Regulus încremeni în loc, neștiind cum să reacționeze. Sirius, instinctual, îl împinse pe Cade în spatele lui, în timp ce Hazel căscă gura și privi cu uimire la cei din jur. Hermione scoase un țipăt, iar restul se uitau la cei trei fără să fie siguri cum să reacționeze.

— Vă întrebați, probabil, cum de-am știut că sunteți aici, zise Snape, cu ochii sclipindu-i de răutate. Domnișoara Rosier de față mi-a spus că este foarte îngrijorată pentru prietenii ei — plecaseră de ceva timp și nu se mai întorseseră. Mi-a spus că îl auzise pe Black vorbind despre ceva planuri pentru această seară. Am fost în biroul tău, Lupin. Și noroc că am făcut-o... vreau să spun, noroc pentru mine, fiindcă pe biroul tău am găsit o hartă. Am aruncat o privire și am aflat tot ce voiam să știu. Te-am văzut dispărând în tunelul de lângă trunchiul Salciei Bătăușe.

Ryan se uită spre Celestine, încercând să facă contact vizual cu ea, însă privirea ei era îndreptată spre pământ, stând în spatele Corei Evermore. Brunetul nu înțelegea ce făcea ea acolo.

— Severus, începu Regulus, dar Snape îl opri brutal:

— Noroc că profesoara Evermore s-a oferit să mă ajute. Astfel, vom putea să vă băgăm pe toți acolo unde vă este locul, adică la Azkaban. I-am zis de atâtea ori directorului că îi ajutați pe prietenii voștri din școală să intre în castel... Și iată dovada! Nu mi-am închipuit însă că vei avea tupeul să-l ascunzi aici...

— Severus, greșești, zise repede Lupin. Nu știi totul... Sirius nu a venit să-l omoare pe Harry...

— Încă doi pentru Azkaban în seara asta, zise Snape cu frenezie. În sfârșit, dorința domnului profesor Dumbledore va fi îndeplinită, iar Ryan și Harry vor putea locui cu unchiul și mătușa lor.

— Nu te atingi de ei, se răsti Regulus, trăgându-i pe amândoi în spatele lui. Să știu că este ultimul lucru pe care îl fac, dar ei nu vor ajunge să stea cu Încuiați.

— Trebuia să te gândești la asta mai devreme. Acum e prea târziu. Tipic familiei Black.

— Biet nebun bătrân, zise Lupin încet. Chiar crezi că merită să trimiți un om la Azkaban pentru o râcă din tinerețe?

BANG!

Din capătul baghetei lui Snape țâșniră corzi subțiri, care îl înlănțuiră pe Lupin peste gură, încheieturi și glezne. Acesta își pierdu echilibrul și căzu pe podea, incapabil să mai facă vreo mișcare. Sirius înaintă spre Snape, dar acesta își țintui bagheta chiar între ochii lui Black. Regulus avea bagheta îndreptată spre Snape, gata să lovească dacă i-ar fi atacat fratele. Era încolțit, dar nu părea dispus să se lase.

— Nu aștept decât să-mi dai cel mai mic motiv și jur că o fac! îl amenință Snape.

Sirius se opri. Era imposibil să spui pe a cărui față se citea mai multă ură.

Cade scoase un mârâit care îi făcu pe câțiva să tresară ușor. Jessica scoase din buzunar un pix care se transformă într-o sabie, gata să atace dacă ar fi fost nevoie. Cora și Snape erau încercuiți, iar situația părea fără scăpare. Hermione, însă, făcu un pas spre Snape și zise pe nerăsuflate:

— Domnule profesor, n-ar fi deloc rău să auzim ce au de zis, nu credeți?

— Domnișoară Granger, deja sunteți la un pas de a fi exmatriculată de la Hogwarts, o puse la punct Snape. Dumneavoastră, Weasley, Potter, Black, Lestrange, Lupin și Park ați plecat din castel fără permisiunea nimănui, așa că ați face bine să vă țineți gura!

— Da, dar dacă s-a făcut o nedreptate? interveni Chul.

— GURA! AM ZIS SĂ TĂCEȚI, COPII PROȘTI CE SUNTEȚI! urlă Snape, părând dintr-o dată că nu mai era în toate mințile. NU VORBI DESPRE CE NU ÎNȚELEGI!

