Ryan râse amuzat de ce îi arătase tatăl lui, s-a distrat minute în șir în acea după-amiază cu el și chiar se bucura, într-un fel, că nu au mers la Hogsmeade. Tatăl lui se gândise la niște activități pentru ei și au avut o discuție despre părinți, care a devenit destul de emoționantă la un moment dat. După câteva ore, Ryan a decis să se întoarcă în camera comună a celor de la Hufflepuff și să își aștepte prietenii să se întoarcă. Harry s-a întors și el în camera comună a celor de la Gryffindor.

Când a intrat în cameră, l-a observat pe Cedric, care stătea pe o canapea citind o carte. Brunetul a ridicat o sprânceană, nefiind așteptat să îl vadă aici, fiind sigur că plecase, ca și toată lumea, la Hogsmeade. Cedric îl observă și îi zâmbi, punând cartea deoparte.

— Bună, ce faci aici? Credeam că ai mers la Hogsmeade, întrebă Ryan.

— Aș putea să spun același lucru și despre tine, zise Cedric. Am mers, dar am venit mai repede. Tu ce faci aici?

— Nu am avut voie să merg. Dumbledore a crezut că este prea periculos din cauza lui Hazel Meadowes și Sirius Black. Tata a fost de acord, așa că am rămas la Hogwarts.

— Oh, îmi pare rău.

— E în regulă, ne-am distrat cu tata. Plus că a zis că va rezolva să putem merge data viitoare.

Ryan luă loc lângă Cedric pe canapea și se uită la acesta, neînțelegând de ce, atunci când îl vedea, inima începea să-i bată tot mai tare și își simțea obrajii roșind.

— Black, știu că arăt bine, dar dacă te mai holbezi mult la mine, o să mă faci să roșesc.

— Băiatul ăsta ori te place, ori e foarte sigur pe el, spuse Flo dintr-o dată.

Ryan începuse să tușească și putea să jure că își simțea obrajii arzând și mai tare. Se gândea ce ar putea răspunde la asta, nici măcar nu realizase că se holbase. În timp ce se gândea la un răspuns potrivit, Jessica și Chul au intrat în fugă în camera comună.

— Ryan! au urlat amândoi când l-au văzut.

— Nu te-a găsit Celestine încă, nu? întrebă Jessica trăgând aer în piept.

— Nu vrem să te plesnească și pe tine, cum a făcut cu Cade, spuse Chul.

Ryan căscă gura de uimire și se uită extrem de confuz la cei doi. De ce l-ar plesni Celestine sau de ce l-a plesnit pe Cade? Nu credea că făcuse ceva grav care ar putea să o enerveze atât de tare pe blondă încât să-l plesnească.

— Ce s-a întâmplat? întrebă el, într-un final.

— Am aflat despre faptul că tu și... începu Jessica, însă se opri atunci când îl văzu pe Cedric, care se uita extrem de confuz.

— Haide mai bine cu noi, spuse Chul și îl prinse de braț. Trebuie să vorbim ceva cu tine. Cade s-a dus să-l ia pe Harry.

Ryan îi urmă pe cei doi fără să știe ce să zică. Prin cap îi treceau atât de multe posibilități legate de ce ar fi putut să afle, toate secretele pe care le-au ascuns atât de bine de-a lungul anilor. Nu înțelegea totuși care dintre ele ar fi putut să o înfurie atât de tare pe Celestine. La un moment dat, îl văzu pe Cade împreună cu Harry venind dinspre camera lor comună.

— Ce s-a întâmplat? întrebă Ryan, în final. Ce ați aflat?

— Știm că sunteți frați gemeni, spuse Chul atunci când au intrat într-o sală goală.

— Ce? Cum ați aflat? au făcut gemenii în același timp.

— Am auzit o conversație între profesori la Trei Mături, spuse Cade.

— Nu vom spune nimănui, spuse Jessica. Stați liniștiți.

— Bun, dar ceva tot nu are sens. De ce este nervoasă Celestine? întrebă Ryan.

— Aparent, începu Cade, mama ei este Hazel Meadowes și nu cred că știa asta.

— Iar pentru că ați știut că sunteți frați, crede că ați știut cine era mama și tatăl ei, spuse Jessica. Și acum este nervoasă, iar Ron și Hermione îi țin partea.

