, Gabby? O întrebă cât de lucid putea. Nu ar trebui să fii jos?

— Și tu ar trebui să fii acolo, zise ea, luând un loc, lăsând spre delectarea privirii sale o șiră a spinării atinsă delicat de dantelă. Poate că ar trebui să coborâm – nu vreau să ratez numărătoarea.

— Eh, numărătoarea, oftă bărbatul și își ridică un deget pentru a-i atinge spatele. Arătătorul coborî până la intersecția fetelor, făcând-o pe Gabrielle să tresară. Valurile care o traversau îi determina reacțiile – m-ai chinuit toate nopțile astea, știi?

— Eu? El afirmă. De ce?

— Nu te poți uita la tine? Ești așa o femeie... se ridică, ajungând să stea doar în fund pe pat. O femeie prinsă în trupul unui copil...

— Hei!

— Ssst! Îi prinse mâinile, și le așeză după gâtul său și se lăsă din nou pe spate, cu ea peste el de data aceasta. Undeva în adâncul creierului său știa că nu trebuia să facă asta, dar băutura îi dăduse atât de mult curaj, încât era în stare să facă acum tot ce nu putuse înainte. Își plimbă mâna pe coapsa ei, ajungând la fund și strângând. Te vreau! Oftă și își ridică gura peste a ei.

Și Gabrielle îl voia, de aceea nu se împotrivi sărutului și, în niciun caz, nu îi dădu mâna la o parte. Cu fiecare atingere pe care mâna lui părea că o realiza pentru prima dată, cu atât senzația de bine dintre picioare se accentua. Dimensiunea din pantalonii lui o încântă atunci când se lăsă peste el, chipul lui urcând cu rapiditae spre al său.

— Dar poate că nu e bine...

— Nu! Icni ea, fiind sigură că avea să se oprească.

— Sunt beat!

— Nu ești îndeajuns de beat, dacă poți conștientiza asta, îl întrerupse, dorind să-și lipească gura de a sa. Michael, însă, se feri.

— Ai șaptesprezece ani. Nu pot...

— Cum...?

— Sunt beat! Parcă țipă la ea. Fata era deja suficient de intoxicată pentru a nu-și mai da seama ce se întâmpla. Doamne – părea înnebunit. Vreau să fac asta, dar nu pot.

— Michael, înghiți ea. Dar când acesta nu îi răspunse, fata se enervă cumplit și expiră, lovindu-l în umăr. Michael!

— Nu pot, da? Îi prinse palmele, cu ochii ieșiți din orbite și chipul roșu. Lumina pe care o arunca luna pe geam îi lumină jumătate din față, făcând-o pe fată să înghită în sec. Dacă ești atât de obsedată de asta, își prinse singur în mână proeminențele, atunci du-te și găsește naibii pe cineva! Eu nu pot să mă culc cu minore! O singură lacrimă îi pică pe obraz, mai apoi pe bărbie și se pierdu pe gât. Gabrielle inspiră profund, șocată de ceea ce putuse el să zică, se dădu jos de pe el și părăsi camera. Nu mai auzi ultima lui propoziție, așa cum el și intenționase, dar care spunea: Nici măcar cu cea pe care-o iubesc...

După ce ea plecă, Michael își prinse capul în mâini, se întinse pe pat și se căi amarnic pentru modul în care o jignise.

Gabrielle, însă, se duse imediat jos, fiind rapid întâmpinată, la baza scărilor, de un chelner care îi înmâna un bilețel. Pe el scria că era de la Michael, dar copila – oricât de adolescentă era ea – nu era și proastă. Tocmai ce plecase din brațele lui Kavanaugh, deci biletul nu putea fi de la el. Aruncă o privire prin cameră și întâlni privirea lui Daniel. Acesta și-o feri imediat, încercând să nu fie desconspirat, îndreptându-se spre ieșirea din local, dar Gabby se prinsese deja. Cel care-i cerea să vină în spatele străzii Arizona, deci în spatele hotelului, era Daniel Cumberbatch, care credea că avea să prindă ceva în acea noaptea. Mândră, trecu prin mulțimea care număra în ordine descrescătoare secundele până la ora douăsprezece, și mândră se abătu în aerul rece, doar cu o jachetă din blană în spate.

