Ryan stătea la masa celor de la Hufflepuff  împreună cu prieteni lui și așteptau să vină Cade pentru că acesta le spuse că are ceva de vorbit cu ei. Nu știau exact ce vrea blondul să vorbească cu ei pentru că tot ce le-a spus a fost să se întâlnească la micul de jun că au de vorbit.

Într-un final băiatul îl văzuse pe Cade cum se apropria de el împreună cu Harry care părea destul de neros și în același timp foarte hotărât.

— Harry? făcuseră toți trei când îl văzuseră.

— Eu l-am rugat să vină și să ne ajute, că o să avem nevoie de ajutorul lui.

Brunetul se uită confuz la cei doi, nu știa ce aveau ei în minte.

— Despre ce este vorba? întrebă Jessica.

— Vreau să îi fac o farsă lui Orion, spuse Cade.

— Stai, Harry se implică într-o farsă? întrebă Chul șocat.

— Mi-a spus Cade ce a făcut Orion aseară la detenție, dacă nu era suficent de rapid încât să reacționeze acum am fi avut altă poveste, cu Ryan în infirmerie. Nu se ia nimeni de Ryan și scapă nepedepsit de mine.

Ryan îi zâmbi lui Harry, nu era surpins că voia să îi facă o farsă lui Orion pentru a îl învăța o lecție. Nu ar fi prima dacă când făcea ceva asemănător pentru a își apăra fratele.

— Care este planul?  întrebă Ryan. Cum procedăm?

— Noi nu o să facem mare lucru, spuse Cade, Harry va face mare parte din farsă. O să îi dau poțiunea pe care mi-ai făcut-o cadou anul trecut să o pună în mâncare lui Orion și prietenilor săi.

— Poțiunea care te face să faci ca o broască și să nu poți vorbi vreo câteva ore? întrebă Ryan amuzat.

— Da, exact aia. Nu vreau să fim prinși așa că m-am gândit că dacă ne ajută Harry nu avem cum.

— Pentru că pe Harry nu l-ar bănui nimeni ca fiind în stare să facă o farsă, spuse Chul, Iar dacă noi stăm aici cuminți în văzul tutuor nu are cum să ne bănuiească pe noi.

— Exact, făcuse Cade, Acum Harry o să aibă nevoie de pelerina invizibiltăți.

— Nu va fi nevoie, spuse Ryan în timp ce își dăduse jos medalionul și îi puse la gâtul lui Harry. Așa va fi mai puțin evident.

— Bun atunci, Harry ai poțiunea, ai grijă să nu fi prins.

Harry se îndepărtă de ei și se amestecă printre alți elevi, iar ulterior se făcuse invinzibil. Cade, care până atunci stătuse în picioare se așeză lângă Ryan la masa celor de la Hufflepuff. Acum, cei patru mușchetari așteptau cu interes să vadă ce se va întâmpla, încercau să nu pară foarte interesați de ce făcea Orion, câteva rânduri mai încolo.

— Prima oră avem Poțiuni azi, spuse Chul abținud-se să nu zâmbească, Este clasă combinată cu toți din anul nostru.

— Minunat, chiar mi-a fost dor să îl văd pe Snape, spuse Jessica extrem de sarcastică.

— Sunt curios cum o să funcționeze clasele combinate cu tot anul, spuse Ryan, Având în vedere că nu am mai avut până acum.

Din anul trei, studenților li se mărea numărul de ore la materile de bază și pentru a aerisi puțin orarul acestora, odată pe săptămână aveau ore combinate tot anul și odată ore pe grupe. Prima materie pe care o aveau așa în acea săptămână erau Poțiunile. Ryan observă cum fratele lui apăruse de nicăieri la masa celor de la Gryffindor, însemna că reușise să le pună poțiune în mâncare.

— Bănuiesc că o să vedem, spuse Cade, Poate ne mai lasă în pace Snape și se concentează doar pe preferați lui.

Câteva momente mai târziu, o claie de păr roșcat sărise în picioare câteva rânduri mai încolo se uită în jur și după scoase un orăcăit puternic. Toată lumea începuse să râdă, iar imediat după cele doi prieteni a roșcatului au sărit și ei ca și arși făcând același lucru. Elevi râdeau copios, iar profesori se uitară confuzi în jur parcă căutând făptașul, însă acesta nu era de găsit.

