În seara aceea, camera comună a celor de la Hufflepuff era extrem de goală, deoarece majoritatea lumii plecase acasă de sărbători, iar la Hogwarts au rămas doar câțiva elevi. De obicei, Ryan, Harry și Cade plecau și ei acasă, însă acum, cum tatăl lui și unchiul Moony erau ambii la Hogwarts, au hotărât să rămână acolo de Crăciun.

La Hogwarts au rămas foarte puțini elevi, printre care Harry, Hermione și Ron. Jessica, Chul și Henry plecaseră în tabără pe timpul vacanței, iar Celestine, cel mai probabil, plecase și ea acasă. Nu conta, oricum nu credea că avea să vorbească prea curând cu ea, părea extrem de supărată.

Harry venise și el în camera comună a celor de la Hufflepuff și spuse că îi este ciudat să stea în cameră cu Ron, când tot ce face acesta este să se uite urât la el. Băieții au decis să le dea timp să se calmeze, așa că au zis că o să doarmă în camera lui Ryan în acea noapte. Aveau loc, deoarece restul colegilor lui Ryan nu mai erau la Hogwarts.

În dimineața următoare s-au trezit destul de târziu, având în vedere că au stat până târziu să vorbească despre diferite lucruri. Atunci când s-a trezit, primul lucru pe care l-a observat Ryan a fost mulțimea de cadouri pe care le primise.

— Crăciun fericit! spuse Harry.

— Crăciun fericit! zise Ryan și îi zâmbi.

Atunci când băiatul se uită în jur, văzu o mulțime de cadouri, așa că începuse să le deschidă pe toate. Primul dintre ele fusese un pulover de la doamna Weasley cu inițiala lui pe el, de un galben deschis. Aparent, Ron nu îi spusese, cel mai probabil, despre cearta pe care au avut-o. Ulterior, următorul cadou era de la Jessica, o cutie plină de dulciuri și un pix de culoare aurie. În cutie mai era și un bilet: "Dulciuri americane și un pix construit de Henry. Aparent, pixul poate să facă oamenii să spună adevărul, corectându-i dacă au scris o minciună. Crăciun fericit!"

— Ce tare, spuse Cade, care citise biletul. Ar putea să fie foarte folositor acest pix.

Atât Cade, cât și Harry primiseră cadouri de la Jessica, un obiect magic. Cade a primit un lanț care strălucea atunci când persoana de care erai îndrăgostit îți reciprocă sentimentele, iar Harry a primit ceea ce semăna cu o hoțoaică aurie, doar că aparent această hoțoaică putea să urmărească pe cineva și să înregistreze tot ceea ce făcea acea persoană.

— Deci asta înseamnă să ai o prietenă semizeiță, zise Cade, punând lănțișorul într-o cutie.

După ce au terminat de deschis cadourile, au mers în Marea Sală și constatară cu uimire că mesele fuseseră trase la perete, iar în mijlocul sălii trona o masă lungă, cu cincisprezece locuri. Profesorii Dumbledore, McGonagall, Snape, Sprout și Flitwick erau deja acolo, împreună cu tatăl său și unchiul Moony. Se mai aflau acolo și trei studenți: doi din anul I, foarte timizi, și unul de la Viperini, din anul V.

— Sărbători fericite! zise Dumbledore, în timp ce Harry, Ryan și Cade se apropiau de masă. Fiindcă suntem așa de puțini, m-am gândit la aranjamentul ăsta. Stați jos... Luați loc!

Ryan luă loc lângă tatăl său, iar Cade și Harry s-au așezat și ei lângă el. Mai erau două scaune libere, pentru Ron și Hermione, care intraseră imediat după ei în Sala Mare. Ron luă loc lângă unchiul Moony și acum stătea față în față cu Harry. Cei doi nu mai aveau privirile încruntate din zilele trecute, ba chiar aveau niște priviri pline de vinovăție.

— Pocnitori! zise Dumbledore entuziasmat, dându-i una argintie lui Snape, care o luă în silă și o făcu să explodeze. Cu un mare Bang! pocnitoarea explodă și din ea ieși un coif țuguiat, de vrăjitoare, cu un vultur împăiat în vârf. Gura lui Snape se făcu pungă și împinse coiful, nervos, către Dumbledore. Acesta îl luă și îl puse imediat pe cap, în locul coifului său.