Fulgi mici, de zăpadă, zburau, aerul fiind ciupit adeseori de un vând năprasnic. Vânt care îi ștergea lacrimile fetei și care o trimitea cu atât mai repede spre ceea ce avea să fie greșeala vieții sale.

Nu pot să spun că Gabrielle era totalmente proastă în acel moment, așa cum vei spune tu. Pot să îți ilustrez o părticică din sufletul său, pentru a empatiza cu domnișoara Ravenleigh. Ei bine, era extrem de rănită de cuvintele lui, în principal. O credea o ușuratică, – nu, nu era așa, dar Gabby n-avea de unde să știe pentru că nu discutase cu Michael – o jignise prin atitudinea sa și îi dovedise că doar beat, probabil drogat, s-ar culca cu ea. Poate că nici atunci, decât dacă l-ar fi lovit în cap și tot ar fi fost ea cea care trebuia să-l violeze. Pentru el era un copil – nu credea că își va schimba forma în ochii săi, așa că alese să se ducă la Daniel, să îl sărute și să-și asume consecințele. Așa urâtă era? Așa respingătoare? Așa de interzis ceea ce își dorea cu bărbatul din dormitor? Privind la Daniel cel care fuma liniștit, se întrebă de ce el nu avea mustrări de conștiință ca Michael?

Își șterse lacrimile și se hotărî; se duse spre el, îi așeză o mână pe umăr, iar când se în toarse spre ea, Gabrielle se ridică ușor pe vârfurile picioarele, lipindu-și buzele reci de ale sale. Daniel nu așteptă mult, chiar dacă era surprins de reacția sa. Aruncă țigara și o prinse în strânsoarea brațelor sale, zdrobind pielea prin materialul fin al rochiei, presând prea tare buze și strângând acolo unde n-ar fi trebuit să facă.

Noi toți, însă, atunci când am fost adolescenți am făcut greșeli din care am învățat. Nu ne-am putut hotărî, am zis „da", pentru ca mai apoi să ne întoarcem din locul din care-am plecat și să șoptim speriați „nu". Gabrielle trecea prin aceeași dramă; observând brutalitatea lui Daniel se sperie. Nu simțea că avea să fie dragoste, simțea că totul se va finaliza cu ea plângând. De aceea, când acesta o trase în jos, fata se desprinse cu greu de buzele sale și zise:

— Nu aici!

Bărbatul nu părea să înțeleagă, de altfel și el era foarte beat. Continua să o tragă în jos, pe asflatul rece, când ea, înnebunită de gândul că avea să fie violată cu bună știință, îl împinse brusc. Cherchelit, așa cum era, Cumberbatch se dezechilibră, se împiedică, împleticindu-se din cauza zăpezii și gheții, iar înainte ca ea să-l mai poată prinde, căzu direct în cap, în gheața de pe râu. Pentru că nu înghețase așa de tare, acea porțiune care fusese deja murdărită de sângele lui Daniel începu să crape. Imediat, bărbatul se scufundă într-o apă rece care intereacționă în câteva secunde cu trupul lui fierbinte. Hainele groase nu-i fură aliați, ba chiar blana din geacă, udându-se, îl trăgea la fund, iar până să se repeadă la el – ar fi fost sinucidere curată, oricum – Daniel fu tras de valurile deranjate. Artistul nu știa să înoate, iar în curând, chipul lui albastru se ridică deasupra apei, prin gaura prin care căzuse.

Gabrielle își acoperi pur și simplu gura, tremurând înfrigurată și înficoșată. Ucisese un bărbat!

Și Luke, ascuns undeva în întuneric, aproape de ea, observase tot. Dacă era să spună adevărul, Gabrielle nu-l ucisese pe Daniel fără vreun motiv. Era, într-adevăr, autoapărare, iar el, polițist fiind, ar fi putut depună mărturie pentru Gabby. Cu toate astea, când și Michael veni în fugă spre ea, își dădu seama că nu avea să facă asta. Nu o va sprijini pe Gabby – va pune capăt acelei legături toxice o dată pentru totdeauna!

***

După ce zăcuse zece minute în pat, Michael avusese propriile-i mustrări de conștiiță, suficiente cât să își ia geaca pe el și să își dorească să realizeze o plimbare nocturnă.