***

După micul dejun s-au îndreptat cu toți spre ora de Poțiuni, care pentru că beciul era prea mic să țină atâția elevi se ținea într-o sală mai mare de la primul etaj. Snape nu era foarte mulțumit de acest aspect, însă nu prea avea de ales. Sala era aproape la fel de întunecată ca și subsolul, asta deoarece niște draperi groase negre acopereau geamurile mari. 

Ryan și cei șase prieteni a lui au profitat de faptul că aveau o oră impreună și s-au așezat la două mese care erau pe același rând. Pe când vorbeau apăruse și Draco Malfoy, care avea mâna înfășurată într-un bandaj, după cum aflase Ryan acesta a fost atacat de un Hipogriff din cauză că nu urmase instrucțiunile lui Hagrid. Acesta se văietă de durere și se așeză lângă prieteni lui.

—Joacă teatru șopti Cade dându-și ochii peste cap, Îi place să fie o divă.

— Cum te simți? îl întreba Pansy Parkinson plina de compătimire. Te doare rău?

— Da, destul, răspunse el, făcând o grimasa de durere, 

— Bine, ia loc, zise Snape condescendent.

Ron și Harry și-au aruncat priviri complice și l-au maimuțărit pe Snape . În acel moment preparau  o noua poțiune, „Intrarea la Apa". Draco își așeza ceaunul în apropiere de Ryan, Ron, Harry și Cade  asa ca își pregăteau ingredientele la aceeași masa.

— Domnule, se vaita Draco, am nevoie de ajutor, nu pot taia rădăcinile astea de margarete. Din cauza mâinii, stiti...

— Weasley, fa bine si taie-i si lui rădăcinile, zise Snape, fără sa ridice privirea. 

Ron se făcu rosu ca racul la fata apoi mai șopti ceva și după se duse să îi taie rădăcinile lui Malfoy.

— Domnule profesor, striga Draco, Weasley si-a batut joc de radacinile mele!

Snape  se apropie de masa, se uita la rădăcini, apoi îi arunca lui Ron unul dintre zâmbetele lui neplacute, de sub parul lui negru, lung si slinos.

— Fa schimb de rădăcini cu Malfoy, Weasley! porunci el.

— Dar, domnule...

— În momentul asta! mai zise Snape, cu cel mai amenințător ton posibil.

Ron împinse rădăcinile sale, frumos taiate, spre Draco, apoi puse iar mâna pe cutit.

— Acum as avea nevoie de ajutor ca sa decojesc smochina asta zbârcita, zise iar Draco, abia stapânindu-si râsul.

—Voi patru îl ajutați pe Malfoy cu orice are nevoie spuse Snape uitându-se la băieții.

Ryan își dăduse ochii peste cap și se puse să decojească smochina.

 —Măcar dacă Black mă ajută știu că nu o să îmi iasă Poțiunea apă de ploaie. spuse Draco pe sub mustață. 

Băiatul se abțiunse să nu zică ceva, adică știa că era bun la Poțiuni și trecuse peste acestă poțiune de multe ori, însă venind din partea lui Malfoy numai un compliment nu era.

— Taci Malfoy zise Cade.

— Ti-ai văzut prietenul în ultimul timp? întreba Draco. Pe Hagrid, vreau sa spun...

— Nu te prevesti pe tine, îl repezi Ron, 

— Mi-e teama ca n-o sa mai predea multa vreme, continua Draco, batjocoritor. Tata nu e prea încântat de rana mea...

— Mai trăncănește tu mult și o sa vezi ce e aia rana, cu adevarat! îl repezi Cade.

— Lupin nu m-ai face pe grozavul pentru că eu știu că ascunzi ceva iar când voi afla ce este vei zbura cel mai probabil din școală.

Ryan se opri din ce făcea și făcuse contact vizual cu Harry și apoi cu Cade, evitând totuși contactul vizual cu Ron. Cade se roșise, știa foarte bine ce ascunde, însă Malfoy nu avea de unde să știe.

