Brunetul se trezi, încă mai era timp până la micul de jun, însă de ceva vreme nu prea putea să doarmă așa cum trebuie, adică se punea la somn la o oră decentă însă se trezea destul de repede, cu toate că și-ar fi dorit să mai doarmă.

Acesta se ridică din pat și după ce se pregătii pentru ziua de școală coborâse în camera comună a celor de la Hufflepuff. Pe canapea se afla Cedric, care era pierdut în paginile unei cărții. Probabil că și el ca restul elevilor de la Hogwarts au auzit cine a fost responsabil de farsă de aseară.

— Bună dimineața! spuse Ryan și luă loc pe canapea.

— Neața Ryan și cum se simte să știi că ești unul dintre elevii care a luat cel mai rapid detenție?

Ryan își dăduse ochii peste cap, își lăsă capul pe canapea și scoase un oftat ceea ce îl făcuse pe Cedric să râdă.

— Nu și tu, nici măcar nu înțeleg cum am fost prinși, spuse brunetul, Iar acum trebuie să stau în detenție.

— Știi că dacă te-ai opri din făcut farse nu ai mai luat detenție.

— Ced, cred că uiți cu cine vorbești, mă voi opri din făcut farse când voi muri. Până la urmă sunt Ryan Black, am o moștenire de dus.

Brunetul aproape că spuse că este Ryan Potter, se oprise totuși la timp. Oricum, în ambele cazuri ce spuse el era valabil, atât tatăl lui cât și unchiul Sirius au fost farsori, după ce îi spuse tatăl său. Mereu făceau farse și au rămas în istoria Hogwarts pentru asta, ceea ce își dorea și el să facă. Întodeauna ia plăcut atenția și să se afirme.

— Desigur, spuse el, nici nu știu de ce m-am așteptat la altceva. Succes cu detenția și încearcă să nu pierzi prea multe puncte anul ăsta.

— O să încerc. Felicitări pentru faptul că ai fost numic Prefect, știu cât de mult îți doreai asta.

— Mulțumesc. Totuși tu ce faci treaz la ora asta, mai este aproape o oră până la micul dejun?

— Nu am mai putut să dorm, oricât am încercat. De ceva vreme este așa.

Nu înțelegea de ce îi spuse acest lucru lui Cedric, nu îi spuse nici măcar lui Harry sau tatălui său, singurul care mai știa era Cade. Avea prostul obicei de a vorbi fără să se gândească și tocmai acesta fusese cazul acum, pur și simplu se panica și vorbea fără să se gândească.

— Asta nu este okay, ai fost la Madam Pomfrey? Am avut și eu probleme cu somnul și mi-a dat o poțiune care ma ajutat. Știu că școala poate fi stresantă.

— Nu am fost și nici nu i-am spus la tata înainte să mă întrebi asta și nici la Harry, nu vreau să îi ingrijorezi.

— Știu că tu și Harry sunteți ca frații până la urmă ați crescut impreună, dar chiar ar trebui să îi spui tatălui tău sunt convins că va știi ce să facă și e mai bine decât să ajungi la epuizare.

— Mersi, o să îi spun zilele astea. Dar tu ce faci treaz așa devreme?

— Încerc să rezolv tema la Poțiuni, pentru mine au fost mereu o bătaie de cap. Știi cum este Snape.

— Pot să văd? Poate știu să te ajut.

— Cu tot respectul Ryan, știu că ești bun la Poțiuni, dar asta este materie de anul cinci.

— Cedric, cred că uiți cu cine vorbești. Am ajuns la Poțiuni foarte înainte cu materia pentru că îmi place așa de mult. Acum, pot să văd?

— Sigur.

Ryan îi luă pergamentul din mână și se uită peste o problemă, într-adevăr era una destul de complicată, dar nimic nu era imposibil.

— E o problemă mai complicată, spuse băiatul, Dar nu este imposibilă, dorești să îți arăt cum se face?

— Sigur, mi-ar plăcea. Mersi Ryan.

***

Ryan se îndreptă spre micul de jun împreună cu prieteni lui, în acel moment chiar nu își mai dorea să de-a cu ochii de gemenii Weasley. Știa foarte bine că aveau să fie amuzați de faptul că se lăsase prins aseară când făcuse farsa.  Intrând în Sala Mare, se îndreptă spre masa celor de la Hufflepuff, încercând pe cât posibil să evite masa celor de la Gryffindor, cel puțin pentru moment.

