02. Ziua 2 - Scrisoarea II

"Dragă iubitule,

         
          Ști cât am plâns? Atunci când nu am mai vorbit 9 zile? Da, le-am numărat. Da, am plâns.

          Nimeni nu mă înțelege... Mi-am povestit dezamăgirea prietenei tale, prietenei mele totodată... Nu m-a înțeles. Dacă ea nu a putut, nimeni nu poate... Sau așa am crezut.

           Eram geloasă pe ea. De ce? Te cunoștea de mai mult timp, iar eu... Abia dacă o făceam. Vroiam să aflu mai multe lucruri despre tine, ce făceai... Ce-ți placea să faci? Care w culoare ta preferată, sau cum poți să faci atâtea lucruri deodată. Nu am primit răspunsuri. De ce? A zis să te întreb pe tine, deoarece ea nu poate zice.

          Și poate nu am spus-o direct, într-o scrisoare până acum, dar te iubesc. Te iubesc ori ce s-ar întâmpla. Nu vreau să mă părăsești, nu vreau ceartă sau dramă... De aceia am preferat să tac.

          Iar acum de ce nu o fac?

          Pentru că sentimentele mele nu mai au loc în inima mea mică și fragilă. S-a spart. Inima mea s-a crăpat puțin câte puțin, iar eu, acum, simt fa daca nu dau toate sentimentele afară o să explodeze. Și o să rămân fără ea, fără inima mea.

          Mereu mi-am imaginat că timpul trece repede și... Uneori chiar se îndreptă. De exemplu parcă acum eram în 2006 și eram la grădiniță, înconjurată de jucării și cărți de colorat.

          Ți-am spus-o mereu. Ți-am reamintit-o mereu. Chiar și tu ai făcut-o și recunoscut-o. Mă iubești și te iubesc.

  Cu dragoste,
Cheryl"