— Oricum tata  s-a plâns la guvernatorii școlii. Si la Ministrul Magiei. Doar știți ca tata este foarte influent. Si o rana ca asta..., suspina el, uitându-se cu falsa tristețe la bratul sau. Cine știe dacă brațul meu va mai fi vreodată la fel.

— Deci asta pui la cale, izbucni Harry, . Faci tot posibilul ca Hagrid sa fie concediat!

— Pai, da, zise el, coborând vocea. În parte, Potter. Dar mai are și alte avantaje... Lupin taie-mi omizile!

Ryan nu era singur cum dar Neviile își încurcase poțiunea și acum era portocalie ceea ce nu era un semn bun.

 — Cum de-a ieșit portocalie, Longbottom? tuna Snape, după ce lua cu polonicul din poțiunea lui Neville. Oare nu-ti intra chiar nimic în tărtăcuța aia? Nu ai fost atent când am spus ca ajunge numai o singura splina de șobolan? Si n-am zis clar ca e nevoie numai de foarte putina zeama de lipitoare? Cum sa te fac sa înțelegi,Longbottom?

Neville începea sa se înroșească la fata si părea gata sa izbucnească în plâns.

— Va rog, domnule, lăsați-ma pe mine sa-l ajut, interveni Hermione.

— Nu-mi amintesc sa va fi invitat sa va dați ifose, domnișoara Granger, zise Snape, sarcastic, si Hermione se făcu la fel ca Neville la fata. Longbottom, la sfârșitul orelor, sa-i dai câteva picături de poțiune broaștei tale, sa vedem ce se întâmpla! Poate ca în felul acesta n-o sa mai gresesti alta data!

— Auziți , zise Seamus Finnigan, aplecându-se sa împrumute balanța de la Harry, Ați citit „Profetul zilei" de azi? Se pare ca Sirius Black și Hazel Meadowes au fost localizați.

—Unde? au întrebat Ryan, Cade, Harry în același timp.

— Nu departe de aici, zise Seamus, . A fost o Încuiata cea care i-a zărit. Desigur ca ea n-a înțeles mare lucru. Încuiații ăștia cred ca Black și Meadowes sunt niște delicvenți obișnuiți, nu? Asa ca a folosit telefonul obișnuit. Când a ajuns acolo Ministrul Magiei,  plecaseră de mult.

— Nu departe de aici..., repetă Ryan, uitându-se cu înteles la Cade și Harry.

Inima brunetului se făcuse cât un purece când auzise asta, însemna că probabil o să dorească să vină la castel și să îi contacteze pe tatăl său și pe unchiul Moony. Spera că vor fi atenți, chiar nu își dorea să fie prinși.

Draco aparent asculta atent toată conversația.

— Ce-i, Malfoy, vrei cumva sa-ti mai decojesc ceva? Ochii lui Draco sclipiră cu ratate . Se apleca apoi peste masa si-i zise ironic:

— Ce-i,  intenționați cumva sa-i prindeți singuri pe Sirius Black și Hazel Meadowes?

— Da, ai ghicit! îi zise Harry zeflemitor.

Gura lui Draco se curba într-un zâmbet malițios

— Ei, dacă eram  în locul tau și al lui Ryan, continua el cu răutate, făceam ceva până acum. Nu stăteam cu mâinile încrucișate, ca un băiat cuminte... M-as fi dus sa-l caut!

— Ce tot bâigui acolo, Draco? îl ironiza Ron.

— Ce voi chiar nu știți ? întreba Draco si ochii i se îngustara iar, plini de rautate.

— Eu cred că tu nu știi despre ce vorbești, se răsti Ryan, Nu mai face pe atot știutorul.

Draco râse pe înfundate.

— Poate că nu vreți să vă riscați capul, zise el. Vrei sa îi păstrați pentru Demntorii nu-i asa? Dar eu, în locul vostru , as fi cautat sa ma răzbun!

— Ce tot spui acolo Draco? întrebă Ron.

— Cred ca ati terminat de pus ingredientele. Poțiunea trebuie sa stea putin acoperita, înainte de a fi consumata. Dați-va putin la o parte, cât sta ea asa, apoi o s-o încercam pe broasca lui Longbottom...