Se miră atunci când nu o văzu la parter pe Gabrielle și înghiți în sec – poate că ea chiar îi urmase sfatul, și, ursuz, părăsi hotelul. Nici Michael nu avea vină că se născuse mai devreme și că avea un comportament corect, pe care orice bărbat ar trebui să-l aibă, creând o lume mai bună. Vina sa fusese aceea că văzuse gunoiul de la picioarele ei, când ar fi trebuit să îndure mirosul, să se prefacă leșinat și să doarmă în acea seară.

Spun că era vina lui pentru scena de lângă râu pentru că, dacă el nu și-ar fi ridicat degetul acela păcătos pe linia fină a spatelui ei, Gabrielle nu s-ar fi dat la el, mult prea rușinoasă la acea vreme. Dacă n-ar fi sărutat-o, fata nu ar fi făcut la fel, căci și el îi alimenta fanteziile din cauza propriilor fantezii. Iar asta era rău – foarte rău!

După ce o luă pe lângă hotel, cu mâinile în buzunar și fluierând trist, bărbatul își propusese să vadă pentru ultima dată întinderea de gheață a râului care, în zone mai călduroase, continua să curgă la vale, învolburat și răzbunător. Spunea „pentru ultima dată" pentru că nu avea să mai vină aici și la anul. Nu când își făcuse atât de multe amintiri cu Gabby aici. Uneori se gândea chiar să părăsească Philadelphia, dar mai apoi își dădea seama cât de copilăresc se putea manifesta. Totodată, în acea seară el își recunoscuse dragostea pentru copila de șaptesprezece ani. Nu îi furase mințile – ar fi fost meschin să zică așa ceva! Gabrielle îi alimentase creierul încă de când o văzuse pentru prima dată. Nu puține fuseseră momentele în care știuse că nu o cunoștea doar de-atunci, momente de nebunie în care credea în reîncarnare, în suflete pereche sau alte denumiri oculte ridiculizate de el. Simțea, atunci când era aproape de Gabrielle, o energie traversându-i membrele și nu era frenezie sexuală. Ar fi recunoscut-o! Era pur și simplu o energie care pompa în venele lui, un fel de drog – nu mai gândea atunci logic și inima, bucuroasă de atenția care i se oferea, dansa în voia ei în piept. Senzațiile nu-l ajutau, simțurile îl trădau, iar creierul său capitulase – trădătorul. Un singur moment lucid din acea seară îl făcuse să se oprească înainte de a-și ostoi chinul în trupul ei fierbinte.

Când mergea el așa, încet, spre Kootenay River, auzi strigătul. I se păru că era al lui Daniel, auzi gheața și un pleoșc! brusc, care finaliză urletul nopții. Fu momentul în care artificiile fură lansate, dar locul în care se petrecuse tragedia era ascuns de ochii trecătorilor, căci și pe biletul Gabriellei scria:

Ne vedem între stânci? – Al tău, Mike

„Între stânci" era un loc în care se bătuseră cu zăpadă – el și Gabby, pentru că Daniel continuase să fumeze, iar Luke să privească bosumflat veselia. Acolo, natura așeza o piatră imensă peste o alta acoperită cu iarbă, cu mușchi și, primăvara, cu flori. În acea zonă închisă avea s-o vadă pe Gabrielle albă ca varul, pe Luke privind în spate, la fel de palid, iar pe lac cadavrul lui Daniel Cumberbatch.

— Doamne, Dumnezeule! Icni acesta, apropiindu-se de Gabby. Ce s-a întâmplat aici?

Lacrimile care îi țâșniseră din ochi fetei se prelingeau fierbinți pe obraji. Aceștia începuseră să lucească în luminile provocate de focurile de artificii, iar mai apoi, când ea îl prinse de geacă, mâinile fiindu-i ca sloiul în care își blocase mortul capul, deschizând gura pentru a explica, Luke interveni:

— L-a omorât!

Un fior rece i se prelinse polițistului prin corp – era ca o febră, dar de gheață, o durere ce i se înfigea în stomac și pornea până în vintrele sale, înfricoșându-l. Nu o credea pe copila din fața lui în stare de ceva rău, cu atât mai puțin de ceea ce zicea Luke:

— Ce ți-a făcut? O întrebă Michael brusc.