— Orarele pentru anul trei, spuse Cedric în timp ce îi intinse o bucată de pergament.

— Mulțumesc. 

Brunetul aruncă o privire în jur și o observă pe Celestine Rosier, unda dintre bunele ei prietene stând liniștită la masă. Celestine era una dintre cele mai istețe eleve, fiind într-o concurență prietenească cu Hermione Granger, avea un păr blond închis și pielea ciocolatie. Nu erau ei cei mai apropiați, ea stând departe de orice farsă ar fi putut pune ei la cale, însă mereu a fost acolo pentru ei când au fost la anangie în diferite situații.

— Bună Celestine! spuse el și se așeză lângă acesta.

— Bună, Ryan, Jess, Chul! îi salută ea veselă.

Chul și Jessica au luat și ei loc, iar șatena aruncă un ochii peste orarul fetei și aproape se înecă cu sucul de dovleac atunci când văzuse cât de încărcat este. Ryan aruncă și el un ochii și făcuse ochii mari atunci când văzuse că avea câte doisprezece ore într-o zi și nu doar atât, unele dintre ele se suprapuneau.

— Fără supărare Celestine, începuse Jessica, Dar cum ai de gând să mergi la toate acele ore? Pare imposibil să ajungi la toate.

— Am rezolvat deja cu profesoara Sprout. Nu îți face griji.

— Nu cred că mai dormi tu anul ăsta, spuse Ryan, Mă bucur că nu m-am încărcat așa.

Chiar atunci când dorise să mănânce niște pâine prăjită, auzi o voce care îi făcuse părul de pe spinare să se ridice. Sper că putea să îl evite, măcar azi.

— Uite pe cine avem noi aici! Black, ce mai face prietenul meu? o spuse el cu mult sarcasm în voce.

— Orion, ce vrei? spuse el și lăsă un oftat să îi scape printre buze. 

Ryan se uită la el și observase faptul că se înălțase destul de mult, iar pe față avea un zâmbet tâmp, care cândva îi aducea  băiatului un zâmbet mare pe față. Trăsăturile feței îi erau mult mai conturate, iar acum pistruii îi ieșeau la iveală mult mai mult, iar părul lui roșu ca focul era tuns scurt. Acesta era Orion Scamander, cândva fusese unul dintre prieteni lui, acum îi devenise dușman.

— Voiam să văd și eu ce îmi face prietenul, spuse el amuzat, A da, am uitat, nu mai sunt prietenul tău din moment ce m-ai înlocuit cu ei de îndată ce ai ajuns la Hogwarst. Mai voiam să îți spun că o să facem detenția împreună diseară, o să fie distractiv.

Băiatul își simții cum stomacul îi se întoarce pe dos atunci când auzi asta. Nu își dorea să stea în prajma lui Orion mai mult decât era necesar însă, ca în fiecare an, se pare că soarta nu ținea cu el. Lăsă un oftat lung să îi scape printre buze și îl privii pe roșcat cum se îndepărtează.

— Idiotul, spuse Jessica, Vreau să il bat, cine doamne se crede?

— O să ne bagi în și mai multe probleme. spuse Chul, Stai cuminte, este doar ofticat.

— Ar trebui să ne îndreptăm spre primul curs, spuse Ryan, Eu am Previziuni pentru viitor.

— Eu și Jessica avem Greacă Antică, spuse Chul, Celestine tu ce ai?

— Previziunii pentru viitor, spuse ea, Haide Ryan, să mergem.

Ryan ajunse în cea mai stranie sală de curs pe care o văzuse vreodată, ceva între o mansardă şi o ceainărie demodată. În clasă, erau înghesuite cel puţin douăzeci de mese rotunde. În jurul meselor, se aflau fotolii, acoperite cu huse de creton, şi perne moi, aşezate direct pe podea. În clasă era o lumină difuză, purpurie. Draperiile erau trase la ferestre, iar veiozele de la fiecare masă erau acoperite cu câte o eşarfă de un roşu închis. Era foarte cald, iar focul care ardea în cămin degaja şi un miros puternic, cam greţos. Pe foc era aşezat un ceainic mare, de cupru. Pe policioarele care se întindeau de-a lungul întregului perete circular se aflau pene prăfuite, cioturi de lumânări, zeci de pachete jerpelite de cărţi de joc, nenumărate globuri de cristal şi o mulţime de ceşcuţe de ceai.

Harry, fratele său se aproprie de acesta uitându-se în jur parcă uimit de ce vedea.

— Dar profa, unde este? întrebă Ron.