Cu toți au mers să își ducă poțiunile, iar brunetul se gândea la un singur lucru și anume că probabil ar trebui să îi anunțe pe unchiul Moony și tata despre faptul că Hazel și Sirius erau pe aprope.

— Crezi că ar trebui să îi anunțăm pe știi tu? îi intrebă Ryan, pe Harry și Cade.

— Probabil că au aflat deja, plus că, nu cred că au ce face. Trebuie să aștepe să îi contacteze.

Snape îi dădu broscuței lui Neville poțiunea iar aceasta se transformă în mormoloc, aparent Hermione îl ajutase până la urmă.

—De ce nu ai zis nimic? întrebă Ron Ne-a luat cinci puncte. Hermione?

Dar Hermione și Celestine nu m-ai erau în spatele lor de ceva vreme.

—Unde sunt? întrebă Chul.

—Erau în spatele nostru acum câteva secunde.

—Uitele.

Fetele urcau grăbite gâfâind puțin iar cu o mână își țineau gențile .

—Cum ați făcut asta? întrebă Jessica ridicând o sprânceană.

—Ce să facem?spuse Celestine

—Acum o clipă erați în spatele nostru și acum?

—Am uitat ceva spuse Hermione.

Geanta lui Hermione se rupse și am putut să văd cel puțin doisprezece cărți îndesate acolo.

— De ce le cari pe toate cu tine? o întreba Ron.

— Doar știi câte materii mi-am ales, zise ea, cu răsuflarea tăiata. Vrei sa le tui putin?

— Dar - Ron întorcea pe toate părțile cărțile pe care i le dăduse Hermione sa le tina - n-ai avut nici una dintre materiile astea azi! Doar „Aparare contra Magiei Negre" mai avem în după-amiaza asta!

— Da, asa e, zise Hermione si își puse la loc cartile. Sper ca avem ceva bun de mâncare. Mor de foame!

Hermione și Celestine au luat-o înainte foarte grăbite.

—Am impresia că ne ascunde ceva spus Ron dar nu cred că sunt singurele când spuse asta se uită direct la Cade iar el îi ignoră privirea.

—Și eu mor de foame, Veniți? întrebă el și o luă spre Sala Mare.

                                                                           ***

După masa de prânz cei șapte prieteni s-au îndreptat spre ora de Apărerea contra Magiei Negre. Cei de la Hufflepuff aveau ora la comun cu cei de la Gryffindor. Atunci când au ajuns în sală, unchiul Moony nu se afla acolo așa că și-au scos cărțile și au așteptat cuminți, la scurt timp acesta intră. 

 — Buna ziua, le zise el. Va rog sa va puneți cărțile în genți, astăzi vom avea o lecție practica. Nu aveți nevoie decât de baghetele magice.

Elevi și-au pus cărțile în genți aruncându-i priviri curioase unchiului Moony.

 — Acum, zise unchiul  Lupin, după ce văzu ca am terminat, urmați-ma, va rog!

Uimiți, dar curioși, s-au ridicat și l-au urmat  pe unchiul  afara din clasa. El îi conduse pe coridoarele lungi și pustii. L-au văzut la o cotitura pe Peeves, strigoiul, care plutea prin aer, cu capul în jos, și se chinuia sa astupe cu guma de mestecat broasca unei uși.

Peeves nu ne  dădu nici o atenție, dar când îl văzu pe unchiul  Lupin începu sa cânte unul dintre cântecele lui răutăcioase:

— Lunaticul Lupin, tra-la-la, lunaticul Lupin, a-ha-ha-ha! Deși era de obicei grosolan și greu de stăpânit, fata de profesori avea totuși un oarecare respect. 

Băiatul se uită la unchiul Moony împreună cu restul  să văd dacă înghițea obrăznicia aceea. Spre surprinderea lor, acesta continua sa zâmbească.

— Dacă as fi în locul tău, Peeves, zise el, zâmbind amabil, as scoate guma din gaura cheii. Profesorul Filch n-o sa poată intra în camera lui...

Peeves nu-i dădu nici o atenție și scuipa, arogant, o căpșună . Oftând, unchiul  își scoase bagheta.