Din capătul baghetei sale, îndreptată în continuare spre fața lui Sirius, țâșniră câteva scântei. Hermione și Chul nu mai scoaseră niciun cuvânt.

— Severus, începu Cora, și pentru prima dată Ryan observă că avea bagheta îndreptată spre Snape. Eu zic să te calmezi. Judecata îți este întunecată de ura pe care o porți de atâția ani lui Sirius, Remus și Hazel.

Snape se întoarse brusc, și atunci lucrurile o luară razna. Cora Evermore făcuse două lucruri în același timp: rosti o vrajă care îl adormi pe Snape și aruncă un lasou magic care i se înfășură în jurul încheieturilor. Într-un final, toți se uitară spre Cora, al cărei păr, cândva perfect prins în coc, era acum în toate direcțiile.

— Aceleași trucuri vechi, Evermore? vorbi în cele din urmă Sirius.

— Funcționează, nu? răspunse ea retoric. Tot nu înțeleg cum de s-a lăsat Snape păcălit.

— Mereu a avut o slăbiciune pentru tine, spuse Hazel. Când a văzut că îi dai atenție, era la picioarele tale.

— Eu nu mai înțeleg nimic, spuse Celestine confuză, din spatele Corei.

— Am discutat asta mai înainte: mai întâi le explicăm copiilor ce se întâmplă și apoi decidem ce facem cu Peter, spuse Regulus calm.

— Urma să vă arătăm dovezile, adăugă Hazel.

— Băiete, dă-mi-l pe Peter... Imediat! zise Sirius.

Ron îl strânse pe Pungașul la piept.

— Să nu te apropii de el! strigă Ron. Vrei să spui că ai evadat de la Azkaban doar ca să pui mâna pe șobolanul meu? Adică pe...

Ron se uita disperat la cei din jur, neștiind exact ce să facă.

— Bine, zise Jessica, să zicem că Pettigrew s-a transformat într-un șobolan... Sunt o mulțime de șobolani. De ce tocmai acesta?

— Da, însă acest șobolan are degetul tăiat, exact același deget pe care l-a pierdut Peter, răspunse Sirius.

— Știu că, venind din partea mea, poate nu sună credibil, având în vedere că eu, Harry și Ryan v-am ascuns acest secret, interveni Cade, dar ei spun adevărul. Bătăile inimii nu s-au schimbat deloc. De obicei, când cineva minte, acestea se intensifică.

— De ce să avem încredere în tine în aceste momente? întrebă Ron. De unde știm că nu vrei doar să-ți aperi părinții?

— Dacă nu aveți încredere în Cade, atunci aveți încredere în mine, spuse Chul. Fiind un copil al Athenei, pot să citesc gândurile, și le-am citit gândurile. Spun adevărul.

Hazel, Cora, Jessica și Cade i-au aruncat niște priviri ciudate băiatului cu părul verde, însă nu au spus nimic. Ron, Hermione și Celestine păreau să se mai calmeze puțin.

— Nu-mi place de roșcat. E prea plin de el, zise Flo, care era încă pe capul lui Cade.

— Deci putem să-l avem pe Peter? întrebă Hazel, uitându-se la Ron.

— Bine, fie, zise Ron și întinse șobolanul lui Black.

— Ce aveți de gând să le faceți? întrebă Ron îngrijorat.

— Să-i forțăm să-și recapete adevărata înfățișare! zise Lupin. Dacă sunt cu adevărat animale, nu vor păți nimic.

— Sunteți gata? întrebă unchiul Moony.

Hazel luă bagheta Corei, iar Sirius pe a lui Snape. Cei trei — Hazel, Sirius și Remus — se apropiară de Peter.

— Împreună, toți trei? întrebă Hazel.

— Da, așa cred că va avea efect mai rapid, răspunse unchiul, ținându-l pe Pungaș într-o mână și bagheta în cealaltă. La comanda mea, de trei... Unu... doi... TREI!

Un fulger alb-albăstrui izbucni din capetele celor trei baghete. Pentru o clipă, Pungaș rămase suspendat în aer. Ron țipă. Apoi șobolanul căzu la podea. Urmă altă lumină, iar apoi... Era ca în filme. Părea ca o creștere accelerată a unui copac. Mai întâi apăru capul, apoi câte un membru pe rând, până când, în locul șobolanului, stătea un bărbat foarte scund — abia dacă era puțin mai înalt decât un copil.