— Serviți-vă! îi îndemnă el, privindu-i cu veselie.

În momentul în care Ryan lua o porție de cartofi copți, ușa Marii Săli se deschise din nou. Era profesoara Trelawney, alunecând spre ei, de parcă ar fi fost pe role. Își pusese în onoarea evenimentului o rochie verde și elegantă, care îi scotea în evidență și mai mult ochii verzi, strălucitori, foarte mari, ca de libelulă.

— Sybil, ce surpriză plăcută! făcu Dumbledore și se ridică în picioare.

— Am privit în globul meu de cristal, domnule director, și, spre marea mea surprindere, m-am văzut abandonându-mi prânzul solitar și venind să iau masa cu toată lumea. Cum puteam să nu iau în seamă acest semn al sorții? Am părăsit turnul meu și am venit cât de repede am putut. Vă rog să-mi scuzați întârzierea...

— Nu face nimic, ia loc, zise Dumbledore, cu ochii sclipind vesel. Lasă-mă să-ți ofer un scaun...

Și, într-adevăr, făcu un semn cu bagheta și săltă în aer un scaun, care se roti puțin înainte de a ateriza între Snape și McGonagall. Cu toate acestea, profesoara Trelawney nu se așeză. Ochii ei enormi se rotiră asupra celor din jurul mesei și deodată profesoara Trelawney scoase un strigăt.

— Ah, domnule director, zise ea, nu m-aș așeza... Cu mine, am fi șaptesprezece la masă! Nimic nu poate fi mai nefast. Când stau la masă șaptesprezece persoane, primul care se scoală de la masă va fi și primul care va muri!

— O să riscăm, Sybil, zise profesoara McGonagall, pierzându-și răbdarea. Stai jos, se răcește ciorba de curcan!

Profesoara Trelawney ezită, apoi se așeză pe scaunul gol, cu buzele strânse și ochii închiși, de parcă s-ar fi așteptat să cadă un trăsnet. Profesoara McGonagall băgă polonicul în cel mai apropiat castron.

— Eu și Remus vrem să vorbim ceva cu voi trei după masă, îi spuse Regulus încet lui Ryan. Nu e nimic grav, stai liniștit, spuse el când îi văzu privirea îngrijorată a băiatului.

Ryan îi zâmbi și bângui un "în regulă", după care își concentră atenția pe porția lui de mâncare. După ce au terminat de mâncat, au ignorat protestele profesoarei Trelawney atunci când primul care se ridică de la masă fusese Regulus și au vrut să o ia spre biroul lui, când au fost opriți de Hermione și Ron.

— Harry, Ryan, Cade, putem vă rog să vorbim cu voi? întrebă Ron cu o față vinovată.

— Vă rugăm, spuse și Hermione.

Cei trei au făcut contact vizual, întrebându-se din priviri dacă să îi asculte. Până la urmă, își doreau prietenii înapoi și chiar voiau să vadă ce aveau de spus. Ryan se uită spre tatăl lui și acesta îi afișă un zâmbet cald. 

 — Vă lăsăm să vorbiți, ne găsiți la mine în birou. 

 Băieții i-au urmat pe Ron și Hermione afară din Sala Mare și apoi au așteptat câteva secunde ca unul dintre ei să spună ceva, amândoi se uitau unul la altul de parcă nu ar știi ce să spună. Într-un final Hermione spuse: 

 — Ne pare rău că am reacționat așa. 

 — Nouă ne pare rău că nu v-am spus mai devreme, spuse Harry, Am vrut, însă pur și simplu nu a venit momentul potrivit.

 — Este în regulă, am înțeles până la urmă, spuse Ron, Mai ales după m-au mustrat Fred și George. Nu știam că ei știu deja. 

 — Nici noi, spuseră gemenii în același timp, Am aflat acum recent că știu, continuă Harry. 

 — Mergem în camera comună de la Gryffindor? întrebă Ron. 

 — Trebuie să vedem mai întâi ce dorește tata de la noi și apoi, spuse Ryan, Ne vedem acolo. 

 — Sigur, ne vedem.