— O sa vedeți acum o vraja nu prea spectaculoasa, dar foarte utila! le zise el, peste umăr. Fiți atenți!

Ridica bagheta la nivelul umărului și o îndrepta spre Peeves, după care zise: „BUFPOC!" Cu viteza unui glonț, bucata de gumă de mestecat ieși din gaura cheii și se îndrepta spre nara stânga a lui Peeves, care se răsuci în loc si se făcu nevăzut, blestemând de mama focului.

— Extraordinar, domnule! zise Dean Thomas cu multa admirație.

— Mulțumesc, Dean, zise profesorul Lupin, punând bagheta la loc. Mergem mai departe?

Au pornit iar la drum iar unchiul îi conduse pe un alt coridor și ne-am oprit  chiar în fata cancelariei.

— Întrați, va rog, zise unchiul , deschizându-le ușa și dându-se putin la o parte ca să intrăm și noi.

Cancelaria, o camera lunga, cu scaune desperecheate, era goala, cu excepția unui singur profesor: Snape, care stătea într-un fotoliu scund. Când cancelaria se umplu de elevi, se întoarse spre ei. Ochii îi sclipeau cu dispreț.

— Lasă deschis, Lupin, zise el. Prefer sa nu fiu martor la asta!

Se scula și traversa cancelaria, cu roba fluturând în urma lui. La ușă, se răsuci pe călcâie si zise:

— Probabil ca nu te-a pus în garda nimeni, Lupin, dar în clasa asta exista un Neville Longbottom. Te sfătuiesc sa nu-i dai nimic greu de făcut. Asta, dacă nu cumva sta lângă el domnișoara Granger sa-i picure instrucțiuni în ureche.

Neville se făcu rosu ca focul. Harry îl fulgera cu privirea pe Snape.  Unchiul  ridică din sprâncene.

— Tocmai ma pregăteam sa-l rog pe Neville sa ma ajute, zise el, și sunt sigur ca o sa se descurce de minune!

Fata lui Neville se făcu (dacă era posibil!) și mai roșie. Snape își strânse buzele, dar ieși trântind ușă după el.

— Sa începem, zise profesorul Lupin, conducându-ne spre partea din spate a cancelariei, unde nu se afla altceva decât un dulap vechi, în care își țineau profesorii hainele.

Când unchiul se apropie de dulap, acesta făcu o mișcare brusca și se trânti de perete.

— Nu va temeți, zise unchiul Lupin, când îi văzându pe câțiva ca făcuseră un pas înapoi. E doar un Bong în interior.

— Bongilor le plac spatiile închise, întunecoase, continua profesorul Lupin, cum ar fi dulapurile, spatiile de sub paturi sau de sub chiuvete... Am întâlnit unul căruia îi plăcea sa locuiască în interiorul ceasului unui bunicuț. Acesta din dulap s-a mutat aici ieri și i-am cerut permisiunea directorului sa ma lase sa exemplific cu anul III felul în care poate fi anihilat si izgonit. Desigur ca prima întrebare care va vine în minte este: „Ce-i aia un Bong?"

Mâinile lui Celestine, Hermionei, Chul și Cade au țâșnit imediat în aer. Unchiul îi făcuse semn lui Chul să răspundă.

— Este ceva care își poate schimba forma după dorința! Oricum, în ceva despre care site ca îngrozește cel mai mult persoana în fata căreia se arata. spuse băiatul că părul verde.

— Nici eu n-as fi putut sa va explic mai bine, făcu unchiul Remus, Bongul din dulapul de fata nu are încă nici o forma, fiindcă nu știe cine va deschide ușa și, deci, în ce se va transforma. Nimeni nu știe cum arata un Bong când este singur, dar oricine îi va da drumul o sa dea cu ochii de ce se teme el cel mai tare. Asta înseamna ca avem un mare avantaj asupra lui, zise profesorul Lupin, Știe cineva care ar fi acela?

— Faptul că suntem mai mulți în cameră, spuse Cade.