Părul lui subțire era lipsit de culoare și foarte neîngrijit, iar în vârful capului avea o chelie mare. Părea să fi fost un bărbat rotofei, care slăbise extrem de mult într-un timp foarte scurt. Pielea îi era pătată, asemenea blănii lui Pungaș, iar chipul său păstra ceva din înfățișarea unui șobolan: nasul ascuțit și ochii mici și apoși. Acesta privi agitat în jur, spre ușă, apoi înapoi la ceilalți.

— Ce mai faci, Peter? întrebă unchiul, pe un ton plăcut, ca și cum era obișnuit ca toți șobolanii din jurul lui să se transforme în vechi prieteni de școală. — Nu ne-am mai văzut de un car de ani...

— Sssirius, Rremus, Haazel, Coora, Reegulus, bâigui Peter dintr-o dată. — Vechii mei prieteni! Buni mei prieteni... spuse Pettigrew, cu o voce mieroasă.

Sirius ridică bagheta înspre el, dar Remus îi prinse mâna și îi făcu un semn cu subînțeles.

— Tocmai vorbeam, Peter, despre ce s-a întâmplat în noaptea când James și Lily au fost omorâți. Te asigur că ai pierdut cele mai palpitante momente — mai ales când te zbăteai și țipai în mâna lui Ron...

— Remus! strigă Pettigrew. — Doar nu-i crezi pe ei! Ei au încercat să mă omoare pe mine... și l-au omorât pe Aaron!

— Cum îndrăznești să rostești numele lui? întrebă Regulus, cu un ton mult prea calm.

— Tare aș vrea să clarific câteva lucruri cu tine, Peter, dacă ești atât de bun... continuă Remus, fără să-și piardă cumpătul.

— Remus, Regulus... Hazel și Sirius vor să mă omoare din nou! Numai că, de data asta, vor să-i omoare și pe Harry și Ryan!

— Fără supărare, spuse Cade, dar minți de îngheață apele.

Ryan, Harry, Remus și Regulus zâmbiră amuzați la remarca lui Cade. Peter se uită la băiat de parcă ar fi fost inamicul său numărul unu.

— Nu-l ascultați! zise Pettigrew. — Băiatul e complicele lor!

Cu tot haosul din jur, Harry și Ryan izbucniră în râs la acuzațiile lui Peter, în timp ce Remus doar zâmbi ironic.

— Băiatul ăsta e fiul meu, Peter, spuse unchiul cu calm.

— Remus, nu am știut... A, da, tu și Jo... bâigui Pettigrew, ștergându-și sudoarea de pe frunte. — Vroiam să spun că... un băiat nu are cum să știe dacă cineva minte sau nu.

Privirea unchiului se întunecă pentru o clipă la menționarea numelui lui Jo, dar apoi spuse:

— Cade este un copil foarte special.

— Putem să trecem la restul planului? spuse Hazel dintr-un colț al camerei. — Vreau să-mi curăț numele mai repede.

— Puțină răbdare, Hazel, trebuie să clarificăm niște lucruri, spuse Remus.

— Mai este nevoie de vreo clarificare? Adică, este clar cine minte aici, interveni Jessica.

— Da?! zise Peter. — Cine minte?

— Am încredere în Cade și sunt convinsă că spune adevărul când afirmă că tu minți, replică Jessica hotărâtă.

Regulus privi camera. Toți prietenii gemenilor păreau să fie de acord cu Jessica. Explicațiile lor fuseseră suficient de convingătoare.

— Atunci este timpul să punem în aplicare a doua parte a planului, spuse Remus.

— O să-l legăm pe Peter de mine și de Remus și o să-l ducem la Dumbledore. Așa vom demonstra că Hazel și Sirius sunt nevinovați, adăugă Regulus.

Chul sări brusc în picioare de pe pat. Părea pierdut în gânduri, dar apoi se uită la ceilalți și spuse:

— Planul vostru nu are nicio logică.

— Și de ce crezi asta? întrebă Core, extrem de confuză.

— Ei bine, ați spus că vreți să-l legați pe Peter de profesorul Lupin și de profesorul Black. Profesorul Lupin este vârcolac, iar asta adaugă prea multe variabile care pot merge prost. De exemplu, dacă a uitat să-și ia poțiunea și s-ar transforma, Peter ar putea scăpa. Și, chiar dacă nu, el se poate transforma oricând în șobolan, iar orice vrajă ați folosi nu l-ar împiedica să fugă.