***

Regulus intră în birou, încă parcă nevenindu-i să creadă evenimentele din ultimele zile. Prietenii gemenilor aflaseră că aceștia sunt frați; era inevitabil ca la un moment dat să descopere acest lucru. Totuși, nu se așteptase să afle de la altcineva, iar profesorii ar fi trebuit să fie mai atenți la ceea ce vorbeau și unde.

Mai era și faptul că Pandora îi trimisese cea mai acidă scrisoare pe care o văzuse el vreodată de la ea. Știa foarte bine că nu era treaba lui să-i spună lui Celestine cine erau părinții ei, însă gura i-o luase înainte și nu mai avusese ce să facă. Pandora va fi probabil supărată pe el pentru o vreme, însă îi va trece, era conștient de asta.

Pe lângă asta, pentru prima dată de când evadaseră, Hazel și Sirius îi contactaseră. Plănuiau să vină la Hogwarts cât de curând pentru a putea discuta mai multe. Nu puteau scrie foarte multe într-o scrisoare, însă au spus că atunci când planul va fi gata, vor trimite o scrisoare cu poreclele lor și nimic mai mult.

Nu aveau de gând să le spună gemenilor acum, nu doreau să-i îngrijoreze tocmai de Crăciun. I-au chemat la el în birou pentru că, împreună cu Sirius și Hazel, le-au luat cadouri de Crăciun. Sirius a auzit că mătura lui Harry a fost distrusă, așa că împreună i-au luat alta. Pentru Ryan au cumpărat un set nou de poțiuni, iar pentru Cade tot o mătură, deoarece acesta spusese că vrea să încerce la anul pentru echipa de Quidditch.

Regulus murea de curiozitate să afle cine ar putea fi cel care își trădase prietenii. În același timp, îi era extrem de teamă de această întâlnire. Teamă de ce ar putea spune Sirius și Hazel și de faptul că numele care ar putea să iasă din gura lor ar fi Aaron Potter.

— Remus, ești în regulă? îl întrebă când observă încruntătura pe care o avea pe față.

— Bănuiesc că da, m-a pus puțin pe gânduri scrisoarea de la Sirius. Am realizat că eu nu știu dacă el mă vrea înapoi după tot acest timp.

— Moony, începu Regulus și se abținu să nu zâmbească, fratele meu este nebun după tine, te iubește extrem de mult. Poate va fi puțin ciudat la început, adică nu v-ați văzut de atâta timp, dar o să fie bine. Vă iubiți unul pe altul și asta este tot ce contează.

— Ai dreptate. Tu ești în regulă? Păreai foarte pierdut în gânduri.

— Bănuiesc că îmi este puțin frică de întâlnirea cu Sirius și Hazel. Îmi este frică de ce ar putea spune despre cine este trădătorul. Să aud că Aaron Potter este trădătorul din gura lui Sirius este ceva ce nu îmi doresc și, dacă chiar așa este, înseamnă că este în viață și trebuie să dau ochii cu el.

— Oricine ar fi trădătorul, nu este Aaron. Pur și simplu nu are cum să fie el.

Regulus se uită la Remus, îi analiză părul blond nisipiu și apoi îl privi în ochii săi căprui, care emanau o siguranță de care în acest moment brunetul avea nevoie. Cei doi erau prieteni din anul trei la Hogwarts, de când Aaron, care era prieten cu toată lumea, îl convinsese să se lase introdus în grupul său de la Gryffindor. Spre marea surprindere a lui Sirius, care nu se așteptase ca Aaron Potter, care era opusul lui Regulus, să fie prieten cu el.

Brunetul auzi cum ușa biroului se deschise ușor și îi văzuse pe cei trei băieți intrând. El zâmbi și le făcu semn să ia loc. Spera sincer că niciunul dintre ei nu auzise ce discutaseră el și Remus; nu era momentul să știe, mai ales că nu știau sigur dacă Aaron era trădătorul.

— Despre ce doreați să vorbim? întrebă Ryan atunci când intră.

— V-am făcut cadouri de Crăciun, împreună cu Sirius și Hazel, care s-au implicat și ei, spuse Remus.

— V-au contactat? spuse Cade, fiind probabil cel mai uimit.

— Da, ceva foarte succint totuși. O să trebuiască să realizăm un plan împreună, dar au vrut totuși să vă facă cadouri de Crăciun.