— Nu am știut. Tata nu ne-a spus nimic, începu Ryan. Poate nu știa nici el sau a avut un motiv bun să nu ne spună momentan.

— Celestine nu ne crede, m-a plesnit de nervi, spuse Cade.

— Oare credeți că va spune cuiva despre faptul că eu și Ryan suntem frați? întrebă Harry. Nu de alta, însă este foarte important să rămână un secret; altfel viața lui Ryan e pusă în pericol.

— Nu o va face, spuse Chul. Am făcut o chestie și, în câteva minute, ar trebui să apară aici profesorul Black, profesorul Lupin, Celestine, Ron și Hermione.

— Ce chestie? întrebă Harry.

— În timp ce ne îndreptam spre Hogwarts, se prea poate să fi folosit una din invențiile lui Henry pentru a le trimite tuturor scrisori foarte rapid. Le-am spus să ne întâlnim aici lui Celestine, Ron și Hermione, iar profesorilor Lupin și Black le-am spus că au nevoie de ajutor Ryan, Cade și Harry.

— Chul să folosească invenții de-ale semizeilor la Hogwarts, spuse Jessica. Asta este ceva nou.

— Este pentru o cauză nobilă, spuse Chul și își dădu ochii peste cap.

— Cred că l-ai băgat pe tata în sperieți, spuse Harry.

În timp ce vorbeau, pe ușa clasei au intrat un Regulus și un Remus îngrijorați de moarte, urmați de Celestine, Hermione și Ron, care avea una dintre cele mai urâte priviri pe care le văzuseră ei vreodată.

— Ce s-a întâmplat? întrebă Regulus. Am primit scrisoarea lui Chul. Sunteți bine cu toții?

— Au aflat de faptul că eu și Harry suntem frați.

— Am crezut că este ceva mai grav, spuse Regulus. Puteți să luați loc, copii? Vreau să vorbesc cu voi.

— Îmi pare rău că nu am fost mai explicit în scrisoare, spuse Chul. Mă grăbeam să le trimit.

Cu excepția lui Celestine, Ron și Hermione, ceilalți au luat loc și așteptau ca Regulus sau Remus să vorbească. Celestine se uita la restul simțindu-se, într-un fel, trădată.

— Nu îmi pasă de faptul că sunt frați, începu ea. Este cea mai evidentă chestie. Adică, dacă nu erau frați, oricum ceva rude erau. Vreau totuși să știu de ce niciunul dintre voi nu mi-a spus cine sunt părinții mei? Adică, trebuia să fi știut faptul că mama mea este Hazel Meadowes și tatăl meu, Evan Rosier, nu? Eu nu am avut habar.

— Celestine, începu Regulus, Ryan, Harry și Cade nu au avut habar de faptul că mama ta este Hazel Meadowes sau faptul că tatăl tău este Evan Rosier. Eu am știut, însă nu a fost niciodată secretul meu și nu am putut să îl spun. Pandora a spus că îți va spune când o să fii mai mare și nu era treaba mea să îți spun.

— Mama Lunei? întrebă ea confuză. Ce treabă are ea cu toate astea?

Regulus tocmai realiză că îl luase gura pe dinainte și probabil că Pandora avea să-l gâtuie mai târziu. Însă nu prea avea ce să facă acum. Avea să suporte furia Pandorei mai târziu, însă acum nu prea avea cum să iasă din ce se băgase.

— Evan Rosier este fratele Pandorei.

— Nu am să spun la nimeni secretul vostru. Pot să plec acum? întrebă Celestine, vizibil iritată.

— Celestine, trebuie să înțelegi că am s vrut să vă spunem doar că nu am putut, spuse Ryan.

— Ryan, nu îmi pasă, nu totul se învârte în jurul tău și a lui Harry.  Vreau să îmi adun gândurile, nu mai vorbi cu mine o perioadă.

Ryan se uită cum Celestine ieși din sală și își simții stomacul cum îi se întoarce pe dos, nu s-ar fi așteptat niciodată la așa ceva din partea ei. Brunetul se uită spre Ron și Hermione și aceștia așteptau încă în bancă. Într-un final făcuse contact vizual cu Regulus și îi făcuse semn să vobrească.

— Nu fiți supărați pe Cade, Ryan și Harry, începuse el, Este un secret mare pe care s-au chinuit foarte multă vreme să îl țină față de voi. Nu trebuie să știe nimeni că Ryan este un Potter pentru că altfel viața lui ar fi pusă în pericol.