Din umbră, se auzi deodată o voce domoală şi misterioasă.

— Bine aţi venit, zise vocea. Ce fericire să vă văd, în cele din urmă, în lumea fizică, reală.

Profesoara Trelawney apăru în lumina focului şi cu toţii văzură că era foarte slabă. Ochelarii ei cu dioptrii foarte mari îi măreau şi mai mult ochii, şi aşa destul de bulbucaţi. Profesoara avea pe umeri un şal străveziu, cu paiete, şi o mulţime de lănţişoare şi şiraguri de mărgele îi atârnau în jurul gâtului ca un fus. Pe braţe avea fel de fel de brăţări, iar pe degete, o puzderie de inele.

— Staţi, copii, luaţi loc, zise ea, în timp ce elevii se cocoţau în fotolii sau se cufundau în pernele moi.

Ryan, Cade și Celestine se așezaseră împreună în jurul unei mese rotunde în apropierea lui Ron, Harry și Harmione.

— Bine aţi venit la cursul pentru prezicerea viitorului, zise profesoara Trelawney, care se aşeză într-un fotoliu din faţa focului. Sunt profesoara Trelawney. Probabil că nu m-aţi mai văzut până acum, fiindcă eu sunt convinsă că, dacă mă găsesc prea des în mijlocul lumii agitate din şcoală, îmi slăbeşte puterea Ochiului Interior.

Nimeni nu făcu nici un comentariu la acea extraordinară declaraţie.

Profesoara Trelawney îşi aranja şalul cu delicateţe şi continuă:

— Deci v-aţi hotărât să alegeţi „Previziuni despre viitor", cea mai dificilă dintre artele magice. Trebuie să vă previn de la început că, dacă nu aveţi darul de a vedea dincolo de lucrurile palpabile, acel Ochi Interior, nu prea o să pot să vă învăţ mare lucru. Cărţile nu vă pot duce prea departe în cazul ăsta. Mulţi vrăjitori, oricât de talentaţi ar fi ei la transformări sau la dispariţii misterioase, nu pot desluşi tainele viitorului, continuă profesoara.

Ryan ascultă în contiunare ce avea profesoara de spus, însă nu părea foarte interesat de ce avea ea de spus. Dintr-un motiv sau altul, acestă materie îi părea extrem de plictisioare.

— Acum, va rog sa va împărțiți pe perechi. Luați câte o ceșcuță de ceai si veniți la mine sa va pun ceai în ea. Așezați-va apoi si beți tot, pâna rămân doar frunzele pe fundul ceștii. Răsuciți ceașca de trei ori, apoi întoarceți-o cu fata în jos, pe farfurioara. Așteptați pană se usucă putin și apoi dați-i ceașca partenerului, ca sa o interpreteze. La paginile cinci si sase din cartea „Deslușirea viitorului", veți găsi câteva indicații despre cum trebuie sa „cititi" modelele formate de frunze. Eu o sa ma plimb printre voi, ajutându-va si dându-va indicații. O, dragul meu (si îl prinse pe Neville de brat), vrei sa fii bun ca, după ce o sa spargi prima ceșcuța, sa-ti alegi alta dintre cele albastre? Astea roz îmi plac foarte mult...Si asa se întâmpla! De cum se apropie Neville de raft, se si auzi un zgomot de portelan spart! Profesoara Trelawney se repezi cu matura si fărașul sa strângă cioburile.

— Da, asa cum îți spuneam, dragul meu, ia acum o ceșcuța albastra... Mulțumesc...

După ce și-au umplut ceștile cu ceai s-au întors la măsuță și au început să îl bea.

—Materia asta este o porcărie se auzi vocea lui Flo. Și eu dacă mă chinui pot citit mai bine viitorul și nici măcar nu am vreo legătură cu el.

Harry, Ryan și Cade fuseseră puțin luați prin surpindere să o audă pe Flo vorbind având în vedere că până acum fusese extrem de tăcută, de parcă nu ar fi fost interesată de ce se întâmplă în jurul ei.

—I-a să vedem spuse Cade cu o voce dramatică Văd o stea și o inimă ruptă, cartea spune că înseamnă că vei suferi o mare pierdere dar tot odată cu aceea pierde vine și o mare luminare. Cade se uită ciudat la carte iar apoi la mine Ce vrea asta să însemne?

—Nu mă întreba pe mine, tu ai spus-o.

—Cartea asta este de vină e ciudată rău cartea, acum haide încercă și tu.