— Cade, spuse Remus și se apropie de el, Sirius a trimis această scrisoare cu cadoul tău, scriind doar că să o deschizi când te vei simți pregătit să o citești.

Cade luă scrisoarea în mână și se uită la ea nesigur. Pe plic era scris cursiv și elegant: „Pentru Cade Lupin, să o deschizi atunci când te vei simți pregătit. Celălalt tată al tău, Sirius Black." Cade trase aer adânc în piept și își puse scrisoarea în robă pentru moment, după care își deschise cadoul. Era ultimul model de mătură și era un bilețel lipit de ea pe care scria: „Știm că vrei să încerci la anul pentru echipa de Quidditch și știm că vei reuși, așa că asta este pentru tine, Remus și Sirius."

— Mulțumesc, zise Cade și se uită spre tatăl său.

Cade nu dorea să deschidă scrisoarea chiar acum, nu era sigur ce avea Sirius să-i spună, dar ar fi preferat să fie singur sau doar cu Ryan atunci când o deschide. După ce au deschis atât Ryan cât și Harry cadourile, au decis să se întoarcă la prietenii lor în camera comună a celor de la Gryffindor.

Hermione și Ron se aflau pe canapea în camera comună aproape goală și păreau să se uite extrem de uimiți la ceva. Băieții s-au apropiat și au observat o pană care scria singură. Desigur, nu era ceva neobișnuit pentru lumea vrăjitorilor, însă ce era neobișnuit era faptul că Ron îi dicta ce să scrie și aceasta o făcea.

— De unde o ai? întrebă Harry uimit.

— Jessica și Chul ne-au trimis-o ca și cadou, iar Hermione a primit un dispozitiv care face ca încăperea în care ești să fie izolată fonic și nimeni din afară să nu audă nimic.

— Ce tare, spuse Ryan. Eu am primit un pix care spune adevărul atunci când spui o minciună.

— Acela chiar ar fi de ajutor, spuse Ron probabil mai acid decât ar fi vrut.

Hermione îi dăduse un cot în coaste, pentru a-l avertiza că fusese acid. Ryan își dăduse ochii peste cap și luă loc pe canapea.

— Vrei să vedem dacă funcționează pixul acela de la Jessica și Chul? îl întrebă Ryan pe Chul.

— Sigur, spuse el și luă o foaie de pergament.

Ceilalți probabil l-au auzit pe Ryan și acum își îndreptaseră privirea spre ei. Cade îi luă pixul din mâna lui Ryan și scrise pe foaie: „Sunt un om normal." Imediat, scrisul începu să strălucească și se schimbă, scriind acum: „Sunt un vârcolac american." Inima lui Cade începu să bată atât de tare încât avea impresia că îi va sări din piept. Se uită spre Ryan pentru ajutor.

— Ce? întrebă Hermione. Chiar așa de rău este? Spunând asta, se aplecă să citească ce scria pe foaie.

Când Ryan observă ce face Hermione, îi smulse foaia din mâna lui Cade și o mototoli pentru a nu o mai putea citi nimeni.

— Ce este așa de rău încât noi nu ar trebui să știm? întrebă Ron.

— Este doar ceva foarte personal, spuse Cade. Nu mă așteptam să mă corecteze cu asta și nu vreau să vă spun deocamdată.

— Orice ar fi, nu poate fi așa de rău, spuse Ron. Nu o să te judecăm.

Ron îi smulse foaia din mâna lui Ryan pentru a citi ce scrie pe aceasta. Cade, cum văzu că face asta, se repezi la foaie și i-o smulse din mână, aruncând-o în foc. Ceilalți se uitau la Cade destul de uimiți, probabil neînțelegând cum se poate mișca așa de repede. Acum, Cade realizând ce făcuse, era roșu la față.

— Sunt bisexual, spuse Cade repede. Ești mulțumit acum, Ron? Am spus că nu sunt pregătit să vă spun încă.

Inima lui Cade îi bătea atât de tare. Se întoarse pe călcâie și ieși din camera comună. Nu plănuise să le zică asta, cel puțin pentru o vreme, însă trebuia să spună ceva ca să nu-l mai preseze să le spună celălalt secret al lui. Se săturase de toate aceste secrete, însă pur și simplu nu își putea găsi curajul să le spună despre faptul că era vârcolac.