— Înțelegem, începuse Chul, Câteodată, oricât de mult ți-ai dori să spui cuiva un secret pur și simplu nu poți, pentru că trebuie să îi protejezi pe cei dragi.

***

Ryan nu se simțise așa de rău niciodată, își simțea stomacul cum i se întorcea pe dos și abia dacă putuse să doarmă. Nu așa își imaginase că prietenii lui vor afla marele secret, și-ar fi dorit să le spună chiar el. Poate așa Celestine nu ar mai fi fost atât de supărată. În următoarea dimineață își simțea plămânii tot mai grei și îi era extrem de greu să tragă aer adânc în piept. Se ridică buimac din pat și ieși din cameră, încercând să își recapete respirația.

— Ai un atac de panică, îl auzi el pe Flo.

Dacă nu ar fi fost prea ocupat să se concentreze pe respirație și să încerce să respire normal, cel mai probabil i-ar fi aruncat o replică sarcastică. Ajunse în camera comună și, ca prin ceață, își auzi numele strigat și după aceea simți cum cineva îl trage spre canapea. Făcuse într-un final contact vizual cu persoana respectivă și îl văzuse pe Cedric, care se uita îngrijorat la el.

— Ryan, încearcă să respiri.

Îl strânse pe Cedric mai tare de mână și încercă să își recapete respirația, însă pur și simplu nu reușea. Cedric, văzând că nu reușește să îl facă să își recapete respirația, făcu singurul lucru care îi veni în minte în acel moment și îl sărută. Pentru o secundă, Ryan uită cum să respire complet și imediat după aceea începuse să respire normal, iar Cedric rupse sărutul.

— Cedric...? este tot ce reușise să scoată pe gură.

Deja își putea simți obrajii roșind și, fără să realizeze, își puse mâna pe buze. Se simțise atât de electrizant și de plăcut în același timp.

— Scuze, începuse el, am citit undeva că atunci când cineva are un atac de panică, îl poți opri prin a-l face să își țină respirația și atunci când te-am sărutat, ți-ai ținut respirația.

— Oh... făcu Ryan.

— Zi mulțumesc, idiotule, spuse Flo și Ryan putea să jure că, dacă ar fi avut mâini, i-ar fi dat una peste cap.

— Mulțumesc că m-ai ajutat, spuse Ryan într-un final.

— Nu ai pentru ce, spuse Cedric și îi zâmbi, vizibil roșu la față.

— Eu mă duc, spuse Ryan.

Acesta se ridică și aproape că o luă la fugă spre camera lui, însă doar se mișcă rapid. Atunci când intră în cameră, îl văzuse pe Chul, care era treaz și probabil avea o expresie șocată pentru că băiatul ridică o sprânceană și îl întrebă din priviri ce s-a întâmplat.

— Nici eu nu știu, spuse Ryan, trebuie să mă adun puțin.

— E grav? întrebă Chul îngrijorat.

— Nu.

Doar faptul că Cedric m-a sărutat și problema mai mare este faptul că mi-a plăcut, gândi el, însă nu o spuse cu voce tare. Nu putea să îi placă băieții, nu era el genul acela de persoană. Probabil era doar o fază, ceva trecător. Trebuia să vorbească cu Cade. Se schimbă rapid și plecă să îl caute pe blond.

Se îndreptă spre camera comună a celor de la Gryffindor, însă în drum spre aceasta dăduse peste Cade, exact persoana pe care o căuta în acel moment.

— Trebuie să vorbim, spuse Ryan.

— Sigur, ești în regulă?

— Nici eu nu știu, haide la lac.

Tot drumul până lângă lac, Ryan se gândea cum ar putea să înceapă conversația. Știa foarte bine că Cade nu l-ar judeca și că îi putea spune orice, însă tot nu era sigur cum să înceapă. Afară era extrem de frig și brunetul își strânse roba în jurul său pentru a se încălzi. Zăpada era frumos așezată în jurul lacului și îl făcea să arate ca o oglindă strălucitoare.

— Deci, Cedric m-a sărutat și mi-a plăcut, spuse Ryan.

— Diggory? În ce context te-a sărutat? întrebă Cade cu gura căscată.

— Am avut un atac de panică și citise undeva că poți opri atacul de panică dacă săruți persoana care are atacul. Nu asta este important, este mai important faptul că mi-a plăcut.