— El... dar Gabrielle nu își găsea cuvinte, șocată de scenă și de apariția lui Luke. Doamne, ce se întâmpla? Era prada unui complot? Iar în momentul în care Luke luă cuvântul din nou, fu sigură că asta se întâmplase.

— Nu i-a făcut nimic! Se sărutau, când ea l-a prins de umeri, a început să țipe la el și l-a împins în râu.

— Nu cred bazaconiile astea! Exclamă amenințător Michael.

— Minte! Se trezi și Gabrielle. El, el a stat acolo tot timpul ăsta...

— Acultă, plescăi emoționat Luke, nu l-ai sărutat?

— Ba... eu... Gabrielle își ridică privirea spre Michael care îi urmărea fiecare gest. Eu... l-am sărutat... adăugă într-un final.

— Păi, vezi că spun adevărul?

— La naiba cu adevărul! Făcu ea, plângând în continuare. Eram sigură că mă va viola, se agăță ea de Mike. Te rog, te rog nu-l crede pe el...

— De ce aș minți? Din câte știu eu, cei ca tine sunt ăia care mint de-ngheață apele, nu? Privirea lui machiavelică o făcu pe Gabby să strige furioasă și să se repeadă la el. Vezi! Zise acesta. M-ar omorî și pe mine!

Michael o prinse pe fată, o luă brutal de mână și o dădu înapoi.

— A dracului situație! Izbucni acesta. Dar în momentul în care Gabby îl văzu apropiindu-se de Luke, începând cu: Ascultă, Luke... își dădu seama că nu o credea pe ea. Fu acolo, doar, când Michael, speriat de moarte de posibilitatea ca Gabrielle să-și fi distrus întreaga viață, începu să discute cu Luke: Te rog, declară pentru autorități că a fost autoapărare!

— Aș declara, frate! Se prefăcu Luke. Dar unde sunt zgârieturile, unde sunt vânătăile pe care să i le fii făcut Daniel pentru a o determina să-l arunce în apă? Nu vezi că minte?

— Pe dracu'! Luke avea o groază de dreptate în vorbele sale. Văd, da, văd! Și ce naibii vrei să fac cu asta? Confirmarea bănuielilor fetei o lăsă dărâmată sufletește acolo, lângă lac. El o credea o curvă, o considera o mincinoasă, acum era și criminală. În ochii lui căprui, era păcatul capital, tot ceea ce pedepsea el în secție. Trebuia, deci, să fie arestată. Clipi de câteva ori, cu ochii în lacrimi, și oftă. Continuă să asculte conversația: Ce naiba vrei să fac? Învață-mă tu, dacă știi mai bine!

Atât așteptase Luke. Era dispus să spună adevărul, nu să mintă – să recunoască autoapărarea, dacă și numai dacă vedea cum Gabrielle era pedepsită pentru fapta ei acolo. Nu i-o spuse așa lui Kavanaugh; își drese glasul și își încruntă funtea, tacticos, mângâind o barbă inexistentă, pentru ca în final să zică:

— Trebuie să pară că a fost bătută. Trebuie să o bați!

— Nu! I-am jurat că nu mai ridic nicio palmă...

— Atunci cum vrei să te ajut? Îl împinse în piept, înnebunit că exista posibilitatea ca el chiar să nu o facă. Zii! Cum vrei să te ajut? Cum vrei? Voi spune adevărul, iar poliția mă va crede pentru că nu are nimic pe corp! Va intra la pușcărie și adio viață! Va plăti! Scrâșni din dinți, răzbunător. Va plăti! Repetă, sadic. Oh, ce va plăti acolo!

Michael înghiți în sec. Știa el cum se plătea în închisoare fiecare faptă comisă înainte. Gabrielle nu putea trece prin așa ceva! Își încleștă pumnii, respiră adânc și, întorcându-se brusc, o smuci.

— Unde să o lovesc? Întrebă, continuând să-i privească mustra șocată.

— Michael, imploră fata, Michael, nu face asta! Poliția mă va crede! Eu spun adevărul, ce naiba! exclama grăbită, căci observa cum îi era decisă soarta.

