Nu mai mersese de câteva luni bune la cofetăria ei preferată din colțul străzii sale. Se deschisese anul trecut și în fiecare zi de duminică mergea acolo și mânca câte o prăjitură. Acum, cum că tot afară era un timp nostalgic, se gândi că o prăjitură îi va trezi pofta de viață.

         Îi ceruse fetei care servea o prăjitură cu fructe de pădure, iar aceasta îi lăsă pe masă un cartonaș.

"Știu că poate te voi întrista

Dar iubirea mea tot va rămâne

Pentru o comoară ca tine

Îți cer iertare că buchet de flori nu ai primit

Dar o narcisă lângă prăjitură

Sper că va fi bine venită, dragostea mea!"

         Chipul ei era doar un zâmbet și nu știa cine este acest poet stângaci, care se pare că tot o curta și o urmărea. Voia să se arate, dar tocmai în acel moment prăjitura sosi împreună cu narcisa singuratică. Poate îl va căuta după ce servește prăjitura.