Ryan luă ceașca de ceai a blondului și se uită pe fund, putu să observe  ceva se semăna cu două inimi încrucișate  și o cheie.

—Să vedem. spuse băiatul Inimile încrucișate înseamnă că ai destinul legat de-al unei alte persoane sau că îți vei găsi marea iubire, iar cheia înseamnă că ai un secret foarte mare.

Cade ridică o sprânceană, de parcă îi spune serios, adică băiatul nu era sigur de prima afirmație, dar prietenului lui cel mai bun chiar ascundea un secret foarte mare.

—Lăsați-mă și pe mine să încerc spuse Flo și se apropia de ceașca mea Ryan vei muri decapitat și vei reînvia ca o pasăre pheonix.

Cade și Ryan începuseră să râdă la afirmațiile iepurelui.

—Iar tu Cade, vei muri înecat și vei revia ca un lup...

S-au oprit atunci când au auzit ce spuse profesoara care era acum la masa lui Harry și Ron. Trelawney se prabusi într-un fotoliu din apropiere, cu mâna la inima si cu ochii închiși.

— Dragul meu, baiat... Nu, e mai bine sa nu-ti spun... Nu ma întreba, se vaita ea.

— Ce-ati vazut, doamna profesoara? întreba Dean Thomas curios.

Toată lumea se ridică în pricioare și se îndreptă spre masa lor, pentru a vedea ce se întâmplă.

— Dragul meu, zise profesoara Trelawney si deschise ochii îngroziti, ai Spectrul!

— Ce am? facu Harry.

Ryan se uită extrem de sceptic la profesoară, avea impresia că, cam exagerează cu asta.

— Spectrul, dragule, Spectrul! zise profesoara Trelawney, mirata ca Harry nu stia despre ce era vorba. Spectrul câinelui gigantic, care bântuie cimitirele! Un semn, dragul meu, care prevestește... moartea!

Nu era ceva ieși ca fratelui său să îi se prezică moarte în fiecare an, până la urmă ai putea spune că era cumva la ordinea zilei. Sigur nu ar trebui să fie la ordinea zilei, însă din păcate era, pentru el și Harry erau un magnet de probleme.

— Mie nu mi se pare ca arata a câine! zise Hermione scurt care se duse în spatele profesoarei.

Profesoara Trelawney se uita la Hermione cu o neplacere crescânda.

— Iartă-ma, draga mea, îi zise ea, înțepat, dar nu prea se vede nici o aura în jurul tău... Ești foarte putin receptiva la ce ne ascunde viitorul...

Celestine își întoarse capul și se uită în ceașcă.

— Dacă privești din partea asta, pare un Spectru, dar dacă privești din partea cealaltă, pare mai degrabă un măgar, zise ea, aplecându-se spre stânga.

— Sa-mi spuneți și mie când va hotărați, dacă o sa mor sau nu! striga Harry.

Eram cu toți uimiți, nici unul dintre noi nu se așteptase ca Harry să reacționeze  M-am uitat la el și acesta avea o privire șocată.

— Ajunge pentru azi, zise profesoara Trelawney, cu cea mai misterioasa voce posibil. Strângeți-va lucrurile si plecati...

Ryan fugi din clasă pentru a îl prinde din urmă pe fratele său, care o luase cu mult înainte celorați. Îl prinse de încheietură pentru a îl face să se oprească, la început acesta se întoarse furios dar se calmă când observă că este doar fratele lui.

— Harry, ești în regulă?Vrei să mergem să vorbim cu tata despre ce a prezis profesoara?

— Sunt în regulă, nu te stresa Ryan, mi-am sărit puțin din pepeni că m-am săturat să văd cum alți îmi decid viitorul. Probabil a fost ciudat să mă vezi așa. Am oră mai târziu cu tat...unchiul Regulus, vorbesc atunci cu el.

— Bine atunci, crezi că ai putea veni cu mine după ore să vorbesc ceva cu tata. Vreau să auziți amândoi.

Harry îi aruncă o privire îngrijorată, probabil nu fusese cea mai bună abordare la problemă.

— Sunt bine, vreau doar să vorbesc ceva cu voi. Trebuie să fug, am prima ore de Vindecare.

— Eu am Îngrijire pentru creaturile magice, îți spun mai târziu cum a fost cu Hagrid ca profesor. Știu că tu ai doar pe final de săptămână.

Ryan îi făcuse un semn de okay în timp ce o luase la fugă pe coridoare, chiar nu își dorea să întârzie.