— Exact! zise unchiulMoony. Cel mai bine este sa nu fiți singuri, când aveți de-a face cu un Bong. Atunci, se zăpăcește, nu știe ce sa facă. În ce sa se transforme, într-un cadavru fără cap sau într-un melc carnivor? Am văzut o data un Bong care, încercând sa sperie doi oameni deodată, s-a transformat numai pe jumătate în melc carnivor, de care nu s-a speriat nimeni. Vraja care pune la punct un Bong este foarte simpla, dar necesita mare putere de concentrare. Lucrul care îl da gata pe un Bong este râsul. Ceea ce trebuie sa faci este sa-l forțezi sa se preschimbe în ceva hazliu.

— Sa facem exerciții, fara bagheta, deocamdată. Spuneți după mine: „Ridiculus!"

—Ridiculus.spuseră elevi.

— Bine, unchiul, foarte bine... Din păcate, asta a fost partea ușoara. Numai cuvântul în sine, nu este de ajuns. Si aici, invertii tu, Neville. 

Dulapul tresari din nou, dar nu atât de mult ca Neville, care înainta spre dulap, ca si cum s-ar fi dus la spânzuratoare.

— Perfect, Neville, îl încuraja unchiul. Mai întâi, ce zici tu ca te înspăimântă cel mai tare?

Buzele lui Neville se mișcară, dar nu ieși nici un sunet.

— N-am auzit, Neville, zise unchiul Moony cu blândețe. Neville se uita în jur cu o privire rugatoare, ca si cum ar fi implorat pe cineva sa-i vina în ajutor, si spuse abia auzit:

— Profesorul Snape...

Neville schița un zâmbet jenat. Unchiul  rămăsese gânditor însa.

— Profesorul Snape... Hm... Neville, tu locuiești cu bunica, nu-i asa?

— Da, dar n-as vrea ca Bongul sa se transforme în ea!

— Nu, nu, nu asta am vrut sa spun, zâmbi profesorul Lupin. Ma întreb ce fel de haine poarta ea...

Neville paru surprins, dar zise:

— Întotdeauna aceeași palarie, înalta si cu un vultur împăiat la vârf. Si o rochie lunga... verde, normal... iar uneori și o eșarfă din blana de vulpe.

— Are si poșetă?

— Da, una mare si roșie, zise Neville.

— Când Bongul o sa iasă din dulap o sa ia forma profesorului Snape, zise Lupin. Tu ridici bagheta, zici cuvântul magic, Ridiculus, si te concentrezi asupra hainelor pe care le poarta bunica. Dacă te concentrezi cum trebuie, profesorul Snape  va fi obligat sa intre în hainele bunicii, cu pălăria caraghioasa pe cap si cu poșeta roșie în mâna.

Râsul cutremura pereții, iar dulapul se mișcă și mai tare.

— Daca Neville reușește, atunci Bongul o sa vrea sa va sperie pe voi. Asa ca gânditiva putin la ce va sperie cel mai tare și cum ați putea sa faceți acel lucru sa para cât mai caraghios.

În cameră se lăsă o tăcere de mormânt, Ryan se gândi la ce îl speria cel mai tare, dar realiză că nu avea nici cea mai mică idee, ei bine avea să afle acum.

— Sunteți gata? întreba profesorul Lupin.

Ryan se simțise puțin seriat având în vedere că nu știa care ar fi cea mai mare fircă a lui.

— Neville începe, anunța profesorul Lupin. Dați-va putin înapoi, da? O sa va chem pe urma pe rând... Asa, câțiva pași înapoi... Sa-l lăsam pe Neville sa încerce...

 S-au retras sprijinindu-ne de perete, în timp ce Neville se pregătea, acesta era palid la față.

— Număr până la trei, Neville, zise unchiul, îndreptându-și și el bagheta spre dulap. Unu, doi, trei... Acum!

Un jet de scântei ieși din capătul baghetei profesorului Lupin, care lovi mânerul dulapului si acesta se deschise brusc. Cu nasul coroiat si figura amenințătoare, profesorul Snape ieși din dulap, fulgerându-l cu privirea pe Neville. Neville se trase speriat înapoi, ridica bagheta, dar cuvintele nu vroiau sa iasă din gura lui. Snape se aplecase mult deasupra lui, cautând ceva în faldurile robei.

— R-R-Ridiculus! reusi sa îngaime Neville.

