Bulevardul pe care picioarele ei își croiau drum, era locul magazinelor de haine. Dacă nu știai cu ce să te îmbraci, acele sute de magazine îți dădeau mii de idei. Se opri în fața vitrinei unui magazin cu rochii de mireasă și le admiră. Cea din mijloc era cea mai frumoasă, din punctul ei de vedere.

         O rochie lungă cu trenă, sclipici la brâu și mâneci transparente, era tot ce puteai visa să porți în marea zi. Nu știa exact când va veni acea zi, dar rămase în fața vitrinei timp de câteva minute.

         O femeie se opri lângă ea și privi și dânsa la rochia de mireasă.

         — Este frumoasă, nu?

         — Da, chiar este. Abia aștept ziua cea mare.

         — Poate va veni chiar când nu te aștepți. Aceste margarete sunt pentru tine.

         — Nu iar! Vreau să știu cine este acest poet stângaci și încăpățânat care nu vrea să se arate.

         — Cu răbdarea treci marea.

         — Of! Mulțumesc pentru flori!

         — Cu plăcere!

        Cartonașul lipsea, iar femeia care îi oferise florile nu se mai zărea. Parcă tot ce i se întâmpla devenea din ce în ce mai misterios. Oare câte i se vor mai întâmpla?