— Taci! țipă el la ea. Taci! O viață întreagă te-ai jucat și uite unde a dus joaca ta! M-am săturat! Vreau să pleci imediat de-aici! Să nu te mai văd niciodată! Fata dădu să spună ceva, dar Michael continuă: Taci! și își lipi gura de a ei. Parcă trupul știa că nu avea s-o mai vadă foarte mult timp de-atunci în colo. Știa că nu o va mai atinge ca atunci, fără zgârieturi, fără răni, dar cu mii de regrete. Când termină sărutul forțat, își dezlipi gura de a sa și își lipi fruntea de a ei. După ce a sărutat-o, ce a făcut, Luke?

Luke știa că i se cerea un scenariu, unul din perspectiva unui polițist care văzuse multe atrocități la viața sa. Iar lui Luke avea să-i facă plăcere să nareze pentru el, astfel încât, cu glasul limpede, începu să zică:

— După ce a sărutat-o, a prins-o de umăr. A strâns-o prea tare! Michael făcu exact așa cum i se spusese. I se aude cotul pocnid, cum mâna îi este smucită la spate și ridicată cu brutalitate. Durerea fu transmisă din mâna ei, într-a lui, iar cu tot regretul, Kavanaugh oftă și o prinse de gât, așa cum îi dicta Luke. Stânse, până ce o simți sufocându-se – aia avea să lase o vânătaie, o probă pentru poliție. În continuare, o întoarse cu fața la el, o sărută din nou, brutal, iar când ea ripostă, când îl împinse, își luă avânt și o lovi cu pumnul direct în maxilar. Lovitura îi făcu urechea să țiuie dureros, își pierdu echilibrul și căzu la picioarele lui Luke. Iar când ea cade, îi prinde picioarele. Atunci, Gabrielle îi face vânt. Pe vine așa cum e, Daniel se dezechilibrează, se ridică în picioare, încercând să-și mențină echilibrul și cade. Își termină Luke povestea.

Finalul fu auzit doar de Michael care, fără nicio zgârietură, se ghmeuise lângă Gabrielle. Zăpada de sub ea se colorase în roșu, așa cum i se prelingea un firicel de sânge din tâmplă și gură. Fata părea inertă, acolo, doar ce respira ușor, ceea ce îi dădu de înțeles că trăia.

— Doamne! zise Michael, căzând în genunchi. Ce am făcut? Îi atinse mâna și fața care începuse să se albăstrească. Ce am făcut?

Obervând tranziția, Luke înghiți în sec și spuse.

— Să anunțăm poliția. Le spunem că eram în trecere și că am văzut-o așa, zăcând pe jos. Haide! Se întoarse spre el; Michael rămăsese acolo, lângă ea. La naiba, acoperă-ți urmele! Așa! Târăște un picior după tine! Îl prinse de braț și, în drumul lor înapoi spre hotel, Michael nu putea decât să vadă sângele, îi simțea pielea și oasele sub mâinile lui butucănoase, brutale, gigantice. Încă un pumn în povestea lui Luke, și ar fi ucis-o...

Iar până ce ajunse ambulanța, frigul păruse deja că o ucisese pe Gabby. Până ce se trezi, la spital, Michael nu reuși să pună geană pe geană. Revenirea ei n-avea s-aducă nimci bun, în schimb, pentru că o dată cu bătaia, Gabrielle Ravenleigh păruse că se transformase. Cu toată familia la căpătâiul ei, bărbatul își dădu seama de toate lucrurile pe care i le spusese la nervi. Printre ele, o și alungase, iar privirea pe care i-o aruncă bolnava, fu a unui animal rănit, a unui câine care, cu prima ocazie când avea să-l reîntâlneacă, urma să se răzbune pentru fiecare os rupt.

Wow! S-a dus și prima parte! 

Este un final de parte neașteptat, iar fără a adăuga ceva, vreau să îmi spuneți cum vi s-au părut vouă aceste doisprezece capitole - extrem de sincer!

Totodată, din cauza miilor de proiecte școlare, vreau să vă spun că voi face o mică pauză, probabil de două săptămâni sau mai puțin. Vedem! 

Vă pup și ne auzim la partea a doua a volumul „Iadul unui înger" (va fi publicată în continuare)

3668 de cuvinte