Simțea cum își pierde controlul și putea simți cum ghearele și colții încep să iasă la iveală. Se așeză pe o bancă aproape de pivniță pentru a se putea calma și a-și recăpăta controlul. Auzi pași venind din direcția din care venise el și, după miros, realiză că era Ryan. Fără să spună nimic, acesta se așeză lângă el și își puse mâinile în jurul taliei pentru a-l lua într-o îmbrățișare. Cade își lăsă capul pe umărul lui Ryan.

— Știi, m-am săturat de toate aceste secrete, spuse el. Nu pot însă să găsesc curajul să le spun.

— Te înțeleg și eu m-am săturat, iar dacă reacționează urât, ne ai pe mine și pe Harry.

— Știu, dar tot nu vreau să îmi pierd prietenii.

Cade deschise într-un final ochii, doar să observe faptul că el și Ryan erau acum invizibili. Realiză atunci că prietenul își activase medalionul pentru ca nimeni să nu observe ghearele și ochii aurii.

— Dacă reacționează urât, să știi că mă ai pe mine, frumosule, spuse Flo veselă.

— Tu apari în cele mai proaste momente, știi, nu? zise Cade amuzat.

— Probabil, dar vroiam și eu să te înveselesc.

— Oricum, nu cred că strică să încerci să le spui cine ești cu adevărat, dar cum vrei poți să nu le spui deocamdată eu sunt aici și am să te susțin atunci când te vei decide să le spui.

— Mersi Ryan.

— N-ai pentru ce, doar pentru asta sunt prieteni.

— Vrei să mai stai puțin cu mine până citesc scrisoarea de la Sirius? întrebă Cade.

— Sigur.

Cade scoase scrisoarea din buzunarul robei, acesta se mototolise cum stătuse acolo. Cade rupse sigiliu și cu mâinile tremurânde scoase scrisoarea din plic. Ryan îl strânse de mâna liberă pentru a îl asigura că este cu el.

Dragă Cade, 

Îți scriu aceste rânduri cu inima plină de dor și emoție. Au trecut atât de mulți ani de când nu am mai fost împreună, iar fiecare zi departe de tine a fost o povară greu de suportat. Vreau să știi că, în tot acest timp, gândul la tine și la Remus mi-a dat puterea să rezist și să sper că ne vom reîntâlni după ce totul este rezolvat.

Am fost închis pe nedrept, iar aceasta a fost cea mai grea încercare din viața mea. Știu că pentru tine a fost la fel de dificil, poate chiar mai dificil să înțelegi de ce tatăl nu a fost acolo să te vadă crescând, să te sprijine și să te îndrume. Vreau să îți cer iertare pentru toată suferința pe care ți-am cauzat-o, chiar dacă a fost fără voia mea.

De multe ori, în zilele grele, mă gândeam la tine și mă imaginam cum ai crescut, cum ai devenit un tânăr minunat, inteligent și puternic. Îmi lipsesc momentele în care am fi putut râde împreună, plimbările prin parc și serile în care ți-aș fi citit povești înainte de culcare. Am pierdut atât de multe, iar asta mă doare nespus de mult.

După ce toate se vor rezolva, vreau să încerc să ne reconetăm și împreună cu Remus să fim o familie. Știu că va fi un drum lung și că încrederea și relația noastră vor avea nevoie de timp, dar sunt hotărât să fac tot ce îmi stă în putință pentru a te ajuta să mă înțelegi și să mă accepți din nou în viața ta.

Îți promit că voi fi alături de tine, că te voi sprijini în toate visele tale și că vom construi împreună amintiri frumoase. Ești cea mai prețioasă persoană din viața mea și vreau să recuperez fiecare moment pierdut.

Te iubesc nespus și sunt mândru de tine, chiar dacă nu am fost acolo să îți spun asta în fiecare zi. 

Cu toată dragostea,

Sirius Black

Cade simțea un nod în gât și nu putea să își oprească lacrimile din a îi curge șiroaie pe obraji. Își dorea să îi acorde cu Sirius Black o șansă și avea să o facă. Mai mult ca orice își dorea ca făptașul să fie prins și el să poată veni acasă.

Crăciun în iulie dragilor:)) Anyway, aici aveți capitol nou, puțin mai repede decât am planificat și pe duminică vreau să scriu altul, vedem dacă îmi iese.