Camera era încărcată de tensiune, aerul devenise greu, apăsat de intensitatea confruntării. Peter Pettigrew, acum încătușat și legat, se zvârcolea sub privirile tăioase ale vechilor săi prieteni și noilor săi captori.

— Are sens ce spui, zise Regulus calm, rupând tăcerea. — Atunci, ce sugerezi?

Chul făcu un pas înainte, părul său verde vibrant strălucind sub lumina tremurătoare a felinarelor. Mintea îi fusese în plină activitate, iar acum, cu toate privirile ațintite asupra lui, simțea o explozie de determinare.

— În primul rând, spuse el cu voce calmă, trebuie să folosim cătușe speciale. Acestea, continuă el ridicând o pereche de cătușe metalice lucioase, au fost realizate de Henry, fiul lui Hefaistos. Se adaptează automat dimensiunilor purtătorului, așa că, indiferent dacă Peter se transformă în șobolan, nu va putea scăpa. În al doilea rând, Peter nu ar trebui legat de oricine. Să-l legați de mine și de Jessica. Putem să-l gestionăm fără a ne baza doar pe magie, iar dacă încearcă ceva, nu va ajunge prea departe.

Jessica dădu aprobator din cap, un zâmbet abia vizibil întinzându-i-se pe buze.

— Sunt de acord. Abia așteptam un motiv să-i arăt acestui șobolan cine e șeful aici.

Celestine făcu un pas înainte, cu o expresie gânditoare.

— Dacă profesorul Lupin se transformă într-un vârcolac, nimeni nu ar trebui să-l urmeze. Singura excepție este Cade și doar dacă este absolut necesar. El este singurul care poate gestiona o situație ca aceasta fără a pune pe nimeni în pericol.

Remus tresări ușor la menționarea condiției sale, dar își reveni repede și dădu din cap, aprobând.

— Un plan solid, zise el. — Să continuăm.

Cora își îndreptă atenția spre Ron, care gemea de durere.

— Trebuie să facem ceva cu piciorul tău, spuse ea blând. — Sirius nu știe să fie delicat.

Se aplecă lângă el, mâinile ei începând să strălucească ușor în timp ce își concentra energia asupra rănii. În câteva minute, tăietura de pe piciorul lui Ron dispăruse complet. Acesta privi cu uimire, încercând să-și miște piciorul.

— Mulțumesc, murmură el, vizibil impresionat.

Între timp, Jessica se apropie de Peter cu cătușele în mână.

— Acestea sunt pentru tine, șobolanule, spuse ea rece.

Pettigrew încercă să-și afișeze un zâmbet, dar acesta dispăru imediat ce cătușele se strânseră pe încheieturile sale. Cătușele magice se ajustară instantaneu, imobilizându-l complet.

— Acum să facem vraja de legare, spuse Chul.

Cu o mișcare precisă a baghetei lui Regulus, fire strălucitoare de lumină se materializară, înfășurându-l pe Peter și legându-l de Jessica și Chul. Jessica scoase sabia sa, a cărei lamă strălucea ușor cu o aură magică.

— Dacă încearcă ceva, avertiză Jessica, apropiind sabia de gâtul lui Pettigrew, va fi ultima greșeală pe care o face.

— Ce facem cu profesorul Snape? întrebă Hermione, ezitând, privind spre corpul inert de pe podea.

— Este bine, spuse Cora aplecându-se să-i ia pulsul. — E doar sub efectul unei vrăji de somn. Cred că ar fi mai bine să nu-l trezim până nu ajungem la castel. Mai puține probleme așa.

Ridicând bagheta, murmură:

— Mobilicorpus!

Corpul lui Snape se ridică ușor de pe podea, plutind ca o marionetă cu fire invizibile. Capul îi atârna înainte, iar membrele îi atârnau neajutorate, dar părea bine fixat.

— Să plecăm, spuse Remus, cu o voce fermă. — Avem un drum lung de parcurs și nu ne permitem riscuri.

În timp ce grupul ieșea din cameră, Chul simți un val de mândrie. Ideea sa rapidă le câștigase încrederea, iar acum, cu Pettigrew în custodia lor, erau cu un pas mai aproape de a dovedi nevinovăția lui Sirius și Hazel — și de a dezvălui adevărul.