Se auzi un zgomot ca o plesnitura de bici. Profesorul Snape se clatină putin. Acum era îmbrăcat într-o rochie lunga, cu tiv de dantela, si purta o palarie înalta, pe care se afla un vultur împăiat, mâncat de molii. În mâna, îi atârna o poșeta mare, roșie. Toată lumea râse iar Bongul se opri confuz.

—Jessica tu urmezi spuse unchiul.

Jessica se duse aproape tremurând, bongul se preschimbă într-o groapă uriașă, la care nici fundul nu îl puteai vedea și se auzea o voce de bărbat Copii mei nu ar trebui să aibă nici o frică. Jessica ridică urlă: 

 —Ridiculus! iar groapa se transformă într-o magazie de arme.

— Seamus, la rând! zise profesorul Lupin. Seamus veni spre Bong.

BONG! În locul magaziei  acum stătea o femeie cu parul negru până la pământ, cu o fata scheletica, verde-pământie, si aripi de vultur, o Harpie. Deschise gura larg și un sunet nepământean umplu încăperea.

— Ridiculus! striga Seamus.

Harpia scoase un sunet hârâit și se prinse cu mâinile de gât. Vocea îi pierise cu totul.

BONG! Si ea se transforma într-un șobolan care se învârtea în jurul cozii, cautând sasi-o muste. BONG! Si Bongul se preschimba într-un sare cu clopoței care începu sa se târască încet, înainte de... BONG!... a deveni un simplu ochi însângerat.

— Vedeți? Nu mai știe ce sa facă! zise  unchiul Celestine haide

Celestine se apropie de bong iar acesta se transformă într-un perete portocaliu, acesta ridică bagheta.

 —Ridiculus ! 

Iar peretele se transformă într-un morman de cărții.

— Excelent! Ron, tu urmezi! Ron făcu un pas înainte.

BONG! Se auziră câteva țipete. Un păianjen gigant, înalt de aproape doi metri și acoperit cu par, se îndrepta spre Ron, clănțănind din foarfecele pe care îl avea la picioare.Pentru Ryan a crezut că Ron a înțepenit de frică.

— Ridiculus! zise el si picioarele păianjenului dispărură. Păianjenul cazu la pământ si începu sa se rostogolească.

Lavander Brown fugi țipând. Păianjenul se opri chiar la picioarele lui Ryan , era pregătit iar acesta se transforma în ceea ce mă aștepta mai puțin adică în propria persoană.

— Nu ești suficent de bun, nu vei fi niciodată. Oricât de dur și de gășcă încerci să pari cu toate farsele pe care le faci. Toți te urăsc.

Ryan încremeni, era ca și cum totate acele gânduri negre ale lui prinseră viață și erau spuse chiar de propria persoană. Se uită la propria siluietă ne știind ce să facă. Imediat îl obervă pe Harry cu se băgă în fața Bongului, acesta se transformă într-un dementor care venea cu repeziciune spre ei. Era clar că nici Harry nu se așteptase la asta. Într-un final, Cade se băgase în fața Bongului și acesta se transformă în unchiul Moony, Regulus, Harry și Ryan toți morți din cauza unor zârieturi de animal, foarte adânci.

—Ridiculus! urlă el

Iar cadavrele au prins din nou viață, și toată lumea era fericită.

Unchiul se ocupă de bong, iar expresia de pe fața lui era una indescifrabilă. Ryan era în șoc, nu se putea uita la nimeni așa că se uită în podea. Fiecare gând negru pe care îl avea de obicei, fusese spus în fața tuturor, își simțea obraji cum se fac din ce în ce mai roșii.

— Excelent! unchiul cam cu jumate de gură. Foarte bine, Neville. Si voi v-ați comportat excelent! Sa vedem... Câte cinci puncte pentru Gryffindor și Hufflepuff care au avut de-a face cu Bongul, , acum puteți pleca.

Ryan îi simți mâna lui Harry pe umăr și realizease că trebuiau să plece, se mișcă greu și își luă geanta pe umăr.

—Mai puțin, Harry, Ryan și Cade, vreau să vorbesc cu voi. Așteptați aici, merg să îl chem pe Regulus.