— Îți plac băieții, deci? întrebă Cade grijuliu.

— Nu știu, asta e problema, spuse Ryan și își dădu mâinile prin păr. Habar nu am dacă îmi plac băieții, dacă îmi place Cedric sau dacă este ceva de moment.

— Nu trebuie să îți dai seama acum, nu este nicio grabă, spuse Cade. O să spun doar să iei în considerare și faptul că ți-a plăcut foarte mult de Orion până anul ăsta.

— Ce? Nu e adevărat, protestă Ryan.

— De aia v-ați sărutat când încă nu venisem la Hogwarts și de aia, până anul ăsta, roșeai mai ceva ca părul lui atunci când îl vedeai și inima începea să îți bată extrem de tare.

— Văd că știi foarte multe despre sentimentele mele, spuse Ryan și își dădu ochii peste cap.

— Poți să te enervezi pe mine, spuse Cade, însă nu o zic cu răutate. Vreau doar să ai și asta în calcul, poate îți dai seama mai ușor așa.

— Nu se poate să fiu tocmai eu gay.

— Ryan, știi foarte bine că nu este ceva greșit. Eu am doi tați și unchiul Regulus a fost îndrăgostit de Aaron Potter.

— Nu zic că este ceva greșit, doar că nu credeam că, chiar eu, sunt gay.

— Nu trebuie neapărat să fii gay, spuse Cade. Poți să fii bisexual, ca mine, ultima parte Cade o spuse mai încet, în speranța că nu va auzi.

Ryan își mută privirea dinspre lac spre prietenul său, acum având ochii cât cepele. Era sigur că auzise foarte bine ce spusese. Îi zâmbi și îl luă în brațe.

— Nu am știut, Cade. Mă bucur că mi-ai spus și că ai avut încredere în mine. Cine mai știe?

— Doar tu, nu am mai spus nimănui până acum. Acum înapoi la tine, nu trebuie să îți dai seama acum dacă ești gay, bisexual, pansexual sau orice altceva, însă trebuie doar să fii împăcat cu tine. Orice orientare sexuală ai avea, eu rămân lângă tine și te accept așa cum ești.

— Știu, mersi, Cade.

— Dacă nu te deranjează, pot să te întreb cum ți-ai dat seama tu că ești bisexual?

— Nu mă deranjează. Ei bine, pe la începutul anului mi-a plăcut foarte mult de Jessica, iar ulterior de Fred. Prin anul doi sunt destul de convins că mi-a plăcut foarte mult de tine, Ryan.

În timp ce spunea asta, obrajii lui Cade căpătară din nou o culoare rozalie și își întoarse fața spre lac. Adevărul era că îi plăcuse de Fred în anul doi și acum îi plăcea extrem de mult de prietenul său cel mai bun, însă nu putea să îi spună asta, așa că inversase rolurile.

— Nu mă așteptam să spui că ți-a plăcut de mine. Vrei să mergem în castel? Îmi e cam frig, spuse Ryan.

— Da, haide să mergem. Oricum mi-a trecut de mult, spuse Cade și se uită la pământ.

Ura să își mintă cel mai bun prieten, însă pur și simplu nu putea să îi spună asta, mai ales acum, când știa că îl place pe Cedric Diggory și când văzuse de la începutul anului până acum cum începea să aibă o atracție tot mai mare față de băiatul de la Hufflepuff. Sentimentele lui aveau să treacă, însă prietenia cu Ryan era pentru totdeauna și nu era ceva care și-ar fi dorit să îl piardă.

— Vrei să luăm niște ciocolată caldă și să stăm lângă șemineu în camera comună a celor de la Hufflepuff?

— Sigur, dar trebuie să facem și teme între timp. Nu pot permite ca Snape să mă mai prindă cu tema nefăcută. Doamne, zici că sunt Hermione și Celestine. Că veni vorba de Celestine, ai vorbit cu ea?

— Nu prea am avut timp, plus că mi-a spus ieri să nu vorbesc cu ea o perioadă. Am să o las să se calmeze și apoi o să încerc să repar ce a mai rămas din prietenia noastră, dacă mai este ceva din ea.

— Sunt sigur că mai este, îi va trece la un moment dat și va fi din nou prietena noastră. Trebuie și ea să înțeleagă că ce am făcut nu a fost cu rea voință.

— Sper să ai dreptate.