Uitase cât de minunat este să te așezi pe banca din parc și să privești natura în toată splendoarea sa. Vântul adia parcă vrând să o ducă pe meleaguri noi, păsările zărite printre crengile copacilor, îi cântau opera de care avea nevoie, iar soarele se juca de-a v-ați ascunselea împreună cu norii.

          Deschise cartea cu file îngălbenite și lasă mirosul de cerneală să îi invadeze simțul olfactiv, vrând să o îndemne la citit.

         Totul se transformase într-un drum pietruit, cu căruțe cu cai care plimbau doamnele de înalta clasă, pe unde doreau acestea. Doar o femeie stătea în fața brutăriei bărbatului său...

         Simți cum ceva o lovi în picior și văzu o minge roșie. O luă între degete și ridică privirea. Văzu un băiețel, îmbrăcat în salopetă de blugi, cu niște zambile mov și albe în mâini.

         — Îmi puteți da mingea, vă rog frumos, șopti băiețelul când se apropie de ea.

         — Desigur! Uite mingea buclucașă.

         — Mulțumesc! Acestea sunt pentru dumneavoastră.

         — Mersi!

         Zâmbi când văzu buchetul de zambile și le mirosi adânc, adânc, de parcă acolo își găsea liniștea. Căută cartonașul și citi rândurile următoare:

"Ești atât de minunată când zâmbești

Parcă mă vrăjești.

Iar privirea ta zglobie

Mă cuprinde cu voioșie."

         Privi încântată la acele versuri care aveau rimă, măcar de data aceasta. Voia să afle cât mai curând cine este acest poet stângaci, dar dacă afla, bucuria ei văzând florile, dispărea. Oare ce voia de fapt?